Dreptul litoralului – disciplină de studiu în programa de MASTER ”Drept maritim” la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității ”Ovidius” din Constanța

Marin Voicu

1. Începând din anul universitar 2022/2023, în programa de MASTER în ”Drept maritim” a Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității ”Ovidius” din Constanța, se desfășoară cursurile la disciplina ”Dreptul litoralului”, pe durata unui an universitar, la care s-au înscris și au fost admiși licențiați ai unor Facultăți de drept, ai Universității Maritime din Constanța, ai Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” și de la alte facultăți de profil umanist și social.

Tematica acestui curs este inspirată din programele de master cu tradiție la Universitățile din Montpellier-Franța, Rennes și Nantes-Universitatea numerică a științelor mării, precum și de la Institutul Mediteranean de Transport Maritim-IMTM Marsilia, și din lucrări sau manuale relevante precum: ”Le droit de lurbanisme litoral”, de Jean-Marie Becet, Paris, Press-Universitaires de Rennes; ”Droit de littoral et le Montagne”, de Henri Coulombie, Ed. Lexis Nexis-Litec, Paris; ”Droit du littoral”, de L. Bordeaux et. X.Braun, Ed. Gualino, Paris; ”Traité du droit maritime”, de P.Bonnaissis si Scapel, Ed. Dalloz, 2016; ”Instituții de drept maritim”, Ed, Ex Ponto, 2002, de Marin Voicu; ”Drept maritim internațional”, Ed. Universul Juridic, 2022, de Marin Voicu și ”Dreptul mediului și al climei”, vol. I, Ed. UJ, 2021, de Mircea Duțu și altele.

2. Tematica acestui curs de master ”Dreptul litoralului” cuprinde 6 capitole având ca obiect studiul dreptului litoralului în dreptul intern și în dreptul european, precum și a jurisprudenței CEDO, a Curții Internaționale de Justiție și a Tribunalului Internațional al Dreptului Mării-Hamburg:

I. Obiectul, autonomia dreptului litoralului și legătura cu alte discipline juridice

1. Triada juridică a mării: dreptul litoralului, dreptul mării și dreptul maritim/portuar

2. Dreptul urbanismului litoral

3. Interdependențe/legăturile dreptului litoralului cu dreptul constituțional, dreptul civil, dreptul administrativ, dreptul mediului s.a.

4. Apartenența dreptului litoralului la dreptul public

5. Obiectul, definiția și autonomia dreptului litoralului

II. Cadrul juridic general și politicile strategice privind litoralul mărilor și oceanelor

1. Convenția ONU a dreptului mării – Montenegro Bay, 1982

2. Reglementările și politicile Uniunii Europene asupra zonelor costiere și ale litoralului Statelor membre

3. Dreptul litoralului în Franța, Italia și Spania

4. Reglementările asupra litoralului în România și efectul direct al Regulamentelor și Directivelor UE

III. Actorii dreptului litoralului și protecția zonelor costiere

1. Autoritățile Statului și ale administrațiilor locale

2. Rolul și importanța colectivităților locale

3. Asociațiile și jurisdicțiile – ”sentinelele” dreptului litoralului

4. Diversitatea protecțiilor juridice în zona costieră

4.1. Dreptul mediului marin și al litoralului

4.2. Dreptul urbanismului litoral

4.3. Dreptul portuar

4.4. Dreptul administrativ și dreptul penal

5. Protecția plajelor și a mediului mării subacvatice, contra poluării, pescuitului ilegal, ocupării abuzive și a eroziunii

