„Mickey: I didn’t learn any of the stuff
I just told you in law school.
Izzy: You must have learnt something,
otherwise you wouldn’t be here.”
The Lincoln Lawyer, Season 1,
Episode 10, The Brass Verdict
Felicitări! Ați ajuns în inima Facultății de Drept a Universității de București. Atunci când v-ați folosit aplicația de navigație pentru a ajunge aici ați observat probabil că Aula Magna (sub cupola căreia vă aflați) se află exact în centrul Palatului Facultății de Drept, „acest locaș închinat culturii juridice și statornicirii spiritului de dreptate”, așa cum scrie pe frontispiciul din fața voastră. Mă întreb câți dintre voi v-ați înscris la Facultatea de Drept pentru că vă doriți (cu adevărat) să înfăptuiți dreptatea? Și oare câți au venit din cauza serialelor (americane) cu avocați (și procurori)?
Ca să reiau celebra întrebare a proletarului (acel „[c]opi[l] sărac[] și sceptic[] a[l] plebei proletare”) din poezia lui Mihai Eminescu[1] (era lectură obligatorie pe vremea când am fost eu la școală, astăzi este considerată vetustă): „Spuneți-mi ce-i dreptatea?”. Este ea oare o creație artificială, o suprastructură, a „claselor exploatatoare”? „Cei tari se îngrădiră/Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; / Minciuni și fraze-i totul ce statele susține, / Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin”?
Am avut acum câteva zile o discuție (pe WhatsApp!) cu un cunoscut jurnalist despre relația dintre drept și dreptate. El intuia că sunt același lucru, iar eu încercam să-i spun că există unele diferențe pentru că dreptatea este mai degrabă un ideal, un concept moral, în timp ce dreptul este un instrument practic menit să asigure un drum pentru cei care caută dreptatea. (Poate de aceea, găsești cartea lui John Rawls, A Theory of Justice, unde analizează căile prin care putem să analizăm „justice as fairness”, la raionul de cărți de filozofie, nu la cel de cărți de drept…). Replica (provocatoare, ca întotdeauna, a) prietenului meu ziarist a venit negreșit: „E nasol dacă așa crezi. Dacă voi nu credeți în drept ca dreptate, restul lumii ce să spună… Ca să te duci la Drept și să nu faci dreptate… De ce să te mai duci? Exact ca un preot care se declară ateu”. Observați precizia de bisturiu a acestor întrebări. Se vede că prietenul meu este, la bază, matematician… I-am spus atunci că mi-a dat ideea pentru acest discurs. Așa că acum încerc să răspund (oarecum).
Despre dreptate și drept
Atunci când avocații vorbesc (între ei) despre o soluție judiciară îndoielnică, afirmă că „instanța a judecat în echitate”. Și nu, nu este o referire doctă la ars boni et aequi… Din contra, este un eufemism pentru o decizie ilegală sau, cel puțin, neargumentată corect (ceea ce este cam același lucru). Vedem de multe ori dezbateri publice în care presa laudă o decizie ca fiind „corectă” (fair), iar avocații o critică pentru vicii de argumentare. Problema este că, fără un raționament convingător este greu să ne dăm seama dacă hotărârea este corectă sau nu. Și poate că este, dar dacă nu este? Ajungem ca în parabola arbitrariului din filmele western: „te împușc pentru că nu îmi place cum arăți”…
Vă mai amintiți de Negruzzi cu al său „Capul lui Moțoc vrem!”? Rammstein are o imagine similară în Spring: un om se suie pe un pod într-o poziție periculoasă doar pentru a prinde un cadru spectaculos (cu telefonul). Din seria „selfies that could kill you”. Mulțimea de jos îl vede și crede că vrea să se sinucidă. Și începe să strige la el să sară. El nu vrea asta, așa că un binevoitor urcă pe pod și-l împinge în hău pentru a da satisfacție mulțimii. Trebuie oare mereu să urmăm „strigătul public”? Condamnarea unui om se face în piața publică? Poate că actualele medii de transmitere a informației par extrem de diferite de agora unde a fost condamnat Socrate la moarte[2], dar pentru un jurist nu sunt.
Dreptul, care de multe ori este asociat cu civilizația[3], își propune să ordoneze interacțiunile dintre indivizi în cadrul societății pe baza unor reguli (care se doresc a fi) raționale. În acest sens, există o logică intrinsecă a sistemului de drept. Noi aici vă vom învăța tehnica (nu arta, pe aceea o s-o deprindeți voi în practică, a) argumentării pentru a ști cum să găsiți drumul spre soluția dreaptă. Soluția este la finalul raționamentului, nu la începutul lui. Nu este ca la problemele de geometrie unde vi se dădea concluzia și trebuia doar să refaceți drumul. Din păcate, unii nu înțeleg lucrul acesta nici atunci când ajung la profesioniști consacrați ai dreptului…
Despre relația dintre profesor și student
O sa învățați o limbă nouă („legaleza”), dar nu trebuie să o uitați pe cea maternă. Să nu faceți ca Răducioiu care venea din Italia și uita cum se vorbește în românește: „come si dice”… Va trebui să rezolvați probleme concrete ale unor oameni în carne și oase (chiar dacă uneori se ascund în spatele „voalului” unor corporații) care apelează la voi tocmai pentru că ei nu se pricep la drept. Iar voi va trebui să înțelegeți problema așa cum v-o prezintă ei și apoi să le oferiți soluția tot în termeni pe care să-i înțeleagă. O să vedeți că degeaba scrieți o opinie de 30 de pagini sau un raport de due diligence de 100 de pagini dacă nu aveți la sfârșit o concluzie de maxim o pagină (sau un executive summary) în care să oferiți soluția practică. Dar chiar dacă soluția este așezată la început (pentru ca directorul general să nu trebuiască să deschidă tot documentul), ea este rezultatul unui raționament pe care voi l-ați realizat utilizând termenii tehnici din „legaleză”.
