1. Precizări introductive

De o bună perioadă de timp se discută tot mai mult și profesionist despre criza personalului judiciar. Fenomenul nu este doar unul românesc, ci unul care afectează sistemele judiciare din multe țări democratice. Crizele din justiție au luat o amploare greu de egalat în lumea de azi, iar faptul se datorează tendinței de dominare a judiciarului de către factori politici din cele mai diferite țări de pe mapamond. Iar formele de implicare a politicului în justiție sunt dintre cei mai diverse. O atare constatare tinde să se generalizeze chiar și în marile democrații.

Fenomenul menționat este unul de și mai mare amploare în statele autocratice, dar și în țările mai mult sau mai puțin bogate de pe alte continente. În urmă cu un secol și jumătate un președinte mexican – Benito Juarez – caracteriza foarte bine justiția din țara sa, acesta afirmând, nici mai mult nici mai puțin: ”Para mis amigos, gracia y justicia, para mis enemigos, la ley” (Pentru prietenii mei, iertare și justiție, pentru dușmanii mei, legea). Într-un studiu recent susțineam că actualitatea unei asemenea aserțiuni este de necontestat, în pofida faptului că au trecut mai bine de 150 de ani de la pronunțarea acelei fraze[1]. Implicarea unor lideri mondiali importanți și chiar condamnarea unora dintre aceștia pentru favorizarea traficului de droguri și complicitatea cu diversele carteluri de droguri este o realitate cunoscută și care nu mai poate fi ocultată.

Implicarea factorului politic în justiție este o realitate și în spațiul european, iar o ilustrare a acestei realități o reprezintă unele modificări legislative care tind să controleze unele segmente ale magistraturii prin modul de desemnare a magistraților de grad înalt. Lentoarea cu care se soluționează unele pretinse fapte de corupție în legătură cu achiziționarea de vaccinuri în perioada pandemiei de COVID-19 este o altă dovadă. Din fericire asemenea fenomene nu afectează, în principiu, justiția civilă, ci cu deosebire cea penală. Iar aici intervine și fenomenul atât de discutabil al prescrierii unor fapte penale de o anumită gravitate, prin neluarea la timp a măsurilor de urmărire impuse de lege. Iar pentru o atare situație nimeni nu este responsabil. Ne putem întreba, doar retoric, ce s-ar fi întâmplat în asemenea situații în societatea pe care o condamnăm azi fără încetare?

Crizele din justiție nu reprezintă un fenomen recent nici la noi în țară și nici în spațiul marilor democrații europene[2]. În Țara Marelui Cod civil se discută de decenii despre crizele și reformele din justiție[3]. În Italia, o altă țară apropiată spiritului românesc, azi se discută despre o mare reformă a justiției penale, iar într-o anumită măsură și despre o reformă a justiției civile. Reformele întreprinse în cursul anului trecut sunt cunoscute sub denumirea de reformele Cartabia (numele fostului ministru de justiție din timpul guvernării Mario Draghi). Ele au fost impuse și prin programul PNRR, cu deosebire datorită lentorii cu care se judecă procesele penale în țara din Peninsulă.

Constatările de mai sus nu ne aparțin în exclusivitate. Un important demnitar european – Doamna Vera Jourova – remarca relativ recent că una din cauzele unei asemenea realități o reprezintă presiunea politică. În opinia noastră ar reprezenta, totuși, o gravă eroare să plasăm întreaga responsabilitate pe factorul politic sau legislativ. Aceasta deoarece imparțialitatea justiției și calitatea deciziilor judiciare chiar dacă depind, în mod esențial, de modul de organizare a sistemului judiciar și al guvernului magistraturii – Consiliul Superior al Magistraturii – factorul uman rămâne și el unul esențial. Cu un alt prilej am subliniat că ”o bună justiție nu implică doar o bună organizare judiciară, ci și un personal judiciar cu o bogată experiență și o pregătire profesională exemplară”[4]. O atare aserțiune este greu de contestat, căci nu se pot imagina structuri judiciare optime și eficiente fără un personal judiciar exemplar, așa cum nu se poate concepe nicio o bună guvernare a națiunii fără miniștri și personal ministerial de exemplară calitate profesională și umană. Și afirmația este valabilă și în privința legislativului. Cum am putea avea legi de calitate fără parlamentari demni, devotați interesului național și cu o bună pregătire profesională. Asemenea constatări sunt valabile, după părerea noastră, și în educație și în sistemul de sănătate publică sau privată.

2. Criza de personal judiciar din România

Semnele privitoare la o posibilă criză de personal au fost date cu mai mult timp în urmă și ea a fost provocată de valul de pensionări timpurii a unor magistrați din cadrul sistemului judiciar. Fenomenul nu a mai putut fi stăvilit în ultimul timp, ceea ce a determinat o expansiune a tendinței de părăsire a sistemului. De notat faptul că fenomenul este datorat tentației de pensionare a magistraților după împlinirea stagiului de 25 de ani de activitate în magistratură și mai puțin altor cauze (demise, îndepărtare din magistratură ca sancțiune disciplinară etc.).

În urmă cu doar câteva zile, președintele Curții de Apel Tg. Mureș, doamna judecător Andreea Ciucă, a dat semnalul privitor la criza fără precedent de personal judiciar declanșată în ultimul timp de valul de pensionări[5]. Reputatul magistrat constata că în circumscripția instanței pe care o conduce au rămas vacante în cursul anului trecut 31 de posturi de judecători, respectiv 18,91 % din întreg personal judiciar. De asemenea, Președinta Curții de Apel Târgu Mureș remarca că la nivel național ”dacă din luna iulie 2019 până în luna ianuarie 2023 au fost eliberați din funcție prin pensionare 654 de judecători și procurori, doar în ultimele trei luni din acest interval, adică noiembrie, decembrie și ianuarie, au formulat cereri de eliberare din funcție prin pensionare 335 de judecători și procurori”. Pe bună dreptate, magistratul la care ne referim apreciază că situația este una gravă.

Fără îndoială că acest val de pensionări s-a accelerat cu deosebire după adoptarea noilor ”legi ale justiției” și se vor manifesta mai puternic și după propunerile făcute de către Banca Mondială, la solicitarea Guvernului României, cu privire la pensionarea magistraților. Nu este cazul să căutăm vinovați în această privință. Dar cu certitudine a fost vorba de o mare slăbiciune a legislativului care nu a reușit să păstreze un echilibru rațional cu privire la stabilirea drepturilor de pensie ale magistraților și mai ales în ceea ce privește vârsta de pensionare a acestora. S-a ajuns astfel ca unii magistrați să aibă pensii mai mari decât Președintele României și asta, adeseori, înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani. Iar acest lucru noi credem că este inadmisibil într-o democrație reală și în care toți cetățenii trebuie să se bucure de un tratament adecvat. Pe de altă parte, tentația de a te pensiona la o vârstă tânără poate fi considerată legitimă atâta timp cât legea instituie o atare posibilitate. După cum tot ”legitimă” ar putea fi reputată și cumularea de funcții ale unor înalți demnitari cu pensia de serviciu. În același timp, nu putem să nu salutăm și abordarea unor magistrați care își continuă activitatea și după împlinirea stagiului de vechime de 25 de ani în magistratură, lucru semnalat și de Doamna Președintă Andreea Ciucă.

Criza de personal judiciar nu este un fenomen care s-a produs doar la nivelul sistemului judiciar românesc. Situația este similară și în alte țări europene, iar noi am mai semnalat și cu alte ocazii acest fenomen. Astfel, de pildă, decanul judecătorilor din Malaga a apreciat, în cadrul Raportului de activitate pe anul 2021 că justiția din această provincie andaluză este în ”faliment tehnic”. El a remarcat că în fiecare an volumul de activitate crește în mod considerabil astfel că judecătorii nu pot face față acestei avalanșe de dosare. Decanul Jose Maria Paez a mai precizat că la data de 8 mai anul trecut necesarul de posturi la nivelul provinciei era de 27, necesar imposibil de acoperit în condițiile în care la nivel național s-au aprobat doar 27 de posturi noi de judecători. De asemenea s-a mai arătat că gradul de încărcare pe fiecare judecător este în materia contenciosului administrativ de 600 de cauze, dublu față de numărul recomandat, iar în materie socială de 1300 de cauze[6].

Situația nu este fundamental diferită nici în Franța. Astfel, de pildă, la finele anului 2021 Tribunalul din Tour, răspunzând unui apel național de mobilizare, a solicitat mai multe mijloace financiare pentru a fi în măsură să facă față cu demnitate misiunii sale de a distribui justiția. Ministrul justiției a recunoscut că Tribunalul din Tour ar avea nevoie de încă 31 de magistrați pentru funcționarea acestuia. El a mai arătat, în acel context, că media de magistrați la 100.000 de locuitori este în Franța mult sub media europeană, care este de 18 judecători și 11 procurori (de cinci ori mai mult decât în Tours)[7]. Situația este la fel de gravă și la Tribunalul judiciar din Lyon, instanță care în primul trimestru al acestui an a fost nevoită, din cauza lipsei de personal, să suspende 28 de ședințe civile și penale, ceea ce reprezintă 5 % din activitatea instanței. O atare realitate exprimată în cifre este foarte semnificativă: pronunțarea la fiecare trei minute a unei decizii judiciare de către a treia jurisdicție ca mărime din Franța și prestarea a 6410 ore suplimentare în anul 2022. În atare circumstanțe nu este surprinzătoare nici declarația Doamnei Catherine Pautrat, primul președinte al Curții de Apel din Lyon, și conform căreia ”La France n-a pas la justice qu-elle merite”[8].

Magistratura italiană nu se află nici ea într-o situație de excelență din punct de vedere al necesarului de personal judiciar. În Italia există în prezent 12 magistrați la 100.000 de locuitori, unul dintre cele mai scăzute niveluri din UE, jumătate din judecătorii care există în Germania. Comisarul european pentru justiție a subliniat relativ recent că există o reală preocupare la Bruxelles pentru resursele umane din cadrul sistemului judiciar italian[9]. Exemplele de mai sus ne demonstrează că nu doar situația magistraturii românești este una preocupantă ci și a celei din alte țări democratice europene.