IV. Strategiile și politicile de valorizare a litoralului

1. Amenajarea litoralului

2. Dreptul la pescuit și la acvacultură

3. Dreptul la exploatarea resurselor sub-marine și eoliene-marine

4. Administrarea și exploatarea porturilor

5. Concesionarea și sub-concesionarea plajelor

6. Managementul activităților economice legate de litoral

V. Regimul juridic al domeniilor proprietății din zonele costiere și portuare

1. Teritoriile litorale și marine

2. Delimitarea spațiilor maritime și litorale

3. Delimitarea domeniului public

4. Regimul legal de exploatare a domeniului public al litoralului

VI. Marea Neagră – Mare Nostrum

1. Unele date geografice și delimitări ale Statelor riverane

2. Litoralul românesc al Mării Negre

3. Amenajarea zonei costiere a litoralului (Mamaia, Mangalia). Proiectul, Execuția și Litigiile

4. Insula șerpilor. Caracteristici istorice, geografice și juridice. Procesul și hotărârea CIJ de la Haga (2009): România vs. Ucraina

5. Mediul marin și costier. Studiul complex efectuat de Administrația Bazinală a Litoralului Constanța

3. MASTERUL ”Dreptul litoralului” la Universitatea din Montpellier se desfășoară pe trei module privind formarea profesională și la distanță pe parcursul a 76 de ore într-un an, care se compun din patru sesiuni: (1) ”Teritoriile” (6 ore); (2) ”Delimitarea spațiului maritim” (30 ore), (3) ”Valorizarea” (30 de ore) și ”Riscurile” (10 ore).

Universitatea numerică de științele mării din Nantes, organizează cursul de Master 2 în ”Dreptul litoralului”, în nouă module (seminarii), având ca finalitate pregătirea cursanților, să înțeleagă în ce măsură domeniul public maritim poate fi valorizat în plan economic, să indice drepturile publicului asupra litoralului, să înțeleagă regimul construcțiilor și lucrărilor care pot fi implantate în fiecare din părțile litoralului și să interpreteze derogările de la regulile de protecție a litoralului.

4. Litoralul românesc, în ultimii 30 de ani, a devenit un spațiu esențial și supraocupat, asupra căruia se produc conflicte foarte importante privind ocuparea acestuia, generate de interesele unora sau altora, administratori, utilizatori diverși, apărătorii mediului, turiști, aparent opozanți. Administrațiile publice locale consideră, frecvent, că Autoritățile de Stat centrale, care reprezintă interesul general, elaborează și acționează pentru a aplica regulile generale, împiedicând, însă, modificările de amploare și modurile de valorificare turistică și economică.

4.1. Litoralul este, însă, o entitate geografică ce implică o politică specifică de amenajare, de protecție și de punere în valoare, ale cărei principale obiective sunt:

– protecția echilibrelor biologice și ecologice;

– lupta împotriva eroziunii țărmului și a falezelor;

– prezervarea siturilor, peisajelor și a patrimoniului;

– dezvoltarea activităților economice legate de proximitatea apei;

– menținerea și dezvoltarea activităților agricole sau silvice, de artizanat și de turism.

Spațiile litorale sunt, mai mult ca niciodată, confruntate cu numeroase probleme juridice: cele tradiționale ale domeniului public maritim, nerezolvate de legislația noastră dispersată și incompletă, altele privind punerea în aplicare a rețelei Natura 2000 și a strategiei UE relativă la zonele costiere, rolul documentelor de urbanism în materie de gestionarea integrată a acestor zone și altele.

4.2. Pe de altă parte, actorii publici și privați din teritoriile costiere (Statul, colectivitățile locale, asociațiile și profesioniștii) au dezvoltat strategii diverse spre a face față multiplicării mizei litoralelor, ai căror reprezentanți sociali să poată concilia imperativele de protecție (legate de biodiversitate și de peisaje) și numeroasele activități (recreative și economice), care implică dificultăți asupra stării litoralului.

Principiile fundamentale ale dreptului litoralului trebuie să asigure liberul acces gratuit al publicului la țărmul mării, care face parte din domeniul public maritim (plaja, spațiile de promenadă, aleile, parcurile adiacente s.a.), exercitarea dreptului de promenadă pe țărm, și, în general, compatibilitatea cu documentele de urbanism (legi, alte norme infralegale, acte administrative) și cu cele privind protecția mediului s.a.

5. Starea mediului marin și costier al Mării Negre, conform ”Raportului privind Starea mediului” elaborat de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral – ABADL, în temeiul Legii nr. 107/1996 – Legea apelor și a celorlalte acte normative relative la zona costieră a litoralului românesc (Cap. II.3. ”Mediul marin și costiere. Starea ecosistemelor marine și de coastă și consecințe”).

5.1. Siturile marine din Rețeaua Natura 2000.

Litoralul românesc, situat exclusiv în regiunea biogeografică pontică, are o lungime de 244 km, la care se adaugă partea marină propriu-zisă, cuprinsă în bioregiunea Marea Neagră alcătuită din asociaţii de ecosisteme marine, costiere şi de dune. Partea marină acoperă o suprafaţă de aproximativ 5.400 km2 , dacă luăm în calcul doar apele teritoriale. În prezent 24,5% din această suprafaţă are statut de arie naturală protejată. În zona costieră, din totalul lungimii de 244 km a litoralului românesc, aproximativ 68% se află în arii protejate.

În Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările ulterioare, aria protejată este definită ca fiind aria naturală în care sunt protejate valori naturale, precum „specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare stabilit conform prevederilor legale.”

Potrivit normelor internaționale și ale Uniunii Europene, reţeaua de arii marine protejate trebuie să dețină o suprafață corespunzătoare pentru a îndeplini rolul de protecție atribuit și să se compună din arii protejate conectate prin „coridoarele ecologice” care să asigure condiții naturale pentru deplasare, reproducere şi refugiul speciilor de floră și faună marină.

În prezent, rețeaua de arii marine protejate din România este constituită din următoarele situri de importanță comunitară:

1. ROSCI0066 Rezervaţia Biosferei Delta Dunării – zona marină: extinderea limitei dinspre larg din zona izobatei de 20 m în zona izobatei de 40 m; rezultă o extindere a suprafeței de la 123.373 ha la 336.291 ha;

2. ROSCI0094 Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia: extindere spre larg, de la 382 ha la 5.785 ha;

3. ROSCI0197 Plaja submersă Eforie Nord – Eforie Sud: extindere spre larg și spre sud, de la 141 ha la 5.717 ha;

4. ROSCI0269 Vama Veche – 2 Mai: extindere spre larg și spre frontiera cu Bulgaria, de la 7.196 ha la 12.311 ha;

5. ROSCI0273 Zona marină de la Capul Tuzla: extindere spre larg, de la 1.738 ha la 4.947 ha;

6. ROSCI0281 Cap Aurora: extindere spre țărm și spre larg, de la 13.071 ha la 13.593 ha;

7. ROSCI0293 Costineşti – 23 August: extindere mică spre larg, de la 4.878 ha la 4.884 ha;

8. ROSCI0311 Canionul Viteaz: sit nou de importanță comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, desemnat prin Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 46/2016 – 35.378ha;

9. ROSCI0413 Lobul sudic al Câmpului de Phyllophora al lui Zernov: sit nou de importanță comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, desemnat prin Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 46/2016 – 186.816 ha.

5.2. Starea pisciculturii

Din cele 140 de specii de pești de la litoralul românesc, 88 sunt de origine atlanto-mediteraneeană, 29 sunt specii endemice din Marea Neagra, 13 specii sunt de origine mediteraneană, speciile cosmopolite prezente la litoralul românesc sunt nouă, una singură fiind de origine pontică.

Diversitatea ihtiofaunei Mării Negre s-a schimbat ca răspuns la alterarea condiţiilor de mediu, dar şi datorită unui management neadecvat al pescăriilor. Unele dintre aceste schimbări au avut un impact asupra apelor costiere şi de larg, atât asupra pelagialului, cât şi bentalului, afectând specii comune şi rare, puiet şi adulţi, specii cu valoare comercială sau non-comercială, respectiv dispariția unor habitate.

Exploatarea și gestionarea durabilă a ihtiofaunei în zona marina românească trebuie să aibă în vedere menţinerea calităţii, diversitatea şi disponibilitatea resurselor pescăreşti în cantităţi suficiente pentru generaţiile prezente şi viitoare, în contextul securităţii alimentare şi a dezvoltării durabile.

5.3. Raportul a relevat principalele date și elemente, starea poluării mediului marin și de coaste, impactul schimburilor climatice asupra mediului marin și de coaste (creșterea temperaturii apei mării-media anuală a anomaliilor și tendința acesteia), nivelul mării, situația fondului piscicol marin (starea stocurilor marine de pești și diversitatea speciilor presiunile antropice asupra mediului marin (producția de acvacultură), starea și capacitatea flotei românești de pescuit marin și altele.

5.4. Riscurile potențiale asupra sistemului costier generate de acțiunea factorilor naturali.

5.4.1. Zona costieră și marină a României se confruntă cu creșterea presiunilor, în principal ca urmare a creșterii populației, urbanizării, dezvoltarea agriculturii, pescuitului și industriei. Coasta este supusă eroziunii, poluării apei, declinului resurselor regenerabile, pierderii diversității biologice, pierderilor zonelor umede și distrugerii peisajului. Nevoia de a face față în viitor impactului schimbărilor climatice în combinație cu găsirea unor răspunsuri adaptive este, de asemenea, o provocare.

Principalele presiuni cu care se confruntă zona costieră și marină românească sunt:

a) Creșterea riscurilor de mediu datorate schimbărilor climatice: creșterea nivelului mării, creșterea incidenței cazurilor de furtuni extreme și fenomenelor excepționale de tip tornadă/trombe marine, eroziunea costieră, creșterea temperaturii apei de mare, intruziunea apei sărate marine în acviferele costiere, schimbările de salinitate și reducerea diversității biologice.

b) Intensificarea proceselor de eroziune costieră se datorează în principal scăderii ratelor de transport sedimentar și a bugetului de sedimente asociat și se concretizează prin:

– retragerea liniei de țărm care duce la eroziunea plajelor turistice, inundarea plajelor la furtună, eroziunea și vulnerabilitatea cordoanelor litorale;

– extinderea limitelor de înaintare a valurilor pe taluzul plajei la furtună;

– eroziunea falezelor și instabilitatea versanților de faleză;

– pierderea de proprietăți/avarierea infrastructurii în zonele de hazard costier accentuat.

c) După 1990, nevoia de spațiu pentru construcții noi, case particulare și în special în unități de cazare, a dus la expansiunea zonelor construite, în special în zona din apropierea mării. Mai multe construcții au apărut în zona adiacentă sectorului lacului Siutghiol (stațiunea Mamaia) sau Techirghiol (Eforie), care au distrus treptat sistemul de dune. Construcțiile, aflate în multe cazuri la mai puțin de 100 m de plajă, sunt puternic afectate și deteriorate în timpul episoadelor de furtună.

5.4.2. Urbanizarea zonei costiere, în principal ca urmare a concentrării populației, case de vacanță, dezvoltarea turismului necontrolat și creșterea activităților de agrement. Dezvoltarea necontrolată are efecte negative asupra mediului marin și a peisajului și sporește presiunile asupra ecosistemului, care duc în cele din urma la pierderea habitatelor marine și costiere.

a) În ultimii 20 de ani, zona construită s-a extins cu mai mult de 30%, fiind axată pe dezvoltarea rezidențială și a turismului, în imediata apropiere a Mării Negre sau a lacurilor litorale (ex.: Siutghiol, Techirghiol, Tatlageac).

