ODISEEA și consecințele adoptării noului caz de nedemnitate reglementat prin Legea nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

Primul caz de nedemnitate[1] – reglementat la art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat[2] (în continuare, Legea), text ce se corelează cu dispozițiile art. 26 lit. d) din Lege, fiind totodată și caz de încetare a calității de avocat – a vizat, într-o redactare ce s-a aplicat vreme îndelungată, situația celui condamnat definitiv prin hotărâre judecăto­rească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. Astfel cum vom detalia în continuare, această reglementare a fost declarată neconstituțională parțial (în anul 2017) și, ulterior, integral (în anul 2022), fiind înlocuită cu actualul conținut normativ adoptat prin Legea nr. 32/2023.

1. Prin Decizia nr. 225/2017[3], Curtea Constituțională a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” de avocat existentă în redactarea anterioară a art. 14 lit. a) din Lege este neconstituțională[4]. Înainte de a analiza consecințele acestei soluții[5], avem două observații privind considerentele Deciziei nr. 225/2017:

– Curtea Constituțională a făcut referiri precum: „incidența acestei sancțiuni maxime — excluderea din profesie —”; „este de natură să influențeze gravitatea sancțiunilor disciplinare aplicate”; „normele privind cercetarea disciplinară”; „reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare”; „aplicarea diferențiată a sancțiunii excluderii din profesie”; „sancțiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat reflectă principiul demnității și onoarei profesiei de avocat”. Or, cazul de nedemnitate reglementat la art. 14 lit. a) nu avea – și nu are nici în noua redactare – legătură cu sancțiunea disciplinară a excluderii din profesie prevăzută la art. 88 alin. (1) lit. e) din Lege. Este adevărat că aplicarea acestei sancțiuni constituie un caz de nedemnitate și concomitent un caz de încetare a calității de avocat, însă încadrarea legală este distinctă: art. 14 lit. b), respectiv art. 26 lit. c) din Lege.

– Curtea Constituțională a considerat că: „determinarea infracțiunilor care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat reprezintă o problemă lăsată la aprecierea suverană a structurilor profesionale competente să stabilească asupra cazului de nedemnitate”; „decizia adoptată nu este întemeiată pe criterii obiective, rezonabile și concrete, ci pe aprecieri subiective, care pot varia de la o structură profesională teritorială la alta”; „Această împrejurare este de natură a da naștere abuzurilor și arbitrarului”. Or, este eronată susținerea privind aprecierea suverană[6] a “structurilor” Corpului profesional asupra nedemnității raportate la prestigiul profesiei de avocat, în condițiile în care decizia adoptată la acest nivel poate fi atacată la instanțele judecătorești competente, în fața cărora se verifică inclusiv eventualul caracter subiectiv/abuziv/arbitrar al hotărârii date de reprezentanții breslei.

În ceea ce privește aplicarea în timp a Deciziei nr. 225/2017 a Curții Constituționale, s-a considerat[7] că aceasta ar trebui avută în vedere atât în cazul condamnărilor definitive intervenite pentru fapte săvârșite după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, cât și în cazul condamnărilor definitive intervenite după publicarea deciziei pentru fapte săvârșite anterior publicării. În opinia noastră[8], sfera de aplicare a acestei decizii include numai infracțiunile săvârșite după publicarea ei în Monitorul Oficial, întrucât momentul nașterii raportului juridic penal de conflict coincide cu data comiterii faptei, indiferent de momentul când se realizează aplicarea sancțiunii. Destinatarii normei juridice, atunci când încalcă legea penală, își asumă riscul suportării consecințelor (sancțiunilor) prevăzute de actul normativ în vigoare la momentul când intră în conflict cu legea, adică la data săvârșirii faptei. În aceasta constă aplicarea regulii tempus regit actum (principiului activității), ce cunoaște o singură excepție – mitior lex – în materie penală sau contravențională[9]. Așa fiind, reținem următoarele ipoteze:

– Pentru faptele săvârșite anterior publicării Deciziei nr. 225/2017 în Monitorul Oficial, a subzistat aprecierea consiliului baroului asupra demnității avocatului, în sensul de a stabili dacă infracțiunile comise au fost ori nu de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, hotărând, după caz, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat, conform procedurii reglementate la art. 26 alin. (4), art. 26² alin. (1) și art. 26³ alin. (3) din Statutul profesiei de avocat[10] (în continuare, Statutul);

– Pentru faptele săvârșite ulterior publicării Deciziei nr. 225/2017 în Monitorul Oficial, având în vedere că efectul acestei decizii a vizat exclusiv sintagma declarată neconstituțională, au continuat să rămână aplicabile celelalte dispoziții ale art. 14 lit. a) din Lege. Prin urmare, în această situație, în absența reacției legiuitorului față de considerentele Deciziei nr. 225/2017, analiza existenței cazului de nedemnitate anterior reglementat s-a raportat strict la verificarea întrunirii cumulative a celorlalte condiții ce rămăseseră în vechiul text – infracțiune intenționată; condamnare definitivă prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare[11] –, așadar fără a se mai aprecia, în cadrul consiliului baroului, dacă infracțiunile comise au fost sau nu de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat. Nu poate fi reținută opinia în sensul că această interpretare a efectelor Deciziei nr. 225/2017 a extins aplicarea normei juridice dincolo de limitele avute în vedere de legiuitor, în condițiile în care Parlamentul – tot prin voința sa – nu și-a îndeplinit obligația de a pune de acord prevederile constatate neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, în conformitate cu art. 147 alin. (1) teza întâi din Constituția României corelat cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale[12]. De altfel, însăși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 592/2019[13], constatând că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat neclaritatea Legii, prin faptul că în textul art. 14 lit. a) nu erau stabilite infracţiunile intenţionate şi modalitatea de executare a pedepselor ce atrag sancţiunea nedemnităţii pentru exercitarea profesiei de avocat, a considerat că Legea a devenit foarte clară în urma pronunţării Deciziei nr. 225/2017: „toate infracţiunile săvârşite cu intenţie”[14].

Așa fiind, intervenția legislativului[15] rămăsese o chestiune ce ținea mai mult de interesul Corpului profesional al avocaților de a avea o reglementare adecvată a acestui caz de nedemnitate, mai apropiată de voința inițială a legiuitorului.

2. Prin Decizia nr. 230/2022[16], Curtea Constituțională a considerat că și restul dispozițiilor din redactarea anterioară a art. 14 lit. a) din Lege – pe care le apreciase, prin Decizia nr. 592/2019, ca fiind foarte clare[17] – sunt, totuși, neconstituționale[18].

S-a ajuns astfel de la un regim juridic devenit – prin efectul Deciziei nr. 225/2017 a Curții Constituționale – deosebit de sever, la un vid legislativ în ceea ce privește reglementarea cazului de nedemnitate analizat. În consecință, norma de trimitere din materia încetării calității de avocat – art. 26 lit. d) din Lege corelat cu art. 58 alin. (1) lit. d) din Statut – a rămas fără corespondent, ceea ce în practică a generat imposibilitatea pentru consiliul baroului ca, în aplicarea art. 58 alin. (2) din Statut, să constate prin decizie încetarea calității de avocat raportat la art. 14 lit. a) din Lege.

3. În aceste condiții a fost adoptată, în procedură de urgență, Legea nr. 32/2023, act normativ prin care lit. a) din art. 14 al Legii a primit actualul conținut: (este nedemn de a fi avocat) cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de un an sau mai mare pentru săvârșirea cu intenție a unei infracţiuni, infracțiune pedepsită cu pedeapsa închisorii având un minim special de cel puțin un an și reprezentând infracțiune contra vieții, infracţiune contra patrimoniului, infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, infracţiune de corupţie sau de serviciu, infracţiune de fals, infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii și de război, dacă până la data verificării stării de nedemnitate nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei.

Prima variantă a noului caz de nedemnitate, adoptată de Senat la 1 septembrie 2022[19], a avut ca sursă de inspirație reglementarea existentă în materia condițiilor de ocupare a unei funcții publice[20]. Comparând textul votat în Camera de reflecție cu norma ce i-a servit drept model, se poate constata că, în completarea “importului” legislativ, Senatul a reținut elemente din vechea redactare a art. 14 lit. a) din Lege – condamnarea definitivă prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare –, adăugând însă și un element nou, anume ca, pentru săvârșirea infracțiunilor preluate ca atare din Codul administrativ ori pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni incompatibile cu principiile profesiei de avocat prevăzute în reglementări cu caracter obligatoriu ale acesteia (adaptare ce restaura ideea de atingere adusă prestigiului profesiei), pedeapsa închisorii să fie cu executare. În privința acestui ultim aspect, viziunea Senatului, deși parțial tributară conceptului de enumerare limitativă a categoriilor de infracțiuni ce atrag nedemnitatea în profesia de avocat, a integrat recomandarea noastră din anul 2021[21] ca textul anterior al art. 14 lit. a) din Lege să fie regândit – în acord atât cu Decizia nr. 225/2017 a Curții Constituționale, cât și cu interesul Corpului profesional al avocaților de a se ajunge finalmente la o reglementare mai apropiată de voința inițială a legiuitorului – în sensul de a se circumstanția sfera infracțiunilor săvârșite cu intenție prin raportare la executarea în penitenciar a pedepsei aplicate în urma condamnării definitive. Am explicat că această soluție legislativă suplă – preferabilă unei enumerări limitative a infracțiunilor/categoriilor de infracțiuni, enumerare vulnerabilă atât din perspectiva dinamicii legislației penale, cât și în considerarea gradului de cuprindere raportat la standardul de integritate al avocatului – este totodată acoperitoare față de exigențele pe care le impune demnitatea profesională (apreciată îndeosebi prin prisma calității avocaților de parteneri indispensabili ai justiției) și socială (cetățenească). Cu aceeași ocazie am subliniat însă că, criteriul executării pedepsei în regim privativ de libertate nu ar trebui să circumstanțieze suplimentar infracțiunile comise cu intenție în exercitarea avocaturii, dar și a altor profesii sau funcții juridice[22] din care ar putea proveni viitorul avocat, situații ce impun o severitate sporită a legiuitorului, astfel că în aceste cazuri condamnarea definitivă este – în opinia noastră – suficientă pentru constatarea nedemnității, inclusiv în ipoteza suspendării executării pedepsei (sub supraveghere)[23]. Pe baza acestor considerente, am prezentat în cadrul ședinței Consiliului U.N.B.R. din 11 decembrie 2021 următoarea propunere de text pentru art. 14 lit. a) din Lege: „cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate în exercitarea profesiei de avocat[24] sau a altor profesii ori funcții juridice, precum și cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar pentru săvârşirea oricărei alte infracţiuni intenţionate”.

Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de lege, cu modificări, la 27 septembrie 2022. Expresie elocventă a modului cum se votează legile în Parlamentul României, forma finală nu a constituit-o amendamentul admis la Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților[25], ci ultimul dintre cele trei amendamente respinse de această comisie. Strict comparativ cu textul care a prevalat – axat pe ideea enumerării limitative a categoriilor de infracțiuni ce atrag nedemnitatea în profesia de avocat –, dacă, așa cum ar fi fost normal, în plenul Camerei decizionale s-ar fi adoptat amendamentul admis la Comisie, noua reglementare a art. 14 lit. a) din Lege ar fi avut meritul unei norme nu doar obiective, ci și superioare conceptual din perspectiva sferei de aplicare raportat la standardul de integritate al avocatului.

În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituția României corelat cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, 53 de deputați au formulat obiecție de neconstituționalitate împotriva noului text votat în varianta mai sus menționată. Una din criticile de neconstituționalitate a vizat, în esență, insuficiența soluției normative adoptate, în sensul că infracțiunile enumerate și condițiile impuse pentru îndeplinirea criteriului stabilit prin noua reglementare nu garantează îndeajuns principiul demnității și onoarei profesiei de avocat. Mai mult, autorii obiecției au considerat că posibilitatea practicării avocaturii de către persoane care au săvârșit alte fapte grave, neprevăzute în noul text, pune în pericol nu doar demnitatea și onoarea acestei profesii, ci însuși principiul legalității în componenta privind calitatea legii, având în vedere că avocatura constituie una dintre profesiile juridice vitale sistemului nostru judiciar. În punctul său de vedere transmis Curții Constituționale, Guvernul a apreciat că obiecția de neconstituționalitate este întemeiată[26]. Prin Decizia nr. 582/2022[27], Curtea Constituțională a respins însă obiecția[28], persistând, și cu această ocazie, în confuzia pe care a demonstrat-o în considerentele Deciziei nr. 225/2017 privind încadrarea legală a cazurilor de nedemnitate și de încetare a calității de avocat, în condițiile în care, așa cum am arătat[29], cazul de nedemnitate reglementat la art. 14 lit. a) se corelează cu art. 26 lit. d) din Lege, astfel că nu are legătură cu sancțiunea disciplinară a excluderii din profesie[30] prevăzută la art. 88 alin. (1) lit. e) din Lege, cea din urmă ipoteză fiind valorificată distinct de legiuitor în materia nedemnității [art. 14 lit. b) din Lege], respectiv în materia încetării calității de avocat [art. 26 lit. c) din Lege].

* * *

Retrospectiv, constatăm că premisa de la care a plecat Curtea Constituțională în Decizia nr. 225/2017, dominată de prejudecata evaluării subiective/abuzive/arbitrare a demnității în cazul reglementat anterior de art. 14 lit. a) din Lege, “la aprecierea suverană a structurilor profesionale”, a dus la golirea de conținut a normei, efectele sale juridice încetând în totalitate ca urmare a Deciziei nr. 230/2022. Recenta “modificare” a lit. a) de la art. 14 din Lege are, dincolo de atestarea constituționalității sale prin Decizia nr. 582/2022, exclusiv meritul unei aparente obiectivități. În realitate, “virtutea” cantitativă a listei “exhaustive” a categoriilor de infracțiuni selectate de legiuitor în baza dreptului de opțiune exercitat în cadrul marjei sale de apreciere – elogiată de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 582/2022 – raportată la condiția minimului special de cel puțin un an al pedepsei cu închisoarea, va genera în practică anomalii fără precedent. În loc de epilog, ne limităm să observăm, cu titlu exemplificativ, că nu întrunesc condițiile cumulative stabilite de legiuitor prin noua reglementare a art. 14 lit. a) din Lege și, prin urmare, nu atrag nedemnitatea în profesia de avocat infracțiunile de viol, trafic de minori, trafic de droguri și nici – paradoxal – divulgarea secretului profesional[31], respectiv asistența și reprezentarea neloială. Orice alte comentarii sunt de prisos.


[1] Terminologic, cea dintâi referire la nedemnitate raportat la calitatea de avocat – „Sunt nedemni a fi advocați” – se regăsește în art. 2 al Legii din 1923 pentru organizarea și unificarea Corpului de advocați (publicată în M. Of. nr. 251 din 21 februarie 1923). Anterior, legiuitorul a utilizat sintagma „Nu potŭ fi advocațĭ” (art. 2 al Legii din 1864 pentru constituirea Corpului de advocați – C. Hamangiu, Codul general al României. Volumul II. Legi uzuale 1860-1900, Ed. Librăriei Leon Alcalay, Bucuresci, 1900, p. 1426), respectiv „Sunt incapabili de a fi advocați” (art. 2 al Legii din 1907 pentru organizarea Corpului de advocați, publicată în M. Of. nr. 277 din 12 martie 1907).
[2] Republicată în M. Of. nr. 440 din 24 mai 2018, cu modificările și completările aduse prin: Legea nr. 46/2019 privind modificarea art. 61 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. nr. 191 din 11 martie 2019); Legea nr. 142/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. nr. 598 din 19 iulie 2019); Legea nr. 100/2020 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. nr. 579 din 1 iulie 2020); Legea nr. 184/2021 privind modificarea art. 16 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. nr. 658 din 2 iulie 2021); Legea nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. nr. 36 din 12 ianuarie 2023).
[3] Publicată în M. Of. nr. 468 din 22 iunie 2017.
[4] Curtea Constituțională a considerat că sintagma examinată „contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate și precizie, având în vedere că nu se precizează în mod clar acele infracțiuni intenționate care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat. Prin urmare, necircumstanțierea expresă a infracțiunilor a căror săvârșire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferențiată a sancțiunii excluderii din profesie, în funcție de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate.” (s.n.).
[5] A se vedea Șt. Naubauer, Legea organizării și exercitării profesiei de avocat. Explicații teoretice și practice (articolele 1-27), ediția a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2021, pp. 134-138.
[6] «SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem.» – https://dexonline.ro/definitie/suveran.
[7] Șt. Deaconu, Opinie științifică ref. Decizia Curții Constituționale nr. 225/4.04.2017, publicată în data de 15 septembrie 2017 la adresa: https://www.juridice.ro/535190/opinie-stiintifica-ref-decizia-curtii-constitutionale nr-2254-04-2017.html.
[8] Însușită de Consiliul Baroului București în baza punctului de vedere formulat de domnul consilier prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca.
[9] Conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”.
[10] Adoptat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011 și publicat în M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
[11] În același sens, a se vedea considerentele Deciziei nr. 644/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal: «(…) art. 14 lit. a) produce efecte juridice în continuare, în limitele în care nu s-a constatat neconstituţionalitatea, în sensul că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. (…) Prin urmare, aşa cum s-a reţinut, întrucât Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţional textul art. 14 lit. a) în totalitate şi a constatat ca fiind constituţionale prevederile art. 27 (art. 26 după republicarea din 2018 – n.n.) lit. d) din Legea nr. 51/1995, încetându-şi aplicarea exclusiv sintagma “de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”, subzistă cazul de nedemnitate referitor la condamnarea definitivă prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate cu consecinţa încetării calităţii de avocat. (…) Nu se poate susţine că acest motiv de nedemnitate nu poate fi aplicat până când legiuitorul va stabili acele infracţiuni care atrag încetarea calităţii de avocat (…)» (s.n.). Tot astfel, în Decizia civilă nr. 697/2021, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut următoarele: «După declararea ca fiind neconstituțională a sintagmei “de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, din cuprinsul textului de lege a dispărut această sintagmă, rămânând în schimb celelalte două, astfel încât este eronată motivarea primei instanțe că textul legal ar fi devenit inaplicabil în întregime. (…) Este în afara oricărui dubiu că ceea ce s-a dorit a fi înlăturat din cuprinsul normei a fost conținutul care implica o aplicare subiectivă a acesteia, dar în nici un caz nu s-a urmărit înlăturarea constatării nedemnității avocatului în cazul condamnării sale definitive prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, întrucât nu a dispărut situația premisă avută în vedere de normă. Legiuitorul nu putea să înlăture consecința nedemnității în cazul menționat și să fie lăsat în continuare să profeseze cel condamnat în condițiile expuse, cum a reținut instanța de fond. (…)» (s.n.).
[12] Republicată în M. Of. nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare.
[13] Publicată în M. Of. nr. 310 din 14 aprilie 2020.
[14] Deși confirmă aplicabilitatea textului anterior al art. 14 lit. a) din Lege rămas după pronunţarea Deciziei nr. 225/2017, aserțiunea Curții Constituționale din considerentele Deciziei nr. 592/2019 este inexactă, întrucât, așa cum am arătat, nu toate infracţiunile săvârşite cu intenţie atrăgeau nedemnitatea, ci doar în cazul celui condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare, realitate normativă existentă și în prezent, cu circumstanțierile aduse prin Legea nr. 32/2023, pe care le vom analiza infra, pct. §3.
[15] În Decizia nr. 225/2017, Curtea Constituțională a considerat „că revine legiuitorului sarcina de a conferi normei legale criticate un conținut normativ edificator și de a stabili un cadru legislativ coerent și lipsit de echivoc cu privire la condițiile concrete în care intervine încetarea calității de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenței cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată.”. În realitate, așa cum a subliniat aceeași Curte Constituțională în Decizia nr. 304/2017 (publicată în M. Of. nr. 520 din 5 iulie 2017), „(…) este dreptul exclusiv al legiuitorului de a interveni și a circumstanția sfera de incidență a decăderilor, interdicțiilor, precum și a incapacităților care rezultă din condamnare. Astfel, în ceea ce privește interdicția dobândirii calității de membru al Guvernului, aplicată persoanelor condamnate penal printr-o hotărâre definitivă, legiuitorul este liber să opteze între instituirea unei interdicții cu caracter general – lipsa oricărei condamnări penale, așa cum este reglementat în prezent, și instituirea unei interdicții speciale, circumscrisă unei sfere limitate de condamnări penale, care să se întemeieze pe criterii precum natura infracțiunilor săvârșite, latura subiectivă, pedeapsa aplicată.” (s.n.).
[16] Publicată în M. Of. nr. 519 din 26 mai 2022.
[17] A se vedea supra, pct. §1.
[18] Curtea Constituțională a constatat «că soluția legislativă rezultată ca urmare a pasivității legiuitorului conduce la rezultate mai drastice decât cele produse potrivit normei inițial în vigoare (s.n.), care, deși genera riscul unor aprecieri subiective și discreționare din partea organului de decizie al profesiei de avocat, chemat să aprecieze intervenirea nedemnității și, consecutiv, pierderea calității de avocat, permitea totuși acestuia să realizeze o selecție a infracțiunilor care să determine excluderea din profesie, în funcție de gravitatea faptei și a prejudiciilor de imagine aduse profesiei, chiar dacă lipsea certitudinea cu privire la obiectivitatea și corectitudinea unor astfel de aprecieri. De altfel, arbitrariul aprecierii consiliului baroului sub aspectul încadrării infracțiunilor în sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” era determinat tocmai de absența reglementării legale a unor criterii a căror îndeplinire să fie urmărită sub acest aspect.».
[19] Textul votat de Senat a fost următorul: „a) cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii cu executare pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, incompatibilă cu principiile profesiei de avocat prevăzute în reglementări cu caracter obligatoriu ale acesteia, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;”.
[20] Conform art. 465 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ (publicată în M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare), poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește, între altele, următoarea condiție: „nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;”.
[21] A se vedea Șt. Naubauer, Legea organizării și exercitării profesiei de avocat. Explicații teoretice și practice (articolele 1-27), cit. supra, pp. 138-139.
[22] Pentru notarul public, se vedea Decizia nr. 582/2016 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 731 din 21 septembrie 2016), din ale cărei considerente reținem următoarele: „Cu privire la instituţia încetării calităţii de notar public în cazul unei condamnări penale, Curtea reţine că valoarea socială protejată este integritatea/probitatea persoanei care deţine această calitate şi prestează un serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost învestită de stat. Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate şi o plasează prin ea însăşi în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrităţii/probităţii, element fundamental al exercitării autorităţii publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcţie publică nu mai are legitimitatea de a-şi continua activitatea. Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către instanţa judecătorească nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei, care, deşi are un impact direct, negativ asupra activităţii notarului public dacă pedeapsa trebuie executată în regim de detenţie, întrucât este doar o consecinţă a condamnării, vizează indirect valoarea protejată, respectiv integritatea/probitatea persoanei care deţine calitatea de notar public. (…) Statul este dator să creeze toate premisele – iar cadrul legislativ este una dintre ele – pentru exercitarea funcţiilor sale de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală. Din această perspectivă, în cazul în care un funcţionar al statului sau un alt funcţionar învestit cu exerciţiul autorităţii publice a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, adică uzând tocmai de încrederea conferită de funcţia publică pe care trebuie să o exercite cu loialitate, modul de executare a pedepsei stabilit prin hotărârea judecătorească este total lipsit de relevanţă.” (s.n.).
[23] A se vedea art. 91 – art. 98 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare.
[24] Ipoteză ce se regăsește și în propunerea formulată anterior (2019) de reprezentanții Baroului Cluj: „a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate în exercitarea profesiei de avocat sau în legătură cu aceasta;”.
[25] Conform Raportului suplimentar asupra Proiectului de Lege privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, întocmit la 26 septembrie 2022, amendamentul admis a fost următorul: „a) cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin 1 an, cu excepția situației în care, până la data verificării stării de nedemnitate, a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei.”.
[26] Din punctul de vedere al Guvernului reținem următoarele: „Soluția legislativă supusă examinării, deși se conformează unor considerente ale Curții Constituționale în sensul că stabilește exhaustiv infracțiunile care atrag nedemnitatea și care duc la excluderea din profesia de avocat, omite, în mod nejustificat, o serie de infracțiuni grave care sunt incompatibile cu exigențele principiului demnității și onoarei acestei profesii. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a ținut seama de toate criteriile jurisprudențiale oferite de instanța de contencios constituțional, cum ar fi gravitatea faptei penale sau garanția moralității și probității profesionale, în condițiile în care profesionalismul avocatului este parte a setului larg de garanții de care cetățeanul trebuie să beneficieze în apărarea drepturilor și intereselor sale în orice societate întemeiată pe valorile democrației și ale statului de drept.” (s.n.). Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis Curții Constituționale punctele lor de vedere cu privire la această obiecție de neconstituționalitate.
[27] Publicată în M. Of. nr. 13 din 5 ianuarie 2023.
[28] În motivare, Curtea Constituțională a reținut, între altele, următoarele: „Indicarea precisă a necesității actului judecătoresc de condamnare și a caracterului său definitiv, a tipului de vinovăție (cu intenție), a tipului și duratei minime a pedepsei cu închisoarea aplicate (un an), a minimului special prevăzut de lege pentru respectiva infracțiune (un an), enumerarea expresă și limitativă a categoriilor de infracțiuni considerate incompatibile cu prestigiul profesiei de avocat, precum și a condiției neintervenirii vreunui caz de înlăturare a consecințelor condamnării reprezintă criterii suficiente și clar exprimate pentru a înlătura riscul arbitrarului și al abuzului în evaluarea unui caz de nedemnitate profesională, precum și pentru a prefigura explicit conduita de urmat a destinatarului acestor norme juridice. (…) Curtea reține că, în reglementarea criteriului de verificare a demnității avocatului, legiuitorul a luat în considerare o serie de elemente cuantificabile, certe, printre acestea figurând și o listă exhaustivă a anumitor categorii de infracțiuni (…) Însumate, infracțiunile menționate drept element component al indicatorilor de evaluare a nedemnității în profesia de avocat reprezintă mai mult de jumătate din totalitatea infracțiunilor reglementate în Partea specială a Codului penal, ceea ce exprimă voința legiuitorului de a include o paletă cât mai largă de valori și relații sociale protejate din perspectiva respectării principiului demnității și onoarei profesiei de avocat.ˮ.
[29] A se vedea supra, pct. §1.
[30] În Decizia nr. 582/2022, Curtea Constituțională a considerat – eronat – că excluderea din profesia de avocat este „cea mai gravă sancțiune disciplinară stabilită prin Legea nr. 51/1995 și care reprezintă consecința extrapenală a condamnării avocatului pentru săvârșirea cu intenție a anumitor infracțiuni, în anumite condiții, prevăzute de noile dispoziții ale art. 14 lit. a) introduse prin legea supusă controlului de constituționalitate.” (s.n.)
[31] A se vedea Șt. Naubauer, Legea organizării și exercitării profesiei de avocat. Explicații teoretice și practice (articolele 1-27), cit. supra, pp. 122-123.


Ștefan Naubauer