5,535 citiri

Pentru o lege inteligentă privind riscurile sanitare ale câmpurilor electromagnetice

poza 2

Astăzi, riscurile rezultate din expunerea la undele electromagnetice pentru sănătate și mediu reprezintă o preocupare a întregii societăți și o problemă de sănătate publică din ce în ce mai importantă.

Începând cu anii 1990, sistemele de comunicații fără fir cunosc un avânt neîncetat: telefon mobil, tehnologii 3G, 4G și, în perspectiva apropiată, 5G, Wifi, WIMAX ș.a. Această dezvoltare a generat o serie de întrebări și îngrijorări în sânul populației, în primul rând din partea locuitorilor rezidenți în proximitatea unei antene GSM existente sau în proiect, a utilizatorilor, a diferitelor dispozitive conectate la astfel de reţele, organizațiilor neguvernamentale ori a comunității științifice. În unele țări, asemenea preocupări au impulsionat inițiative și proteste publice, cu puternică rezonanță în mass-media.

Principalele întrebări poartă, pe de o parte, asupra absenței unei legislații clare și eficiente de reglementare a noilor tehnologii, iar, pe de alta, privesc efectele sanitare ale expunerii publicului la câmpurile electromagnetice, rezultate de la antenele-releu, reţelele Wifi ori telefonul mobil în sine.

Problema telefoniei mobile se înscrie în problematica mai generală a sănătății mediului și este legată de teama că multiplicarea și intensificarea câmpurilor electromagnetice au consecințe directe asupra sănătății populației, cu atât mai mult cu cât o afectează în ansamblul său.

Desigur, devine tot mai evident că trăim într-o „baie” electromagnetică; undele aferente au diferite origini: radio, televiziune, aparate electromagnetice ș.a., iar acestea pot ridica însă o serie de probleme pentru sănătatea publică și calitatea mediului. Contrar celor precedente, specificul undelor emise de tehnologiile „fără fir” se bazează pe alianța dintre cele de înaltă și cele de ultrajoasă frecvență.

O legislație în materie cu adevărat inteligentă și eficientă trebuie să ia în calcul două forme fundamentale de expunere: cea activă, existentă în cazul utilizării voluntare a unui aparat fără fir și, respectiv, cea pasivă, manifestată în situația riveranilor.

Nevoia scăderii pragurilor de alertă și protecția în materie de poluare electromagnetică este relevată în primul rând de cercetările și expertizele internaționale. De peste zece ani, numeroase studii au fost realizate în întreaga lume pentru a evalua efectele undelor electromagnetice, un număr crescând de experți fiind de acord că există pericole pentru sănătate induse de expunerea publicului la câmpuri electromagnetice generate de tehnologiile de comunicare fără fir. Și un lucru foarte important: apariția riscurilor pentru sănătate este evocată la niveluri mult inferioare celor fixate de reglementările oficiale actuale!

Desigur, dezbaterea științifică nu este astăzi tranșată, iar incertitudinea științifică cere prudență. Așa cum preconizează numeroși experți independenți, clarificarea sa necesită realizarea de noi studii imparțiale. În așteptarea lor și a rezultatelor aferente, această situație impune însă aplicarea principiului precauției, prin stabilirea unui prag maximal de precauție sanitară mai strict.

Preocupările în domeniu ale populației și ale comunității științifice sunt împărtășite și de o serie de organisme internaționale, inclusiv europene, care au subliniat imperativul adoptării de reglementări mai protectoare pentru populație și utilizatori.

