Un nou regim al adevărului sau despre adevărul în cumpănă. Exerciții de imaginație

Lavinia Tec

”A habit of mind is formed which lasts through life, of which the attributes are freedom, equitableness, calmness, moderation, and wisdom… This is the main purpose of a University in its treatment of its students.” —J. H. Newman, The Idea of a University, (1852)[1]

”Avem oameni de știință capabili, conștiincioși și foarte dedicați, care lucrează pentru țara noastră. Munca lor vorbește de la sine.” – Replică din filmul MK Ultra, regia Joseph Sorrentino, 2022[2]

În luna octombrie, o publicația americană a informat că, din analiza pe care a făcut-o asupra evenimentelor de deschidere a anului universitar 2022 la primele douăzeci și cinci de universități de cercetare din US News și colegii de arte liberale, nici măcar un singur conservator nu a fost invitat să țină un discurs de deschidere sau să primească o diplomă onorifică[3]. Ba mai mult decât atât, au constatat că dr. Fauci a fost invitat la mai multe universități și colegii (chiar dacă acestea nu fac parte din cele incluse în topul analizat). Excluderea conservatorilor poate fi ușor pusă pe seama prejudecăților ideologice – ideologia corectitudinii politice. Evacuarea lor din mediul universitar prin diverse moduri (eliminarea disciplinelor din curricula universitară, anularea conferințelor, concedierea lor, sancționându-le astfel gândirea, exprimarea, convingerile, credințele, demisia în urma atacurilor mediatice și ale protestelor studenților și colegilor) este deja de notorietate[4]. Se execută un soi de epurare a cadrelor universitare care nu se aliniază noului regim (stângist) al adevărului.

În luna august, revista Nature Human Behaviour a publicat alt nou ghid de etică: New ethics guidance addresses potential harms for human population groups who do not participate in research but may be harmed by its publication, aplicabil la evaluarea articolelor în vederea publicării [5]. Acesta abordează potențialele daune pentru grupurile de populație umană care nu participă la cercetare, dar care pot fi afectate de publicarea acesteia. Editura recunoaște că libertatea academică este fundamentală, însă face precizarea că nu este nelimitată. „Aceleași considerații etice ar trebui să stea la baza științei despre oameni ca și în cazul cercetării cu participanți umani”. Publicația arată că rezultatele cercetării îi pot leza pe oameni indirect: „De exemplu, cercetarea poate – din neatenție – să stigmatizeze indivizi sau grupuri umane. Poate fi discriminatorie, rasistă, sexistă, discriminatorie față de persoanele cu dizabilități sau homofobă. Poate oferi o justificare pentru subminarea drepturilor omului ale unor grupuri specifice, pur și simplu din cauza caracteristicilor lor sociale”. La temelia noului ghid au stat: primul articol din Declarația Universală a Drepturilor Omului – oamenii sunt „liberi și egali în demnitate și drepturi”; angajamente și convenții ale Națiunilor Unite (de exemplu, ref. 2,3); cadrele existente pentru cercetare cu participanți umani; și codurile etice ale unor discipline precum sociologia și antropologia, care au luat în considerare în mod tradițional prejudiciile aduse și altor comunități sau grupuri umane dincolo de cei implicați direct într-un proiect de cercetare. În cadrul noului ghid, există îndrumări pentru editori, autori și recenzori, care se referă la potențialele beneficii și daune care decurg din lucrările științifice care se ocupă de „grupuri de populație umană clasificate pe baza caracteristicilor construite social sau relevante din punct de vedere social, cum ar fi rasa, etnia, originea națională sau socială, sex, identitate de gen, orientare sexuală, religie, convingeri politice sau alte convingeri, vârstă, boală, (diz)abilitate sau statut socioeconomic”. Autorii sunt îndemnați „să respecte demnitatea și drepturile grupurilor umane pe care le studiază”, iar cercetătorii sunt încurajați „să ia în considerare potențialele implicații ale cercetării asupra grupurilor umane definite pe baza caracteristicilor sociale”, „să reflecte perspectiva autorului dacă nu face parte din grupul studiat” și „să-și contextualizeze constatările pentru a minimiza pe cât posibil potențiala utilizare greșită sau riscurile de vătămare a grupurilor studiate în sfera publică”. Potrivit publicației, conținutul academic care subminează demnitatea sau drepturile unor grupuri specifice presupune că un grup uman este superior sau inferior altuia pur și simplu din cauza unei caracteristici sociale, include discursuri instigatoare la ură sau imagini denigratoare sau promovează perspective privilegiate ori de excludere, ridică preocupări de etică ce pot necesita revizuirea sau înlocuirea în vederea publicării. Se afirmă că există un echilibru fin între libertatea academică și protecția demnității și drepturilor persoanelor și grupurilor umane. Publicația se angajează să folosească ghidul cu prudență și judicios, consultându-se cu experți în etică și grupuri de advocacy acolo unde este necesar. Prezentarea introductivă a ghidului se încheie cu următoarea precizare-concluzie: „Știința a fost de prea mult timp complice la perpetuarea inegalităților structurale și a discriminării în societate. Cu această îndrumare, facem un pas spre combaterea acestui lucru”. Cu aceste noi reguli de etică, revista Nature supune știința controlului ideologic și cenzurii. În mod cert, Nature Human Behaviour (NHB) este un susținător al justiției sociale în știință. Astfel, NHB invită activiștii și grupurile de interese să se opună cercetării „vătămătoare”, dacă ei simt că îi ofensează, stigmatizează, traumatizează, opresează, discriminează. Nu contează adevărul științific, oricâte dovezi ar fi în sprijinul lui, ci corectitudinea politică. Știința poate fi bigotă. Așa cum a fost atunci când a declarat homosexualitatea[6] și disforia de gen drept boli mintale[7].

