SUMAR
1. Principalele date statistice din activitatea Curții – 2022
2. Sinteza Discursului-Comunicare a Președintei Curții la Adunarea Solemnă de deschidere a Anului judiciar european – 2023, la 27.01.2023
3. Privire selectivă asupra unora din hotărârile CEDO din 2022
4. Noi concepte promovate de Curte și parametrii din art. 6 (1) din Convenție, privind dreptul la un proces echitabil și într-un timp rezonabil
4.1. Noi concepte în jurisprudența Curții
4.2. Exemple de violare a art. 6 (1) în procedura Curții
5. Unele concluzii
*
1. Principalele date statistice din activitatea Curții – 2022
1.1. Statistica anului 2022 relevă o creștere a numărului de noi cereri atribuite formațiilor judiciare, datorată, în principal, celor provenind din Turcia, Serbia, Grecia și Belgia.
a) Noile cereri – 45500 (44250 în 2021) de cereri au fost atribuite unei formațiuni judiciare, din care 26700 au fost identificate pentru a fi declarate inadmisibile de un judecător unic, iar 18800 de o cameră sau un comitet.
b) Cereri închise printr-o decizie judiciară și cereri pe rol – 39.750 (36.093 în 2021) și 74.650 (70150 – 2021).
c) Soluționate în 2022:
– La 31.12.2022 – stocul de cereri pe rol:
– în faza prejudicială – 6250 (8700 în 2021);
– închise administrativ – 14400, soluții datorate în principal unor neconformități de ordin formal (art. 47 din Regulament) – (?);
– Decizii de inadmisibilitate sau de radiere de pe rol:
– 35402 cereri declarate inadmisibile /radiate de judecătorul UNIC, un Comitet, o Cameră sau de Marea Cameră, din care:
– 30585 declarate inadmisibile de judecătorul UNIC, 2208 radiate de pe rol, ca urmare a reglementării amiabile sau declarației unilaterale, iar 2609 cereri declarate inadmisibile de Marea Cameră, o Cameră sau un Comitet.
– Cereri comunicate Guvernelor – 6822 (20629 în 2021)
– Hotărâri – 4168 (3131 în 2021), din care:
– 3106 – măsuri provizorii (748 contra Belgiei privind imigrația).
d) Politica de prioritizare
– Această politică are ca scop concentrarea resurselor asupra cauzelor mai importante, care relevă primele trei categorii (”cereri prioritare”);
– La 31.12.2022 s-au identificat 23850 de asemenea cauze pe rol, majoritatea fiind cereri contra Greciei, Belgiei, Rusiei și României, iar în cursul anului 2022, 4152 de astfel de cereri au fost închise printr-o decizie judiciară (3373 în 2021).
– Numărul cererilor prioritare comunicate guvernelor a fost de 3138, iar 1509 sunt declarate inadmisibile și 666 radiate de pe rol (atunci, de ce au fost selectate ca prioritare?!).
– 429 cereri erau, la 31.12.2022, identificate ca având un ”impact”.
e) Violarea pe articole – România:
– Anul 2022 – 81 de hotărâri, din care în 72 s-au constatat unu sau mai multe violări (37 – tratamente inumane, 10 – proces echitabil, 6 – viața privată, 6 – libertatea de expresie, 8 – protecția proprietății s.a.)
– 1959-2022 – România (1998-2022), în total 1754 hotărâri, din care 1541 constată violări ale Convenției: 380 – rele tratamente, 152 – proces echitabil, 135 – dreptul la libertate și siguranță, 118 – viață privată, 43 – discriminare, 511 – protecția proprietății, 40 – libertatea de expresie.
f) Situația cauzelor pe rol la 31.12.2022 pe principalele țări: 1) Turcia – 20100 (26,9%), 2) Rusia -16750 (22,4%), 3) Ucraina – 10400 (13,9%), 4) România – 4800 (6,4%), 5) Italia – 35500 (4,8%), 6) Grecia – 2800 (3,8%), 7) Polonia – 2450 (2,3%), 8) Azerbaigian – 2150, 9) Serbia – 1950 și 10) Armenia – 1250 (a se vedea Graficul 3).
2. Sinteza discursului Președintelui CEDO la 27.01.2023.
2.1. Anul 2022 a fost marcat de replica Pandemiei, degradarea mediului și a climei, criza energetică și întoarcerea inflației, precum și de fenomenele migratoare și dezvoltarea, adesea anarhică, a rețelelor sociale. Dar, evenimentul major și tragic al anului a fost și este, în continuare, războiul, de pe continentul european între două state membre ale Consiliului Europei și expulzarea statului agresor (la 16.03.2022 prin Rezoluția Comitetului de Miniștri asupra încetării calității de membru a Federației Ruse). Curtea a statuat în Plenul său că rămâne competentă să judece cererile înregistrate contra Federației Ruse pentru actele și omisiunile susceptibile de a constitui violări ale Convenției care s-au produs până la 16.09.2022 (art. 58 din Convenție), ceea ce constituie o ”competență reziduală” (16880 de cauze).
Astfel, după expulzarea Federației Rusei mai multe cauze au fost soluționate (16.03-31.12.2022), exemplu edificator fiind Decizia din 17.01.2023 în cauza Fedotova și alții (nr. 40792/10 – 13.07.2021) având ca obiect constatarea violării art. 8 din Convenție, ținând cont de absența oricărei posibilități în dreptul rus de a se oficializa relațiile între persoanele de același sex.
2.2. În lunile următoare, Curtea va continua să examineze cererile contra Rusiei, iar conform ”Strategiei impact și de soluționare rapidă”, tratarea va fi diferențiată, ținând seama de importanța chestiunilor juridice pe care le ridică și de evoluția unei jurisprudențe bine stabilite, aplicabilă în materie, cele 8 cauze contra Rusiei, având prioritate absolută pentru Curte, așa cum s-a afirmat în decizia în cauza Ukraina și Țările de Jos c. Rusiei din 25.01.2023 (cauzele nr. 8019/16, 43800/14 și 28525/20 par. 385).
Reamintind caracterul esențial al Convenției, în calitatea sa de instrument constituțional de ordine publică europeană, Marea Cameră a subliniat că: ”Statele contractante nu au vrut să cedeze drepturi și obligații reciproce utile urmărind interesele lor naționale respective, ci realizează obiectivele și idealurile Consiliului Europei, enunțate în Statut și instaurează o ordine publică comunitară de democrație liberă în Europa, în scopul de a salva patrimoniul comun de tradiții politice, de idealuri, de libertate și de preeminență a dreptului”[1].
2.3. Exercitarea de către Curte a jurisdicției sale reziduale reflectă faptul că un Stat nu poate să profite de expulzarea sa din Consiliul Europei, pentru a se sustrage de la responsabilitatea pentru violarea Convenției, precum este responsabilitatea Rusiei ca subiect de drept internațional.
3. Marile obiective și teme din ”viața judiciară” a Curții.
3.1. Reculul democratic în Europa.
În cursul ultimilor ani s-a scris mult și cu just titlu, despre garanțiile Statului de drept pe care le protejează Convenția și asupra repunerii în cauză, înainte de toate, a independenței justiției; anumite State au încercat să instaleze în ultimele decenii, o satisfacție inadecvată, în privința succesului Convenției în promovarea și prezervarea democrației însăși, Curtea fiind recent martor direct al tentativelor de demantelare a democrației, ca unic model politic consacrat urmărit de Convenție.
”Reculul democratic, judicios descris ca un ”foc mic mort”, a luat forme diverse, de la adoptarea măsurilor vizând slăbirea puterii judiciare, reducerea presei la tăcere, dezagregarea pluralismului politic sau anihilarea ”contra-puterilor instituționale”, până la eliminarea concurenței politice și admiterea (”închiderea ochilor”) asupra corupției”.
Democrația, drepturile omului și statul de drept nu sunt niciodată definitiv câștigate de unde rezultă necesitatea imperioasă de a le apăra permanent printr-o vigilență constantă.
”Convenția europeană este produsul unui ”realism idealist” (conform fostului președinte Luzius Wildhaber – 1998-2004), care răspunde la convingerea că regimurile democratice și respectarea drepturilor fundamentale nu se află în război între ele, și că nu depind numai de competență exclusivă a Statelor, căci obiectivul Convenției a fost de a garanta ca Statele Consiliului Europei să fie democratice și să rămână astfel”.
3.2. Libertatea de expresie – art. 10 din Convenție.
”În decizii recente asupra libertății de expresie, care mai mult timp a fost considerată ca ”seva democrației”, Curtea a fost sensibilă la formă, natura și calitatea informațiilor furnizate de electorii actuali și viitori, așa cum a subliniat în decizia din 29.11.2022 (cauza 80450/17, par, 54 – Godeman c. Germaniei): ”Importanța majoră care se relevă, din punctul de vedere al politicilor publice, este dată de faptul că toți copiii beneficiază de un învățământ și o educație demnă de încredere, de noțiunile de libertate, democrație, drepturile omului și Statul de drept”.
Prin două hotărâri din 5.04.2022 (în cauza nr. 28470/12, NIT – SRL c. Republica Moldova) referitoare la libertatea de expresie a unui canal de televiziune, care în urma alegerilor a devenit o tribună critică asupra noului Guvern, fiind sancționat pentru încălcări grave și repetate a obligației legale de a veghea la echilibru și la pluralism politic, Curtea a constatat absența violării ar. 10 și art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
În această cauză s-au ridicat noi chestiuni legate de dimensiunea internă a pluralismului mass-mediei, la transparența discursului în democrațiile europene și la căutarea unui just echilibru între pluralismul politic în mas media și libertatea teritorială.
”Alegerea în Republica Moldova a unui model de reglementare impunând obligațiile de pluralism intern destinate a garanta un tratament echilibrat al subiectelor politice, relevă marja de apreciere a Statelor și adesea reflectă o cultură politică și dezvoltare istorică a sectorului audiovizual național.
Articolul 10 din Convenție nu impune un model particular de pluralism intern, pentru ca diversitatea globală a programelor audiovizuale să fie garantată la scară națională, rolul Curții fiind de a veghea ca aceste efecte ale regimului de reglementare ales de un Stat să fie compatibile cu garanțiile din art. 1, iar examenul să fie foarte riguros în privința gradului de restricție pe care modelul instaurat îl impune libertății editoriale.
Această hotărâre a Curții ne atrage atenția, în mod exigent, asupra faptului că libertatea și pluralismul mediei sunt vectorii primatului dreptului și ai responsabilității democratice, atestând rolul important al Consiliului Europei, care a stabilit normele în materie de jurnalism responsabil, de pluralism mass-media și de independență a autorităților de reglementare, esențiale în acest domeniu”.
3.3. Libertatea de expresie și funcționarea justiției.
În cauza Zürek c. Poloniei (nr. 39650/18 par. 222), prin hotărârea din 16.06.2022, Curtea a reținut că: ”dreptul general la libertatea de expresie, care permite judecătorilor să abordeze chestiunile referitoare la funcționarea justiției poate să se transfere într-o obligație de a lua cuvântul pentru apărarea Statului de drept și independența justiției, ca valori fundamentale amenințate”.
În aceste cauze privind criza Statului de drept în Polonia, Marea Cameră a subliniat că, ”în lumina principiilor de subsidiaritate și de responsabilitate partajată, obligația Părților contractante de a garanta independența justiției este de o importanță crucială pentru sistemul Convenției, care nu poate funcționa corect în absența judecătorilor independenți.
Toate Părțile contractante trebui să se conformeze normelor privind preeminența dreptului și respectarea obligațiilor lor în dreptul internațional, pe care și le-au asumat voluntar, ratificând Convenția.
