1. Introducere. Reflecțiile serioase și avizate asupra stării învățământului juridic românesc și asupra obiectivelor acestuia pe termen mediu și lung sunt rare. Conturul portretelor (ideale și reale) ale studentului, absolventului sau profesorului de drept, analiza prestației facultăților de drept din România și discuțiile despre o ierarhizare a acestora, reconfigurarea accesului în profesiile juridice și a formării inițiale a profesioniștilor dreptului sau examinarea importanței doctrinei pentru practicienii dreptului ori a jurisprudenței pentru teoreticieni au făcut de puține ori subiectul unor dezbateri consistente și sincere[1] și de și mai puține ori obiectul unor cercetări empirice[2].
2. Precedentul. Una dintre ocaziile cu care voci importante din mediul universitar și profesiile juridice au discutat câteva probleme privind educația juridică a reprezentat-o dezbaterea cu tema Învățământul juridic din România. Prezumții. Ficțiuni. Realitatea[3], care a avut loc în 2017, la aniversarea a 25 de la ani de la înființarea Facultății de Drept din Timișoara. Întrebările în jurul cărora a fost construită discuția, avansate cu titlu ilustrativ, au privit decalajele și tensiunile dintre lumea ideală și cea reală a învățământului juridic superior din România:
Care este portretul ideal al absolventului de drept? ▪ Care ar trebui să fie criteriile de admitere într-o facultate de drept? ▪ Își permit facultățile de drept să fie suficient de selective cu studenții lor? ▪ Reușesc facultățile de drept să acopere nevoia de pregătire a unui jurist european? ▪ Care este eficiența practicii oferite de facultățile de drept studenților lor? ▪ Ar trebui să fie obligatorii cursuri precum Etică academică sau Scriere juridică? ▪ Care mai este rolul lucrărilor de licență în drept? ▪ Este educația oferită de facultățile de drept relevantă pentru cariera absolvenților care nu reușesc să acceadă la profesiile juridice clasice? ▪ Care este portretul real al absolventului de drept?
*
Ce relevanță au criteriile după care sunt acreditate facultățile de drept? ▪ Au reușit facultățile de drept înființate după 1989 să reducă decalajul față de facultățile de drept de tradiție? ▪ Există o ierarhie a facultăților de drept? ▪ Reflectă finanțarea facultăților de drept poziția lor în această ierarhie? ▪ De ce finanțează statul român aproape 20 de facultăți de drept? ▪ De câți absolvenți ai facultăților de drept mai are nevoie sistemul judiciar din România pe termen scurt și mediu? ▪ Cum își selectează facultățile de drept asistenții? ▪ Care este ponderea avocaților / magistraților-profesori în facultățile de drept? ▪ Este necesară / dezirabilă cumularea celor două cariere? ▪ Au nevoie profesorii din facultățile de drept de validare profesională? ▪ Există cercetători științifici în facultățile de drept? ▪ Care este misiunea conducătorului de doctorat în drept? ▪ Câte dintre tezele de doctorat în drept sunt cu adevărat relevante științific? ▪ Cum sunt percepute facultățile de drept în propriile universități? ▪ Dar profesorii de drept între universitari? ▪ În ce măsură contează pentru profesioniștii dreptului doctrina juridică din România? ▪ Cât influențează doctrina juridică reformele legislative?
*
Care ar trebui să fie raportul dintre facultățile de drept și formatorii profesiilor juridice? ▪ La ce vârstă și cu ce experiență ar trebui să poți deveni judecător? ▪ Dar procuror? ▪ Ar trebui să fie condiționat accesul în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept? ▪ Ar trebui să existe o formare inițială comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților? ▪ Ce ar trebui să verifice concursurile și examenele de admitere în profesiile juridice? ▪ Cât de dificile ar trebui să fie examenele în raport cu concursurile? ▪ Cât de relevantă este tematica de concurs / examen pentru viitorii profesioniști ai dreptului? ▪ Cât de mult diferă absolventul formării profesionale de absolventul facultății de drept?
Dezbaterea din anul 2017 nu a reușit să ofere răspunsuri la toate aceste întrebări (și, cu atât mai puțin, să ofere soluții unanim acceptate). Totuși, câteva idei au generat consens la nivel de principiu cu acea ocazie[4]: (i) necesitatea introducerii disciplinei Drept, cu titlu obligatoriu, în planul-cadru de învățământ al liceelor, propunere formalizată printr-o declarație comună a decanilor Hexagonului Facultăților de Drept din România[5], prin care autoritățile competente au fost invitate să facă demersuri pentru asigurarea accesului tinerei generații la educație juridică; (ii) existența, în fiecare dintre facultățile care alcătuiesc Hexagonul (fără a nega forța aparte a facultăților din București, Cluj-Napoca și Iași, derivând din tradiția pe care s-au construit), a unor poli de excelență și a unor autori de referință, fapt care contribuie la definirea identității acestei comunități de elită a învățământului juridic din România; (iii) ideea unificării sistemului de admitere în cele șase facultăți de drept aparținând Hexagonului, în contextul unei abordări coerente a formării inițiale a juriștilor, prin aplicarea unor standarde comune de selecție a studenților și crearea premiselor mobilității acestora; (iv) ideea că educația juridică nu trebuie să se limiteze la un transfer cantitativ de cunoștințe relevante, ci că facultățile de drept și profesorii lor ar trebui să-i cultive viitorului jurist un set de valori și principii care să asigure că acesta va face o alegere de carieră profesională în virtutea unor motivații corecte; (v) necesitatea redefinirii lucrărilor de licență în drept, a căror utilitate trebuie să fie analizată atât prin prisma contribuției la dezvoltarea competențelor de scriere (academică) ale juriștilor, cât și prin prisma riscului de a dezvălui vulnerabilitățile de etică academică ale viitorilor juriști; (vi) posibilitatea instituirii obligativității masteratelor ca o condiție pentru admiterea în diferitele profesii juridice, în condițiile în care această etapă a studiilor universitare ar putea constitui o punte importantă între formarea inițială a studentului și viața profesională a absolventului de drept, i-ar permite studentului să-și aleagă un parcurs educațional personalizat și ar contribui la acumularea unei experiențe formative complexe, benefice pentru maturizarea tânărului jurist chemat să ia decizii cu un impact social considerabil; (vii) posibilitatea includerii în cadrul concursului de admitere în magistratură a unei probe care să verifice nivelul de cultură generală al candidatului, dat fiind rolul culturii generale în formarea juristului magistrat, și regândirea evaluării nivelului cunoștințelor juridice, care ar trebui să depășească verificarea informațiilor juridice brute acumulate de candidați și să reușească să evalueze și raționamentul lor juridic; (viii) producerea unor mutații importante în spectrul calității articolelor și cărților de doctrină juridică, din cauza segmentării excesive a publicațiilor de specialitate, precum și în profilul consumatorilor de publicații juridice, caracterizat de preferința pentru materiale electronice și concis elaborate, fapt care ar reclama o reorientare a doctrinei și a editorilor, astfel încât să poată răspunde în mod adecvat acestor tendințe, fără a compromite standardele intelectuale ale publicațiilor juridice; (ix) necesitatea găsirii unui echilibru între cariera academică și cea profesională a profesorilor din facultățile de drept, în contextul subfinanțării învățământului universitar și al veniturilor relativ reduse ale cadrelor didactice aflate la început de carieră, al riscului producerii unei contraselecții în rândul cadrelor didactice în cazul unei potențiale incompatibilități a funcțiilor didactice cu cele profesionale, dar și al recunoașterii faptului că o carieră academică completă, care include un profil de cercetător, reclamă anumite constrângeri în cariera profesională.