În pandemia de Covid (-19) am asistat cu toții uluiți la restrângerea, chiar la suprimarea libertății de exprimare mai întâi în democrația americană, apoi în toate celelalte. În octombrie 2020, directorul Institutului Național de Sănătate din SUA, Francis Collins, un veritabil aristocrat al instituției științifice, reputat om de știință, medic genetician, creștin, autor al lucrării Limbajul lui Dumnezeu[8], a încercat să delegitimizeze Declarația Great Barrington[9] lansată de un grup de oameni de știință de la Harvard, Stanford și Oxford, pe care i-a numit „epidemiologi marginali”. Declarația a pus sub semnul întrebării abordarea generală de blocare a pandemiei, inclusiv închiderea școlilor și a afacerilor. Într-un email către colegul său dr. Anthony Fauci, referindu-se la această declarație, Francis Collins i-a transmis: „E nevoie de o eliminare publică rapidă și devastatoare”[10]. Cu toate acestea, între timp, cei marginali au devenit parte a unui nou think tank, Institutul Brownstone, înființat ca reacție la ceea ce ei descriu drept „criza globală creată de răspunsurile politice la pandemia de Covid-19”[11]. Din această perspectivă, politicile avansate de Collins și Fauci au echivalat cu „un experiment eșuat de control social și economic deplin”, reflectând „dorința publicului și a funcționarilor de a renunța la libertatea și drepturile fundamentale ale omului în numele gestionării unei sănătăți publice.” Site-ul web al Institutului Brownstone este un adevărat paradis pentru internauții avizi de opinii bine antagonice mai multor opinii ale experților cu privire la Covid-19. Deci, știința este (încă) democratizată cu ajutorul internetului, demonstrându-se astfel că nici universitățile, nici guvernele nu dețin monopolul asupra ei. În mod similar stau lucrurile în cazul științei din jurul schimbărilor climatice, care se află la baza politicii globale de decarbonizare a sistemului energetic global în următorii ani. Mulți experți și tot atâția contra-experți.

În mediul nostru academic (juridic) s-a discutat (sau nu prea) fie în dezbateri publice (vreo două sau trei), fie (mai mult ) în amfiteatre reale, fie (mai puțin) în cele virtuale, fie în conversații private, mai tare sau mai în șoaptă, despre restrângerea drepturilor și libertăților în timpul pandemiei, multe declarate deja neconstituționale. Acum se discută despre suveranism și dreptul Uniunii Europene, despre MCV-ul caduc se vorbește puțin și încet iar despre noile legi ale justiției și (ne)intrarea României în Schenghen, aproape deloc.

Mediul academic ar trebui să asigure confortul profesorilor și cercetătorilor de a-și exprima ideile fără nicio teamă de vreo sancțiune, de a le respecta libertatea de gândire și exprimare, care presupune libertatea de a contesta, ofensa, critica. Universitatea ar trebui să fie un spațiu sigur pentru discuții raționale despre problemele stringente ale vremurilor noastre[12], un loc în care profesorii să transmită dragostea pentru adevăr, un loc în care studenții să dobândească abilitatea de a se exprima și argumenta, să fie și să rămână o piață a ideilor, unde studenții să fie expuși tuturor opiniilor, indiferent că nouă, profesorilor, ne plac sau nu. Nu trebuie să așteptăm ca cei pentru care scriem și cărora le împărtășim gândurile să ne fie ecou. Însă cu toții avem dreptul la respect, la tolerarea punctului de vedere chiar dacă este în dezacord cu cel al interlocutorului. Iar toleranța înseamnă evitarea oricărei acțiuni punitive împotriva opiniilor pe care le putem detesta, evitarea oricărei constrângeri sau acțiuni de intimidare. Toleranța are de-a face cu libertatea de exprimare. Iar libertatea de exprimare are de-a face cu forul nostru interior: gândirea (care se poate schimba în funcție de cunoaștere și înțelegere), conștiința (imuabilă – cu excepția unei alterări cognitive patologice-, responsabilă de problemele etice și morale, fiind sediul valorilor dobândite), credințele (responsabile de spiritualitate). Și, da, toleranța este o valoare despre care ar trebui să se învețe acasă, la școală, la universitate, în orice cadru în care are loc un exercițiu de dezbatere cu stil.