Un stat nu poate să invoce dreptul intern, inclusiv Constituția sa, pentru a justifica nerespectarea acestor obligații, în acest sens fiind și jurisprudența constantă a Curții de Justiție a UE asupra preeminenței dreptului, ceea ce relevă, încă odată, sinergia dintre cele două jurisdicții europene în apărarea independenței justiției și a valorilor garantate de Convenție”.
3.4. Libertatea de expresie (art. 10) și organizații ale societății civile, finanțate din străinătate.
În hotărârea din 14.06.2022 (cauza Ecodefence c. Rusiei nr. 9988/13 și alți 60 de reclamanți), reclamanții sunt organizații neguvernamentale ale societății civile, înscrise în registrul de ”agenții străine” finanțate de ”surse străine”, care au fost supuse, conform legii asupra organizațiilor finanțate din străinătate, unor sancțiuni financiare și restricții importante una dintre acestea, Memorial, co-laureată a premiului Nobel pentru pace-2022, fiind adusă în stare de dizolvare și lichidare.
Curtea a declarat violarea art. 11 raportat la art. 10 din Convenție, invocând două noțiuni cheie ale legii agențiilor străine care nu satisfăceau exigențele de previzibilitate enunțate de Convenție, iar controlul jurisdicțional nu oferea garanțiile adecvate și efective contra exercitării arbitrare și discriminatorii pe care legea a atribuit-o puterii discreționare a executivului, precizând expres că ”procesul democratic este un proces continuu, care trebuie susținut în permanență, printr-o dezbatere publică liberă și pluralistă, de numeroși actori din societatea civilă” (par. 139-Hotărîrea Ecodefence c. Rusiei, din 14.06.2022).
3. Unele exemple de Hotărâri relevante – 2022.
3.1. Procedura disciplinară inițiată de CSM contra unui judecător și controlul subsecvent efectuat de ICCJ, au respectat exigențele prevăzute de art. 6 (1) din Convenție. Hotărârea din 17.01.2023 în cauza Cotora c. României (nr. 30745/18).
a) Situația de fapt, pe scurt
Reclamanta, M.Cotora, judecător și președinte al Curții de Apel Craiova, a fost subiectul unei acțiuni disciplinare, iar prin decizia din 31.10.2016, CSM i-a aplicat sancțiunea disciplinară a diminuării salariului cu 20% pentru o durată de 3 luni (cu 4 voturi pentru contra 3), prin decizia din 23.10.2017 ICCJ confirmând legalitatea și temeinicia hotărârii CSM.
b) Sinteza considerentelor Curții
Curtea reține, contrar reclamantei, că Secția disciplinară a CSM, pentru judecători, a fost constituită legal ca un ”organ judiciar dotat cu jurisdicție deplină”, îndeplinind garanțiile prevăzute de art. 6 (1) din Convenție și nu relevă niciun element susceptibil de a proba parțialitatea membrilor CSM sau de a pune la îndoială independența lor. De asemenea, Curtea nu vede niciun motiv de a pune la îndoială imparțialitatea obiectivă în această cauză, cât timp aprecierea Secției disciplinare pentru judecători nu apare nici ca arbitrară și nici ca manifest nerezonabilă, iar procedura disciplinară nu a fost inechitabilă, în sensul art. 6 (1) din Convenție.
Totodată, Curtea constată, în ceea ce privește ”controlul ulterior” al ICCJ, că această instanța s-a declarat, în mod corect, competentă pentru a examina problemele de fapt și de drept, ca și calificarea juridică dată faptei disciplinare, procedura înaintea sa fiind legală, iar controlul efectuat pertinent și suficient, în limitele și cu finalitatea art. 6 (1) și ale jurisprudenței Curții, afirmate în hotărârea Denisov c. Ucraina”.
3.2. Refuzul oricărei forme de recunoaștere și de protecție juridică a cuplurilor de același sex – Hotărârea Fedatova și alții c. Federația Rusă din 17.01.2023 (cauza nr. 40792/10, s.a.) – violarea dreptului la viață privată – art. 8 din Convenție.
a) ”În jurisprudența sa, relativă la art. 8, Curtea a interpretat deja ca textul art. 8 impune unui Stat parte recunoașterea și protecția juridică a cuplurilor de același sex prin aplicarea unui ”cadru juridic specific”. Tendința netă și continuă în favoarea recunoașterii și protecției cuplurilor de același sex, observată în Statele părți, se vrea consolidată prin pozițiile convergente ale mai multor organisme internaționale, precum Consiliului Europei, CJUE s.a.
Curtea constată ca la data, la care, reclamanții au întreprins demersurile lor la autoritățile ruse pentru recunoașterea legală a cuplului lor, dreptul Federației Ruse nu permitea această posibilitate, ca și în prezent, iar Statul pârât nu a dat nicio perspectivă de schimbare pozitivă, argumentul acestuia că majoritatea rușilor dezaprobă homosexualitatea, neputând fi admis într-o democrație deplină, în care tratamentul just și echilibrat al minorităților, presupune evitarea oricărui abuz de poziție dominantă a majorității”.
b) În speță, Curtea a constatat că la 16.03.2016, Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei, prin Rezoluția CM/Res/2022) a decis încetarea calității Federației Ruse din 22.03.2022, iar Curtea, în ședința plenară, a adoptat ”Rezoluția asupra consecințelor încetării calității de membră a Consiliului Europei a Federației Ruse, în lumina art. 58 din Convenție, începând cu data de 16.09.2022”.
Întrucât faptele invocate ca violări ale Convenției s-au produs înaintea datei de 16.09.2022, Curtea s-a declarat, în continuare, competentă a soluționa cauzele contra Rusiei, pe noul concept al ”competenței reziduale”, chiar și în lipsa statului parat și a judecătorului său național din completul de judecată (Decizia Marii Camere din 27.04.2022).
Curtea, pe fond, a examinat apărările inițiale ale Statului pârât, care a invocat valorile familiei tradiționale, sentimentul majorității opiniei publice ruse și protecția minorilor contra promovării homosexualității, reținând, în esență, că: ”nimic nu permite de a considera că recunoașterea și protecția juridică a cuplurilor homosexuale, angajate într-o relație stabilă, poate afecta viața familiilor constituite în maniera tradițională sau compromite viitorul ori integritatea acestora. Drept urmare, recunoașterea cuplurilor homosexuale nu împiedică, în niciun fel, cuplurile heterosexuale de a se căsători, nici de a fonda o familie conform modelului tradițional, după cum nu împiedică drepturile recunoscute altor persoane și nici altor cupluri”.
c) În opinia noastră, această direcție strategică globală de distrugerea rădăcinilor care i-au adus Europei măreția cultural-științifică și spirituală, prin promovarea prioritară a unor obiective stringente, precum, transgenderismul, familia homosexuală, schimbarea sexului, predarea sexului, în forme multiple în clasele primare, este în vădită contradicție cu fundamentele istoriei naționale a statelor, în special a celor creștine/estice și cu necesitatea păstrării moralei istorice, a conservării tradițiilor, a cultului muncii și demnității umane.
În acest spirit relevante sunt considerațiile lui Renè Guènon, formulate în 1927, care își păstrează actualitatea.
Ceea ce Renè Guènon[2] numeste “Tradiție”, încă din 1927 ”filonul de înțelepciune primordială care răzbate, din timpuri imemoriale, prin toate manifestările spirituale ale tuturor timpurilor și popoarelor și poate fi recunoscut ca fiind același, indiferent de particularitățile culturale ale unei zone geografice sau alta. Acest filon nu este de origine umană, ci divină, ajungând la oameni prin revelație, și poate fi înțeles prin “cunoaștere intelectuală”, diferită de cunoașterea discursivă, specifică rațiunii uzitate în toată istoria cunoscută a filosofiei și științei occidentale”.
Renè Guènon considera că ”Occidentul, mai mult ca oricând, trece printr-o criză datorată rupturii de ”Tradiția” întruchipată în această zonă de valorile autentice ale creștinismului.Critica Occidentului modern atinge concepte ca “individualism”, “umanism”, “democrație”, desființând fără rezerve ceea ce ne-am obișnuit să numim “filosofie tradițională”, “științe tradiționale”, “sistem filosofic” etc.
3.3. Discriminarea fondată pe sex referitoare la vârsta de ieșire la pensie din funcția publică – Hotărârea din 22.12.2022, în cauzele Moraru și Marin c. României (nr. 53282/2018 și 31428/20) – violarea art. 1 – Protocolul nr. 12 din Convenție (”interdicția generală a discriminării”).
a) Cauzele au ca obiect vârsta obligatorie legală pentru ieșirea la pensie a funcționarilor publici de sex feminin în România, în raport cu cei de sex masculin și discriminarea care rezultă din această reglementare.
Reclamanta Liliana Moraru a fost funcționar public, în serviciile fiscale la Galați, iar la împlinirea vârstei legale de pensionare pentru femei a cerut să poată continua serviciul până la 65 de ani, după data de 01.03.2017, când i s-a încetat contractul de muncă.
Reclamanta Doina Marin a funcționat ca șef de serviciu în Ministerul Comerțului, iar de la 01.01.2019 a fost licențiată și trecută la pensie, pentru limita legală de vârstă a femeilor.
b) Acțiunile judiciare ale reclamantelor au fost definitive respinse de instanțele române, dar, ulterior legislația din România a fost schimbată în sensul că funcționarii publici de sex feminin pot ieși la pensie la aceeași vârstă cu bărbații, ca efect al aplicării Deciziei nr. 387/2018 a CCR și, mai târziu, a deciziei interpretative a ICCJ (H.P. nr. 112/2021).
Curtea a decis, în baza ar. 41 din Convenție, acordarea unor daune interese de 7.500 euro reclamantei Moraru și de 1.600 euro reclamantei Marin, cu titlu de c/val prejudiciului material și moral.
3.4. Noul regim de restituire a bunurilor naționalizate este inadecvat. Hotărârea din 08.11.2022 în cauza Valeanu și alți 52 de reclamanți c. României (nr. 59012/17) – violarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
a) Obiectul cauzei privește restituirea bunurilor naționalizate, în cadrul juridic nou prevăzut de Legea nr. 165/2013.
În hotărârea pilot Anastasia și alții c. României (30767/05) adoptată în 2010, Curtea a constatat că mecanismul de restituire era necorespunzător, iar în hotărârea Preda și alții din 2014 (9584/2002) a examinat și validat noul mecanism de restituire, prevăzut de Legea nr. 165/2013, dar funcționarea acestuia este deficitară.
Reclamanții (53 de persoane) au obținut hotărâri definitive pentru restituirea și punerea în posesie a bunurilor lor sau a unei despăgubiri efective, dar în realitate, în niciun caz NU s-a pus în aplicare aceste hotărâri ori nu au fost pe deplin despăgubiți.
b) ”Fiind vorba de neexecutarea deciziilor judiciare definitive interne, Curtea ia act de complexitatea procesului de restituire și de numeroasele motive invocate de Guvern pentru a justifica neexecutarea anumitor decizii și consideră că dificultățile invocate rezultă in politica legislatorului, care a ales să restituie bunurile în natură proprietarilor lor, și că incumbă autorităților să ia decizii rapide”.
c) ”Curtea consideră că în cauzele având ca obiect o despăgubire, sumele alocate reclamanților NU sunt rezonabile, în raport cu valoarea bunurilor lor, întrucât reprezintă adesea o funcție din valoarea de piață.