3. Contextul. O parte dintre ideile de mai sus și dintre propunerile avansate cu acea ocazie – în urma unor discuții deschise, controverse colegiale și tensiuni intelectuale între invitați – și-au găsit reflectarea în evoluțiile pe care le-au cunoscut recent sistemul educației juridice și actorii acestui domeniu: consolidarea statutului educației juridice în învățământul preuniversitar, dezvoltarea unor noi forme de cooperare inter-universitară, reconfigurarea examenelor de licență în drept, restructurarea concursului de admitere în magistratură, ajustarea programelor de formare profesională inițială a magistraților și avocaților etc. Problematica amintită anterior nu a fost, însă, epuizată; dimpotrivă. Așa încât, 5 ani mai târziu, cu prilejul aniversării a 30 de la ani de la înființarea Facultății de Drept din Timișoara, dezbaterea pe marginea temelor legate de starea învățământului juridic superior din România a fost redeschisă. Întrebările propuse le-au reprodus, într-o formă actualizată și, pe alocuri, nuanțată, pe cele în jurul cărora a fost construită dezbaterea anterioară[6]:
Există un portret ideal al absolventului de drept? ▪ Care și cât de uniforme ar trebui să fie criteriile de admitere în facultățile de drept? ▪ Își permit facultățile de drept să fie suficient de selective cu studenții lor? ▪ Sunt datoare facultățile de drept să amelioreze profilul cultural al absolventului de liceu? ▪ Pot face acest lucru? ▪ Reușesc facultățile de drept să acopere nevoia de pregătire a unui jurist european? ▪ Cât de extinsă ar trebui să fie oferta de cursuri opționale și facultative a facultăților de drept? ▪ Care este eficiența practicii oferite de facultățile de drept studenților lor? ▪ Dar a cursurilor de Etică academică sau Scriere juridică ori Metodologie juridică? ▪ Ar trebui introduse procesele simulate, cu titlu obligatoriu, în programa facultăților de drept? ▪ Care mai este rolul lucrărilor de licență în drept? ▪ Este educația oferită de facultățile de drept relevantă pentru cariera absolvenților care nu reușesc să acceadă la profesiile juridice clasice? ▪ Care este portretul real al absolventului de drept?</small<
*
Există o ierarhie a facultăților de drept din România? ▪ Care sunt criteriile acestei ierarhii? ▪ Au reușit facultățile de drept înființate după 1989 să reducă decalajul față de facultățile de drept cu tradiție? ▪ Este eficientă procedura actuală de acreditare și evaluare a facultăților de drept? ▪ De ce finanțează statul român aproape 20 de facultăți de drept? ▪ De câți absolvenți ai facultăților de drept are nevoie sistemul judiciar din România pe termen scurt și mediu? ▪ Își asumă Hexagonul Facultăților de Drept un rol în dezvoltarea învățământului juridic? ▪ Este dezirabilă o circulație constantă a profesorilor în cadrul Hexagonului? ▪ Dar o mobilitate a studenților? ▪ Pot fi identificate grupuri de interese care fac dificile încercările de reformare a învățământului juridic?
*
Care sunt raporturile inter-generaționale din interiorul facultăților de drept? ▪ Cum își selectează facultățile de drept doctoranzii și, dintre aceștia, asistenții? ▪ Cât de relevante sunt actualele criterii de promovare în cariera universitară? ▪ Este necesară / dezirabilă cumularea carierei academice și a celei profesionale de către profesorii facultăților de drept? ▪ Au nevoie profesorii din facultățile de drept de validare profesională extra-academică? ▪ Există cercetători științifici în facultățile de drept? ▪ Câte dintre tezele de doctorat în drept sunt cu adevărat valoroase științific? ▪ Este necesară validarea cercetării în drept prin standardul recunoașterii internaționale? ▪ Cum sunt percepute facultățile de drept în propriile universități? ▪ Dar profesorii de drept între universitari? ▪ În ce măsură contează pentru profesioniștii dreptului doctrina juridică din România? ▪ Cât influențează doctrina juridică reformele legislative?
*
Care ar trebui să fie raportul dintre facultățile de drept și formatorii profesiilor juridice? ▪ La ce vârstă și cu ce experiență ar trebui să poți deveni judecător? ▪ Dar procuror? ▪ Ar fi momentul ca accesul în profesiile juridice să fie condiționat de absolvirea unui masterat în drept? ▪ Cât de relevantă și completă este tematica de concurs / examen pentru viitorii profesioniști ai dreptului? ▪ Ar trebui să existe o formare comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților? ▪ Cum ar trebui să fie formulate și verificate criteriile privind calitățile personale și, mai ales, nivelul de maturitate atins de candidații la aceste concursuri / examene? ▪ Cât de dificile ar trebui să fie examenele în raport cu concursurile? ▪ Cât de mult diferă absolventul formării profesionale de absolventul facultății de drept?
4. Chestionarul. Dacă aceste întrebări nu au făcut altceva decât să le reia – eventual nuanțându-le – pe cele în jurul cărora fusese construită dezbaterea anterioară, noutatea noii runde de discuții a constat într-o cercetare empirică prealabilă. Astfel, o parte dintre întrebările din seria de mai sus au fost incluse într-un chestionar de opinie, care a fost aplicat în perioada aprilie – mai 2022, distinct, profesorilor și studenților facultăților care fac parte din Hexagonul Facultăților de Drept din România – cele ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara. Alegerea a fost justificată nu numai prin faptul că acest consorțiu informal este construit în jurul ideilor de învățământ juridic de elită și de recunoaștere a valorilor comunității dreptului din România, ci și pentru că, statistic, aceste facultăți pregătesc marea majoritate a absolvenților care promovează concursurile și examenele de admitere în profesiile juridice[7]. Chestionarul a cuprins 10 întrebări, la care profesorii și studenții au fost invitați să răspundă, alegând fie un singur răspuns (din 3, 4 sau 5 predefinite), fie 3 răspunsuri (din 5, 7 sau 9 propuse); acolo unde era cazul, puteau să adauge propriul răspuns la cele prestabilite. Au răspuns la chestionar peste 25% dintre profesorii facultăților[8] și peste 3% dintre studenții acestora[9]. În cele ce urmează, rezultatele obținute vor fi prezentate și, apoi, comentate.
Întrebarea nr. 1. Pentru ce profesie își pregătesc facultățile de drept din România studenții, cu predilecție (alegeți sau adăugați un răspuns): a) judecător; b) procuror; c) avocat; d) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 43,8% – judecător, 40% – avocat, 1,3% – procuror; altele: „jurist”; „toate acestea”; „niciuna în mod special”; „pentru examenele de intrare în profesie”.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 61,5% – avocat, 22,6% – judecător, 8,8% – procuror; altele: „jurist”; „toate acestea”; „niciuna în mod special”; „notar”.
Întrebarea nr. 2. În misiunea facultăților de drept de a contribui la educarea studenților lor nu doar prin cunoștințe juridice, ci și prin cunoștințe din alte domenii, care să îi dezvolte ca intelectuali, ar trebui să aibă prioritate (alegeți maximum 3 răspunsuri sau adăugați unul): a) economia; b) psihologia; c) sociologia; d) literele; e) științele politice; f) științele comunicării; g) informatica; h) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 55% – economia, 53,8% – psihologia, 52,5% – științele comunicării, 30% – sociologia, 28,7% – științele politice, 27,5% – literele, 22,5% – informatica; altele: istoria, filosofia, limbile străine, logica.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 75,9% – psihologia, 60,5% – științele comunicării, 50,3% – științele politice, 44,4% – economia, 33,2% – sociologia, 11,2% – informatica, 8,4% – literele; altele: istoria, filosofia, limbile străine, logica.
