Vedem zilnic cum mari mulțimi de ziariști și de oameni obișnuiți se strâng pentru a vedea lansarea câte unei rachete. Și de multe ori lansarea este amânată sau ratată… În schimb, din ce în ce mai puțin oameni vin (fizic) la lansarea de cărți. Deși lansările de carte continuă să meargă bine. Pare că succesul este invers proporțional cu numărul de spectatori. Precum în bancul cu mașina sovietică, lansările de rachete cheltuie prea multă energie pe claxon. Oamenii par mult mai pricepuți la idei (și la a le pune pe hârtie) decât la obiecte (și a le face să funcționeze cum vor ei). Poate din această cauză omul este definit ca ființă rațională (homo cogitans), iar nu ca ființă făuritoare (homo faber). Roboții încep să se priceapă mai bine decât oamenii la făurirea de obiecte, dar la generarea de idei (noi) sunt încă extrem de deficitari. Lansările de cărți (cu idei) marchează de fapt evoluția umanității.

Când eram student, în anul II, am făcut un „schimb de experiență” cu fostul meu coleg de bancă din liceu: el a venit la mine la Facultatea de Drept la un seminar și eu am fost la el la ASE la un curs. El a nimerit la un seminar de civil unde profesorul Valeriu Stoica a organizat un proces simulat (colegul meu a avut chiar rolul unui avocat). Eu am nimerit la un curs de contabilitate (din care nu mai țin minte decât că nu trebuie spus „contul 101”, ci „contul 1-0-1”). Mult mai târziu mi-am dat seama că am avut ghinion: puteam și eu să nimeresc la un curs al Doamnei Profesor Brândușa Ștefănescu… De ce? Așa cum spunea domnul judecător Buta, în cartea care se lansează astăzi sunt prinse mai multe declarații de dragoste față de doamna Profesor Brândușa Ștefănescu.

Eu însumi mi-am prefațat contribuția cu o frază dedicată momentului descoperirii acestui om minunat. Gândul doamnei Profesor Brândușa Ștefănescu m-a călăuzit de-a lungul carierei mele universitare. Am primit de la dumneaei recomandări (scrise și verbale) pentru fiecare dintre pașii avansării în gradele universitare. Întâlnirile pe care aceste formalități mi le-au prilejuit, vor rămâne de neuitat (pentru mine). Puterea de muncă, dedicația și seriozitatea lucrului bine făcut pe care le-am văzut la doamna Profesor vor fi mereu repere pentru mine în viață. Și chiar dacă nu întotdeauna i-am urmat sfaturile (bine intenționate), sper să nu o dezamăgesc niciodată. Nu voi uita niciodată momentul emoționant (pentru mine) când am primit primul meu premiu pentru o scriere juridică din mâinile doamnei Profesor. La fel cum nu voi uita niciodată nici replica de întâmpinare (atunci când am vizitat-o pentru a-i aduce o carte proaspăt publicată): „Lasă florile, eu vreau să văd cartea pe care mi-ai adus-o!”. Sper ca prin acest scurt text să-i ofer doamnei Profesor ceea ce își dorește: o scriere a cărei citire să-i facă plăcere…

Când am descoperit analizele juridice ale doamnei Profesor, am avut o revelație care ulterior nu a făcut decât să se transforme într-o certitudine. Discursurile și textele doamnei Profesor taie ca un bisturiu: precis, adânc și fără gesturi inutile. Cum a spus domnul profesor Voicu: cu Brândușa nu te pui! Rolul lor este acela de a găsi zona bolnavă a sistemului de drept și de a opera o incizie (ce se poate dovedi) salvatoare. Prin fereastra astfel deschisă se observă cu minuțiozitate angrenajul intern al instituției juridice analizate și apoi nu se suturează imediat rana, nu înainte de a fi prescris și tratamentul.

Deși a deținut o serie impresionantă de funcții (publice și private – iar pe multe le-ar fi putut avea, dar le-a refuzat), doamna Profesor a continuat să se dedice științei dreptului la nivelul cel mai personal. Intrată la început de carieră la Institutul de Cercetări Juridice – o instituție extrem de prestigioasă în acele vremuri tulburi, doamna Profesor și-a dorit mereu să descopere lucruri noi. Indiferent de poziția deținută de-a lungul timpului, a rămas același cercetător asiduu al fenomenului juridic pentru că prima dragoste nu se uită niciodată.

Ceea ce m-a impresionat întotdeauna a fost că, în ciuda experienței impresionante, întotdeauna a ascultat toate opiniile expuse de către ceilalți. Le-a criticat pe cele care meritau criticate, dar le-a și acceptat pe cele care erau bine argumentate, chiar dacă nu corespundeau propriei opinii. A fost, așa cum a spus domnul profesor Miron, un promotor neobosit al meritocrației. Această putere de a asculta și de a accepta opinii diverse caracterizează un adevărat cercetător. Este ceea ce, cum spunea doamna profesor Safta, arată o înaltă competență profesională.

În tinerețe am citit o povestire SF cu titlul „Bila de cricket” („The Cricket Ball” de Avro Manhattan, 1955) care se termina cu replica: „Munca unui cercetător nu se termină niciodată”. Vă urez și eu, Doamnă Profesor, să nu vi se termine niciodată entuziasmul în domeniul cercetării juridice! La mulți ani, Doamna Profesor!

Av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu
Facultatea de Drept, Universitatea din București
RIZOIU & POENARU LAW FIRM

* Discurs cu ocazia lansării volumului In Honorem Brândușa Ștefănescu. Interpretarea și aplicarea dreptului. Supremație, prioritate, preeminența și subsidiaritate, editat de Andrei E. Săvescu, Alina Matei, Ionița Cochințu