La noi, fenomenul este cunoscut și la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii. Recent, un membru al acestui organism a remarcat și slaba calitate a candidaților la concursurilor de admitere în magistratură. El a mai precizat că la ultimul concurs de admitere în magistratură din cei 282 de candidați la proba scrisă au trecut doar 56. Demnitarul a mai recunoscut că problema este calitatea candidaților[10]. Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, făcea o constatare asemănătoare în anul 2010, semnalând și necesitatea unui dialog instituționalizat cu facultățile de drept. Demnitarul mai constata, în acea perioadă, că: ”sunt 4-5 universități de drept care trimit candidați cu șanse de admitere la INM. 4-5 și restul până la 30 și ceva de universități de drept de stat ce fac?”[11].

În opinia noastră, posibilitățile de rezolvare a situației legate de pregătirea candidaților nu poate fi soluționată de către Consiliul Superior al Magistraturii decât prin măsuri de natură a lărgi baza de recrutare a candidaților. În practică s-a demonstrat că sistemul de recrutare directă din rândul absolvenților de studii juridice imediat după absolvire nu este unul care excelează prin rigoare și calitate. În opinia noastră ar trebui lărgită baza de recrutare din rândul practicienilor cu o vechime poate chiar mai mare de 5 ani, de pildă de 10 ani. Poate că din acest punct de vedere sistemul anglo-saxon în care magistrații se recrutează din rândul avocaților cu experiență poate constitui un bun exemplu. Or, la noi la data la care un englez sau nord american devine judecător el este tocmai ”bine pregătit” spre a se pensiona. Nu acredităm ideea că sistemul menționat ar trebui imediat implementat și la noi, dar, cu certitudine, o altă abordare trebuie gândită.

O opțiune similară a fost exprimată și de un autor spaniol. Acesta remarca, în urmă cu câțiva ani, că este necesară creșterea considerabilă a numărului de judecători, adoptându-se ca exemplu modelul nord american de selecționare a magistraților. Doctrinarul la care ne referim mai remarca că Spania are un număr impresionant de avocați, ”excesiv din orice punct de vedere, astfel că nu ar fi dificilă selecționarea la un moment dat a unui număr de 3000 de judecători alături de cei actuali, pentru ca raportul dintre judecători și volumul cauzelor să fie similar cu cel din țările europene vecine mai importante”[12] (t. a.). O atare abordare, recunoaște același autor, ar trebui să învingă rezistența sistemului corporatist ”a ambelor categorii de funcționari ce au împiedicat până în prezent schimbarea modelului de selecționare a judecătorilor și procurorilor” t. a.). Foarte importantă este și observația aceluiași autor spaniol, și cu care nu putem să nu fim pe deplin de acord, și conform căreia calitatea deciziilor judiciare nu depinde doar de creșterea numărului de judecători, ci și de calitatea legislației și de gradul de pregătire a juriștilor.

3. Destinul trist al învățământului juridic românesc

Criza personalului din justiție nu este doar una de ordin cantitativ, și care este provocată de valul mare de părăsire a sistemului, ci și una gravă, de ordin calitativ. Iar sub acest din urmă aspect slaba pregătire a studenților de la drept reprezintă o cauză majoră. Criza de personal din justiție este un reflex al situației precare a învățământului, în general, și, în particular, al celui juridic. Este o realitate postrevoluționară incontestabilă și dăunătoare unei societăți democratice. O națiune avansată nu poate fi concepută fără un sistem de sănătate și de învățământ ireproșabil. Cine vrea să distrugă o societate nu trebuie să recurgă la tehnologii nucleare sau de altă natură, fiind suficient să submineze din temelii cele două sisteme anterior menționate.

Despre criza și reformele din învățământul juridic s-a vorbit destul de mult în ultimul timp, iar unii profesori, chiar din conducerile unor prestigioase facultăți de drept din capitală și din țară au formulat critici pertinente. Astfel de pildă, fostul Decan al Facultății de Drept din București declara în urmă cu 15 ani că: ”Sunt, în momentul de față, în jur de 50 de facultăți de drept private și peste 30 de facultăți de drept de stat și, fără să dau nume, există semne de întrebare serioase cu privire la calitatea procesului de învățământ în multe dintre acestea. Ceea ce, desigur, poate sa pună sub semnul întrebării calitatea întregului sistem de învățământ juridic, în general. În contextul evoluției cel puțin discutabile a învățământului în România de după 1990, ideea de a păstra standardele de calitate ale învățământului juridic este esențială”[13]. În anul 2010, într-un amplu studiu publicat în Revista Dreptul nr. 3, am făcut și noi unele constatări asemănătoare, pe care nu dorim să le reluăm în acest context. Atunci am calificat situația învățământului juridic românesc ca una dezastruoasă. Proliferarea învățământului juridic privat este una din cauzele acestui dezastru, iar azi situația nu s-a schimbat în mod fundamental. Remarcam în studiul nostru antereferit că România este una dintre țările membre UE cu cele mai multe facultăți de drept private, doar în Italia există un număr asemănător de asemenea instituții[14]. La nivelul statelor din vecinătatea noastră doar Ucraina are un număr de instituții de învățământ juridic mai mare decât țara noastră (ambele țări au însă o populație dublă, respectiv triplă față de cea a României). În opinia noastră chiar și numărul facultăților de drept de stat este unul exagerat și care depășește cu mult nevoile social-economice ale României.

Există în România și instituții de învățământ juridic privat care au realizat progrese uimitoare, iar unele dintre ele, din păcate puține la număr, depășesc performanțele unor facultăți de stat. Așa fiind, este de domeniul evidenței că a ne situa pe o poziție potrivnică învățământului privat nu este de natură a rezolva criza din educație și nici cea din justiție. Dar, în același timp, calitatea slabă a pregătirii candidaților la admiterea în magistratură este rezultatul proliferării nejustificate a unor instituții de învățământ din orașe fără tradiție în domeniul universitar și fără cadre didactice cu experiență. Din păcate și cumulul de funcții didactice cu funcții din alte instituții publice sau entități private nu a favorizat ridicarea standardului de calitate din învățământ.

Una dintre explicațiile dezastrului din învățământului juridic românesc este provocată și de practica, din păcate relativ răspândită, a copiatului la examenele de an și chiar și la examenele de licență. Reamintesc în acest context incidentul de la Facultatea de Drept din București și care s-a soldat cu exmatricularea unui număr de 45 de studenți care ”au fraudat mai multe examene”. Salutară a fost atunci și decizia unor facultăți de drept din cadrul Hexagonului Facultăților de Drept de a se solidariza cu soluția promovată de conducerea Facultății de Drept a Universității din București[15]. Din păcate această practică nefericită este favorizată în mod considerabil de noile tehnologii, a căror rol pozitiv este de necontestat, dar care pot fi folosite însă și în mod dăunător pentru societate.

Este foarte semnificativ avertismentul dat de un mare filozof american cu privire la faptul că Chat GPT-ul și alte sisteme de acest tip pot încuraja plagiatul în mediul academic, cercetare și învățământ. Iată ce spune, în concret marele filozof – Noam Chomsky, căci despre el este vorba – ”ChatGPT prezintă ceva asemănător banalității răului: plagiat și apatie. Rezumă argumentele standard din literatura de specialitate printr-un fel de super-completare automată, refuză să ia o poziție față de orice, pledează nu doar ignoranță, ci lipsă de inteligență și, în cele din urmă, se apără după ordinele date, transferând responsabilitatea creatorilor săi”. Avertismentul este extrem de energic și el nu poate fi ignorat. Dar, după părerea noastră, nici beneficiile Inteligenței Artificiale nu sunt de neglijat, pentru că atare sisteme fac posibil progresul tehnologic și social-economic. Ele trebuie să fie folosite însă cu prudență și cu discernământul necesar.

Trebuie să recunoaștem că ”instituția” plagiatului nu este una de dată recentă și ea este folosită de studenți și elevi de câteva decenii și credem că nu riscăm să exagerăm. Au existat sisteme destul de sofisticate care au favorizat plagiatul în instituțiile de învățământ din România și nu numai, iar acestea sunt uneori relativ greu de descoperit de către profesori. Din păcate, în această materie, elevul și studentul este cu un pas înaintea profesorului. O realitate greu de contestat.

Folosirea unor asemenea metode generează și mari inechități între elevi și studenți: unii dispuși să recurgă la asemenea tehnologii pentru a promova examenele și alții cărora le repugnă asemenea abordări, dar riscă uneori să obțină note mai mici decât cei din prima categorie. Îmi amintesc că în perioada în care eram decan la Facultatea de Drept din Sibiu un student, foarte bun de altfel, m-a abordat pentru a-mi relata faptul că unii colegii au obținut același rezultat ca el prin copiere, ceea ce nu este just. Și evident că avea dreptate.

Dar fenomenul nu este unul propriu învățământului din țara noastră. În urmă cu aproape un deceniu, aflându-mă la un Congres la Paris, am avut marea curiozitate de a afla dacă ”sistemul” este aplicabil și în Franța. La întrebarea mea adresată la două colege din Hexagon – universitare de mare prestigiu – acestea și-au manifestat indignarea pentru proliferarea fenomenului la care ne referim și despre dificultățile de stăvilire a acestuia. În Franța, sancțiunea pentru asemenea abateri este, în majoritatea cazurilor, exmatricularea din toate structurile de învățământ din țară pe o durată de până la 5 ani. O sancțiune energică, care și după părerea noastră, este de natură să stăvilească în mare măsură disponibilitatea de a recurge la tehnologii moderne care favorizează plagiatul. Un model bun de urmat. Numai că la noi noul Proiect de lege a educației propune înființarea Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar (art.120 alin. 7), un nou și important pas pentru distrugerea învățământului universitar.

Dar din păcate asemenea sisteme au mers mult mai departe de campusul universitar și au pătruns și în sistemul de justiție prin folosirea frecventă a copy-past-ului pentru motivarea deciziilor judiciare. Problema deciziilor ”kilometrice” în care reproducerea unor părți importante din actele de sesizare sau de apărare ori din hotărârile instanțelor inferioare este o practică despre care s-a discutat deja în doctrina noastră.

În atare condiții, rezultatele de la concursul de admitere în magistratură nu pot fi reputate ca surprinzătoare mai ales și datorită faptului că fenomenul nu este de dată recentă. Surprinzător este însă un alt fapt, care vizează rezultatele de la concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi vacante la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, de pildă, în cursul anului trecut la concursul pentru ocuparea unor asemenea posturi dintre cei 47 de candidați înscriși la concurs, 21 nu au reușit să obțină cel puțin 35 de puncte constând în evaluarea lucrărilor[16]. Fără îndoială, că un atare examen este unul de mare rigoare, iar exigența este maximă, astfel cum trebuie să fie și aceasta, mai ales, pentru cei care vor să devină judecători la cel mai înalt for judiciar din România.

Problema esențială rămâne aceea de a stabili cum putem ieși din această criză care, într-adevăr, este una fără precedent. Sporirea necesarului de specialiști dintr-un anumit domeniu de activitate nu implică, abdicarea de la standardele de calitate profesională. Iar acest lucru este valabil și în învățământ, iar evoluțiile din ultimii ani nu s-au îndreptat într-o direcție acceptabilă, ci, dimpotrivă. Din păcate, marele vinovat nu este sistemul judiciar, cu instituțiile sale de guvernare și de selecționare a magistraților, ci în principal cel de educație juridică.

Criza de personal din justiție este un moment important de reflecție serioasă și pentru diriguitorii învățământului juridic românesc asupra viitorului specialiștilor din domeniul justiției. În primul rând, ar trebui regândită în mod substanțial legislația din învățământ în privința admiterii la facultățile de drept, iar fundamentul nu poate fi reprezentat decât printr-un examen exigent de admitere. O atare abordare a întâmpinat și va întâmpina cu siguranță o maximă rezistență, căci va reduce în mod semnificativ numărul candidaților la facultățile de drept datorită slabei pregătiri generale a candidaților. Fără a ocoli adevărul, învățământul general și cel liceal este într-o mare criză ce a fost provocată chiar la începutul anilor ”90.

Trebuie să recunoaștem însă că facultățile de drept din Hexagon (în număr de 6) au adoptat un program de uniformizare a criteriilor de admitere[17], dar rezultatele nu credem că au fost spectaculoase. Un asemenea sistem ar trebui promovat la nivelul tuturor instituțiilor de învățământ juridic din țară. Pe de altă parte, astfel cum am mai remarcat criza se datorează și proliferării cu totul nejustificate a instituțiilor de învățământ juridic din țară. Care este remediul? Fără îndoială că este foarte ușor a înființa instituții, dar este mai greu de a le desființa după ce ele au fost create cu respectarea anumitor standarde, valabile într-o anumită perioadă. Există însă posibilitatea legală de a finanța de la bugetul de stat un număr limitat de facultăți de drept, respectiv a acelora care au anumite rezultate în privința reușitei absolvenților la anumite concursuri de referință, cum sunt cele din magistratură. Noi nu credem că este corect ca cetățeanul român să suporte, prin taxe și impozite, costurile unui învățământ juridic aflat în derivă de mai multe decenii.

Oricum, contribuabilul român este unul dintre cei mai oropsiți din rândul cetățenilor europeni, el fiind chemat să suporte salarii uriașe pentru șefii unor entități publice sau cu capital de stat, aceștia având venituri ca depășesc sau, cel puțin concurează, cu unii lideri mondiali importanți, cum ar fi Macron, Scholz sau Putin. Iar aceasta fără a ține seama de faptul că unii lideri au salarii chiar modeste, sub 10.000 de Euro lunar[18] – Meloni sau Sanchez – ori chiar sub 2.000 de Euro, Xi. Or, la noi există chiar categorii profesionale care depășesc aceste din urmă salarii. De altminteri, din punct de vedere financiar țara se află într-o degringoladă fără precedent, cu o datorie externă de peste 150 de miliarde de Euro, conform afirmațiilor guvernatorului BNR, care reprezintă aproape 50% din PIB. Iar în toate aceste circumstanțe justiția funcționează cu aceiași lentoare și cu o calitate a deciziilor judiciare, uneori, discutabilă, mai ales în materie penală.

Din păcate nici învățământul nostru juridic nu este apt să soluționeze toate problemele în discuție, căci este nevoit să primească candidați cu o slabă pregătire și cu o cultură generală ce nu poate constitui o bază solidă pentru un înalt profesionalism. Trăim într-o epocă a marilor confuzii în care nici lideri mondiali nu sunt extrem de preocupați de problemele esențiale ale umanități, ci mai, degrabă, de lupta pentru supraviețuire, pentru ”combaterea epidemiilor”, de probleme de ordin electoral, de prevenirea sau accelerarea crizelor, iar mai nou de ducerea războaielor în diferite zone ale lumii și chiar în Europa.

Criza civilizației actuale a fost subliniată de mari scriitori și oameni de știință. Marele laureat al Premiului Nobel pentru literatură, Mario Varga Llosa, vorbea nu întâmplător, într-una dintre remarcabilele sale lucrări – Civilizația spectacolului – despre o lume în care derizoriul este la ordinea zilei. Academicianul Andrei Marga remarca și faptul că trăim într-o lume în care prostocrația a devenit dominantă. Președintele Academiei Române, Profesorul Ioan Aurel Pop, se întreba recent: ”Cine mai suntem noi oameni buni?” Și tot domnia sa spunea: ”Ne dizolvăm încet, în acidul turnat de ”sus”, de niște iresponsabili, impostori cu Cv-uri pompoase, proști cu aere sau vânzători de neam”[19]. Academicianul I. A. Pop mai remarca, cu un alt prilej, că ”Există mulți oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanții noilor generații, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranța lor, în mintea lor vidată în mod intenționat care – educați pentru contingent și obișnuiți cu trăirea clipei – vor ca în școală să se dobândească nu cunoștințe, ci numai deprinderi, numai tehnici de viețuire și de supraviețuire, numai modalități de adaptare la mediu”. Marele nostru academician conchide, spectaculos și realist, că este necesară ”scoaterea educației din statutul de cenușăreasă”, căci altminteri ”vom distruge fără bombe și pandemii, dar pas cu pas, acest popor”[20].

Fără a stărui asupra acestor interesante constatări ale Președintelui Academiei Române trebuie să adăugăm că o plăcuță de la intrarea Universității din Stellenbosch (Republica Africa de Sud) are un conținut extrem de semnificativ și pe care îl redăm aici, deși despre el s-a discutat și la noi: ”Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității învățământului și permisiunea fraudei la examenele studenților. Pacienții mor în mâinile unor asemenea medici. Clădirile se prăbușesc, fiind construite de asemenea ingineri. Banii se pierd în mâinile unor asemenea economiști. Dreptatea se evaporă în mâniile unor asemenea judecători. Crahul învățământului este crahul națiunii”. Controversată sau nu această inscripție constituie un mare avertisment asupra viitorului omenirii, căci criza la care ne referim este una universală. Și, din păcate, nu se manifestă niciun efort, nici la noi și nici în alte părți ale planetei, spre a evita un atare colaps.

Într-adevăr, Școala românească nu mai oferă modele, căci nici dascălii de azi nu mai sunt atât de bine pregătiți ca cei din generațiile precedente. Și evident nu este doar vina lor, căci subfinanțarea învățământului general și universitar este o constantă a ultimelor decenii, iar factorul politic se mulțumește cu declarații și programe ineficiente și cu o legislație la fel de ineficientă. Unde este ”România educată”? La ce ne mai putem aștepta când proiectul noii legi a învățământului instituie posibilitatea reducerii studiilor universitare de la 3 la 2 ani pentru marea majoritate a specialităților (art. 51 alin. 4 din Proiectul de Lege a învățământului superior). Constatăm azi precara pregătire a studenților și le oferim posibilitatea de a obține diplome de studii superioare după doi ani de învățare. O abordare ce frizează ridicolul. De asemenea ni se propune posibilitatea ca rectorii să aibă mandate nelimitate. Soluția este sugerată de art. 14 lit. b) din Proiectul de Lege a învățământului superior, care prevede că prin Carata universitară se stabilește ”numărul maxim de mandate pe care aceeași persoană le poate ocupa într-o instituție de învățământ superior”. În lumea de azi, mulți șefi de stat obțin al doilea mandat datorită puterii pe care au dobândit-o în primul și cu sprijinul structurilor administrative de care nu pot beneficia noii candidați. Este o realitate. Cum altfel ar fi în situația rectorilor care ar candida la al treilea sau la al patrulea mandat și care beneficiază de sprijinul celor pe care i-a promovat sau sprijinit în carieră sau care îi sunt apropiați. O altă abordare de natură a încuraja castele în sistemul de învățământ superior și nepotismul. Se pare că este tot mai aproape epoca în care unele universități erau instituții de familie, cu soți și fii în funcții de conducere: rectori, decani etc.

Situația este aceeași în privința doctoratelor. Nu sunt rare cazurile în care conducerea unor doctorate se realizează în funcție de anumite grupuri de interese (îndrumarea unor doctoranzi care erau soți sau rude de gradul 1 sau 2 cu profesorii îndrumători). Este important de observat că în perioada 1900-1990 în România s-au acordat doar un număr de 1500 de titluri de doctori[21], în timp ce în cei peste 30 de ani de după Revoluția din decembrie s-au acordat cca. 80.000 de asemenea titluri[22]. Cifrele spun foarte mult despre situația derizorie în care s-a ajuns în țara noastră în materie de doctorate. Faptul în sine nu este unul grav, dar consecințele acestei situații sunt cu totul nefaste; plata de sporuri pentru doctorate obținute, uneori, în condiții discutabile și, mai ales favorizarea accesului la funcții importante în unele instituții. De aici până la pretinderea unor funcții guvernamentale sau academice dintre cele mai importante nu este decât un pas, iar justificarea se întemeiază tocmai pe asemenea titluri. Constatările de mai sus nu ar fi suficiente dacă nu am adăuga și o ultimă observație, anume că o mare parte dintre cei care au obținut doctoratul în ultimele trei decenii nu au reușit să se ilustreze în știință prin lucrări de referință, iar în unele cazuri doar prin studii modeste și în domenii cu totul secundare ale specialității. Adeseori, atare abordări au un scop limitat: obținerea unei catedre universitare sau promovarea într-o funcție academică.

Atare sublinieri, care exprimă opinii poate izolate, nu trebui să conducă la concluzia că guvernul magistraturii noastre – Consiliul Superior al Magistraturii – se poate declara mulțumit de evoluțiile din ultimul deceniu. Dimpotrivă, CSM ar trebui să acționeze și el cu mai multă vigoare și în consultare cu instituțiile abilitate, pentru a înlătura sau, cel puțin, diminua criza de personal din justiție. Poate că este timpul ca unele examene de admitere în magistratură să fie, cel puțin parțial, reconsiderate, dar și unele probe pentru examenele de promovare în justiție. Ar trebui găsit un echilibru mai substanțial între ponderea examenelor ce se bazează pe memorare de cunoștințe și cele care favorizează raționamentul juridic. O atenție sporită trebuie acordată și comisiilor de admitere în diferite profesii, sens în care s-ar putea avea în vedere ca examinatorii dintr-un an să nu mai poată participa la examene în următorii doi sau trei ani. Fără îndoială că și o atare abordare implică anumite neajunsuri.

Experiența din alte țări ne scoate în evidență dificultăți similare. Este demnă pentru a fi menționată, în context, și opinia unui autor spaniol. Acesta constata că în țara sa ”actualul sistem de acces se bazează exclusiv pe capacitatea de a cita din memorie teme și norme legale, întemeiate pe principiul conform căruia cel mai bun slujitor al justiției nu este cel care are mai multe cunoștințe, experiență, maturitate și echitate, ci cel care posedă mai mare capacitate de memorizare” (t. a.)[23].

3. Scurte concluzii

În prima parte a studiului de față am evocat situația critică a resurselor umane din cadrul sistemului judiciar și care se materializează în vacantarea semnificativă a unor posturi de judecători și procurori. Fenomenul este îngrijorător și se datorează cu deosebire valului de pensionări din justiție ca urmare a modificărilor legislative intervenite și a unei posibile reduceri în viitor a pensiilor de serviciu. Fenomenul nu este însă unul specific sistemului judiciar din România, situații de criză întâlnim și în alte democrații europene, cum este cazul Franței, Spaniei și Italiei.

Cum se poate ieși din această situație de criză? Soluții credem că există și ele trebuie identificate de urgență de către Consiliul Superior al Magistraturii și, la nevoie, de legislativ prin modificări normative adecvate. O soluție poate fi identificată într-o recrutare mai semnificativă a unor specialiști din cadrul unor profesii liberale, avocatură, notariat etc. Și poate ar fi momentul unei nori abordări cu privire la sistemul judecătoriilor de pace, care au funcționat și la noi în trecut și care funcționează și în alte țări democratice. Or, în asemenea sisteme se recurge la alegerea sau recrutarea unor judecători populari (cu sau fără pregătire juridică). Fără îndoială că o atare abordare ar întâmpina la noi o rezistență maximă. Dar sistemul nu poate fi conceput decât pentru soluționarea litigiilor cu valoare redusă (de pildă până la 10.000-15.000 de Euro). Și noi credem că lărgirea bazei de recrutare a magistraților, în sensul anterior precizat, reprezintă o soluție mai bună. În același timp, nu ar trebui exclus nici experimentul folosit cu succes în Estonia de soluționare a unor cauze de valoare redusă de un sistem de inteligență artificială. Reamintim aici că un atare sistem este folosit în Estonia în litigiile cu o valoare de cel mult 6.400 de Euro, iar autoritățile competente preconizează ridicarea baremului valoric la suma de 15.000 de Euro.

Situația determinată de lipsa de personal din justiție nu se datorează structurilor judiciare, ci în mare măsură și reglementărilor deficitare care au făcut posibilă pensionarea unor magistrați la o vârstă în care în unele democrații (Anglia, S.U.A., Canada etc.) aceștia de-abia sunt la început de carieră. Dar, deopotrivă de responsabile sunt și universitățile care pregătesc juriști. Starea precară a învățământului juridic românesc a fost evidențiată în partea a doua a studiului de față. Și noi credem că este momentul ca în acest domeniu să se adopte măsuri urgente pentru a evita dezastrul semnalat încă în urmă cu mai bine de un deceniu.

---

[1] A se vedea I. Leș, Secvențe generale asupra reformelor din justiția civilă latino-americană și din zona caraibiană, în Dreptul nr. 12/2021, p.194. Afirmația demnitarului mexican este reprodusă după G. Estrada, La politizacion de la justicia en America Latina, disponibil aici
[2] A se vedea pentru detalii I. Leș, Reformele din justiție în lumea contemporană-essentials, apud https://www.juridice.ro/essentials/4607/reformele-din-justiție-in-lumea-contemporana
[3] A se vedea R. Perrot, Institutions judiciaires, 8 edition, Montchrestien, Paris 1998.
[4] I. Leș, Crizele din justiție în lumea contemporană.
[5] A se vedea pentru detalii foarte relevante L. Codruț, Președintele Curții de Apel Târgu Mureș dă alerta: Criză fără precedent, generată de valul de pensionări, apud https://www.stiripesurse.ro/presedintele-curtii-de-apel-targul-mures-da-alerta-criza-fără-precedent -generată-de-valul-de-pensionari_2834480.html
[6] Jose Maria Paez: ”La situacion de los juzgasos en malaga es dramatica y de quiebra tecnica”, apud https://www.cope.es/emisoras/andalucia/malaga-provincia/malaaga/noticias/jose-maria-paez-situacion-los-juzgados-malaga-dramatica-quiebra-tecnica-20220509_2072114
[7] Le personnel judiciaire denonce le mal-etre du au manque de moyenns au tribunal de Tours, apud https://www.francebleu.fr/infos/societe/le-personnel-judiciaire-denonce-le-mal-etre-du-au-maque-de-moyens-au-tribunal-de-tours-1639512605
[8] Tribunal judiciaire de Lyon: la justice au bord de la crise de nerf – Tout Lyon, apud https://www.le-tout-lyon.fr/tribunal-judiciaire-de-lyon-la-justice-au-bord-de-la-crise-de-nerf-119268.html
[9] ”In Italia pochi magistrati”: oggi l”allarme dell Ue, apud https:// www.ilfattoquotidiano.it/2021/07/08/in-italia—pochi-magistrati-oggi-lalarme-dellue-ma-la-commissione-cartabia-ha-abbandonato-la-proposta-che-avrebbe-aumentato-i-giudici-in-appelo/6255035/
[10] ”Membru CSM despre rezultatele slabe de la admiterea în magistratură: Este o realitate evaluată de o comisie”, apud https://www.clujust.ro/membru-csam-despre-rezultatele-slabe-de-la-admiterea-in-magistratura-este-o-realitate-evaluata-de-o-comisei/
[11] Doar 72 de candidați din peste 3.200 au trecut prima probă de admitere în magistratură. Predoiu: Un eșec usturător, apud https://www.hotnews.ro/stiri-esential-7764137-doar-72-canndidati-din-peste-3200-trecut-prima-probsa-admitere-magistratura-predoiu-esec-usturator.htm
[12] E. Linde Paniagua, La Administracion de la Justicia en Espana: las claves de su crisis, apud https://www.revistadelibros.com/la-administracion- de-la-justicia-en-Espana-las-claves-de-su-crisis/
[13] Flavius Baias, Despre legislația haotică s.a., apud https://www.juridice.ro/35270/flavius-baias-legislatie-haotica.html. A se vedea pentru o analiză laborioasă și pertinentă și L. Bercea, Facultatea de drept în România. Un chestionar și câteva comentarii, apud https://www.juridice.ro/essentials/author/lucian-bercea/
[14] Pentru unele referințe comparatiste a se vedea I. Leș, Învățământul juridic românesc – realități și perspective, în Dreptul nr. 2/2010 și în I. Leș, în Studii de drept judiciar privat, Universul Juridic, București 2012, p. 14-15.
[15] Universitatea de Vest din Timișoara anunță că se solidarizează cu Facultatea de Drept de la București, alături de celelalte trei universități, pentru protejarea integrității academice, apud https//www.edupedu.ro/universitatea-de-vest-din-timisoarea-anunta-ca-se-solidarizeaza-cu-facultatea-de-drept-de-la-bucuresti-alaturi-de-celelalte-trei-univesitati-pentru-protejarea-integritatii-academice/
[16] G. Tărâță, Prăpăd la concursul pentru ICCJ, apud https://m.luju.ro//prapad-la-concursul-pentru-iccj-aproape-jumatate-dintre-judecatorii-care-vor-sa-promoveze-la-inalta-curte-au-picat-prima-proba-dintre-cei-47-de-candidati-inscrisi-21-nu-auobtinut-punctajul-minim-de-35-de-puncte-la-proba-constand-in-evaluarea-lucrarilor-u. A se vedea de asemenea Interviul a decimat candidați judecători pentru secțiile penală și de contencios administrativ de la ICCJ. Udroiu printre cei respinși, apud https://www.clujust.ro/interviul-a-decimat-candidati-judecatori-pentru-sectiile-penala-si-de-contencios-de-la-iccj-udroiu-printre-cei-respinși/
[17] L. Bercea, Facultatea de drept în România. Un chestionar și câteva comentarii.
[18] A se vedeas Quels sont les salaries et les patrimoines des dirigents europeens?, apud https://fr.euronews.com/2022/10/25/quels-sont-les-salaries-et-les-patrimoines-des-dirigeants-europeens
[19] Ioan Aurel-Pop: Au ajuns copiii să-și facă idoli din cumpănași, apud https://4media.info/ioan-aurel-pop-au-ajuns-copiii-sa-si-faca-idoli-din-cumpanasi/
[20] Anonims, Vom distruge fără bombe și pandemii, dar pas cu pas, acest popor, apud https://anonimus.ro/2021/08/vom-distruge-fără-bombe-si-pandemii-dar-pas-cu-pas-acest-popor/d
[21] A se vedea News, Număr impresionantde persoane cu doctorat în România: ”Între 1900 și 1990 s-au acordat doar 1.500 de titluri de doctor”, apud https://www.aktual24.ro/număr-impresionant-de-persoane-cu-doctoratin-romania-intre-1900-si-1990-s-au-acordat-doar-1500-de-titluri-de-doctor-cati-sunt-acum/
[22] I. Roșca, Fenomenul plagiatelor. Peste 80.000 de titluri de doctor acordate.., apud https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-25320765-fenomenul-plagiatelor-peste-80-000-titluri-doctor-acordate-romania-din-1990-pana-azi-anul-cele-mai multe-doctorate.htm
[23] A se vedea în acest sens E. Santiago Romero, Crisis de la Justicia espanola: elitista y conservadora, apud https://rebelion.org/crisis-de-la-justicia-espanola-elitista-y-conservadora/

---

Prof. univ. dr. h. c. Ioan Leș
Profesor emerit Universitatea ”Lucian-Blaga” din Sibiu