Deși judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului au afirmat în repetate rânduri că libertatea de exprimare este fundamentul esențial al unei societăți democrate, aplicabilă informațiilor, ideilor, chiar dacă ofensează, șochează sau îngrijorează, deși exercițiul acestei libertăți comportă anumite limite, în curând vom asista la incriminarea transfrontalieră a discursului. Odată ce vor fi reglementate la nivelul Uniunii Europene discursul de ură și infracțiunile motivate de ură, libertatea de exprimare va fi grav afectată[13].

În loc de concluzii, un îndemn la reflecție:

”To what truths, then, ought the Academy to be dedicated? To the proposition that the end of education is the elevation of reason of the human person, for the human person’s own sake. To the proposition that the higher imagination is better than the sensate triumph. To the proposition that the fear of God, and not the mastery over man and nature, is the object of learning. To the proposition that quality is worth more than quantity. To the proposition that justice takes precedence over power. To the proposition that order is more lovable than egoism. To the proposition that to believe all things, if the choice must be made, is nobler than to doubt all things. To the proposition that honor outweighs success. To the proposition that tolerance is wiser than ideology. To the proposition, Socratic and Christian, that the unexamined life is not worth living. If the Academy holds by these propositions, not all the force of Caesar can break down its walls; but if the Academy is bent upon sneering at everything in heaven and earth, or upon reforming itself after the model of the market-place, not all the eloquence of the prophets can save it.” – Russell Kirk, în Academic Freedom: An Essay in Definition[14]


Alexander Calder’s Mobile (1942) at the Stedelijk Museum Amsterdam, 1969; Eric Koch / Anefo, CC0, via Wikimedia Commons


[1] Disponibil aici;
[2] Disponibil aici;
[3] Disponibil aici;
[4] Disponibil aici;
[5] Disponibil aici;
[6] Disponibil aici; aici;
[7] Disponibil aici; aici;
[8] Disponibil aici;
[9] Disponibil aici;
[10] Disponibil aici;
[11] Disponibil aici;
[12] A se vedea R. Scruton, The Threat of Free Speach in the University, disponibil aici;
[13] Disponibil aici.
În Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu – O Europă mai favorabilă incluziunii și mai protectoare: includerea discursului de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură în lista infracțiunilor incriminate de UE, se propune ca definiția discursului de incitare la ură și cea a infracțiunilor motivate de ură ”să acopere toate caracteristicile protejate relevante ce au la bază drepturi fundamentale ale UE, inclusiv sexul/genul, originea rasială sau etnică, religia sau convingerile, dizabilitățile, vârsta și orientarea sexuală, dar și convingerile ideologice și legate de conștiință. Deși caracteristicile protejate diferă unele de altele, definiția ar trebui să abordeze diferitele caracteristici prin prisma acelorași principii. Ar trebui să se evite o abordare fragmentată a diverselor minorități și grupuri și, în schimb, ar trebui să se utilizeze expresii generale aplicabile întregii game a respectivelor caracteristici protejate. În plus, definiția ar trebui să fie suficient de incluzivă încât să răspundă noilor tipuri de fenomene societale care apar în timp.” De asemenea, se propune ca definițiile să acopere toate formele de acțiune și de exprimare, oral sau în scris, indiferent de contextul în care se desfășoară, respectiv în cadrul activităților profesionale, al manifestărilor publice sau al utilizării serviciilor private sau publice etc. De asemenea, acestea ar trebui să acopere atât formele de exprimare online, cât și cele offline.
Articolul 83 (1) TFUE: ”Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună.
Aceste domenii ale criminalității sunt următoarele: terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică și criminalitatea organizată.
În funcție de evoluția criminalității, Consiliul poate adopta o decizie care să identifice alte domenii ale criminalității care îndeplinesc criteriile prevăzute la prezentul alineat. Consiliul hotărăște în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.” Prin urmare, discursul de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură vor fi incriminate alături de cele enumerate la articolul enunțat mai sus.
[14] Disponibil aici.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara