Somnul justiției…

În 8 septembrie 2022 s-a împlinit un an de la încetarea mandatului meu de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției. La acel moment am făcut o sinteză a mandatului, arătând că reușisem să demarez două mari proiecte: implementarea dosarului electronic național și procedura de modificare a legii în sensul în care și în materie civilă hotărârile să fie pronunțate doar când sunt motivate, similar proceselor penale.

Îmi exprimam atunci speranța ca aceste proiecte fără culoare politică și benefice pentru toți să fie continuate de noua conducere a Ministerului Justiției.

Din păcate, la un an de la acel moment, constat cu tristețe că nu s-a făcut absolut nimic în aceste direcții și nici în altele.

În materia digitalizării, proiectul dosarului electronic național a fost abandonat, iar astăzi avem, la fel ca înainte, mai multe „insule judiciare” care aplică diferit diverse forme de dosare electronic create pe plan local sau „importate” de la alte curți de apel.

Pe de altă parte, ideea dosarului unic a fost preluată de societăți private, astfel încât am ajuns să plătim pentru a avea acces la ceea ce Ministerul Justiției trebuie să ofere gratis. Mai mult decât atât, s-a limitat inclusiv accesul la jurisprudența instanțelor, întorcându-ne înspre Evul Mediu al justiției, în care informația nu poate circula liber, fără un strict control au autorităților.

Nu s-a făcut nimic nici în ceea ce privește încurajarea folosirii mijloacelor electronice în administrarea justiției, propunerile legislative adoptate, inițiate de unii parlamentari (nu de Ministerul Justiției) fiind absolut inutile.

Nici proiectul motivării hotărârilor judecătorești odată cu pronunțarea nu a fost continuat. Nici măcar proiectul de corelare a legislațiile cu deciziile Curții Constituționale în materie penală nu a înregistrat progrese semnificative, chiar dacă neadoptarea sa a produs haosul recent generat de prescripția penală. Prevederea adoptată pe genunchi atunci de guvern era în proiectul finalizat în iulie 2021.

Până la urmă, acestea sunt măsurile care au efect direct asupra cetățeanului, nu numirea procurorilor șefi ori alte măsuri cu pronunțat caracter politic. Dar, dacă ne uităm cu atenție, constatăm că nici măcar în privința acestora nu s-au înregistrat modificări semnificative…

Conf. univ. dr. Mircea Ursuța
Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea