I. JURISPRUDENȚA RELEVANTĂ A CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI (CCR)
1. Ordinea de examinare a condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate;
2. Regimul juridic al ordonanțelor de urgență ale Guvernului;
3. Participarea publicului în activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și accesul la justiție în aceeași materie.
II. EVENIMENTE INTERNAȚIONALE[1]
1. Scurtă cronică a Primului Congres Internațional de Drept Comparat și Constituțional „Cuba CON-PARA 2023” (autori: Prof. Teodoro Yan Guzman Hernández – Universitatea din Havana, Prof. Silvia Bagni – Universitatea din Bologna).
I. JURISPRUDENȚA RELEVANTĂ A CCR
1. În perioada de referință au fost publicate în Monitorul Oficial al României decizii ale Curții Constituționale (CCR) pronunțate în exercitarea următoarelor atribuții:
– Controlul constituționalității legilor înainte de promulgare [art. 146 lit. a) din Constituție];
– Soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor [art. 146 lit. d) din Constituție].
Față de această jurisprudență, vom aborda în cele ce urmează aspecte vizând ordinea de examinare a condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, reglementate de Legea nr. 47/1992, cu referire la Decizia nr. 593 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351/26 aprilie 2023, regimul juridic al ordonanțelor de urgență ale Guvernului, cu referire la Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 7 aprilie 2023 și Decizia nr. 187 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 13 aprilie 2023, precum și elemente care configurează participarea publicului în activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum și accesul la justiție în aceeași materie, cu referire la Decizia nr. 40 din 22 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 aprilie 2023.
1. Ordinea de examinare a condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate
– «excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dezvoltată în jurisprudența Curții Constituționale, și anume aceea ca textul de lege care formează obiect al excepției să fie „în vigoare”. A doua condiție este cea prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”, având în vedere Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, precitată, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004. 23. Fiind incidente simultan două cauze de inadmisibilitate ce vizează, în egală măsură, obiectul excepției de neconstituționalitate, se impune a fi aplicate criteriile de stabilire a ordinii de examinare a condițiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 47/1992, astfel cum acestea au fost statuate în jurisprudența Curții. Prin Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, Curtea a reținut, la paragraful 19, că dispozițiile art. 29 alin. (1)—(3) din Legea nr. 47/1992 „constituie sediul materiei în privința condițiilor de admisibilitate ce țin de cadrul procesual în care se ridică excepția de neconstituționalitate (autoritatea în fața căreia se ridică excepția, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluționarea cauzei), precum și de obiectul excepției în sens de trăsături distinctive și definitorii ale normei care poate fi supusă controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare și de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională în precedent)”. 24. Astfel, ținând cont de jurisprudența sa, precum și de succesiunea logică a examinării condițiilor de admisibilitate ce țin de obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține cu prioritate neîndeplinirea condiției de admisibilitate potrivit căreia instanța constituțională se pronunță asupra dispozițiilor de lege „în vigoare”, condiție prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că prezenta excepție urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 149 din 17 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 28 iunie 2022).» (Decizia nr. 593/2022, par. 21-24)
2. Regimul juridic al ordonanțelor de urgență ale Guvernului
Urgența și situația extraordinară, condiții de constituționalitate a Ordonanțelor de urgență ale Guvernului
– ”numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, oportunitatea legiferării se limitează, deci, la decizia de a adopta actul normativ sau nu, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale (a se vedea, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, și Decizia nr. 83 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020, paragrafele 33-35).” (Decizia nr. 187/2023, par. 50)
– «în evaluarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională trebuie să ţină seama de materia specifică în care Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă supusă examinării în ceea ce priveşte conformitatea cu acest articol al Legii fundamentale, iar, în situaţii particulare, precum în materie fiscal-bugetară, să acorde Guvernului o marjă de apreciere mai largă. Situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării nu reprezintă noţiuni invariabile, mai ales într-un context caracterizat de o dinamică foarte accentuată, aşa cum este cel fiscal-bugetar, în care trebuie să se ţină seama de o multitudine de factori într-o continuă evoluţie, ci noţiuni care, de la caz la caz, vor căpăta valenţe diferite.” (Decizia nr. 200 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 1 iulie 2021, paragraful 36). În același sens, în Decizia nr. 175 din 26 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 16 mai 2014, punctul I.4., și Decizia nr. 309 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 17 decembrie 2018, paragraful 20, Curtea a reținut că, „din analiza preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 şi a Notei de fundamentare, Curtea poate deduce elementele de fapt/obiective ale situaţiei extraordinare. Situaţia indicată este rezultatul existenţei unor disfuncţionalităţi ale sistemului financiar, care, pe fondul tensiunilor generate de criza economică, ar conduce la pierderea încrederii populaţiei în serviciile oferite de întregul sistem financiar. Chiar dacă disfuncţionalităţile sistemului financiar, privite în mod singular, nu sunt de o atare gravitate încât să afecteze interesul public, coroborate însă cu tensiunile generate de criza economică pot conduce la lezarea interesului public; de altfel, în aprecierea acestor din urmă situaţii Guvernul dispune de o anumită marjă de apreciere. »(Decizia nr. 187/2023, par. 57)
– «încetinirea ritmului de creștere economică și creșterea riscului de piață cauzat de o volatilitate ridicată pe piețele financiare constituie elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute și care determină apariția unei situații a cărei reglementare se impune cu celeritate. Curtea reține că, în speță, nu există, în ceea ce priveşte justificările oferite de Guvern în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2022, elemente care să determine instanţa constituţională să constate că, în realitate, acesta a invocat aspecte de oportunitate. În aceste condiții, Curtea constată, pe de o parte, că împrejurările reținute în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2022 se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa instanței de control constituțional, iar, pe de altă parte, că urgenţa a fost motivată corespunzător în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate». (Decizia nr. 187/2023, par. 58)
A se vedea, pentru o analiză a acelorași aspecte de neconstituționalitate extrinsecă, OPINIA SEPARATĂ la această decizie, semnată de judecător prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, publicată în același Monitor Oficial al României.
Ordonanțele de urgență ale Guvernului nu pot ”contracara” voința Parlamentului
– ”referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea a reţinut că, sub aspectul competenţei de legiferare, relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă se desăvârşeşte prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale constituţională, în situaţii extraordinare şi numai sub control parlamentar (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020). Prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 dispun în sensul neaplicării valorii de referinţă şi coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceste prevederi legale fac inaplicabile dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, dar nu în sensul contracarării voinţei legiuitorului, ci în sensul protejării dreptului la salariu, ca drept fundamental, astfel ca implementarea unui nou sistem de salarizare să nu conducă la diminuarea drepturilor salariale ale niciuneia dintre categoriile profesionale plătite din fonduri publice. În consecinţă, Curtea a constatat că nu se poate reţine că prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă criticate s-ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie.» (Decizia nr. 576/2022, par. 38)
3. Participarea publicului în activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism și accesul la justiție în aceeași materie
– «cât privește informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu, urbanism și amenajarea teritoriului, Curtea observă că aceste aspecte sunt expres consacrate în art. 3 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005. Art. 20 alin. (1) al aceluiaşi act normativ stabileşte obligaţia autorităţii competente pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, după caz, de a asigura aplicarea acestui principiu în conformitate cu Convenţia de la Aarhus, alin. (6) prevede că „Organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune în justiţie în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecţia mediului”, iar alin. (5) statuează că „Accesul la justiţie al publicului se realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare”. De asemenea, un alt act normativ relevant este Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 10 decembrie 2018, care reglementează într-o secţiune distinctă – „Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare a impactului asupra mediului”. Această lege transpune prevederile Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 26 din 28 ianuarie 2012, modificată prin Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 124 din 25 aprilie 2014, iar în art. 21 face trimitere la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că orice persoană „care face parte din publicul interesat sau care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim” se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente „pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare”. Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 2 lit. f) din Legea nr. 292/2018, respectiv asociaţiile, organizaţiile ori grupurile constituite de acestea, dacă sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim. »(Decizia nr. 40/2023, par. 57)
– «legiuitorul a consacrat expres principiul participării publicului în activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism, stabilind o procedură ce trebuie derulată pentru materializarea efectivă a acestui principiu. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 350/2001, această activitate trebuie să se desfăşoare cu respectarea mai multor principii, printre care principiul participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor, precum şi cel al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generaţiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare proprie. De asemenea, art. 57 al aceluiaşi act normativ prevede expres că participarea publicului „constă în implicarea acestuia în toate etapele procesului decizional referitor la activităţile de amenajare a teritoriului şi urbanism”. În consecinţă, „participarea publicului asigură dreptul acestuia la informare, consultare şi acces la justiţie, referitor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, potrivit legii, pe tot parcursul elaborării strategiilor şi documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului”». (Decizia nr. 40/2023, par. 58)
– «legea supusă controlului de constituționalitate [n.a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi pentru completarea art. 64 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul] nu cuprinde norme de natură să impieteze asupra drepturilor sau intereselor organismelor sociale interesate, de natura celor menţionate de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 și care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative, de a promova o acţiune în contencios administrativ. În acest caz, este recunoscută admisibilitatea unei acţiuni în contenciosul administrativ, dacă şi în măsura în care poate fi stabilită o minimă legătură între obiectul de activitate al respectivului organism şi drepturile celor în interesul cărora organismul acţionează. Dacă acest obiect este însă prea general şi, prin acest caracter, nu poate angaja o relaţie firească şi rezonabilă cu drepturile celor în interesul cărora organismul a acţionat, atunci organismul nu justifică un interes legitim în a acţiona, nefiind permis ca o acţiune promovată de un organism social interesat să mascheze o acţiune populară sau o acţiune în contenciosul administrativ obiectiv (în acest sens sunt considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 8 din 2 martie 2020, la paragraful 75)». (Decizia nr. 40/2023, par. 59)
II. Scurtă cronică a Primului Congres Internațional de Drept Comparat și Constituțional „Cuba CON-PARA 2023”.
Autori:
Prof. Teodoro Yan Guzman Hernández (Universitatea din Havana-Cuba)
Prof. Silvia Bagni (Universitatea din Bologna -Italia)
Primul Congres Internațional de Drept Comparat și Constituțional, „Cuba CON-PARA”, a avut loc la Havana în perioada 4 – 6 aprilie 2023. Evenimentul a fost sponsorizat de Centro di Studi sull’America Latina – Dipartimento di Scienze Politiche e Sociali al Università, Bologna, Gruppo di ricerca sul diritto publico comparato ed Europeo – Università degli Studi din Siena, Italia, cu sprijinul suplimentar al Academiei Interamericane de Drepturile Omului a Universității Autónoma din Coahuila și al Institutului Iberoamerican de Drept Constituțional, ambele din Mexic, împreună cu cel ale Unión Nacional de Juristas de Cuba și al Facultății de Drept a Universității din Havana. Acesta din urmă a fost selectat oficial ca loc de desfășurare a Congresului, deși sesiunile au avut loc în locații atât din interiorul cât și din afara universității.
Principalul obiectiv al Cuba CON-PARA a fost acela de a încuraja cadrele universitare, cercetătorii și alți profesioniști din domeniul dreptului de pe diverse meridiane să facă schimb de cunoștințe și experiență în jurul abordărilor actuale ale metodologiei-științe a Dreptului Comparat, bazate pe probleme transcendente ale dreptului constituțional. Alte obiective ale Congresului au fost promovarea studiului și analizei dreptului comparat în Cuba și repoziționarea Facultății de Drept a Universității din Havana ca spațiu de gândire juridică dialogică și critică, pe plan intern și cu impact internațional.
Contribuțiile au fost distribuite pe 8 axe tematice în Dreptul Comparat și Constituțional: epistemologie, analiză, implementare și provocări ale Dreptului Comparat; constituționalismul în perspectivă critică în Sudul Global; identități, rasă, gen, abordare intersecțională; dincolo de dualismul Natură-Cultură: protecția mediului, a ecosistemelor și a Mamei Pământ; „motorul (sala mașinilor)” constituției, puterii electorale și formelor de guvernare din America Latină; reforme constituționale, dincolo de procedura și rigiditatea constituțională; drepturile omului și garanțiile acestora în perspectivă comparativă; întrebări privind funcția judiciară în perspectivă comparativă.
La întâlnire au participat peste 100 de delegați străini și aproximativ 60 din Cuba, din peste 30 de universități din Cuba și alte țări. Au participat și alți profesioniști din domeniul dreptului, inclusiv avocați, judecători, consilieri și reprezentanți ai administrației publice. Au fost 99 de intervenții distribuite în conferințe magistrale, conferințe centrale, prezentări, comunicări și postere. Au fost reprezentate aproximativ douăzeci de țări din America de Nord, Caraibe, America de Sud, Africa și Europa, printre care s-au remarcat ca număr de participanți Italia, Mexic și Columbia.
Au fost invitate la această primă ediție personalități precum: Lucio Pegoraro, profesor Alma Mater la Universitatea din Bologna (Italia), iar din martie 2023, titular al Catedrei de Drept Comparat „Lucio Pegoraro” la Universitatea din Salamanca, prima catedra de acest tip în Spania; Luigi Ferrajoli, profesor emerit la Roma III; Tania Groppi și Magdalena Correa Henao, profesori la Universitatea din Siena și, respectiv, la Universitatea Externado de Columbia și Reyes Rodríguez Mondragón, magistrat-președinte al Tribunalului Electoral Federal al sistemului judiciar al națiunii, în Statele Unite ale Mexicului. Printre personalitățile care au participat la congres au fost și Ghazi Gherairi, ambasador tunisian la UNESCO (2016-2022) și profesor de drept constituțional la Université de Carthage; Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ministru al justiției (2017-2019) și judecător al Curții Constituționale a României (2006-2016); Guillaume Tusseau, profesor de Drept Public la Facultatea de Drept Sciences Po din Paris și membru al Academiei Internaționale de Drept Comparat. Pentru Cuba, Homero Acosta Álvarez, deputat al Adunării Naționale a Puterii Populare și secretar al acestui organism și al Consiliului de Stat și Rubén Remigio Ferro, președintele Curții Supreme Populare din Republica Cuba au avut intervenții speciale în prima și, respectiv, ultima zi. De menționat că, pe lângă participarea unor înalți reprezentanți academicieni și instituționali, au participat mulți cercetători tineri și străluciți din universități din Europa și America, semn evident al atractivității studiilor de drept comparat, pentru cei care reprezintă viitorul nostru academic la nivel internațional.
Congresul s-a încheiat cu semnarea de către delegați a „Cartei Habana despre Primul Congres Internațional de Drept Comparat și Constituțional Cuba CON-PARA”. Acest manifest a patentat ideea că Dreptul Comparat este un mijloc de promovare a interconectării culturilor, tradițiilor juridice și ordinilor juridice naționale prin realizarea unor valori precum demnitatea umană, fraternitatea, solidaritatea, armonia și respectul reciproc între ființe umane, comunități și natură.
Acest document a stabilit, de asemenea, că studiul Dreptului Comparat, ca știință juridică, ar trebui să fie canalizat de universitățile noastre în vederea optimizării proceselor de predare și cercetare, prin promovarea abordărilor multidisciplinare și transdisciplinare care construiesc o gândire autentică, reînnoită și plurală, de a reformula scheme epistemologice clasice ale cunoașterii juridice și proiectarea necesară a acesteia pentru transformarea socială.
O dovadă a impactului internațional al Congresului este și faptul că mai multe reviste de drept și-au manifestat interes pentru publicarea rezultatelor științifice ale contribuțiilor prezentate, printre care se numără Revista Derecho del Estado (Colombia), Revista General de Derecho Público Comparado-Iustel (Spania), Revista Cuadernos Giménez Abad (Spania) și Revista de Drept Constituțional (România).
O nouă ediție este preconizată pentru aprilie 2025, din nou la Havana.
Felicitări dreptului comparat și gândirii critice!
[1] Într-o abordare diferită a Actualităților constituționale, prezenta ediție găzduiește, la Capitolul Evenimente internaționale, Cronica având ca autori pe Prof. Teodoro Yan Guzman Hernández (Universitatea din Havana) și Prof. Silvia Bagni (Universitatea din Bologna), cărora le adresez și pe această cale felicitări pentru reușita Congresului și multe mulțumiri pentru acceptarea invitației de a împărtăși experiența și rezultatele acestui Congres prin intermediul rubricii de Actualități constituționale susținută de JURIDICE.ro.
Prof. univ. dr. Marieta Safta
Universitatea Titu Maiorescu din București – Facultatea de Drept