Întrebarea nr. 3. În planul de învățământ de licență al facultăților de drept, raportul optim între numărul disciplinelor obligatorii și numărul minim obligatoriu al disciplinelor opționale ar fi (alegeți sau adăugați un răspuns): a) 1:1; b) 1:2; c) 2:1; d) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 49,4% – 2:1, 22,8% – 1:1, 21,5% – 1:2; alte răspunsuri: 3:1, 4:1, 5:1.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 54,8% – 2:1, 26,9% – 1:1, 14,5% – 1:2; alte răspunsuri: 3:1, 4:1, 5:1.
Întrebarea nr. 4. În programa facultăților de drept, o disciplină de tip „proces simulat” ar trebui să aibă (alegeți un răspuns): a) statut de disciplină obligatorie; b) statut de disciplină opțională; c) statut de disciplină facultativă.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 38,8% – disciplină opțională, 33,8% – disciplină facultativă, 27,5% – disciplină obligatorie.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 54,2% – disciplină obligatorie, 35,7% – disciplină opțională, 10,1% – disciplină facultativă.
Întrebarea nr. 5. Activitățile care contribuie prioritar la formarea studenților, în afara celor prevăzute în planul de învățământ, sunt (alegeți maximum 3 răspunsuri sau adăugați unul): a) stagiile de practică în profesiile juridice; b) prelegerile și conferințele susținute în cadrul facultății de către profesori ai altor facultăți de drept, din țară și din străinătate; c) mobilitățile naționale (de tipul unui semestru / an universitar petrecut la o altă facultate de drept din Hexagonul Facultăților de Drept); d) mobilitățile internaționale (de tipul unui semestru / an universitar petrecut la o facultate de drept din Uniunea Europeană printr-un program Erasmus+); e) concursurile academice naționale (de tipul Hexagonului Facultăților de Drept); f) concursurile academice internaționale de procese simulate; g) inițiativele cu scop civic (de tipul clinicilor juridice); h) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 82,5% – stagiile de practică în profesiile juridice; 52,5% – mobilitățile internaționale (de tipul unui semestru / an universitar petrecut la o facultate de drept din Uniunea Europeană printr-un program Erasmus+); 38,8% – concursurile academice naționale (de tipul Hexagonului Facultăților de Drept); 33,8% – inițiativele cu scop civic (de tipul clinicilor juridice); 31,3% – concursurile academice internaționale de procese simulat; 28,7% – prelegerile și conferințele susținute în cadrul facultății de către profesori ai altor facultăți de drept, din țară și din străinătate; 23,8% – mobilitățile naționale (de tipul unui semestru / an universitar petrecut la o altă facultate de drept din Hexagonul Facultăților de Drept); altele: concursurile naționale de procese simulate.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 91,2% – stagiile de practică în profesiile juridice; 35,8% – concursurile academice naționale (de tipul Hexagonului Facultăților de Drept); 35,4% – inițiativele cu scop civic (de tipul clinicilor juridice); 31,6% – mobilitățile naționale (de tipul unui semestru / an universitar petrecut la o altă facultate de drept din Hexagonul Facultăților de Drept); 30,9% – mobilitățile internaționale (de tipul unui semestru / an universitar petrecut la o facultate de drept din Uniunea Europeană printr-un program Erasmus+); 28,4% – prelegerile și conferințele susținute în cadrul facultății de către profesori ai altor facultăți de drept, din țară și din străinătate; 27,4% – concursurile academice internaționale de procese simulate; altele: concursurile naționale de procese simulate.
Întrebarea nr. 6. Examenul de licență în facultățile de drept ar trebui să includă (alegeți sau adăugați un răspuns): a) doar un examen scris, de tip grilă; b) doar un examen scris, de tip caz practic; c) doar susținerea unei lucrări de licență; d) un examen scris, de tip grilă, și susținerea unei lucrări de licență; e) un examen scris, de tip caz practic, și susținerea unei lucrări de licență; f) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 33,8% – un examen scris, de tip caz practic, și susținerea unei lucrări de licență; 22,5% – un examen scris, de tip grilă, și susținerea unei lucrări de licență; 16,3% – doar un examen scris, de tip caz practic; 15% – doar un examen scris, de tip grilă; 6,3% – doar susținerea unei lucrări de licență.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 24,8% – doar susținerea unei lucrări de licență; 24,1% – un examen scris, de tip caz practic, și susținerea unei lucrări de licență; 23,8% – un examen scris, de tip grilă, și susținerea unei lucrări de licență; 16,1 % – doar un examen scris, de tip grilă; 8,4% – doar un examen scris, de tip caz practic; altele: un examen scris, de tip grilă și caz practic.
Întrebarea nr. 7. Criteriile prioritare de ierarhizare a facultăților de drept din România ar trebui să fie (alegeți maximum 3 răspunsuri sau adăugați unul): a) numărul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice; b) procentul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice raportat la numărul participanților din facultatea respectivă; c) procentul de absolvenți integrați în profesiile din domeniul dreptului; d) procentul de absolvenți integrați pe piața muncii, indiferent de domeniu; e) rezultatele obținute de studenți la concursuri academice naționale și internaționale; f) rezultatele cercetării obținute de cadrele didactice din facultate; g) gradul de internaționalizare a activității didactice și de cercetare; h) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 67,5% – procentul de absolvenți integrați în profesiile din domeniul dreptului; 50% – procentul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice raportat la numărul participanților din facultatea respectivă; 42,5% – rezultatele cercetării obținute de cadrele didactice din facultate; 28,7% – gradul de internaționalizare a activității didactice și de cercetare; 26,3% – numărul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice; 22,5% – rezultatele obținute de studenți la concursuri academice naționale și internaționale; 18,8% – procentul de absolvenți integrați pe piața muncii, indiferent de domeniu; altele: „cooperare, în loc de ierarhizare”; „raportul dintre numărul de profesori și numărul de studenți (profesorii sunt obligați să fie multidisciplinari, numărul studenților este supradimensionat)”.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 60,7% – procentul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice raportat la numărul participanților din facultatea respectivă; 59,3% – procentul de absolvenți integrați în profesiile din domeniul dreptului; 37,9% – numărul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice; 30,9% – rezultatele obținute de studenți la concursuri academice naționale și internaționale; 21,4% – rezultatele cercetării obținute de cadrele didactice din facultate; 16,8% – procentul de absolvenți integrați pe piața muncii, indiferent de domeniu; 13,7% – gradul de internaționalizare a activității didactice și de cercetare.
Întrebarea nr. 8. La ce vârstă minimă și cu ce experiență ar trebui să poți deveni judecător în România (alegeți sau adăugați un răspuns): a) la vârsta minimă de 25 de ani, imediat după absolvirea facultății și a Institutului Național al Magistraturii; b) la vârsta minimă de 30 de ani, după o experiență de cel puțin 5 ani într-o altă profesie juridică; c) la vârsta minimă de 35 de ani, după o experiență de cel puțin 10 ani într-o altă profesie juridică; d) la vârsta minimă de 40 de ani, după o experiență de cel puțin 15 ani într-o altă profesie juridică; e) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 46,3% – la vârsta minimă de 30 de ani, după o experiență de cel puțin 5 ani într-o altă profesie juridică; 26,2% – la vârsta minimă de 35 de ani, după o experiență de cel puțin 10 ani într-o altă profesie juridică; 17,5% – la vârsta minimă de 25 de ani, imediat după absolvirea facultății și a Institutului Național al Magistraturii; 10% – la vârsta minimă de 40 de ani, după o experiență de cel puțin 15 ani într-o altă profesie juridică.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 44,4% – la vârsta minimă de 25 de ani, imediat după absolvirea facultății și a Institutului Național al Magistraturii; 40,9% – la vârsta minimă de 30 de ani, după o experiență de cel puțin 5 ani într-o altă profesie juridică; 10,8% – la vârsta minimă de 35 de ani, după o experiență de cel puțin 10 ani într-o altă profesie juridică; 2,4% – la vârsta minimă de 40 de ani, după o experiență de cel puțin 15 ani într-o altă profesie juridică.
Întrebarea nr. 9. O reformă a sistemului de admitere și formare profesională în profesiile juridice ar trebui să includă cu prioritate (alegeți maximum 3 răspunsuri sau adăugați unul): a) condiționarea accesului în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept; b) renunțarea la examinarea bazată pe subiecte tip grilă; c) utilizarea de către candidați în timpul examenului a legislației și, eventual, a jurisprudenței; d) extinderea tematicii de examen cu alte discipline (spre exemplu, drept constituțional, drept european, drept administrativ sau drept comercial); e) formarea profesională inițială comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților; f) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 63,3% – utilizarea de către candidați în timpul examenului a legislației și, eventual, a jurisprudenței; 55,7% – renunțarea la examinarea bazată pe subiecte tip grilă; 51,9% – formarea profesională inițială comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților; 44,3% – extinderea tematicii de examen cu alte discipline (spre exemplu, drept constituțional, drept european, drept administrativ sau drept comercial); 25,3% – condiționarea accesului în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept; altele: „eliminarea probelor de tip interviu”, „susținerea cursurilor de pregătire de către cadre didactice universitare”.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 70% – utilizarea de către candidați în timpul examenului a legislației și, eventual, a jurisprudenței; 43,1% – formarea profesională inițială comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților; 42% – renunțarea la examinarea bazată pe subiecte tip grilă; 25,4% – extinderea tematicii de examen cu alte discipline (spre exemplu, drept constituțional, drept european, drept administrativ sau drept comercial); 12% – condiționarea accesului în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept; altele: „bibliografia comună la examenele din timpul studiilor și la cele de acces în profesie”.
Întrebarea nr. 10. Carențele învățământului superior juridic din România au drept cauze principale (alegeți maximum 3 răspunsuri sau adăugați unul): a) eficiența limitată a procedurilor actuale de acreditare și evaluare periodică a facultăților; b) subfinanțarea învățământului superior public; c) eficiența limitată a selecției inițiale la concursurile de admitere în facultăți; d) eterogenitatea nivelului de exigență la examenele din timpul studiilor; e) relevanța limitată a conținutului disciplinelor pentru activitatea profesională a absolvenților; f) relevanța limitată a rezultatelor cercetării științifice pentru dezvoltarea domeniului; g) existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către profesori; h) existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către studenți; i) durata inadecvată a ciclurilor de studii; a) altele.
Răspunsurile profesorilor (în ordine descrescătoare): 71,3% – subfinanțarea învățământului superior public; 58,8% – eficiența limitată a selecției inițiale la concursurile de admitere în facultăți; 41,3% – eterogenitatea nivelului de exigență la examenele din timpul studiilor; 21,3% – relevanța limitată a conținutului disciplinelor pentru activitatea profesională a absolvenților; 20% – relevanța limitată a rezultatelor cercetării științifice pentru dezvoltarea domeniului; 17,5% – eficiența limitată a procedurilor actuale de acreditare și evaluare periodică a facultăților; 7,5% – durata inadecvată a ciclurilor de studii; 5% – existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către profesori; 5% – existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către studenți; altele: „nivelul de pregătire în învățământul preuniversitar”, „supraîncărcarea cadrelor didactice cu activități administrative birocratice”, „desfășurarea în paralel a unei activități profesionale”, „metodele de predare inadecvate”.
Răspunsurile studenților (în ordine descrescătoare): 43,1% – relevanța limitată a conținutului disciplinelor pentru activitatea profesională a absolvenților; 32,6% – eficiența limitată a selecției inițiale la concursurile de admitere în facultăți; 31,9% – subfinanțarea învățământului superior public; 27,2% – existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către profesori; 26,1% – eterogenitatea nivelului de exigență la examenele din timpul studiilor; 21,4% – eficiența limitată a procedurilor actuale de acreditare și evaluare periodică a facultăților; 17,8% – existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către studenți; 13,4% – durata inadecvată a ciclurilor de studii; 10,9% – relevanța limitată a rezultatelor cercetării științifice pentru dezvoltarea domeniului; altele: „examinarea de tip grilă”, „absența formării pe baza cazurilor practice”, „numărul redus al cadrelor didactice”, „numărul mare al studenților”, „volumul materiei”, „numărul mare al disciplinelor obligatorii”.
5. Câteva comentarii. Chestionarul de mai sus constituie un instrument de cercetare empirică aplicat în rândul profesorilor și studenților celor mai importante facultăți de drept din România sau, în termenii analizelor sociologice, în interiorul a două grupuri de respondenți, furnizorii și beneficiarii educației juridice superioare. Întrebările au fost alese astfel încât să servească analizei critice a unor probleme relevante pentru starea actuală a învățământului juridic românesc și au fost formulate astfel încât să permită atât selectarea unor răspunsuri prestabilite, cât și avansarea unor răspunsuri alternative, exprimând poziția particulară a fiecărui respondent.
Limitele cercetării pe baza unui chestionar de opinie decurg din modul în care sunt selectați respondenții: dacă sondajele stricto sensu recurg la o alegere aleatorie a respondenților – pentru a asigura reprezentativitatea la nivelul populației investigate –, chestionarul de opinie nu asigură o reprezentativitate echivalentă, întrucât respondenții sunt auto-selectați, deci structura eșantionului nu reflectă în mod necesar structura generală a grupurilor investigate; cauzele non-răspunsurilor pot fi diverse[10]. Cu toate acestea, pe de o parte, faptul că au răspuns la chestionar peste 25% dintre profesorii facultăților de drept și circa 3% dintre studenții acestora asigură nu numai un anumit grad de comparabilitate a rezultatelor între profesori și studenți (deoarece procentul profesorilor respondenți este unul ridicat, iar cel al studenților respondenți este, la rândul său, relativ bun), ci și un nivel rezonabil de reprezentativitate în interiorul grupurilor investigate; pe de altă parte, însă, pentru o reprezentativitate optimă ar fi fost necesar să existe ponderi similare ale răspunsurilor provenite din cele 6 facultăți (or, în cazul profesorilor, respondenții sunt cuprinși între 12% și 50% din totalul fiecărei facultăți, dar cu 3 facultăți situate în proximitatea mediei de 25%, iar în cazul studenților, numărul respondenților se situează între 1,5% și 11% din totalul fiecărei facultăți, dar cu 3 facultăți situate în jurul a 2-2,5%).
În acest context, este preferabilă o abordare rezervată în ceea ce privește comparabilitatea rezultatelor; accentul va fi pus, în cele ce urmează, pe compararea răspunsurilor cu frecvență ridicată, mai degrabă decât pe relevarea extremelor. Rezultatele vor fi analizate în termeni de tendințe ale opțiunilor respondenților, deduse din procentele obținute de fiecare răspuns, dar fără să conteze propriu-zis precizia acestui procent, ci convergența sau divergența anumitor răspunsuri.
