Legalitate când e vorba de nașterea Taxelor și Impozitelor? Mai curând Oportunitate necenzurabilă


 Fiscalitatea între Democrație și Autocrație sau în căutarea Reperului Obiectiv (pierdut/neconstituit) al Taxelor și Impozitelor

În multe feluri poate fi definită democrația și statul de drept. Unele perspective sunt de natură juridică, altele de natură politică iar altele sunt pur și simplu utilitariste (consumeriste).

Punctul comun al acestor perspective identitare este dat de ideea de obiectivitate, de reper obiectiv, de situație ce independent de cine este privită sau analizată, atâta vreme cât există egalitate în ceea ce privește profunzimea cunoașterii și buna credință a percepției (neviciată), rezultatul este același. Obiectivitatea reperului poate rezulta din manifestări de voință explicite și prealabil conturate – Tratate internaționale, Constituția, sau din manifestări spontan exprimate – instanțe judecătorește, instanțe constituționale, curți de justiție supra-naționale.

Că este implicit sau explicit exprimat, Reperul obiectiv există sau are posibilitatea să fie creat întrucât în lipsa acestuia Justiția (fiscală) nu poate exista.

La ce se raportează Statul când prin acte normative înființează, constituie taxe, impozite și contribuții? Cât de mare este marja de acțiune legislativă a Statului român când este vorba de taxe, impozite și contribuții? Care-i raportul dintre Constituționalitate, Legalitate și Oportunitate atunci când discutăm despre nașterea Taxelor, Impozitelor și Contribuțiilor în sistemul nostru de drept?

Răspunsul la aceste întrebări determină și caracterul democratic sau nu al perspectivei fiscale a Statului Român, în sensul că abundența Oportunității și lipsa sau împuținarea Constituționalității și a Legalității afectează în mod semnificativ caracterul democratic al politicii fiscale a Statului Român. Mai mult, întâietatea Oportunității în dauna Legalității (lato sensu) pune sub semnul întrebării inclusiv capacitatea de cenzură a acestor manifestări de voință de către un terț obiectiv (instanțe judecătorești – lato sensu).

Legalitatea (lato sensu, ce cuprinde atât Constituționalitatea dar și Comunitaritatea – Dreptul UE) are în vedere existența unui reper obiectiv explicit formulat, reper ce are natura să fie opozabil Statului Român atunci când acesta creează Taxe și impozite. Un astfel de reper poate rezulta din Constituție, din Dreptul UE și/sau din Dreptul internațional Public, respectiv din jurisprudența instanțelor judecătorești competente să aplice și interpreteze dispozițiile anterior menționate, adică instanța constituțională, CJUE și ICCJ.

Oportunitatea privește situația în care lipsește un astfel de reper obiectiv, nici explicit dar nici implicit exprimat, ceea ce face ca Statul Român să poată decide si voluere cum procedează în continuare cu adoptarea taxelor și impozitelor.

Raportul dintre legalitate și oportunitate determină natura politicii fiscale – democrație fiscală sau autocrație fiscală.

Să le luăm în ordine.

La nivelul Constituției României, art. 56 – Contribuții financiare și art. 139 – Impozite, taxe și alte contribuții stabilesc cel mult (a) categoriile de contribuții financiare ce formează venituri ale bugetelor publice (lato sensu – de stat sau local) respectiv (b) ideea așezării juste a sarcinilor fiscale, justețe ce poate fi analizată atât cantitativ (puterea contributivă a cetățenilor) dar și calitativ.

Constituția României nu enumeră, explicit sau implicit taxele, impozitele și contribuțiile, adică sarcinile fiscale ce trebuie așezate just de către Stat. Principiul așezării juste a contribuțiilor financiare ține loc (s-a dorit să țină loc) de enumerare limitativă a sarcinilor fiscale. Din perspectivă constituțională marja de apreciere a Statului atunci când trebuie să decidă înființarea de taxe și impozite (lato sensu) este supusă doar necesității așezării juste a sarcinilor fiscale; orice alt reper obiectiv de constituire a taxelor și impozitelor lipsește.

Dreptul Uniunii Europene lasă neatinsă suveranitatea națională în ceea ce privește impozitarea directă, implicându-se de pe poziția Reperului Obiectiv în ceea ce privește impozitarea indirectă în ceea ce privește TVA și Accize. Există aspecte ce pot avea natura Reperului Obiectiv și în materia impozitării directe (relația dintre societățile mamă și filialele acesteia, dividende etc.) dar doar cu titlu de excepție, regula fiind în continuare că pe această categorie de impunere suveranitatea națională este intactă.

Dreptul Internațional Public nici atât nu a îndrăznit să se atingă de suveranitatea fiscală națională, exceptând Convențiile Internaționale privind evitarea dublei impuneri[1] unde în art. 2 (Modelul OECD) se menționează, de principiu următoarele:

Art. 2 – Impozite vizate (din Convenția încheiată de România cu Austria, ratificată prin Legea nr. 333/2005)

1. Prezenta convenţie se aplică impozitelor pe venit şi pe capital stabilite în numele unui stat contractant sau al autorităţilor locale ori al unităţilor sale administrativ-teritoriale, indiferent de modul în care sunt percepute.

2. Sunt considerate impozite pe venit şi pe capital toate impozitele stabilite pe venitul total, pe capitalul total ori pe elementele de venit sau de capital, inclusiv impozitele pe câştigurile provenite din înstrăinarea proprietăţii mobiliare ori imobiliare, precum şi impozitele asupra creşterii capitalului.

3. Impozitele existente asupra cărora se aplică prevederile prezentei convenţii sunt în special:

a) în cazul României:

(i) impozitul pe venit;

(ii) impozitul pe profit;

(iii) impozitul pe proprietate;

 (….)

4, Prezenta convenţie se va aplica, de asemenea, oricăror impozite identice sau în esenţă similare, care sunt stabilite după data semnării acesteia, în plus sau în locul impozitelor existente. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc asupra oricăror modificări importante aduse în legislaţiile lor fiscale.

Pentru prima dată întâlnim un astfel de Reper în materia constituirii taxelor și impozitelor, însă acesta nu are natura unui Reper Obiectiv întrucât este mai curând o enumerare a ceea ce există și nu a ceea ce ar trebui să existe, fapt ce face ca acesta să nu poată fi făcut opozabil Statului pentru viitor; enumerarea din Convențiile de evitare a dublei impuneri nu restricționează Statul Român să adopte sau să înființeze și alte taxe și impozite decât cele acolo menționate.

Reperul din Convențiile de evitare a dublei impuneri este doar o enumerare a ceea ce caracterul potestativ al voinței politice a impus în materie de taxe și impozite la un moment dat.

Nu am cunoștință ca instanțele naționale (Curtea Constituțională) sau instanțele supra-naționale (CEDO și/sau CJUE) să fi creat pe cale jurisprudențială astfel de Repere Obiective care să poată fi făcute opozabile Statului Român în procesul de înființare de taxe și impozite. CEDO intervine în materie fiscală doar pe cale de excepție, în limitele impuse de Hotărârea Ferrazzini, iar CJUE o face doar în măsura în care este vorba, de principiu de TVA și Accize.

Sumarizând cele mai sus menționate, nașterea Taxelor și Impozitelor este supusă respectării următoarelor condiții:

– Să se întâmple prin Lege, stricto sensu,

– Să fie juste, adică să respecte principiul așezării juste a sarcinii fiscale,

– Să respecte Dreptul UE când e vorba de TVA și accize, de principiu.

Restul este o chestiune de Oportunitate, de si voluere.

 Iar consecința abundenței Oportunității în detrimentul Legalității este că cenzurarea pe calea accesului la Justiție (lato sensu – inclusiv constituțională și supra-națională), prin invocarea Reperului Obiectiv opozabil deopotrivă Statului si contribuabilului lipsește. Și în felul acesta se ajunge ca Oportunitatea necenzurabilă în mod obiectiv să instituie câte taxe și impozite dorește, câte categorii de contribuții sociale vrea și are nevoie, să folosească criteriul bugetului colector pentru a înființa taxele și impozitele locale, independent de sfera de impunere a acestora, și tot așa înainte.

Ne aflăm pe tărâmul lui pentru că vreau și nu pentru că trebuie.


[1] Disponibil aici>


Avocat Mădălin-Irinel Niculeasa, NICULEASA LAW FIRM