Lightning cracks the darkness
And for a moment I can see
It’s just a spark to start with
But I follow where it leads
(…)
Life is change, and change looks frightening
Watch that wind I’ve been warned
But I live to feel this lightning
In this perfect storm
David Wilcox, Perfect Storm (2008)
Pandemia s-a dovedit a fi furtuna perfectă. La început, cerul s-a întunecat și libertățile individuale au trebuit să lase locul protecției colective și securității de grup. În mod paradoxal, grija societății pentru fiecare individ a condus la restrângerea autonomiei individuale precum o dragoste care pare că sufocă, grija de cloșcă a societății a produs reacții diverse. Mulți dintre puii chemați sub aripile sale s-au încălzit peste măsură și și-au dorit aerul răcoros de-afară, chiar dacă vedeau norii de furtună.
Apoi a venit ploaia torențială de acte normative abătută doar de rafalele haotice ale deciziilor instanțelor de cenzură. Între acestea, instanțele de contencios administrativ și constituțional și-au disputat întâietatea și și-au partajat competențele. Apoi au început să trieze dintre deciziile executivului uneori dând dovadă de o dedicație demnă de o cauză mai bună.
Am așteptat cu toții să iasă soarele și pe strada noastră și el a venit în mod neașteptat ca o consecință a anticiclonului adus de război. Ne-am întrebat atunci dacă este cu adevărat soarele cel dătător de speranță sau doar căldura unui incendiu de vegetație din apropiere. Este drept că focul purifică, dar de multe ori el lasă în urma sa numai cenușă.
În acest peisaj demn de un tablou de Turner sau, mai degrabă, de Aivazovski, decizia Curții Constituționale nr. 601/2020 a fost un fulger al cărui tunet s-a rostogolit multă vreme peste plaiul juridic autohton. Țin minte că eram la Vama Veche (lângă mare!) când am aflat despre pronunțarea deciziei și am așteptat înfrigurat motivarea care a venit câteva luni mai târziu. Ca majoritatea juriștilor, am fost șocat de intensitatea hotărârii și am sperat ca motivarea să mai niveleze asperitățile întrevăzute în comunicatul din 16 iulie 2020.
Se pare că aceeași undă de șoc s-a propagat și la nivelul autorității legiuitoare, pentru că a trecu mai mult de un an și jumătate până la apariția legii de implementare a deciziei Curții. Și abia atunci am văzut „lumina”! Se știe cât de greu se scrie un text de lege și este bine că a durat mai mult pentru că textele au putut să fie redactate în liniște și să fie puse în dezbatere reală. Numai cel care nu a încercat niciodată să scrie un text care să apară în Monitorul oficial și s-a mulțumit doar să chibițeze de pe margine că nu este bine ce au făcut alții poate să minimalizeze efortul necesar găsirii unei soluții de drept pozitiv.
Ei bine, această conferință (una dintre primele „față în față” la care particip după doi ani) este precum aerul proaspăt de după furtună. Și mă bucur că Sala Constantin Stoicescu din Palatul Facultății de Drept al Universității din București este cea care ne găzduiește. Sunt convins că Profesorul Stoicescu (al cărui bust se uită sever către noi din colțul sălii) ar fi încântat să vadă o dezbatere pe teme legate de statutul juridic al persoanei. (Nu știu cât de încântat ar fi să vadă cât de mult a evoluat libertatea persoanei în epoca postmodernă…) Mărturisesc că acesta este unul dintre puținele momente în care funcția administrativă îmi aduce un moment de satisfacție: participarea la deschiderea unei conferințe este ceea ce te-ai aștepta de la o funcție academică. Din păcate, este o rara avis în jungla de birocrație…
Putem acum să respirăm în voie și să ne umplem plămânii de aerul curat și proaspăt al noii reglementări și să-i analizăm aromele. S-ar putea ca unele să nu ne placă… De gustibus non disputandum est. Avem însă acum răgazul să discutăm pe marginea acestor texte și să le testăm (măcar la nivel teoretic) portanța. Este important că ele există și permit o dezbatere cu privire la chestiuni concrete. Avem măcar cuvintele pe care le putem „ciocăni” pentru a vedea cum „sună”. Iar tema de astăzi este una realmente importantă pentru că ridică problema normalității noastre (mai ales după o perioadă de anormalitate) și a principalei caracteristici umane[1] (poate chiar a esenței „omenității”) – iubește-ți aproapele, mai ales când se află în nevoie (a friend in need is a friend indeed).
Și pentru că tot astăzi vom asista la lansarea unei cărți, tratatul de Drept civil. Familia, adus de doamna profesor Marieta Avram la a treia ediție, mă bucur că ne aflăm într-o zodie a Cuvântului și a Cărții. Apropo de zodii, astăzi de dimineață Neti Sandu m-a informat că este o zi specială, cu două triunghiuri zodiacale: unul de pământ (simbolizând seriozitate) și altul de aer (semnificând impetuozitate) suprapuse pe astrograma zilei. Așadar, ziua de astăzi se află sub semnul dezbaterilor de idei. Să nu dezamăgim astrele!
[*] Alocuțiunea de deschidere a Conferinței „Noutăți legislative în materia ocrotirii persoanei fizice. Impactul Legii nr. 140/2022”, București, 28 septembrie 2022
[1] Se spune că un antropolog (Margaret Mead) ar fi afirmat că prima dovadă arheologică a civilizației umane este un femur vindecat de hominid. A se vedea https://themindsjournal.com/the-first-sign-of-civilization-in-a-culture/. În ciuda analizei sceptice a anecdotei (https://www.sapiens.org/culture/margaret-mead-femur/), prefer să o cred… Explicația rezidă în aceea că o asemenea rană incapacitează total individul care nu mai poate să-și asigure singur traiul zilnic. Or, vindecarea semnifică faptul că alți membrii ai grupului au ales să-l ajute să supraviețuiască, dând dovadă de compasiune pentru prietenul lor rănit.
Av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu
Facultatea de Drept, Universitatea din București
RIZOIU & POENARU LAW FIRM