Prima întrebare urmărește să afle opinia profesorilor și a studenților în legătură cu profesia pentru care facultățile de drept din România își pregătesc cu predilecție studenții; erau oferite 3 răspunsuri prestabilite (judecător, procuror, avocat), dintre care trebuia ales unul, lăsându-se deschisă posibilitatea de a avansa un răspuns alternativ. Subtextul chestiunii poate fi găsit în întrebarea corespondentă din volumul citat mai sus[11], care reamintea cunoscuta idee că facultățile de drept germane îi pregătesc pe studenți să fie judecători, iar cele americane să fie avocați. Cu alte cuvinte, este studentul la drept pregătit să susțină mai multe posibile poziții în legătură cu un caz sau mai degrabă să identifice soluția „legală și temeinică” în cazul respectiv? Să argumenteze pro causa sau să se pronunțe pro iustitia? Dacă opiniile profesorilor au fost divizate echilibrat între cele două opțiuni principale, judecător și avocat, studenții au înclinat preponderent spre această din urmă opțiune, care a obținut un număr de aproape 3 ori mai mare de răspunsuri decât prima. Una dintre explicațiile posibile ale acestei preferințe ține de modul în care studenții puteau citi întrebarea („pentru ce profesie vă pregătiți la facultatea de drept” – i.e. cariera urmărită, în loc de „pentru ce profesie își pregătesc facultățile de drept studenții” – i.e. cariera propusă). O altă explicație ar putea deriva din „efectul de contaminare” al activităților profesionale desfășurate de cadrele didactice ale facultăților de drept: faptul că majoritatea acestora au și calitatea de avocat ar fi perceput de studenți ca imprimând o anumită perspectivă asupra manierei de predare. Cu toate acestea, dezechilibrul este prea consistent pentru a putea fi indus exclusiv prin asemenea chei de lectură colectivă. Prin urmare, răspunsurile pot fi interpretate ca relevând un anumit decalaj între percepția profesorilor de drept asupra propriei activități (și chiar a propriei misiuni) și percepția studenților la drept asupra propriei formări.
A doua întrebare privește misiunea facultăților de drept de a contribui la dezvoltarea ca intelectuali a studenților lor, dincolo de cunoștințele juridice propriu-zise; erau avansate 7 răspunsuri predefinite (economia, psihologia, sociologia, literele, științele politice, științele comunicării și informatica), dintre care puteau fi alese 3, cu posibilitatea de a propune un răspuns alternativ. Răspunsurile profesorilor pot fi grupate în două categorii: prima cuprinde opțiunile majoritare, care au fost alese de mai mult de 1 din 2 respondenți (economia, psihologia și științele comunicării), iar cea de-a doua – opțiunile situate în proximitatea raportului de 1 din 4 respondenți, în general deasupra acestui nivel (sociologia, științele politice, literele, informatica). În cazul studenților, răspunsurile sunt ierarhizate mult mai accentuat: în ordine descrescătoare, au fost alese psihologia (3 din 4 respondenți), științele comunicării (aproape 2 din 3), științele politice și economia (circa 1 din 2), respectiv sociologia (1 din 3); pentru informatică și litere au optat doar aproximativ 1 din 10 respondenți. (Mai trebuie adăugat că această întrebare a generat cele mai consistente răspunsuri alternative avansate de participanți: istoria, filosofia, limbile străine, logica.) Așadar, principalele convergențe între răspunsurile profesorilor și cele ale studenților subliniază relevanța, pentru formarea intelectuală a viitorului jurist, a psihologiei și a științelor comunicării, urmate de economie și, parțial, de sociologie; dimpotrivă, științele politice, literele și informatica au generat divergențe între răspunsurile profesorilor și cele ale studenților (diferențe de la simplu la dublu). În cazul studenților, este surprinzătoare absența din top a informaticii, dată fiind utilizarea masivă de către aceștia a noilor tehnologii; la fel de surprinzătoare este absența din top a literelor, întrucât se presupune că, dacă tinerii juriști realizează importanța științelor comunicării, ei înțeleg și relevanța formativă fundamentală a limbii și literaturii.
A treia întrebare vizează raportul optim între numărul disciplinelor obligatorii și numărul minim obligatoriu al disciplinelor opționale în planul de învățământ de licență al facultăților de drept; erau propuse 3 răspunsuri (raporturi de 1:1, 1:2 și 2:1), cu posibilitatea de a alege unul dintre acestea sau de a avansa răspunsuri alternative. Convergența între răspunsurile studenților și cele ale profesorilor (răspunsul predilect este 2:1 pentru jumătate dintre respondenții din cele două categorii), chiar dacă nu semnifică în mod necesar o preferință „matematică” pentru dublarea numărului minim obligatoriu al disciplinelor opționale în raport cu actualele practici din facultățile de drept (situate în jurul unui raport de 4:1), reflectă ideea optimizării proporției între numărul disciplinelor obligatorii și numărul minim obligatoriu al disciplinelor opționale. Desigur, nu ar fi vorba neapărat de o creștere în cifre absolute a numărului disciplinelor opționale oferite studenților, ci de o creștere relativă a proporției numărului de discipline opționale care trebuie alese de studenți, în raport cu numărul disciplinelor obligatorii, care să permită o individualizare mai pronunțată a traseului educațional încă de la nivelul studiilor universitare de licență. O asemenea reașezare s-ar putea realiza fie prin diminuarea corespunzătoare a numărului disciplinelor obligatorii, fie prin creșterea numărul minim obligatoriu al disciplinelor opționale.
A patra întrebare pune problema statutului pe care ar trebui să îl aibă în programa facultăților de drept o disciplină de tip „proces simulat”; variantele de răspuns disponibile au fost 3: disciplină obligatorie, disciplină opțională sau disciplină facultativă. Răspunsurile profesorilor au fost distribuite cvasi-echilibrat, în ordinea (descrescătoare) opțional – facultativ – obligatoriu. În schimb, studenții au preferat, în majoritatea lor, statutul de disciplină obligatorie, în timp ce varianta unei discipline opționale a fost, și ea, aleasă de mai bine de 1 din 3 respondenți; agregate, variantele statutului de disciplină obligatorie sau opțională au fost preferate de 9 din 10 studenți și de 2 din 3 profesori. Așadar, includerea unei discipline de tip „proces simulat” în planurile de învățământ ale facultăților de drept (din care aceasta lipsește, de regulă, în prezent), cel puțin cu titlu de disciplină opțională, apare ca fiind o preferință net majoritară. Ea se încadrează în tendința favorizării abordărilor de tip hands-on (materializate, de asemenea, în stagii de practică sau clinici juridice), răspunzând cerințelor pe care profesiile juridice le exprimă în mod constant cu privire la reechilibrarea raportului dintre pregătirea teoretică și cea practică a absolventului de drept. De asemenea, ea confirmă valențele formative ale participării studenților la concursurile (în special la cele internaționale) de procese simulate (moot court). Evident, conținutul unei discipline de tip „proces simulat” nu s-ar reduce la exersarea unor proceduri derulate în condiții de oralitate și contradictorialitate, ci ar trebui să includă etape precum documentarea de caz, redactarea de memorii și pregătirea de pledoarii.
A cincea întrebare aduce în discuție activitățile extracurriculare care contribuie prioritar la formarea studenților; erau listate următoarele 7 variante de răspuns: stagiile de practică în profesiile juridice; prelegerile și conferințele susținute în cadrul facultății de către profesori ai altor facultăți de drept, din țară și din străinătate; mobilitățile naționale (de tipul unui semestru / an universitar petrecut la o altă facultate de drept din Hexagonul Facultăților de Drept); mobilitățile internaționale (de tipul unui semestru / an universitar petrecut la o facultate de drept din Uniunea Europeană printr-un program Erasmus+); concursurile academice naționale (de tipul Hexagonului Facultăților de Drept); concursurile academice internaționale de procese simulate; inițiativele cu scop civic (de tipul clinicilor juridice); respondenții aveau posibilitatea de a alege 3 răspunsuri sau de a avansa o variantă alternativă. Răspunsurile profesorilor pot fi sintetizate astfel: mai bine de 8 din 10 au ales stagiile de practică; 1 din 2 – mobilitățile internaționale; circa 1 din 3 – concursurile academice naționale, inițiativele cu scop civic, concursurile academice internaționale și prelegerile susținute de către profesori ai altor facultăți; 1 din 4 – mobilitățile naționale. Răspunsurile studenților au o compoziție diferită: 9 din 10 au optat pentru stagiile de practică, iar fiecare dintre celelalte răspunsuri a fost ales de circa 1 din 3 respondenți. Convergența de opinii între profesori și studenți cu privire la stagiile de practică este, deci, absolut manifestă, ceea ce justifică intensificarea preocupărilor pentru ca facultățile să intermedieze acest tip de oportunitate (extra)curriculară; răspunsul se corelează cu preferințele exprimate în legătură cu disciplina de tip „proces simulat”. La rândul său, distribuirea relativ echilibrată a celorlalte opțiuni constituie un argument în favoarea susținerii lor in corpore la nivel instituțional. Pot fi remarcate, totuși, anumite diferențe de percepție în privința mobilităților studențești, cele internaționale fiind considerate relevante mai degrabă de către profesori, iar cele naționale mai degrabă de către studenți. Probabil că studenții ar trebui să îi crediteze pe profesorii lor (și) cu privire la relevanța acestei alegeri.
A șasea întrebare privește structura examenului de licență în facultățile de drept; erau avansate 5 variante de răspuns (doar un examen scris, de tip grilă; doar un examen scris, de tip caz practic; doar susținerea unei lucrări de licență; un examen scris, de tip grilă, și susținerea unei lucrări de licență; un examen scris, de tip caz practic, și susținerea unei lucrări de licență), dintre care trebuia ales unul singur, fiind permisă menționarea unui răspuns alternativ. Profesorii au optat în proporție de 1 din 3 pentru examenul scris, de tip caz practic, și susținerea unei lucrări de licență; totodată, aproximativ 1 din 4 respondenți au ales examenul scris, de tip grilă, și susținerea unei lucrări de licență; variantele examenului scris, de tip caz practic, și a examenului scris, de tip grilă (neînsoțite de o lucrare de licență), au fost alese de 1 din 7 respondenți. În ceea ce îi privește pe studenți, trei variante de răspuns au fost alese de câte 1 din 4 respondenți (doar susținerea unei lucrări de licență; un examen scris, de tip caz practic, și susținerea unei lucrări de licență; un examen scris, de tip grilă, și susținerea unei lucrări de licență); următoarea variantă ca grad de relevanță (doar un examen scris, de tip grilă) a fost aleasă de doar 1 din 7 respondenți. Se poate observa că nivelul de convergență cel mai ridicat privește combinația dintre un examen scris, de tip caz practic, și susținerea unei lucrări de licență (aleasă de 1 din 3 profesori și de 1 din 4 studenți); celelalte răspunsuri au generat divergențe majore sau au atins praguri irelevante. Dacă, însă, răspunsurile sunt agregate în raport cu componentele examenului, se observă o tendință convergentă de favorizare a susținerii lucrării de licență și o anumită divergență în privința componentei de tip grilă sau caz practic, ale căror poziții ierarhice se inversează: astfel, în rândul profesorilor, susținerea unei lucrări de licență a fost aleasă de aproape 2 din 3 respondenți, examenul scris, de tip caz practic, de 1 din 2 respondenți, iar examenul scris, de tip grilă, de puțin peste 1 din 3 respondenți; în schimb, în rândul studenților, susținerea unei lucrări de licență a fost aleasă de aproape 3 din 4 respondenți, examenul scris, de tip grilă, de mai puțin de 1 din 2 respondenți, iar examenul scris, de tip caz practic, de 1 din 3 respondenți. Desigur, explicațiile opțiunilor exprimate în favoarea lucrărilor de licență pot varia, de la a fi văzute ca exerciții utile de documentare și scriere academică, până la a fi percepute ca mijloace de optimizare a mediei de licență. În schimb, absența unei preferințe clare pentru examenul scris de tip caz practic sau de tip grilă poate justifica utilitatea conjugării acestora în evaluarea studenților.
A șaptea întrebare pune în discuție criteriile de ierarhizare a facultăților de drept din România, avansând 7 posibile răspunsuri: numărul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice; procentul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice raportat la numărul participanților din facultatea respectivă; procentul de absolvenți integrați în profesiile din domeniul dreptului; procentul de absolvenți integrați pe piața muncii, indiferent de domeniu; rezultatele obținute de studenți la concursuri academice naționale și internaționale; rezultatele cercetării obținute de cadrele didactice din facultate; gradul de internaționalizare a activității didactice și de cercetare; respondenții puteau alege 3 dintre acestea sau adăuga propriile variante. Profesorii au considerat ca fiind prioritare procentul de absolvenți integrați în profesiile din domeniul dreptului (2 din 3 respondenți), respectiv procentul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice raportat la numărul participanților din facultatea respectivă, precum și rezultatele cercetării obținute de cadrele didactice din facultate (circa 1 din 2 respondenți); celelalte răspunsuri se situează în jurul pragului de 1 din 4 respondenți (gradul de internaționalizare a activității didactice și de cercetare; numărul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice; rezultatele obținute de studenți la concursuri academice naționale și internaționale); cele mai puține opțiuni le-a obținut procentul de absolvenți integrați pe piața muncii, indiferent de domeniu. În rândul studenților, două răspunsuri se detașează, apropiindu-se de raportul de 2 din 3 respondenți: procentul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice raportat la numărul participanților din facultatea respectivă și procentul de absolvenți integrați în profesiile din domeniul dreptului; circa 1 din 3 respondenți au optat pentru numărul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice și pentru rezultatele obținute de studenți la concursuri academice naționale și internaționale; cele mai puține răspunsuri au atras, în ordine descrescătoare, rezultatele cercetării obținute de cadrele didactice din facultate, procentul de absolvenți integrați pe piața muncii, indiferent de domeniu, respectiv gradul de internaționalizare a activității didactice și de cercetare. Răspunsurile cu convergența cea mai ridicată între profesori și studenți sunt, în mod previzibil, procentul de absolvenți integrați în profesiile din domeniul dreptului și procentul de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice raportat la numărul participanților din facultatea respectivă (acest din urmă indicator ținând cont de dimensiunea instituției). În schimb, rezultatele cercetării obținute de cadrele didactice din facultate și gradul de internaționalizare a activității didactice și de cercetare sunt – oarecum firesc – considerate relevante mai degrabă de către profesori decât de studenți; numărul absolut de absolvenți admiși la examenele și concursurile de admitere naționale în profesiile juridice și rezultatele obținute de studenți la concursuri academice naționale și internaționale sunt considerate mai degrabă relevante de către studenți decât de profesori. Și pentru unii, și pentru ceilalți are o relevanță scăzută procentul de absolvenți integrați pe piața muncii, indiferent de domeniu, ceea ce face ca perspectiva generală a respondenților asupra scopului studiilor juridice să fie, aparent, strict legată de profesiile asociate domeniului dreptului și să nu privească relevanța lor pentru celelalte dimensiuni ale societății; contextul întrebării, care obliga respondenții să analizeze acești indicatori în calitatea lor de criterii de ierarhizare a facultăților de drept, ar putea explica preferința respectivă.