Tehnologiile fără fir s-au dezvoltat pe scară largă, pe ansamblul teritoriului României, în timp ce niciun studiu de impact sanitar nu a fost realizat în prealabil. Și, totuși, întreaga populație a țării este expusă zilnic la unde electromagnetice. Rețeaua operatorilor de telefonie mobilă acoperă cvasitotalitatea teritoriului naţional. Zecile de mii de antene GSM instalate, răspândite haotic, generează un câmp electromagnetic tot mai intens și posibil vătămător major. În așteptarea deja a tehnologiei 5G, este urgentă și indispensabilă realizarea unui inventar al acestora și, mai ales, inițierea unui studiu de impact sanitar, realizat de experți independenți. Și, poate înainte de toate, avem nevoie de o nouă legislație, una care, departe de a dori să facă inutilizabile tehnologiile care emit câmpuri electromagnetice, să fie chemată să asigure dezvoltarea tehnicilor fără fir în măsura în care pragurile de protecție sanitară a populației sunt clar definite și riguros respectate.

Existența unei reglementări legale speciale, care să privească aplicarea principiului precauției în materie și protecția împotriva riscurilor generate de expunerea crescândă la undele electromagnetice, devine cu atât mai necesară cu cât, pe de o parte, cererea de conectivitate fără fir pentru smartphone, calculatoare portabile și viitoarele aparate 5G, de exemplu, nu încetează să crească, iar, pe de alta, reglementările adoptate în această privință se rezumă la condiții tehnice de instituire și exploatare a radiofrecvențelor, ignorând măsurile speciale de protecție a populației și a mediului. Așa, de pildă, la 14 decembrie 2016, negociatorii Parlamentului European, Consiliului și Comisiei au anunțat că au ajuns la un acord politic asupra unei abordări la nivelul UE pentru utilizarea bandei de ultra-înaltă frecvență (UHF) (470–790 MHz), care cuprinde banda de 700 MHz, așa încât toți europenii să beneficieze de servicii de internet mobil și de alte aplicații dincolo de frontiere, facilitându-se astfel introducerea tehnologiei 5G din 2020. Totodată, în preocuparea de a reduce disparitățile între practicile reglementare și a acorda o mai mare coordonare în alocarea radiofrecvențelor, în septembrie 2016 Comisia Europeană a prezentat un proiect de Cod european al comunicațiilor electronice care, asemenea tuturor actelor oficiale consacrate domeniului, se referă exclusiv la aspecte tehnice, precum acordarea de licențe pe termen lung, însoțite de exigențe mai riguroase de utilizare efectivă și eficientă a radiofrecvențelor ori coordonarea unor parametri de bază, așa încât să se consolideze piața europeană de profil, ignorând problemele impactului acestor activități asupra sănătății publice și calității mediului.

Într-o asemenea situație de incertitudine științifică privind evaluarea efectelor CEM, ținând seama de gravitatea problemelor generate pentru sănătatea umană și mediu, de nevoia concertării intereselor în prezență și insuficiența reacției juridice aferente adecvate, considerăm că se impune cu urgență elaborarea și adoptarea unei legi privind aplicarea principiului precauției la riscurile rezultate din expunerea la undele electromagnetice. Principiul precauției reprezintă o autentică inovație juridică, având ca scop înlăturarea recurgerii la anumite tehnici, în starea lor actuală, atât timp cât acesta ar putea provoca daune grave și ireversibile sănătății umane și mediului. El operează în funcție de indici științifici, deci într-un context de incertitudine științifică care se înscriu într-o logică a verosimilității, producând argumente pe care politicile le pot aduce și promova în spațiul public. Bazele constituționale ale unui atare demers sunt reprezentate, pe de o parte, de dreptul la ocrotirea sănătății care obligă statul „să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice” (art. 34 alin. (2) din Constituţia României), iar, pe de alta, de dreptul la un mediu sănătos, statul fiind ținut să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestuia (art. 35 din legea fundamentală).

Adaptarea semnificațiilor sale la specificul domeniului și aplicarea concretă a acestora rămân esențiale pentru o acțiune eficientă în materie. Chiar dacă, pentru unii, în contextul economic actual, principiul precauției este perceput ca o frână excesivă în calea dezvoltării tehnologice și apare ca un factor de anxietate pentru populație, respectarea exigențelor pe care le presupune reprezintă singura garanție a apărării valorilor fundamentale ale sănătății fiecăruia și unui mediu sănătos pentru toți. Într-adevăr, acest principiu de prudență, de înțelepciune, este și un principiu de acțiune vizând, pe de o parte, favorizarea dobândirii de noi cunoștințe științifice pentru a merge spre o mai puțină incertitudine și, pe de alta, a adopta fără întârziere măsuri provizorii și proporționale menite să evite ori, cel puțin, să diminueze în mod sensibil orice risc plauzibil susceptibil să genereze atingeri grave și ireversibile sănătății umane și a mediului. În aplicarea sa devine necesară, de exemplu, extinderea și la radiațiile neionizante a principiului ALARA (acronim al expresiei englezești „As Low As Reasonably Achievable”, atât de jos pe cât este rezonabil posibil) utilizat de mult timp în materie de radioprotecție (pentru radiațiile zise ionizante) și consacrarea sa legală expresă.

O atare reglementare legală specială ar trebui să exprime cerințele definitorii ale acestui principiu aplicate la particularitățile domeniului, respectiv: o intensificare a cercetărilor științifice și expertizelor în materie, organizarea de contra-expertize accesibile publicului, o etică adecvată în privința difuzării și vulgarizării datelor științifice pertinente, imputarea sarcinii probei asupra celui care propune o activitate ori un produs de telefonie mobilă susceptibil de a antrena un risc semnificativ și căruia îi incumbă de a demonstra că nu a rezultat un pericol grav ori ireversibil pentru sănătatea umană și mediu.

Condițiile de aplicare ale acestui principiu sunt deja bine cunoscute, fiind legate de riscurile incerte de daune pentru sănătate și mediu. Astfel, contrar prevenirii care are ca obiect stăpânirea riscurilor bine identificate, principiul precauției vizează atitudinea de adoptat împotriva riscurilor care, fără a fi pur ipotetice, sunt numai „plauzibile”, adică suficient documentate pe baza datelor disponibile din punct de vedere științific la momentul adoptării acestei măsuri.

Tot la nivel de principiu, o prioritate o reprezintă instituirea obligației legale de efectuare a unui studiu de impact sanitar și de mediu prealabil oricărei puneri în aplicare a oricărei instalaţii tehnologice având drept consecință emisia de radiații electromagnetice, inclusiv pentru tehnologia 4G. În virtutea sa, valorile limită trebuie să asigure un nivel înalt de protecție a publicului, luând în calcul posibilele efecte sanitare ale unei expuneri continue la câmpurile electromagnetice. Principiul optimizării protecției se cuvine consacrat într-un demers anticipativ absolut necesar, iar cerințele sale, precizate cu claritate, ceea ce implică un demers activ de care beneficiază inclusiv exploatanții de instalații radioelectrice, presupunând instalații mai performante, mai puțin emisive, mai puțin energofage, deci mai competitive. Astfel, s-ar putea recurge la măsuri tehnice relativ simple, dar de impact, pentru instituirea obligației pentru fabricanții de aparate dotate cu tehnologia Wifi să le echipeze cu un sistem mecanic simplu de dezactivare, modularea puterii de emisie a Wifi ș.a.

De asemenea, s-ar putea recurge la interzicerea reţelelor Wifi în structurile de primire a copiilor și favorizarea conexiunilor prin fir în școli și incintele accesibile publicului.

O importanță deosebită o reprezintă conjugarea cerințelor precauției rezonabile și proporționale cu exigențele acceptabilității sociale, în condițiile operării principiilor informării și participării publicului. După cum este cunoscut, opinia publică rămâne relativ ostilă noilor proiecte în domeniu, precum cele privind liniile electrice de înaltă tensiune, și, din ce în ce mai evident, și a celor de instalare a antenelor pentru telefonia mobilă, operațiuni justificate mai ales prin rațiuni de ordin tehnic și comercial, fără garanții ferme relative la inocuitatea lor pentru sănătatea umană și în absența unui beneficiu public imediat și perceptibil.

Consacrate în dreptul internațional și legislația românească de mediu alături de principiul precauției, principiile informării și participării nu încetează să câștige teren în plan juridic, mai ales în dorința de a răspunde exigențelor impuse prin Convenția de la Aarhus  (1998). Din această perspectivă, o atare lege specială ar fi chemată să întărească transparența și accesul la informare al publicului în privința datelor relative la riscurile expunerii la undele electromagnetice, să facă obligatorie informarea și concertarea locală în materie de implantare și exploatare a instalațiilor radioelectrice și creșterea sensibilizării publicului și a utilizatorilor față de pericolele legate de unele folosințe ori comportamente. S-ar putea stipula astfel obligația de a se indica nivelul de emisie de câmpuri electromagnetice pentru toți emițătorii, în scopul de a informa populația asupra acumulării de unde de orice natură provenind de la o multitudine de aparate folosite în viața cotidiană. O importanță deosebită ar prezenta-o și informarea consumatorului, cu precădere în materie de telefonie mobilă cu datele tehnico-sanitare ale expunerii la unde electromagnetice, prin etichetarea adecvată, precum și avertismentul referitor la faptul că expunerea la undele electromagnetice prezintă riscuri pentru sănătate și mediu.

Totodată, particularitățile domeniului impun reglementări specifice privind consultarea publicului în materie de urbanism, de planuri, programe și permise vizând amplasarea și edificarea instalațiilor și rețelelor electrice sau a celor de radiofrecvență.

Obligația de informare corectă, adecvată și completă a publicului asupra efectelor noilor tehnologii rămâne, din păcate, încă un deziderat. Exemplul oferit la sfârșitul anului 2016 de cazul denunțării faptului că, potrivit unui studiu recent, consumatorii care utilizează telefoane mobile nu sunt clar avertizați asupra expunerii la radiofrecvențele acestor aparate este edificator. Pentru a favoriza reglementări laxiste în materie, fabricanții furnizează date bazate pe teste efectuate în laborator, potrivit unor proceduri foarte diferite de condițiile reale de utilizare a mobilelor. Totodată, dosarul este tehnic, ceea ce contribuie la opacitatea sa în privința accesibilității publicului.

Problema accesului la informații pertinente privește și modul de redactare și prezentare a actelor normative în materie, unde caracterul preponderent tehnic al reglementărilor neglijează aspectele juridice și ignoră cerința clarității și previzibilității oricărui act de această natură, cu consecințele aferente în planul dreptului și în cel al acțiunii concrete. Un caz elocvent îl reprezintă, în acest sens, Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1193 din 29 septembrie 2006 prin care s-au aprobat normele privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz. Transpunând în dreptul intern o Recomandare europeană, redactorii documentului nu au manifestat nici cea mai mică preocupare de explicitare a terminologiei tehnice utilizate, recurgându-se exclusiv la formule și calcule matematice sofisticate! Astfel, pentru imensa majoritate a populației căreia îi sunt destinate, normele în acest mod stabilite rămân inaccesibile și, deci, aproape fără nicio utilitate și semnificație practică!

Reglementările oficiale (legale) din mai multe țări, preluând, de obicei, norme și cerințe tehnice cuprinse în documente internaționale sau unional-europene de aceeași natură, stabilesc limite care depășesc cu mult recomandările medicilor specializați în sănătatea mediului sau biologia locuințelor ori a institutelor științifice de specialitate. Totodată, limitele sunt determinate prin potențialul de generare de energie termică în corpul uman și, în consecință, de măsurarea mediilor și nu a maximelor, fiind ignorat impactul medical al stării mediului contaminat electromagnetic. Aceasta se explică, dar nu se și justifică, prin preocuparea de a armoniza interesele puternicei industrii în domeniu cu îngrijorările populației care, insuficient informată, rămâne aproape impasibilă. De aceea, un atare act normativ ar trebui să acorde o atenție deosebită prevederii unor limite (valori) și cerințe de expunere la CEM realiste, din preocuparea de a apăra sănătatea umană și calitatea mediului, în cadrul unui sistem bine integrat, de ansamblu în materie, dezvoltarea și actualizarea lui în permanență conform unui mecanism propriu al dinamicii cunoștințelor tehnico-științifice pertinente.

Așa cum se uzitează deja în legislațiile unor state est-europene, în situațiile în care amplasarea antenelor se impune în mod necesar, din rațiuni tehnice, în locuri care implică expunerea la unde electromagnetice a populației, exploatanții instalațiilor trebuie să fie obligați la suportarea contravalorii măsurilor de protecție maximă a locuințelor, a locurilor de muncă, de desfășurare a activității socio-culturale sau de petrecere a timpului liber.

Cu titlu prealabil, în planul acțiunii practice este necesară declanșarea unei ample inițiative de identificare, inventariere și cartografiere corecte în fiecare localitate a antenelor GSM, evaluare a îndeplinirii condițiilor legale de amplasare, respectarea unor cerințe minime de precauție (situarea în raport cu spitale, unități de învățământ, blocuri de locuit ș.a.) și a măsurilor necesare de corectare a eventualelor deficiențe majore. Se impune apoi o analiză a elementelor unei distribuiri raționale, eficiente care să țină seama de nevoia unei răspândiri teritoriale corespunzătoare a semnalului și existența unor măsuri elementare și fezabile de instalare adecvată, precaută.

Este de domeniul evidenței că harta celor peste 50.000 de instalații de acest gen implantate în ultimele două decenii nu arată o distribuire optimă, efectuându-se treptat, de cele mai multe ori aleatoriu, fără o corelare între diverși exploatanți, frecvent după criterii întâmplătoare, care au condus la o răspândire haotică, cu ignorarea unor repere urbanistice absolut necesare, excesivă și chiar ineficientă. În urma unor asemenea demersuri s-ar putea elabora, prin concertarea tuturor punctelor de vedere și interese în prezență, un plan național de distribuire a antenelor GSM cu repartizări pe localități și corelări în teritoriile de interferență, care să țină seama de exigențele tehnico-comerciale ale exploatanților și utilizatorilor și, într-o măsură mai mare, de cerințele protecției sănătății și a mediului. În orice caz, este nevoie de o reglementare mai strictă a implantării de antene GSM, chiar prin impunerea unei autorizații speciale de construire, întărirea transparenței în informarea riveranilor asupra amplasării acestora și, nu în ultimul rând, realizarea de către autoritățile publice locale a unui document consultabil de către cetățeni, care să recenzeze toate antenele GSM prezente pe teritoriul lor. O atenție deosebită se impune acordată electrohipersensibilității, maladie încă puțin cunoscută, în condiţiile în care câmpurile electromagnetice sunt pretutindeni și constante, făcând dificilă, chiar insuportabilă, viața persoanelor hipersensibile. Această „boală a secolului” trebuie mai bine înțeleasă, studiată și tratată, dar trebuie și să se bucure de un tratament juridic corespunzător. Din această perspectivă, legea ar putea prevedea inițierea unui demers relativ la recunoașterea acestei patologii ca un handicap special. Ar fi necesare, de asemenea, soluții pentru persoanele care suferă de această boală, inclusiv experimentarea de „zone albe”, lipsite de CEM. Nu ar fi lipsită de interes lansarea unei campanii de prevenție sanitară asupra riscurilor potențiale ale undelor electromagnetice ori stabilirea unui „manual” de bună utilizare, precaută, a telefonului mobil.

Devine absolut necesară stabilirea, în sarcina autorității publice competente, misiunii speciale de a acționa pentru o scădere generală a pragului de expunere la undele electromagnetice. Ca o măsură de raționalizare a activității în domeniu, din perspectiva imperativului apărării sănătății umane, în unele țări s-a propus, ceea ce ar putea fi avut în vedere și la noi, întocmirea unui raport asupra oportunității stabilirii unei rețele naționale a frecvențelor de telefonie mobilă. Documentul ar putea analiza fezabilitatea unei rețele unice de telefonic mobilă, gestionată de o autoritate căreia să i se încredințeze implantarea și întreținerea antenelor GSM, operatorilor revenindu-le un drept de utilizare a acestora.

Complexitatea, amploarea, gravitatea și stringența problemelor ecologice, impactul crescând al noilor tehnologii, în frunte cu cele ale informării și comunicării fără fir, asupra mediului, sănătății și condiției umane în general, care fac indispensabilă intervenția dreptului, reclamă cu acuitate adaptarea, sistematizarea și raționalizarea reglementărilor tot mai numeroase în materie, într-un ansamblu cât mai coerent și omogen posibil, sub forma unui Cod al mediului. În cadrul acestuia, un capitol major va trebui consacrat Protecției sănătății umane și a mediului împotriva riscurilor care pot rezulta din expunerea la undele electromagnetice. Totodată, Codul urbanismului, în curs de elaborare, ar trebuie să cuprindă un capitol referitor la instalarea antenelor GSM.

Adoptarea propunerii de lege referitoare la modificarea legii privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice, inițiată în 2016, în sensul introducerii unei prevederi potrivit căreia amplasarea pe proprietățile publice sau private a rețelelor de comunicații electronice care realizează procesarea și transportul semnalelor prin suport electromagnetic ar trebui să se facă la o distanță de minimum 500 de metri față de unitățile de învățământ, unitățile sanitare, centrele de plasament și căminele de bătrâni, ar fi binevenită, dar nu suficientă. Într-adevăr, o atare măsură privește, pe de o parte, protejarea numai a unor locuri cu densitate mare de persoane vulnerabile, rămânând în afara efectelor sale alte spații importante unde se pot găsi asemenea categorii de persoane (de exemplu: blocurile de locuit), iar, pe de alta, se impune a acţiona la sursa acestei forme de poluare ceea ce presupune o varietate mai mare de inițiative. În fine, în acest mod se ignoră problema cea mai importantă: elaborarea, adaptarea și aplicarea unei strategii pe termen lung în materie.

Nevoia unei atari legi speciale este absolut evidentă. România se înscrie astăzi la media reglementărilor și standardelor europene în materie și mult sub aceasta în privința efectivității prin respectarea și punerea lor în aplicare. Nu trebuie ignorat faptul că normele oficiale se află mult sub limitele de precauție sanitară indicate de ultimele cercetări de specialitate, astfel încât se cer rapid revizuite, cât și adoptarea de măsuri suplimentare de protecție. Argumentele că, prin atari prevederi legale, s-ar încetini viteza internetului sau că s-ar crea probleme comunicațiilor rămân puerile, dacă nu de-a dreptul cinice, dacă avem în vedere că prețul astfel propus nu este altul decât cel al afectării sănătății tuturor și a fiecăruia dintre noi.

P.S.: Întreaga dezbatere asupra riscurilor poluării electromagnetice pentru sănătatea umană și mediu și a remediilor juridice posibile are loc, la noi și în alte părţi, în contextul în care mass-media pare a fi intrat deja în era „post-factuală”, post-adevăr (post-truth politics), în care faptele nu mai au o valoare argumentativă specială, iar recurgerea la contrafacere intelectuală, științifică ori chiar la înșelăciune activă, mai ales în probleme majore privind recunoașterea și aplicarea principiului precauției, nu este sancționată prin nicio consecință negativă ulterioară, în termeni de imagine, de credibilitate sau acces la media. Deținând o putere economică colosală, prin firmele transnaționale promotoare, domeniile afectate în primul rând de acțiunea unui asemenea principiu, precum cele ale organismelor modificate genetic (OMG) și, respectiv, telefoniei mobile, cultivă relativismul și îndoiala la nivelul conștiințelor, punând în umbră adevărul științific care deranjează, dar care apără individul, majoritatea, în favoarea profitului și amăgirii că pericolul rămâne invizibil, greu identificabil și fără efecte pe termen lung.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu, avocat