Înțelegerea între Aha! și Am înțeles, să trăiți!

Radu Rizoiu

If I can see it, then I can do it

If I just believe it, there’s nothing to it

R. Kelly, I Believe I Can Fly, „R.” (1998)

Ați devenit studenții Facultății de Drept și astfel ați trecut un prag. Nu este însă momentul să uitați tot ce ați învățat până acum, pentru că veți fi obligați să treceți din nou prin prag, dar în sens invers, pentru a vă aminti… De aceea, examenul de admitere a avut două componente: una de memorare și alta de raționament. Și asta la fiecare dintre cele trei materii. A trebuit să memorați DOOM-ul, dar și să înțelegeți structura unei fraze. A trebuit să știți ce este rata profitului, dar și să știți să o calculați. A trebuit să știți ce este un termen general din punct de vedere extensional, dar și să găsiți erorile de logică într-un raționament. În primul an le veți experimenta pe amândouă și nu trebuie să vă speriați. Sunt două căi convergente de a ajunge la adevăr. Cum spunea Toma d’Aquino, poți să ajungi la credință pentru că deja crezi (te-a luminat Duhul Sfânt) sau poți să-ți folosești rațiunea pentru a vedea că mai este ceva ce nu poate fi explicat decât prin credință.

Teza – Jawohl

Trebuie să învățați logica lui „trebuie”. Regulile sunt de regulă (sic!) formulate ca imperative. Ele trebuie respectate pentru că acesta este rostul lor. Precum novicele care este pus să dea cu mătura prin atelier înainte să i se dea o piesă pe care să o prelucreze, și voi trebuie să învățați să respectați regulile. Contrar a ceea ce vă imaginați, Facultatea de Drept nu este un loc în care să învățați șmecherii pentru ocolirea regulilor. Noțiunea de „tertipuri avocățești” este, de fapt, una cu tentă peiorativă și arată limitele dreptului. Noi încercăm să vă arătăm cum ar trebui să funcționeze regulile, nu cum pot fi ele ignorate fără consecințe.

O reclamă recentă[1] îl arată pe personajul principal cum imită pastișa unui german după ce și-a cumpărat ferestre termopan de proveniență germană. Acesta încearcă să utilizeze „rigoarea germană (…) în casele românilor” (cum se exprimă reclama), iar rezultatele sunt un exemplu de umor involuntar. În final, soția exasperată de atâta „Jawohl” îl repede pe „falsul neamț” cu neaoșul „Iaaa… gura!”. Respectarea regulilor nu înseamnă o aplicare mecanică a unor comandamente. Nu suntem roboți și până și aceștia se spune că vor învăța să interpreteze regulile cele mai rigide, așa cum ne-a demonstrat Isaac Asimov cu aproape un secol în urmă.

Este interesant că germanii înșiși au fost primii care s-au prins ca Jawohl nu este suficient și acum Constituția lor începe cu un text umanist: „Demnitatea umană este inviolabilă. Respectarea și protejarea acesteia reprezintă obligația tuturor autorităților statului”. Este drept că a fost vorba despre o „învățare experiențială”, adică au învățat-o pe propria piele din cauza exceselor de la mijlocul secolului trecut. Dar acum putem cu toții să folosim această experiență și să nu o mai repetăm.

Dar așa cum ne învață Daniel Kahneman, gândirea rapidă este un instrument important în supraviețuirea speciei umane. Dacă îi spui unui copil să nu se mai agațe de statuia din holul Primăriei și el întreabă să-i explici de ce, este posibil ca până termini de explicat el să se aleagă cu statuia peste el. Dar după ce se dă la o parte, este util să-i explici și de ce este periculos să se joace în acest fel. A fost nevoie probabil de multe victime ale bolovanilor cu mult înainte ca Newton să descopere forța gravitațională pentru ca omenirea să învețe că pietrele sunt periculoase (mai ales când se mișcă). Când vedem indicatorul „Atenție, cad pietre!” nu ne întrebăm oare de ce cad acele pietre, ci ne ferim instinctiv.

Este acel „Înțelegi?” spus de părinte după ce ți-a zis „Să nu te mai prind că faci asta!”… Este posibil ca răspunsul de moment să fie un impersonal „D-aia!” sau un mai elaborat-autoritar „Pentru că așa spun eu!”. Dar, dincolo de aceste exprimări criticabile se află o experiență a generațiilor anterioare care este sintetizată în textul sec al regulii. Iar, cu timpul, copilul înțelege de ce nu este bine să facă lucrurile interzise.

Antiteza – I see

Știți cum se vede de la catedră momentul în care studentul înțelege un concept despre care nu știa până atunci? Întreaga față i se luminează brusc și ochii îi strălucesc. Eu așa îmi imaginez că a părut ucenicilor lui Isus lumina de pe muntele Tabor. Poate că nu este lipsit de relevanță că această împărtășire cu lumina necreată poartă denumirea neplatonică de theoria. Eu cred că așa arată cunoașterea adevărată, ca o străluminare. Este ceea ce fiecare profesor așteaptă. Cu asta ne hrănim noi, nu cu ficații studenților. Fiecare „moment-aha” este rațiunea care mă face să vin la ore.

Și nu este vorba despre „Aha, te-am prins că nu știi!” din partea profesorului; ci despre „Aha, am înțeles în sfârșit!” venind de la student. Problema cu revelația este însă că harul este pogorât asupra puținilor aleși. În schimb, munca poate suplini cu succes cunoașterea intuitivă. Nu suntem toți Pascal să (re)descoperim geometria euclidiană de la zero în copilărie. În plus, eu cred că geniul este o stare care nu duce decât la nefericire, prin urmare este bine că procentul este unul redus în cadrul populației… Vestea bună este că noi, toți ceilalți, putem să învățăm.

În plus, dreptul este mai degrabă un meșteșug, care se învață pas cu pas. Ai nevoie de anumite calități intrinseci (memorie bună, capacitate de concentrare, stăpânirea raționamentelor logice) și de aceea ați avut acele probe la admitere. Dar apoi este suficient să fii atent și să înțelegi ce este dreptul. Aici intră profesorul în scenă. Dar el este doar un „facilitator al cunoașterii”, nu un factotum. Așa cum ne spunea profesorul meu de limba română din gimnaziu, „Baza învățării școlare constă în studiul individual de acasă”. Este valabil și la facultate. Aveți multe materiale didactice, dar principalul este manualul în versiune „copaci-morți”. Îmi pare rău că vă spun ceva ce v-a bântuit tot liceul, dar nu se poate preda la curs toată informația din manual. Iar la examen se cere toată. Așa că va trebui să citiți manualul (nu ca în liceu). Și nu are poze deloc! Este numai text: mii și mii de rânduri de text.

Sinteza – Contractul

Înțelegerea este însă completă atunci când amândoi – profesorul și studentul – intră în dialog și se completează unul pe altul; și atunci avem un contract… Dar pentru aceasta este nevoie să existe un teren comun de întâlnire a celor două minți. Adică amândoi trebuie să fie în același spațiu spiritual. Dacă unul se gândește despre ce rapoarte trebuie să completeze pentru a justifica activitatea didactică, iar celălalt se gândește la ce meme-uri tari o să iasă din pozele făcute cu telefonul pe sub masă, este puțin probabil să existe un dialog real.

În concluzie, sfatul meu către boboci este să parieze pe Rațiune și (bună)Simțire (care pot învinge orice Monștri marini[2]), iar nu pe Mândrie și Prejudecată (care îi poate transforma în Zombi[3])…


[*] Documentul (re)prezintă o adaptare a discursului susținut în data de 21 septembrie 2022, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București cu ocazia evenimentului Freshers Week organizat de către ELSA București.
[1] Disponibil aici
[2] Disponibil aici
[3] Disponibil aici


Av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu
Facultatea de Drept, Universitatea din București
RIZOIU & POENARU LAW FIRM