În cadrul zonei costiere, municipiul Constanţa împreună cu localităţile învecinate concentrează o populaţie permanentă de peste 430.000 locuitori (62% din populaţia totală a judeţului), concentrată pe o suprafaţă de doar 30% din teritoriul judeţului şi un număr mediu de populaţie flotantă în perioada sezonului balneo-turistic de minim 150.000 de persoane. Cea mai mare parte a populaţiei ~83% este concentrată în mediul urban, din care 80% în municipiul Constanţa şi 20% locuitori în celelalte oraşe componente ale Zonei Metropolitane Constanţa, restul populaţiei fiind concentrată în mediul rural. O altă zonă de aglomerare urbană se găsește în sudul litoralul – zona Mangalia, populația crescând foarte mult pe timpul verii datorită zonei turistice Mangalia Nord. Zona costieră din nordul litoralului se caracterizează printr-un număr scăzut de locuitori și valori scăzute ale densității populației datorate condițiilor naturale și apartenenței la Rezervația Biosferei Delta Dunării. Se remarcă, concentrări mai mari de populație în timpul sezonului estival pe plajele sălbatice de la Sulina, Sf. Gheorghe, Gura Portiței și zona Vadu.

Dezvoltarea urbană a zonelor adiacente țărmului poate provoca distrugerea și fragmentarea habitatelor prin construcții ilegale, schimbarea curenților și dinamicii sedimentelor dar, de asemenea, prin poluare datorată deversării apelor reziduale în timpul construcției și în timpul funcționării acestor clădiri.

b) Relația mediu – turism are o semnificație deosebită, protecția și conservarea mediului reprezentând, probabil, condiția esențială pentru progresul și dezvoltarea turismului. Această relație este complexă: pe de o parte, mediul natural, prin componentele sale, oferă resurse de bază pentru sectorul turistic, pe de altă parte, turismul are un impact atât pozitiv, cât și negativ asupra mediului, prin modificarea componentelor sale.

5.4.3. Sectorul transporturilor maritime generează riscuri, atât la nivelul coastei, cât și al mediului marin:

– eroziunea costieră/intervenția în dinamica sedimentelor la nivel regional;

– extracția resurselor naturale/nisip de plajă submersă;

– poluarea apei/aerului (hidrocarburi, gaze cu efect de seră, deșeuri solide din surse difuze ș.a.) în arii adiacente;

– poluarea datorată transportului maritim, dezechilibrul ecosistemului prin intruziunea de specii străine prin apele de balast;

– pierderea habitatelor / speciilor periclitate și

– dezvoltarea necontrolată a activităților industriale aferente porturilor (deversări, poluări accidentale, spălarea tancurilor).

5.4.4. Creșterea impactului asupra habitatelor marine: lucrările de protecție costieră și înnisiparea plajelor, cererea tot mai mare de spațiu pentru activitățile turistice, sporturile nautice, construcțiile noi – în principal, case de vacanță, creșterea traficului în port etc. au influențat negativ funcțiile habitatelor naturale și a speciilor marine.

Acțiuni graduale determinate de magnitudinea riscurilor potențiale sunt:

1. dezvoltarea planurilor de sistematizare în care să fie specificate clar limitele de extindere a constructiilor costiere;

2. evitarea riscurilor asupra infrastructurii costiere:

– prin delimitarea zonelor de pericol/permis al construcțiilor definitive;

– extinderea criteriilor de proiectare a construcțiilor provizorii/definitive cu uz general sau sezonier (stabilirea regimului de înălțime);

– extinderea lucrărilor de protecție costieră cu diferite asigurări; ▪ asigurarea implementării/conformării și respectării prevederilor Legii costiere;

– modificarea/relocarea diferitelor construcții și facilități cu diferite grade de risc.

3. schimbarea consecințelor prin puncte de acces ranforsate/educație publică;

4. distribuirea riscurilor/asigurări de locuințe/viață în caz de situații de urgență;

5. reținerea riscurilor prin gestiunea corespunzătoare a situațiilor de urgență/decizii avizate/ sisteme automate de monitoring/prognoză și avertizare.

6. Iată, așadar, unele considerente de natură a explica și susține necesitatea acestui program de Master, intitulat ”Dreptul litoralului”, care se poate baza pe o amplă documentare și un fond de date, studii și lucrări, străine și românești, accesibile cursanților, astfel încât aceștia să dobândească informațiile și analizele pertinente în scopul formării lor în domeniul dreptului litoralului.

Prof. univ. dr. h.c. Marin Voicu
Coordonatorul cursului de MASTER