Nu știu cum a fost a voi, dar manualul meu de limba engleză din primul an mă învăța că „the elephant is on the table” și „the crocodile sits in the armchair”. Până și desenele erau absurde. Dar poate vă amintiți în clasa pregătitoare când doamna învățătoare vă punea să desenați pagini întregi de bastonașe și liniuțe la toate unghiurile posibile și de tot felul de dimensiuni lipsite de sens. Este vorba despre un simplu ritual de inițiere într-un domeniu complet nou și despre care nu aveți încă repere. Și, de obicei, asemenea ritualuri par stupide[4]. Rolul lor se dezvăluie abia când „mișcările de bază” sunt deprinse bine. Gândiți-vă că sunteți precum Luke Skywalker pe Daggobah obligați să alergați prin junglă cu Yoda în cârcă. Sau Karate Kid obligat să spele mașina maestrului. Ori Jackie Chan încercând să-i ia Maestrului bețiv plosca de vin de orez. Cam așa va fi primul an la Drept…
Trebuie să aveți încredere în profesorii voștri. Știu că sună extrem de cringe ceea ce vă spun, din poziția în care mă aflu. Este o pledoarie pro domo, fără îndoială. Dar nu înseamnă că nu este adevărată. Toma d’Aquino, în De Magistro, ne spune că rolul profesorului este unul esențial, iar nu accidental pentru că el poate să determine în student actualizarea unei cunoașteri preexistente prin devoalarea raționamentului din spatele concluziei[5]. Dar este rolul principal al studentului să internalizeze aceste informații, prin propria sa gândire[6]. Profesorul oferă scânteia, dar studentul trebuie să continue să pună lemne pe focul cunoașterii.
(Vă) Veți afla dreptatea aici?
Depinde. Evanghelistul Matei ne relatează că în Predica de pe munte, Isus ar fi spus că vor fi „Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”[7]. Foamea de dreptate[8] este ceea ce vă va ghida pe parcursul cursurilor. Dacă dreptatea este pentru voi doar un concept moral, atunci s-ar putea să fiți dezamăgiți și Facultatea de Filozofie să fie mai potrivită pentru voi. Dacă așteptați să vi se facă dreptate, atunci poate că ar trebui să mergeți la Științe Politice. Dacă însă vreți să (învățați să) faceți dreptate, iar nu doar să dezbateți despre dreptate, atunci sunteți în locul potrivit.
Ca orice senzație umorală, setea de dreptate trebuie astâmpărată cu măsură. Trebuie să învățați cum să beți pentru a nu vă îneca sau îmbăta… Exact acest modus operandi îl veți învăța aici. Ține apoi de voi să îl aplicați la fiecare ipoteză din viața de zi cu zi cu care vă veți întâlni în practică. Așa cum spunea Izzy în citatul de la început, „ceva, ceva tot vă învățăm și noi aici”. Și ca să-i răspund prietenului meu ziarist: „Nu, noi nu vă vom învăța ce este dreptatea, ci despre cum voi veți putea să contribuiți la facerea de dreptate aplicând în mod creativ, dar corect și rațional, legea”. Pentru că înțelegând (despre) ce este dreptul veți putea să contribuiți la (re)stabilirea dreptății în fiecare zi.
* Documentul reprezintă o adaptare a discursului susținut în data de 26 septembrie 2022, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București cu ocazia evenimentului Învață să fii student, ediția X, organizat de către Asociația Studenților în Drept.
[1] Mihai Eminescu, Împărat și proletar
[2] Este interesant cum Socrate își primește verdictul terminal exact acolo unde-i plăcea să se plimbe pentru a discuta cu negustorii despre rostul omului în lume. Pentru distincția între graphé (procedura publică de judecată a lui Socrate) și dike (procedura privată de judecată în cazul lui Eutyphron), a se vedea Platon, Euthyphron, în Opera integrală, vol. I, Ed. Humanitas, București, 2021, pp. 131-151.
[3] Fernanda Pirie, The Rule of Laws. A 4,000-Year Quest to Order the World, Profile Books, Londra, 2021, p. 14: „Laws have never simply been rules. They have created intricate maps for civilization”.
[4] Gândiți-vă la sensul pe care cuvântul „gol” îl are pentru o persoană care nu înțelege fotbalul. De ce oare după un „gol”, scorul se modifică? Cum poate „nimicul”, lipsa, să adauge „ceva”? Doar dacă se duce la istoria jocului și află că regulile au fost definite de englezi își poate da seama că englezescul „goal” (scop, țintă) a devenit un neaoș „gol”…
[5] Toma d’Aquino, De magistro, a.2, ad. 4, Ed. Humanitas, București, 1994, p. 75: „cel ce învață pe altul, cunoscând întreaga știință în mod detaliat, poate să conducă spre cunoaștere mai repede decât ar putea un altul să se conducă singur pentru că [învățătorul] cunoaște dinainte ansamblul principiilor științei”
[6] Să găsească, cum ar spune Augustin, „lumina lăuntrică”. Sf. Augustin, De Magistro/Despre învățător, Ed. Institutul European, Iași, 1995.
[7] Evanghelia după Matei, 5.6
[8] Cristian Bădiliță, Note la Evanghelia după Matei, Ed. Vremea, București, 2015, pp. 176-177.
Av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu
Facultatea de Drept, Universitatea din București
RIZOIU & POENARU LAW FIRM