În cauzele în care obiectul este anularea titlurilor de proprietate ale reclamanților, Curtea reține că nedespăgubirea acestora pentru o anulare datorată nerespectării de Stat a legii asupra restituirii, a impus o sarcină individuală excesivă”.
d) ”În ansamblu, Curtea consideră că neexecutarea prelungită a deciziilor justiției luate în favoarea reclamanților și absența unui recurs efectiv în această privință, anularea fără indemnizare/despăgubire a titlurilor de proprietate ale reclamanților, datorită aplicării incorecte de Stat a legii pertinente și a omisiunii autorităților de a acorda despăgubiri rezonabile în raport cu valoarea de piață a bunurilor, mecanismul de restituire prevăzută de Legea nr. 165/2013, nu are un caracter operational suficient și omogen pentru a nu impune reclamanților o sarcină excesivă, în pofida garanțiilor prevăzute de Lege și validate a priori de Curte, în hotărârea Preda și alții.
În consecință, Curtea a constatat violarea art. 1 – Protocolul nr. 1, adițional la Convenție și obligă Guvernul să verse reclamanților căte 10.000 Euro, cu titlu de daune morale, conform art. 41 din Convenție”.
3.5. Emisiunea RTBF relativă la eventualele abuzuri sexuale asupra minorilor privește probleme de interes general și este protejată de libertatea de expresie – hotărârea din 13.12.2022 în cauza RTBF c. Belgia (nr. 417/2015) – violarea art. 10 (libertatea de expresie) din Convenție.
a) Cauza are ca obiect condamnarea civilă a Radio-televiziunii – Belgia a comunității franceze de jurisdicțiile belgiene pentru că ar fi violat dreptul la viața privată și dreptul la prezumția de nevinovăție a unui cuplu, în urma difuzării unui reportaj în 2006 relativ la eventualele abuzuri sexuale asupra copiilor.
b) Curtea consideră că emisiunea în discuție a purtat asupra unor chestiuni, indubitabile de interes general și a vizat informarea publicului cu acțiunile suspecte ale cuplului în cauză, în ancheta desfășurată, de autoritățile judiciare, urmărind, nu numai, ”protecția copilului”, în sensul general al acestui termen, fiind, totodată, consacrată unor forme particulare grave ale violenței asupra copiilor, constând în exploatarea și abuzurile sexuale.
Drept urmare, Curtea a reținut că sunt motive temeinice pentru jurisdicțiile naționale, de a stabili că ingerința incriminate era ”necesară într-o societate democratică” și că marja de apreciere a autorităților interne este redusă în evaluarea unei emisiuni televizate având un subiect de natură a suscita un interes public considerabil, astfel că necesitatea restricțiilor la libertatea de expresie trebuie să fie stabilită de o manieră convingătoare”.
De asemenea, Curtea apreciază că ”nu există un raport rezonabil de proporționalitate, de o parte, restricțiile impuse dreptului reclamanților la libertatea de expresie care au antrenat măsurile decise de jurisdicțiile naționale și, de altă parte, scopul legitim urmărit, protecția reputației celuilalt”.
3.6. Revocarea a doi procurori albanezi: nu este o problem sistemică – Hotărârea din 13.12.2022 în cauza Sevdari c. Albaniei (nr. 40662/19) și Nikèhasani c. Alabniei (nr. 58997/18) – violarea art. 8 din Convenție – dreptul la respectul vieții private.
a) ”Cauza are ca obiect demiterea a două femei din funcția de procuror, în urma unei mari reformări a justiției în Albania, în 2016, în cadrul căreia s-a procedat la o reexaminare excepțională a situației tuturor judecătorilor și procurorilor în funcție, denumită ”procedura de verificare”.
b) ”Curtea a decis cu 6 voturi contra unul că nu a avut loc o violare a art. 8 în cazul reclamantei Nikèhasani, întrucât măsura era justificată după ce examenul minuțios al dosarului a relevat grave îndoieli asupra patrimoniului său financiar” (?!).
c) Relativ la reclamanta Sevdasi, Curtea în unanimitate, a reținut violarea art. 8, constatând că ”nimic din declarațiile faptelor reținute în această procedură de verificare nu arată cu rea credință, neregularitățile invocate referindu-se la plata impozitelor asupra unor venituri ale soțului ei obținute din activități ilicite din străinătate” (?!-parcă este un pasaj dintr-o decizie a unei instanțe de apel?”).
Curtea a hotărât cu trimiterea la hotărârea sa de principiu, Xhashai c. Albaniei, din 2021, că ”procedura de verificare era pe ansamblu echitabilă și imparțială și că răspundea unei nevoi urgente impusă de lupta contra corupției în țară și de restabilire a încrederii pe care publicul trebuie să o aibă în justiție” (?!).
3.7. Măsura provizorie în cauzele privind mutarea judecătorilor polonezi de la o Secție la alta în cadrul aceleași Curți de apel din Varșovia-Hotărârea din 07.12.2022, în cauzele Fustak (39471/22), Gregajtys (39477/22) și Drazek (44068/22) c. Poloniei.
a) ”Reclamanții penaliști experimentați (?!), sunt judecători la Curtea de apel din Varșovia, încadrați în Camera penală, toți trei fiind mutați, fără acordul lor, în Camera socială a aceleași Curți, măsura considerată de ei ca represalii pentru deciziile judiciare pe care le-au luat în aplicarea jurisprudenței CEDO și a CJUE și care a generat mari proteste ale judecătorilor polonezi”.
b) La data de 6.12.2022 Curtea (o Cameră a primei secțiuni) a indicat Guvernului polonez, în virtutea art. 39 din Regulament, să suspende efectele deciziilor de mutare a reclamanților și să vegheze ca nicio decizie de mutare a acestora, fără acordul lor, să nu fie adoptată până când se va pronunța definitiv Curtea Europeană (?!)”.
Curtea a precizat că ”măsurile vizate de art. 39 din Regulament sunt luate în cadrul derulării procedurii înaintea Curții și nu prejudecă deciziile ulterioare asupra admisibilității și fondului cauzei, având caracter exceptional și urmând să protejeze drepturile reclamanților, care ar putea fi expuși la un risc real de prejudiciu ireparabil (?!)”.
3.8. Violarea principiului egalității de arme într-o procedură pentru motive obiective justificând îndoieli asupra neutralității expertului desemnat – cauza ”Test-Achats” c. Belgia (nr. 77039/2012), Hotărârea din 13.12.2022 – violarea art. 6, proces echitabil, în ceea ce privește egalitatea de arme.
a) În cauză, ”reclamanta Test-Arhats a invocate lipsa de neutralitate a unui expert, desemnat de Curtea de apel din Bruxelles, în cadrul unei acțiuni civile, contra unei companii de asigurare și în care a cerut încetarea practicilor discriminării asupra bazei de vârstă a asiguratorilor, întrucât a suferit violarea principiului egalității de arme și al contradictorialității, prin aceea că expertul desemnat este președintele unui institut universitar care a încheiat în 2009 un parteneriat cu pârâta”.
b) ”Curtea constată că existența acelui parteneriat, în mod necesar, poate să antreneze îndoieli obiective justificate în conștiința reclamantului privind echitatea procedurii expertizei și, în consecință, a procedurii judiciare in ansamblul său. Ținând cont de natura legăturilor între expert si adversara reclamantei, impactul determinant al raportului de expertiza asupra procedurii și respingerea cererii de invalidare a raportului de expertiză, formulată de reclamantă, Curtea consideră că nu s-a respectat principiul egalității de arme, ca element esențial al dreptului la un proces echitabil”.
3.9. Utilizarea datelor înregistrate de GPS, montat pe autoturismul de serviciu al unui medic, de către conducerea unității medicale – nonviolarea art. 8 din Convenție – Hotărârea din 13.12.2022, în cauza Florindo c. Portugalia (nr. 26968/16).
”Cauza privește licențierea reclamantului în baza datelor primite de angajator de la sistemul de geolocalizare, instalat pe autovehiculul pe care i l-a pus la dispoziție, pentru exercitarea atribuțiilor de delegat medical.
Curtea reține că reclamantul știa că angajatorul a instalat un sistem GPS pe mașina sa în scopul de a controla kilometrii parcurși în exercițiul activității profesionale și, totodată, a deplasărilor sale private, iar Curtea de Apel din Guimaraës a redus corect amploarea intruziunii în viața privată a reclamantului, fiind strict necesară pentru scopul legitim urmărit, acela de a cunoaște și controla cheltuielile întreprinderii.
În acest sens, Curtea constată că instanța de apel portugheză a pus în balanță de o manieră circumstanțiată dreptul reclamantului la viața privată și dreptul angajatorului său la buna funcționare a unității medicale, ținând cont de scopul legitim urmărit, acela de a exercita dreptul de control al cheltuielilor sale, marja de apreciere a statului nefiind depășită”.
3.10. Refuzul de a ridica imunitatea unui ministru al apărării a privat-o pe o deputată de dreptul de acces la un tribunal – Hotărârea din 20.12.2022 în cauza Bakoyanni c. Grecia (cererea nr. 31012/19) – violarea art. 6 (1) – proces echitabil.
a) ”Reclamanta este o deputată în Parlamentul de la Athena, iar, în 2018, a acceptat invitația de a participa la investitura președintelui Turciei. În aceeași zi, ministrul apărării în funcție a publicat un ”tweet” foarte critic contra reclamantei, motiv pentru care aceasta a depus plângerea penală, denunțând defăimarea ca delict de presă. După examinarea plângerii de Comisia de etică, Parlamentul a decis sa nu-i ridice imunitatea ministrului apărării.
b) Curtea reține că faptele ministrului apărării nu aveau nicio legătură cu funcția lui și activitățile sale legale, de ministru și de parlamentar, iar imposibilitatea reală de a se declanșa urmărirea penală contra sa, a privat-o pe reclamanta de dreptul de acces la un tribunal”.
4. Noi concepte promovate de Curte și parametrii din art. 6 (1) din Convenție, privind dreptul la un proces echitabil și într-un timp rezonabil
4.1. Noi concepte și criterii utilizate în managementul cauzelor și în hotărârile Curții:
a) ”strategia de impact și de soluționare rapidă”;
b) ”competenta reziduală” (în cele 16750 de cauze contra Federației Ruse, exclusă la 16.09.2022 din jurisdicția CEDO);
c) ”prioritatea absolută” a unor cereri și
d) ”tratamentul diferențiat”, al acestora;
e) ”cadrul juridic național specific pentru cuplurile de același sex – homosexuali”;
f) ”libertatea de exprimare este SEVA democrației”;
g) ”cauze mai importante” și
h) ”dimensiunea internă a pluralismului mass-media” și altele.
Aceste concepte, criterii și expresii nu se regăsesc în textele Convenției și ale Regulamentului de procedură a Curții (?!).
4.2. Unele observații (reluate) privind violarea dreptului la un proces echitabil și într-un timp rezonabil în procedura Curții.
a) Starea jurisdicției CEDO și privirea comparată în perioada 2000-2022 ne înfățișează un mecanism înnăbușit de volumul cererilor de la 30.000 la 31.12.2000, la 2 ani de la desființarea Comisie-filtru, la 74.650 la 31.12.2022, (din care Turcia-20.100, Rusia-16.750, Ucraina-10.400, România-4.800, Italia-3.550, s.a.), relevând faptul evident că actualul mecanism de control al Curții este ”victima propriului succes”, generând violări ale drepturilor consacrate de Convenție, chiar în propria procedură.
b) Grafic – Cererile pe rol la 31.12.2022
Total number of perndinf applications: 74.650
Nombre tital des requetes pendantes: 74.650
c) În Rapoartele anuale, prezentate de Curte, sunt expuse date statistice relative la activitatea sa judiciară, dar se fac mai puţine referiri statistice şi analitice la durata excesivă a procedurilor într‑o multitudine de cauze, care a devenit o problemă structurală la această înaltă instanţă europeană.
În numeroase cauze (contra României, de exemplu), după 5‑15 ani de la înregistrarea cererilor, judecătorul unic a pronunţat deciziile de inadmisibilitate, cu aceeaşi motivare succintă şi generică „a constatat că nu au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de art. 34‑35 din Convenţie”.
Relevante sunt câteva exemple:
– dosar nr. 30745/2004 – după 10 ani (?), prin decizia din 11.02.2014 este declarată inadmisibilă;
– dosar nr. 2231/2005 – după 9 ani de la înregistrarea cererii, prin decizia din 14.01.2014 este declarată inadmisibilă;
– dosar nr. 46136/2006 – după 8 ani de la înregistrarea cererii, prin decizia din 27.05.2014 este declarată inadmisibilă;
– dosar nr. 2231/2005 – după 9 ani de la înregistrarea cererii, prin decizia din 14.01.2014 este declarată inadmisibilă;
– dosar nr. 25800/2005 – cererea este înregistrată la 15.04.2005 şi lăsată în nesoluţionare timp de aproape 18 ani, fără a se explica de ce până în prezent o asemenea cauză, lipsită de complexitate, este încă pe rol „în adormire” (?!);
– dosar nr. 26206/2004 -înregistrat la 04.06.2004, este pe rol la 31.12.2022, după 18 ani și 7 luni;
– dosar nr. 27782/2002, înregistrat la 23.07.2023, nesoluționat la 31.12.2022, după 20 de ani (?!);
– dosar nr. 16731/2005, înregistrat la 19.04.2022, pe rol la 31.12.2022, după 18 ani, și altele.
d) În toată perioada, de la înregistrarea cererii până la soluţionarea ei, timp de 10‑20 ani, întreaga procedură a Curţii este opacă, inaccesibilă justiţiabilului reclamant, a cărui speranţă legitimă într‑o justiţie deplină se vede spulberată, iar încrederea în Curte, puternic erodată (?!)[3].
Este astfel garantat dreptul fundamental de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil şi într‑un timp rezonabil, prevăzut de art. 6 (1) din Convenţie (?!).
Pentru asemenea încălcări ale Convenţiei, Curtea nu dispune de mecanisme interne adecvate, de natura celor pe care le recomandă Statelor membre, prin hotărârile pilot, cu finalitate preventivă şi chiar reparatorie (compensatorie).
Reclamanţii, care se văd aduşi în astfel de situaţii, nu dispun de dreptul la un recurs efectiv intern, specific procedurii din faţa Curţii, care să asigure, în mod deplin, caracterul concret şi efectiv, şi nu iluzoriu al drepturilor fundamentale, garantate de art. 6 (1) din Convenţie.
În ce măsură mai reprezintă o „satisfacţie echitabilă” pentru reclamanţii, victime ale violării drepturilor garantate de art. 2 şi art. 3 din Convenţie (dreptul la viaţă, la ancheta efectivă şi la interzicerea tratamentelor degradante şi/sau inumane), declarată de Curte, după 10, 15 şi chiar 20 ani de la înregistrarea cererii (?!).
Cu 8 ani în urmă, fostul preşedinte al Curţii[4] declara că „volumul enorm de cereri, caracterul lor repetitiv şi hotărârile pilot constituie parte a problemei structurale din procedura internă.
Ameliorarea situaţiei implica responsabilitatea partajată între Curte şi Statele membre, creşterea rolului parlamentelor naţionale, întâlnirile dintre curţi, dialogul jurisprudenţial şi instituţional în instanţele naţionale”.
De acord cu această viziune, dar constat că preşedintele nu face nicio referire la măsuri interne eficace şi apte să aducă o redresare din perspectiva garantării drepturilor prevăzute de art. 6 (1) din Convenţie în însăşi procedura Curţii (?).
Dacă într‑adevăr, aşa cum sugerau, încă din anul 2001, fostul preşedinte al Curţii, profesorul Luzius Wildhaber, precum şi domnul Dean Spielmann în 2014, Curtea este calificată ca o Curte constituţională europeană, viitorul ei vizând decizii numai în probleme de interes general, în chestiuni de ordine publică, atunci această instanţă europeană a drepturilor omului va fi legată direct şi îndeosebi de filtrul exercitat de Curţile constituţionale naţionale şi apoi de examinarea de către CEDO, părăsind acest „teren” ceţos al protecţiei directe a drepturilor individuale, garantate de Convenţie.
5. Unele concluzii
5.1. Constatăm o anumită fragilizare a dreptului Convenției și o expansiune excesivă a jurisprudenței CEDO, ceea ce nu este în acord cu rolul acesteia în ordinea constituțională europeană a drepturilor fundamentale.
5.2. Efectele devastatoare ale Protocolului 11/1998 și tentativele mecanismelor Consiliului Europei de reformare permanentă a sistemului CEDO, nu au fost eficiente, acesta manifestându-se din ce în ce mai inadecvat, ca un sistem ”matusalemic”, supraîncărcat, din care încearcă anual să iasă prin tot felul de initiative procedurale sau organizatorice fără succes.
5.3. ”Reînvierea” Comisiei Europene a Drepturilor Omului, ca un filtru selectiv substantial și afirmarea rolului constituțional al Curții pot ameliora mecanismul, ”Reacția rapidă” și ”Cereri propritare” fiind probe ale siajului politic al CEDO în raport cu Consiliul Europei și UE.
5.4. Este prea mult pentru Curtea de la Strasbourg să-și aroge această ”putere absolută” de a respinge /anihila tradițiile culturale și valorile istorice ale Statelor membre (unora), identitatea lot națională și rădăcinile creștine ale națiunii, fibra istorică a poporului care susține perenitatea și viitorul copiilor ei (?!) (Decizia Marii Camere din 17.01.2023 în cauza Fedatova, s.a., vs. Federația Rusă).
O asemenea decizie, cu un pronunțat accent de ”manu militare”, încercată și de CJUE în chestiunea ”supremației dreptului UE”, s-a lovit de ”blocul de constituționalitate”, constituit de Curtea constituțională federală a Germaniei (cauzele privind Tratatele de la Maasstricht și Lisabonaei s.a.), a Italiei, Consiliul constituțional al Franței, Tribunalul constituțional al Spaniei, al Polonia s.a.
Oare cum se va executa această decizie în Statul pârât, expulzat din jurisdicția care a adoptat-o ?!.
Din păcate, datorită unor astfel de decizii, în ultimii ani, marii contributori la bugetul Consiliului Europei și al CEDO (Marea Britanie, Federația Rusă, Turcia, Germania) au manifestat serioase rețineri privind eficacitatea hotărârilor Curții și, mai ales, a conformității lor cu realitățile istorice și cu tradițiile culturale ale Statelor membre.
5.5. Curtea, nu odată, s-a manifestat ca o ”instanță de apel”, cercetând faptele imputate reclamanților și analizate de judecătorii naționali și răsturnând interpretarea acestora (ex. Hotărârea din 13.12.2022 – Mikehesanni vs. Albania…, ”din dosarul administrativ de verificare al reclamantei-rezultă grave îndoieli asupra patrimoniului său financiar, astfel că măsura demiterii este corectă”).
Din cele 10 exemple de hotărâri ale Curții din 2022-2023 rezultă, în mod evident, că agenda sa jurisdicțională cuprinde un volum mare de cauze ”mărunte”, nesemnificative, în care Curtea judecă, îndeosebi, circumstanțele factuale, unele hotărâri fiind ”diamante de duzină”, (cum reflecta un justițiabil respectuos).
5.6. În materia protecției proprietății – art. 1 din Protocolul 1 – prima hotărâre a Curții contra unui Stat membru din Europa centrală și de est, a fost în cauza Vasilescu c. României (nr. 53/1997/837/1043) din 22.05.1998, în care s-a statuat asupra unor chestiuni de principiu:
1) obligația de restituire în natură a bunurilor confiscate/naționalizate sau plata unei despăgubiri la valoarea de circulație a acestora;
2) dreptul la un proces echitabil și la un tribunal independent și impartial și excluderea recursului în anulare din competența declarativă a procurorului general;
3) aplicarea ratione temporis a Convenției asupra României în cazul ”violării continue” și după aderarea la jurisdicția CEDO și
4) natura juridică a funcției procurorului, care nu întrunește calitățile de ”magistrat„ (nu poate judeca).
5.7. Aceste rezolvări au fost reluate în următoarea hotărâre de principiu – Brumărescu c. României – Decizia Marii Camere din 28.10.1999 (cauza nr. 28349/1995), pentru ca prin Decizia din 22.10.2010 – hotărâre pilot Atanasiu și alții să se constate existența unei situații majore de încălcări sistematice ale Convenției, după o altă hotărâre pilot-Broniovski c. Poloniei, din 22.06.2004 și să dispună Guvernului român obligația de a adopta măsuri cu caracter general de natură a remedia disfuncțiile din mecanismele legale și administrative de restituire și de despăgubire.
5.8. După 3 ani a fost adoptată Legea nr. 165/2013, validată de CEDO prin hotărârea Preda și alții (cauza 9584/2002) din 29.04.2014, pentru ca după 8 ani și jumătate, prin Hotărârea Văleanu și alți 52 de reclamanți din 8.11.2022 (cauza nr. 59012/2017), să se constate, din nou, o stare de încălcare sistematică, constând în neexecutarea deciziilor judiciare ale instanțelor interne, neândeplinirea corectă a criteriilor din Legea nr. 165/2013 și a celor din deciziile pilot și de principiu contra României.
Așadar, cu privire la protecția proprietății și mecanismul de restituire/despăgubire, după 25 de ani de la prima hotărâre CEDO-Vasilescu 1998 și 13 ani de la decizia pilot Atanasiu, 2010, interval în care CEDO a pronunțat 511 de hotărâri contra României privind obligația de restituire și despăgubire, se constată ineficacitatea totală a hotărârilor CEDO, a mecanismului instituit prin Legea nr. 165/2013 și validat de CEDO, precum și a practicilor administrative (?!).
Această concluzie este susținută și de stocul mare de cereri nesoluționate de Curte, cu același obiect, unele având deja, o vechime de 15-20 de ani, ceea ce ilustrează evident blocajul de la Curte, dar, mai ales, ineficacitatea mecanismului de la Strasbourg, după aplicarea Protocolului nr. 11 de la 01.11.1998, de reformare a sistemului jurisdicțional al Curții și Comisiei (?!).
5.9. ”Rolul Curții ar trebui de fapt să se limiteze la decizii de principiu „constituționale”, necesare pentru construirea unei ordini publice europene bazată pe drepturile omului, democrație și Statul de drept. Dosarele în mod manifest nefondate ar trebui eliminate printr-o nouă diviziune creată în cadrul Curții. Problemele la originea grupului de dosare ”manifest” fondate (ca cele legate de durata procedurii sau de neexecutarea deciziilor de justiție definitive) ar trebui să fie identificate de Curte prin intermediul deciziilor de principiu „constituționale”. Dosarele de urmărire ar fi atunci tratate ca o problemă de executare care ține, în principal, de Comitetul Miniștrilor[5]”.
[*] Textul are la bază Raportul CEDO, prezentat pe 27.01.2023, la deschiderea Anului judiciar european – 2023, Strasbourg.
[1] Extras din Discursul Doamnei Siofra O’Leary, președinta CEDO, al Adunarea Solemnă din 27.01.2023 de deschidere a anului judiciar 2023-Strasbourg.
[2] ”Criza lumii moderne”, de Renè Guènon (1927), Editura Herald, 2022.
[3] Marin Voicu, ”CEDO – 60 de ani de funcționare”, ed. U.J., p. 19.
[4] D. Spielmann, discursul din 7 aprilie 2014 de la Oslo (site‑ul Curţii).
[5] Luzius Wildhaber, fost președinte al CEDO (1998-20040, ”Viitorul constituțional al CEDO”, în ”Revue universalle de droit des l’homme”, RUDH, nr. 1-4/X.2004, p. 1-6
Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință, Președintele Secției de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice
Fost judecător ÎCCJ și fost judecător CEDO
