The fact that there is a Highway to hell and only
a Stairway to heaven says a lot about the traffic trends.
Invitat fiind să le vorbesc studenților din facultățile Hexagonului[1] despre „Autostrada de drept”[2] chiar în deschiderea acestui program, am ales să analizez trei lucruri cu privire la denumirea proiectului lor[3].
1. Autostrada este doar scop
Unii dintre noi poate își mai amintesc un film de desene animate (măcar că este încă o sursă de meme-uri) realizat de Pixar în 2006: Cars. Tema principală a filmului este aceea că realizarea unei autostrăzi lasă Radiator Springs, o localitate aflată anterior pe traseul șoselei vechi, lipsit de vizitatori. Asta până când personajul principal, Lightning McQueen, „eșuează” în orășelul prăfuit și descoperă lumea de „lângă” autostradă. Metafora este una străvezie: autostrada are un singur rol – să te ducă din punctul A în punctul B cât mai repede și mai facil. În acest scop, ea nu trebuie să treacă „prin” localități, ci să le ocolească. Uneori, când localitatea este un mare oraș, poate și să treacă „pe deasupra”, de unde denumirea americană de highway (care se deosebește de cea britanică de motorway). Cert este că autostrada nu se lasă sedusă de localitățile de pe parcurs.
Dreptul nu este o autostradă; el nu este un drum menit să ne ducă „drept la țintă”. Dreptul este un tărâm (mirific) presărat cu tot felul de capcane. O floare minunată se poate dovedi o plantă carnivoră, ca în lumea lui Buck din Ice Age. Și, uneori, ne putem trezi ca atunci când alegem drumul de la București la Ploiești, că autostrada este mult mai lungă decât drumul național… Dreptul poate fi privit și ca un simplu instrument dedicat unui anumit scop[4]: trebuie să fac facultatea de drept pentru că îmi doresc să ajung avocat (de exemplu). Dar nu ajungi avocat (doar) pentru că ai terminat facultatea de drept. Cu atât mai puțin pentru că ai intrat „la drept”[5]. Oricât ar părea de contraintuitiv, dreptul nu este o linie dreaptă.
Dreptul este mai degrabă ca drumul de la Comarnic la Predeal: în perioadele aglomerate se poate dovedi un calvar și un test al răbdării și atenției. Cine a fost implicat într-un proces de due diligence știe despre ce vorbesc! Chiar și acolo unde lucrurile par bine „construite”, o autostradă care pare dreaptă poate să fie supusă unor lucrări de reparații și să ne trezim că stăm în stau[6] pe Autobahn unde teoretic pot (încă) circula cu orice viteză. Și atunci sfântul Waze ne îndrumă pe drumuri secundare care se pot dovedi extrem de pitorești. Doar că pentru asta trebuie să avem dispoziția de a privi în jurul nostru, de a ieși de pe „culoarul morții” în care ne băgăm singuri atunci când ne punem ochelarii de cal ai urmăririi obsesive a scopului propus[7].
Dreptul nu este o autostradă, ci o cărare printr-o pădure minunată… Dreptul nu trebuie parcurs în viteză, ca pe autostradă, cu autopilotul activat, pentru că ratăm viața pe parcurs. Dreptul este un road movie.
2. Autostrada este simplă
Întreaga mitologie a autostrăzii (în România) pornește de la premisa că autostrada este un drum simplu (nu de făcut, ci de parcurs). Întregul discurs despre „autostrada Moldovei” (A7) este construit în jurul unei soluții împotriva „drumului morții” (E85). Dar se uită că acesta din urmă a fost „lărgit” tocmai pentru a permite o creștere a vitezei. Că soluția de „două benzi și jumătate” s-a dovedit falimentară într-o țară în care bunul simț nu reprezintă principala caracteristică a „participanților la trafic” este o altă discuție.
Ni se pare că autostrada este cea mai lipsită de reguli pentru că regulile sunt minime având în vedere simplitatea drumului. De exemplu, normele de realizare a autostrăzilor prevăd că nu ai voie să ai curbe strânse sau pante extreme. (În același timp, nu este recomandat nici să ai un drum perfect drept pentru că atunci riști să-ți adoarmă șoferii la volan și nu toți conduc o Tesla…) Problema este că și acest minim set de reguli tot este încălcat în mod frecvent. Teoretic, dacă mergi pe banda a doua cu o viteză de 130 km/h, nu ar trebui să te mai uiți în retrovizor. Nu are cine să te depășească. (Evident, tu mergi pe banda a doua pentru că pe prima bandă se află multe vehicule care merg cu 100 km/h.) Ați încercat vreodată să mergeți pe Autostrada Soarelui vara cu 130 km/h pe banda a doua? Estimez că timpul mediu până la primul „flash” este de 5 minute (și aici sunt extrem de generos în estimare).
Facultatea de drept este una simplă: trebuie doar să citești mult. Nu este ca la Politehnică sau la Medicină unde ai nevoie de o înțelegere abstractă sau de o practică extinsă. Cu toții trăim de mici printre reguli și ajung să le considerăm parte din viața noastră. Uneori ajung să ne agaseze și începem să ne întrebăm cum scăpăm de ele. Asta se întâmplă cel mai frecvent exact atunci când ne întrebăm și cum să scăpăm de coșurile de pe față. Unii ajung la facultatea de drept exact cu această întrebare: aici o să mă învețe cum să ocolesc regulile. Oricât de nedrept pare, și pe autostradă sunt amplasate din când în când aparate radar. Simplitatea nu înseamnă o lipsă de reguli, ci mai degrabă o întoarcere la regula bunului simț. De aceea poți avea surpriza ca, atunci când gonești pe banda de refugiu pe lângă coloanele de „fraieri” care stau în coadă să intre în București de pe A1, să dai nas în nas cu mașina poliției „ascunsă” după coama podului.
Dreptul nu este o autostradă, ci un poligon cu semne de circulație… Poți să ai un instructor delăsător care să-ți spună că nu contează că ai dărâmat un popic, dar este foarte probabil ca polițistul cu care dai examenul să nu fie la fel de îngăduitor.
3. Autostrada este unidirecțională
Autostrada se deosebește de alte drumuri prin aceea că sensurile de mers sunt total separate. Nu poți merge în direcția greșită. (Sau poți, dar cu consecințe destul de grave[8]…) Dacă ai intrat pe autostradă și-ți dai seama că ești în direcția greșită, ai o problemă. Optimiștii preferă să vadă partea bună: dacă ai intrat „la drept”, atunci sigur vei ajunge un profesionist al dreptului: judecător, procuror, avocat, notar, executor, consilier juridic etc.
Pe autostradă (cel puțin pe cele românești) nu prea ai ieșiri. O dată intrat nu te mai poți da jos decât la destinația finală. După cum s-a văzut în ultimii ani, pot exista ieșiri forțate de pe autostrada de drept… Adică mai există și „ieșiri în decor”. Alteori există ieșiri semnalizate, când ajungi la concluzia că destinația nu (mai) este ceea ce îți dorești.
Dar cea mai mare problemă este că la capătul autostrăzii există o îngustare drastică. După ce ai gonit cu viteză pe autostradă, te trezești aproape de capăt că apar semne de verificare a calității de șofer. Statisticile[9] par să indice că doar 10% dintre absolvenți își găsesc locul în profesiile juridice pentru care intrarea este condiționată de un examen de admitere. Alocarea acestor procente este una specifică. Astfel, peste 80% dintre cei admiși în magistratură și avocatură provin din facultățile Hexagonului[10]. Autostrăzile sunt menite să-i livreze pe toți cei care s-au „suit” pe ele la destinație. Autostrada de drept nu o face decât în mod marginal.
Dreptul nu este o autostradă, ci un drum privat… La capătul acestui drum găsești o barieră care nu lasă să treacă decât pe cei care pot tălmăci întrebările Sfinxului de la intrare.
Dreptul este mai degrabă o scară[11] decât o autostradă. Și este bine că este așa!
[1] Hexagonul facultăților de drept include facultățile dedicate din cadrul Universității din București, al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, al Universității din Craiova și al Universității de Vest din Timișoara, la care se adaugă facultatea de drept a Universității de Stat din Moldova.
[2] O prezentare a precedentei ediții se regăsește la adresa https://next.juridice.ro/634/autostrada-de-drept/.
[3] În jurul acestor idei am brodat un discurs în data de 21 noiembrie 2022, în deschiderea celei de-a XV-a ediții a proiectului „Autostrada de Drept” organizat de către Asociația Studenților în Drept.
[4] Rudolf von Jhering, Der Zweck im Recht, Breitkopf und Härtel, Leipzig, 1877 (Law as a Means to an End, The Boston Book Company, Boston, 1913)
[5] Infra, nr. 3
[6] Termenul german pentru blocaj în trafic pare să fi fost asimilat natural de către limba română…
[7] Pentru o frumoasă pledoarie în favoarea culturii juridice, a se vedea C. Cercel, O pledoarie pentru teorie, în „Revista română de drept privat” nr. 3/2022, pp. 59-68.
[8] Se mai întâmplă și astfel de situații (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25881846-video-sofer-condus-zeci-kilometri-contrasens-autostrada-soarelui-lovit-masina-dar-continuat-drumul.htm), ceea ce demonstrează că orice glumă pornește de la o situație reală. Cineva își sună prietenul despre care știa că plecase la drum: „Ai grijă că au anunțat pe toate rețelele că este un nebun care merge pe contrasens!”, la care șoferul îi răspunde panicat: „Știu! Sunt o mulțime de nebuni!”.
[9] Cifrele sunt aproximative. Am folosit un raport al Ministerului Educației (https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2021/Transparenta/Stare%20invatamant/Raport_stare_invatamant_superior_RO_2020_2021.pdf) pentru a prelua cifra de circa 8200 de absolvenți de științe juridice (licența de 4 ani) în anul 2021 (Tebelul 12, p. 18 din Raport). În anul 2022, au intrat la Institutul Național al Magistraturii 284 de persoane (nu am inclus aici intrarea în magistratură pentru cei cu minim 5 ani experiență juridică, pentru că acest concurs nu se adresează proaspeților absolvenți), 567 avocați stagiari, 43 notari stagiari și 8 executori judecătorești stagiari. În total, cam 820 de locuri în aceste profesii juridice (pentru care există cifre publicate).
[10] Mai exact, 251 din 284 din Hexagon (88,4%) la INM, respectiv 460 din 567 din Hexagon (81%) la INPPA.
[11] Unii susțin că este o scară care te coboară în tenebre, dar eu prefer să o privesc ca pe scara sfântului Ioan Scărarul minunat reprezentată pe peretele de nord al bisericii mânăstirii Sucevița.
Av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu
Facultatea de Drept, Universitatea din București
RIZOIU & POENARU LAW FIRM