A opta întrebare privește vârsta minimă și experiența cu care ar trebui să poți deveni judecător în România, cele 4 răspunsuri predefinite raportându-se la următoarele praguri: vârsta minimă de 25 de ani, imediat după absolvirea facultății și a Institutului Național al Magistraturii; vârsta minimă de 30 de ani, după o experiență de cel puțin 5 ani într-o altă profesie juridică; vârsta minimă de 35 de ani, după o experiență de cel puțin 10 ani într-o altă profesie juridică; vârsta minimă de 40 de ani, după o experiență de cel puțin 15 ani într-o altă profesie juridică; respondenții puteau opta pentru una dintre acestea sau adăuga alte variante. Profesorii au ales, în proporție de aproape 1 din 2 respondenți, vârsta minimă de 30 de ani, după o experiență de cel puțin 5 ani într-o altă profesie juridică; totodată, mai bine de 1 din 4 respondenți au ales vârsta minimă de 35 de ani, după o experiență de cel puțin 10 ani într-o altă profesie juridică; mai puțin de 1 din 5 respondenți au ales vârsta minimă de 25 de ani, imediat după absolvirea facultății și a Institutului Național al Magistraturii; în fine, vârsta minimă de 40 de ani, după o experiență de cel puțin 15 ani într-o altă profesie juridică, a fost aleasă de 1 din 10 respondenți. În schimb, studenții au optat, în proporție de aproape 1 din 2 respondenți, pentru vârsta minimă de 25 de ani, imediat după absolvirea facultății și a Institutului Național al Magistraturii; un procent similar a fost atins de vârsta minimă de 30 de ani, după o experiență de cel puțin 5 ani într-o altă profesie juridică; puțin peste 1 din 10 respondenți au ales vârsta minimă de 35 de ani, după o experiență de cel puțin 10 ani într-o altă profesie juridică; vârsta minimă de 40 de ani, după o experiență de cel puțin 15 ani într-o altă profesie juridică, nu a atras opțiuni semnificative. Rezultatele agregate arată că mai bine de 4 respondenți din 5 din rândul profesorilor consideră că un absolvent de drept nu ar trebui să poată deveni judecător imediat după absolvirea facultății și a Institutului Național al Magistraturii, considerând implicit actualul sistem de admitere în magistratură ca fiind unul inadecvat; pe de altă parte, deși aproape 1 din 2 respondenți din rândul studenților apreciază că actualul sistem de admitere în magistratură este potrivit, răspunsurile majoritare agregate apreciază, și în cazul studenților, că o minimă experiență profesională este preferabilă. Dacă opțiunile studenților ar putea fi interpretate ca fiind influențate de perspectiva propriilor evoluții în carieră, opinia covârșitor majoritară a profesorilor poate fi descrisă ca o veritabilă poziție a corpului academic al facultăților de drept în această privință.
A noua întrebare aduce în discuție reforma sistemului de admitere și formare profesională în profesiile juridice, fiind avansate următoarele 5 răspunsuri: condiționarea accesului în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept; renunțarea la examinarea bazată pe subiecte tip grilă; utilizarea de către candidați în timpul examenului a legislației și, eventual, a jurisprudenței; extinderea tematicii de examen cu alte discipline (spre exemplu, drept constituțional, drept european, drept administrativ sau drept comercial); formarea profesională inițială comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților; respondenții puteau alege 3 dintre acestea sau adăuga un răspuns alternativ. Răspunsurile profesorilor au marcat opțiunea majoritară pentru utilizarea de către candidați în timpul examenului a legislației și, eventual, a jurisprudenței, adică pentru o evaluare de tip open-book (2 din 3 respondenți); aproximativ 1 din 2 respondenți au optat pentru renunțarea la examinarea bazată pe subiecte tip grilă, pentru formarea profesională inițială comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților și pentru extinderea tematicii de examen cu alte discipline; puțin peste 1 din 4 respondenți au ales condiționarea accesului în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept. Studenții și-au direcționat răspunsurile într-o proporție semnificativ majoritară (aproape 3 din 4 respondenți) către utilizarea de către candidați în timpul examenului a legislației și, eventual, a jurisprudenței; niveluri apropiate de 1 din 2 respondenți au fost atinse de formarea profesională inițială comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților și de renunțarea la examinarea bazată pe subiecte tip grilă; în jur de 1 din 4 respondenți au optat pentru extinderea tematicii de examen cu alte discipline și doar puțin peste 1 din 10 respondenți pentru condiționarea accesului în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept. Analiza comparativă a acestor rezultate indică un grad ridicat de convergență în privința utilizării de către candidați în timpul examenului a legislației și, eventual, a jurisprudenței (circa 2 din 3 respondenți); un grad de convergență semnificativ îl prezintă și formarea profesională inițială comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților, respectiv renunțarea la examinarea bazată pe subiecte tip grilă (circa 1 din 2 respondenți); dimpotrivă, un grad de divergență semnificativ îl prezintă răspunsul privind extinderea tematicii de examen cu alte discipline, considerată necesară de 1 din 2 profesori, dar numai de 1 din 4 studenți, precum și condiționarea accesului în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept, considerată necesară de 1 din 4 profesori și de puțin peste 1 din 10 studenți. Faptul că acest din urmă răspuns are un grad general de relevanță relativ scăzut surprinde nu neapărat în privința studenților, a căror preferință pentru un acces rapid la profesiile juridice este naturală, ci în privința profesorilor, pentru care aprofundarea cunoștințelor și specializarea propriilor studenți ar fi fost de așteptat să fie realizate mai degrabă în interiorul sistemului de învățământ superior, decât prin intermediul mecanismelor de formare profesională.
A zecea întrebare își propune să afle opinia profesorilor și a studenților în legătură cu carențele învățământului superior juridic din România, fiind indicate drept cauze potențiale următoarele 9 răspunsuri: eficiența limitată a procedurilor actuale de acreditare și evaluare periodică a facultăților; subfinanțarea învățământului superior public; eficiența limitată a selecției inițiale la concursurile de admitere în facultăți; eterogenitatea nivelului de exigență la examenele din timpul studiilor; relevanța limitată a conținutului disciplinelor pentru activitatea profesională a absolvenților; relevanța limitată a rezultatelor cercetării științifice pentru dezvoltarea domeniului; existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către profesori; existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către studenți; durata inadecvată a ciclurilor de studii; la fel ca în celelalte cazuri, respondenții puteau adăuga un alt răspuns. Profesorii au ierarhizat destul de clar răspunsurile: subfinanțarea învățământului superior public a fost indicată ca relevantă în proporție de aproape 3 din 4 respondenți; peste 2 din 3 respondenți au subliniat eficiența limitată a selecției inițiale la concursurile de admitere în facultăți; sub 1 din 2 respondenți au semnalat eterogenitatea nivelului de exigență la examenele din timpul studiilor; circa 1 din 5 respondenți au marcat relevanța limitată a conținutului disciplinelor pentru activitatea profesională a absolvenților, relevanța limitată a rezultatelor cercetării științifice pentru dezvoltarea domeniului și eficiența limitată a procedurilor actuale de acreditare și evaluare periodică a facultăților; proporții nesemnificative de răspuns au atins durata inadecvată a ciclurilor de studii și existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către profesori, respectiv de către studenți. În schimb, răspunsurile studenților au fost distribuite ceva mai uniform: aproape 1 din 2 respondenți au subliniat relevanța limitată a conținutului disciplinelor pentru activitatea profesională a absolvenților; puțin sub 1 din 3 respondenți au semnalat eficiența limitată a selecției inițiale la concursurile de admitere în facultăți și subfinanțarea învățământului superior public; în jurul a 1 din 4 respondenți au indicat existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către profesori și au marcat eterogenitatea nivelului de exigență la examenele din timpul studiilor; circa 1 din 5 respondenți au subliniat eficiența limitată a procedurilor actuale de acreditare și evaluare periodică a facultăților și existența unor cazuri de încălcare a normelor de etică academică de către studenți; durata inadecvată a ciclurilor de studii și relevanța limitată a rezultatelor cercetării științifice pentru dezvoltarea domeniului au fost alese de aproximativ 1 din 10 respondenți. Această ultimă întrebare evidențiază, așadar, un înalt grad de divergență între răspunsuri: spre exemplu, subfinanțarea învățământului superior public este considerată importantă de aproape 3 din 4 profesori, dar de mai puțin de 1 din 3 studenți; relevanța limitată a conținutului disciplinelor pentru activitatea profesională a absolvenților este semnificativă pentru aproape 1 din 2 studenți și pentru doar 1 din 5 profesori; un grad relativ mai redus de divergență prezintă răspunsul privind eficiența limitată a selecției inițiale la concursurile de admitere în facultăți (peste 1 din 2 profesori și 1 din 3 studenți) și, la un alt nivel, eterogenitatea nivelului de exigență la examenele din timpul studiilor (relevată, paradoxal, de aproape 1 din 2 profesori, dar de numai 1 din 4 studenți). Sunt considerate relativ nesemnificative răspunsuri precum relevanța limitată a rezultatelor cercetării științifice pentru dezvoltarea domeniului (1 din 5 profesori și 1 din 10 studenți), eficiența limitată a procedurilor actuale de acreditare și evaluare periodică a facultăților (circa 1 din 5 profesori și tot atâția studenți) sau durata inadecvată a ciclurilor de studii (mai puțin de 1 din 10 profesori și puțin peste 1 din 10 studenți). Problemele de etică sunt considerate marginale de către profesori, atât atunci când acestea privesc cadrele didactice, cât și atunci când privesc studenții (1 din 20 profesori); în schimb, aceste probleme au un grad mai ridicat de relevanță pentru studenți atunci când sunt observate la profesori (circa 1 din 4 studenți) și unul ușor mai redus, dar totuși semnificativ, când sunt observate în interiorul propriului grup (circa 1 din 5 studenți). Răspunsurile favorizate de fiecare dintre cele două categorii de respondenți plasează principalele carențe ale învățământului superior juridic în afara sferei propriului control (dacă profesorii acuză în primul rând subfinanțarea învățământului superior public, studenții evidențiază relevanța limitată a conținutului disciplinelor pentru activitatea profesională a absolvenților). Desigur, nu era de așteptat ca acest chestionar să fie privit de respondenți ca o oportunitate pentru autocritică, însă poate fi observat că profesorii erau mai bine plasați pentru a aprecia această din urmă chestiune…
6. În loc de concluzii. Conservatorismul educației juridice este doar până la un punct un pilon al stabilității sistemului de drept. Evaluarea realistă a stării învățământului juridic românesc trebuie să fie o preocupare constantă și consistentă atât în interiorul facultăților de drept, cât și în relația acestora cu entitățile interesate (ministerele de resort în domeniul educației și cercetării sau al justiției, agențiile de evaluare și acreditare, corpurile profesionale și institutele lor de formare inițială și continuă, actorii relevanți ai pieței sectoriale a muncii etc.). Dezbaterea inițiată de Facultatea de Drept din Timișoara, chestionarul de opinie pe baza căruia aceasta a avut loc și comentariul de față nu pledează pentru „mișcări antisistem” și, cu atât mai puțin, pentru „revoluție și reformă”. Ambițiile acestui demers sunt mult mai modeste: el și-ar atinge scopul – imediat – și numai dacă ar contribui la regândirea poziției pe care o ocupă activitățile de tip internship, moot court sau open-book exam în structura și conținutul studiilor juridice. În orice caz, rezultatele nu trebuie citite nici în cheia senzaționalului (e.g., „marea majoritate a profesorilor de drept din România consideră inadecvat actualul sistem de acces în magistratură”, „un sfert dintre studenții facultăților de drept din România au observat probleme de etică la unii dintre profesorii lor”, „pentru studenții facultăților de drept din România studiul literelor este irelevant în formarea lor ca intelectuali”, „doar un sfert dintre profesorii de drept din România consideră că masteratul ar trebui să fie obligatoriu pentru un viitor judecător sau avocat”), nici în cheia scepticismului (e.g., „există un decalaj între percepția profesorilor de drept asupra propriei misiuni și percepția studenților la drept asupra propriei formări”, „multe dintre schimbările considerate necesare sunt radicale, deci cvasi-imposibile în actualul context”). În schimb, o lectură realist-constructivă ne-ar putea reaminti că, dacă nu suntem parte a soluției, suntem parte a problemei.
[1] O carte-interviu care a fost calificată ca fiind „cea mai sinceră radiografie oferită dreptului românesc în ultima perioadă” (cui prodest?) a avansat recent întrebări pe marginea acestor chestiuni: Vă place dreptul? Volum în onoarea profesorului Valentin Constantin, coord. R. Bercea, L. Bojin, D. Botău, C.H. Beck, București, 2019 (https://www.beckshop.ro/media/product/documents/Va_place_dreptul.pdf; https://www.beckshop.ro/media/product/documents/Introducere.pdf).
[2] Sursele publice disponibile relevă nu numai raritatea, ci și eterogenitatea calității acestor analize (cronologic: http://criminologie.org.ro/wp-content/uploads/2015/08/Starea-actuala-a-invatamantului-juridic-in-Romania.pdf; https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Invatamintul%20juridic%20rominesc%20intre%20conditia%20tehnica%20si%20vocatia%20umanista.pdf; https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/studii-de-drept-judiciar-privat-les-extras.pdf); totodată, sursele publice disponibile relevă absența cercetărilor cu caracter empiric.
[3] Masa rotundă cu tema Învățământul juridic din România. Prezumții. Ficțiuni. Realitatea a avut loc în data de 3 noiembrie 2017, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara; am avut plăcerea să o moderez împreună cu profesorul Valentin Constantin. Înregistrarea dezbaterii este disponibilă aici: https://conferinte.juridice.ro/facultatea-de-drept-din-timisoara-25-de-ani. Un rezumat al dezbaterilor, realizat de Sorina Doroga și Alexandra Mercescu, este disponibil aici: https://www.juridice.ro/546668/dezbaterea-invatamantul-juridic-din-romania-prezumtii-fictiuni-realitatea-cateva-concluzii.html.
[4] Am sintetizat aceste idei în L. Bercea, Începutul unei dezbateri: Învățământul juridic din România. Prezumții, ficțiuni, realitatea, în Curierul Judiciar nr. 12/2017, pp. 667-668.
[5] Textul integral al declarației este disponibil aici: https://www.juridice.ro/545685/declaratie-comuna-a-decanilor-facultatilor-de-drept-din-cadrul-hexagonului-facultatilor-de-drept-din-romania.html.
[6] Masa rotundă cu tema Învățământul juridic din România. Continuarea unei dezbateri a avut loc în data de 20 mai 2022, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara: https://evenimente.juridice.ro/2022/05/facultatea-de-drept-din-timisoara-30-de-ani-eveniment-aniversar. Înregistrarea dezbaterii este disponibilă aici: https://video.juridice.ro/categorii/facultatea-de-drept-din-timisoara-30-de-ani-eveniment-aniversar/facultatea-de-drept-din-timisoara-30-de-ani-sesiunea-i și aici: https://video.juridice.ro/categorii/facultatea-de-drept-din-timisoara-30-de-ani-eveniment-aniversar/facultatea-de-drept-din-timisoara-30-de-ani-sesiunea-ii.
[7] Cu titlu exemplificativ, la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii organizat în 2021-2022, dintre cei 284 candidați admiși, un număr de 251 (reprezentând 88,38%) au provenit de la cele 6 facultăți care fac parte din Hexagonul Facultăților de Drept din România; de la celelalte 40 de facultăți au fost admiși 33 de candidați (reprezentând 11,62%).
[8] Mai exact, 80 de profesori dintr-un total de aproximativ 310.
[9] Mai exact, 286 de studenți dintr-un total de aproximativ 9000.
[10] Printre acestea: refuzul destinatarilor chestionarului de a răspunde; neaccesarea adreselor instituționale de email pe care le-a fost transmisă invitația; indisponibilitatea respondenților în perioada colectării datelor etc. Totuși, refuzul de a participa la o investigare sociologică este o cauză comună a non-răspunsurilor în cazul sondajelor și al chestionarelor, astfel încât se poate presupune în mod rezonabil că respondenții care ar fi făcut parte din eșantionul reprezentativ al unui sondaj și ar fi refuzat să răspundă la întrebările acestuia se regăsesc printre cei care nu au completat chestionarul de opinie.
[11] Vă place dreptul?…, cit.supra, p. 130.
Prof. univ. dr. Lucian Bercea
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara
* Acest text va fi publicat într-un volum dedicat educației juridice din România, coordonat de Iulia Motoc și Lucian Bojin.
