Totuși, mai există competență profesională și credibilitate

Comisia Europeană (CE) a adoptat în anul 2006 o decizie prin care a instituit Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru monitorizarea îndeplinirii cerințelor privind statul de drept. În fiecare an, CE a întocmit un raport cu constatări, concluzii și recomandări privind stadiul îndeplinirii acestor cerințe. Din 2007 și pînă anul trecut, conținutul acestor rapoarte a oscilat între un ton moderat optimist și altul critic, fără menajamente. După perioade în care Guvernul, Parlamentul și Justiția mergeau pe drumul cel bun, au urmat alte perioade în care s-a distrus ceea ce s-a construit mai înainte. În urmă cu un an, nimeni nu credea că această monitorizare va înceta într-un orizont de timp previzibil. Proiectele de lege privind Justiția erau blocate, conflictele dintre partidele politice, dintre autoritățile publice și chiar din interiorul instituțiilor Justiției, precum și dintre toate acestea și diferite organizații civice erau atît de acute încît orice dialog părea imposibil. Și pentru ca tabloul să fie și mai sumbru, mai multe hotărîri pronunțate de Curtea Constituțională și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene au dezvăluit dezacorduri grave privind principiul priorității dreptului european asupra dreptului intern.

Totuși, cînd aproape nimeni nu se mai aștepta, prin ultimul raport întocmit în acest an, Comisia Europeană a concluzionat că România și-a îndeplinit obligațiile privind statul de drept, inclusiv sub aspectul independenței Justiției, propunînd încetarea MCV. S-ar putea vorbi despre un miracol, dar această decizie anunțată recent de către Comisie este rezultatul firesc al unui compromis intern – politic, instituțional și juridic – care nu ar fi fost posibil fără profesionalismul echipei Ministerului de Justiție, conduse de Cătălin Predoiu. Iar profesionalismul întemeiază credibilitatea. Aceste două calități au fost dovedite de ministru și de specialiștii săi în dialogul desfășurat mai întîi la nivelul coaliției de guvernare, nu numai cu PSD și UDMR, ci și cu liberalii, pentru că, nu de puține ori, tocmai cei din propriul partid… nu înțeleg. Pe temeiul acordului politic, s-a redactat pachetul consistent de proiecte de lege privind Justiția, iar apoi a început un proces dificil, cu multe obstacole, de dezbatere publică, în mod transparent, cu participarea tuturor actorilor interesați: instanțe judecătorești și parchete, asociații civice, grupuri parlamentare, ministerele de avizare și, cel mai important, CSM. Au fost analizate mii de amendamente, au fost îmbunătățite în mod succesiv proiectele normative inițiale, iar în final Legea privind organizarea judiciară, Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor și Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii au fost adoptate de Parlament și promulgate de președinte. Acest tur de forță nu ar fi fost posibil fără competența profesională, experiența politică și credibilitatea de negociator dovedite de cel mai longeviv ministru al Justiției de la fondarea statului român și pînă astăzi.

Cei care au criticat adoptarea pachetului legislativ referitor la Justiție pentru că nu s-a așteptat avizul Comisiei de la Veneția au fost dezarmați cu totul cînd acest aviz a fost comunicat recent, iar în concluzii se constată concordanța dintre soluțiile cuprinse în cele trei legi și exigențele statului de drept, cu referire specială la independența Justiției. Concluziile nu sînt un act de bunăvoință, ci sînt rezultatul argumentelor și explicațiilor solide oferite de specialiștii români în legătură cu toate întrebările și comentariile acestui for pentru democrație prin drept din cadrul Consiliului Europei (a nu se confunda cu Consiliul European). Dacă Ministerul Justiției, Guvernul, Parlamentul și președintele ar fi așteptat acest aviz, adoptarea legilor ar fi întîrziat sine die, iar raportul Comisiei Europene nu ar fi propus încetarea MCV. Desigur, propunerea se întemeiază pe întreaga evoluție instituțională pentru consolidarea și buna funcționare a statului de drept – aspect pentru care Cătălin Predoiu a pledat în repetate rînduri, în mod convingător, tocmai pentru că are credibilitate, în discuțiile cu Comisia Europeană și cu miniștrii de Justiție din alte țări, combătînd informațiile eronate sau părtinitoare, provenite din diferite surse –, dar neadoptarea celor trei legi, cu soluții adecvate acestui scop, ar fi fost un fine de neprimire.

Încetarea MCV este și un act de echitate. În timp ce acest mecanism continua să fie aplicat României, în alte țări din Uniunea Europeană s-au constatat încălcări grave ale principiilor și valorilor statului de drept, inclusiv ale independenței Justiției. S-a înțeles în sfîrșit că este necesar un nou mecanism pentru monitorizarea respectării acestor valori și principii, aplicabil tuturor statelor membre, în egală măsură. Domnia legii este o poveste fără sfîrșit. Ea este pusă mereu sub semnul întrebării, nu numai țările estice, ci și în cele vestice din Uniune. Iar finanțarea acordată de aceasta prin diferite programe (de genul PNRR) este condiționată pentru toate aceste țări de consolidarea, respectarea și apărarea statului de drept.

Lupta pentru încetarea MCV a avut trei mize. Prima a fost chiar probarea capacității României de a rămîne angajată în povestea fără sfîrșit a domniei legii. O miză și mai importantă a fost înlăturarea unuia dintre obstacolele principale în calea integrării României în Spațiul Schengen; țări ca Olanda și-au pierdut calul de bătaie pentru justificarea opoziției la o decizie favorabilă țării noastre; din acest moment, o asemenea opoziție este nu doar nerezonabilă, ci și suspectă. În sfîrșit, cea mai importantă miză a fost demontarea discursului populist-naționalist, prin care MCV a fost prezentat ca un atentat la suveranitatea națională. Toate aceste mize au fost jucate și cîștigate cu profesionalism și credibilitate de echipa Ministerului Justiției. Este un bun exemplu pentru toate autoritățile publice. À bon entendeur, salut!

Prof. univ. dr. Valeriu Stoica, Facultatea de Drept a Universității din București
Founding Partner STOICA & Asociații

* Mulțumim Revistei Dilema veche, nr. 974 din 8–14 decembrie 2022