Condamnat, dar liber


Ultima conversație a lui Iisus înainte de moartea Sa, consemnată de evanghelistul Luca, are loc pe Cruce, în mijlocul agoniei. Atunci când unul dintre tâlharii ( sau criminalii?) răstigniți alături de Iisus Îl umilește, celălalt – „tâlharul cel bun”, întrucât își recunoaște faptele și vinovăția pentru care merită pedeapsa cu moartea- îl înfruntă:

„Nu te temi de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași sentință?Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce‑am săvârșit, dar Acesta n‑a săvârșit nimic rău!“  Apoi a zis: – Isuse, amintește‑Ți de mine când vii în Împărăția Ta! Isus i‑a răspuns: – Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai!”

Această ultimă conversație a stârnit și continuă să stârnească interesul teologilor. Disputa poartă fie asupra locului în care a fost așezată virgula în textul care redă cuvintele Mântuitorului – înainte sau după adverbul de timp ”astăzi”-, fie asupra locului în care s-au dus sufletul lui Iisus și al tâlharului care L-a apărat. Lucruri complicate pentru mintea celui care nu e lingvist, traductolog sau teolog!

Învățătura propovăduită de Mântuitor a fost și este foarte simplă. Există trei elemente esențiale pentru Împărăția lui Dumnezeu propovăduită de Iisus Hristos: pocăința, iertarea (păcatelor) și iubirea: ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” ( Ioan 3:16).  Pocăința fără iertare nu are niciun sens, iar iertarea păcatelor fără iubirea divină nu este posibilă. Nu-i putem ierta pe cei care ne greșesc și nu putem fi iertați de cei cărora le-am greșit fără iubire.

Conversația tâlharului cu Iisus răstoarnă ( așa cum a făcut Iisus cu toată învățătura fariseilor, motiv pentru care a devenit un pericol pentru sistemul religios iudaic și a fost executat) orice pretenție teologică de acces în Rai pe baza îndreptățirii prin fapte.

Este posibil ca tâlharul acela să nu fi avut habar de învățătura Mântuitorului, să nu fi ținut post, să nu se fi rugat, să nu se fi botezat. Este posibil să fi cedat tuturor ispitelor. Este posibil ca întreaga lui viață să fi fost departe de standardele creștinismului. Este posibil să fi ratat viața creștină, departe de biserică sau de comunitatea de credincioși. Mă îndoiesc că ar fi făcut acte de milostenie sau caritate. Era lipsit de performanțele spirituale care l-ar fi așezat în rândul celor drepți cu acces rapid în Rai. Cu toate acestea, Iisus îi mijlocește accesul direct în Rai. De-a dreptul ciudat ca Mântuitorul să intre în Rai de mână cu un infractor care n-a avut deloc de-a face cu cele sfinte!

Totuși, de ce această alegere: primul intrat (eliberat) în Rai să fie o persoană vinovată de fapte penale, condamnată la moarte prin răstignire în timp ce pe pământ fusese eliberat un condamnat, vinovat de răzvrătire împotriva autorității romane?

Oare câți dintre credincioși își numără performanțele spirituale zilnice, săptîmânale, lunare, anuale? Câți bifează toate regulile pe care le-au respectat? Și apoi îi judecă pe ceilalți cu lentilele lor telogice? Dar câți trăiesc cu vinovăție, teamă, anxietate că nu sunt buni ori drepți îndeajuns pentru a intra în Rai ori că nu au mers suficient de mult la biserică sau că nu s-au rugat atât de mult cât să fie îndreptățiți să intre în Rai?

Și, totuși, de ce această alegere: primul intrat în Rai să fie o persoană vinovată de fapte penale, condamnată la moarte prin răstignire?

Poate pentru a demonstra până la capăt că faptele bune nu garantează accesul în Rai, ci numai harul manifestat prin iertarea și iubirea divină necondiționată. Poate pentru a demonstra că nu este despre noi  și prin noi ( ca așa cum suntem ispitiți să credem când facem fapte bune), căci dacă ar fi așa, am fi vinovați de mândrie și aroganță iar jertfa lui Isus a fost în zadar. Poate pentru a ne demonstra că avem șansa de a ne câștiga libertatea ( din captivitatea vinovăției) până în ultimul moment al vieții. Poate pentru a demonstra că pașaportul spre Rai este credința iar viza de intrare este harul divin.

Ultima conversație a Lui Iisus ne arată că Împărăția Lui nu este despre competiție, concurență și performanțe, nici măcar spirituale, nu este despre dispute teologice, ci este despre pocăință și credință, iertare și mult har, este despre multă și nemeritată iubire, pe care mintea noastră nu o poate pricepe iar inima noastră nu o poate cuprinde. Iubirea care ne readuce la viață când suntem răstigniți și ne dă pacea și libertatea atunci când răstignim.

Paște binecuvântat cu pace și iubire!

Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara