O „urgență climatică”: reglementarea geoingineriei solare

Valurile de căldură care au afectat recent întreaga emisferă nordică, începând din Europa și până în China, trecând prin SUA, megaincendiile devastatoare, furtunile violente și inundațiile, seceta și penuria de apă confirmă realitatea încălzirii globale și accelerarea alarmantă a schimbării climatice și, totodată, urgența trecerii la măsuri radicale de atenuare a fenomenului și de adaptare la efectele sale. În condițiile unei insuficiențe cronice și alarmante a demersurilor aferente apar tot mai insistent referiri la recursul în ultimă instanță și temporar, ca soluție de avarie, la geoinginerie. Potențială opțiune de urgență pentru a contracara escaladarea încălzirii climei, modificarea radiației solare, în privința căreia persistă însă incertitudinile asupra eficienței și mai ales riscurilor pe care le prezintă utilizarea sa, nu poate fi discutată pe ascuns, ci trebuie să facă obiectul unei dezbateri publice transparente, responsabile asupra capacităților științifico-tehnologice disponibile, implicațiilor ecologice, economice și geostrategice aferente și, nu în ultimul rând, a nevoii instituirii unui cadru reglementar și de guvernanță adecvat.

1. Dincolo de realitățile ecoclimatice perceptibile de fiecare dintre noi, potrivit ultimelor evaluări ale Grupului Interguvernamental pentru Evoluția Climei (IPCC) este foarte probabil ca, deja, în viitorii cinci ani, cu caracter temporar, obiectivul pragului de 1,50C al Acordului de la Paris (2015) să fie depășit, chiar în situația celor mai ambițioase traiectorii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) anunțate de statele lumii. În plus, oricare ar fi creșterea temperaturii medii date în raport cu nivelurile preindustriale, impacturile vor fi mai importante decât ceea ce s-a prevăzut, ceea ce ne va conduce spre o climă pe care umanitatea nu a cunoscut-o niciodată până acum. Pentru a tinde spre revenirea sub bara critică de 1,50C după ce ar fi fost depășită, țările ar trebui să-și reducă în mod drastic și imediat emisiile de GES, ceea ce ar fi puțin probabil. Tehnologiile de captaj și de stocaj care recuperează CO2, precum și eliminarea dioxidului de carbon deja prezent în atmosferă, în special prin plantarea de arbori ori captura direct din aer, se vor dovedi la fel necesare.

Modificarea radiației solare (MRS ori geoingineria solară) ar putea fi, după unii, o opțiune potențială de urgență pentru a face față, cel puțin din punct de vedere tehnic, în mod temporar, riscurilor de depășire a capacității demersurilor instituite (centrate pe reducerea emisiilor de GES și neutralitatea carbon). Abordarea cea mai studiată – dar și cea mai controversată – ar consta în pulverizarea de aerosoli în stratosferă pentru a reflecta lumina soarelui cât mai departe de Terra, răcind astfel în mod rapid planeta. Dacă ar fi dezvoltată și desfășurată ea ar afecta toate țările lumii, dar nu pe toate în același grad și mod. De reținut însă că nu ar înlocui reducerea urgentă a emisiilor, eliminarea carbonului din atmosferă și intensificare eforturilor de adaptare.

2. În același timp, după cum o planetă supraîncălzită prezintă riscuri serioase, existențiale, aceeași constatare e valabilă și în privința MRS. Ele ar fi, desigur, diferite ca natură și ar privi, de exemplu, daune potențiale pentru stratul de ozon, o poluare masivă a atmosferei și prin depunere, a solului ori o pierdere de biodiversitate dacă ar fi brusc întreruptă. Desfășurarea sa ar ridica, de asemenea, probleme etice și riscuri de securitate geopolitică, dar diferite de cele rezultate din impacturile unei planete supraîncălzite. La rândul său, IPCC a subliniat în permanență existența unui risc în sine al utilizării unor atari tehnici. De notat că, din punctul de vedere al Uniunii Europene, tehnologiile de manipulare a climei nu reprezintă „soluția” încălzirii planetare și prezintă azi „un nivel de risc inacceptabil pentru om și mediu”. Într-un raport din 28 iunie a.c. privind schimbarea climatică și securitatea, Comisia Europeană (CE) declară că „va susține eforturile internaționale pentru a se evalua în mod exhaustiv riscurile și incertitudinile MRS și va încuraja discuțiile potențiale privind guvernanța sa”. În plus, menționând ONU ca loc posibil de desfășurare, vicepreședinte CE, Frans Timmermans, sublinia că problema „va trebui să fie discutată într-un forum adecvat, la cel mai înalt nivel internațional”. De asemenea, guverne din mai multe state se apleacă asupra noii provocări și, împreună cu specialiștii domeniului, caută soluții corespunzătoare și poziționări pertinente. La rândul său, societatea civilă rămâne reticentă la abordarea mizei depășirii climatice, temându-se că astfel s-ar încuraja inacțiunea climatică a statelor și așa restante la îndeplinirea propriilor angajamente în materie. Nu se neagă, în acest sens, totuși, faptul că soluțiile de captare pot să fie utile pentru compensarea emisiilor reziduale, dar se consideră că a investi timp și bani pentru a gera depășirea contează mai puțin decât reducerea emisiilor. În plus, aceste tehnologii costisitoare ridică probleme de acceptabilitate socială și în cele din urmă profită mai ales marilor grupuri industriale și sunt promovate de industria energiilor fosile pentru a-și urmări „business as usual” propriu. În orice caz, noua provocare presupune o dezbatere rapidă, deschisă și responsabilă asupra consecințelor și implicațiilor aferente.

3. La 17 mai 2022 era constituită și lansată la Paris o comisie mondială pentru guvernanța riscurilor legate de depășirea climatică (Climate Overshoot Commission) având ca obiect reflecția asupra acestei problematici cvasiimplacabile. Acest grup independent, compus din 16 membri, în principal foști lideri ai unor țări din nord și mai ales din sud, prezidat de Pascal Lamy, fostul comisar UE pentru comerț și ex-director general al OMC, vizează să elaboreze o strategie globală pentru a reduce riscurile pe care le comportă depășirea pragului de 1,50C, examinând avantajele, costurile și provocările antrenate de fiecare dintre soluțiile posibile. Într-adevăr, potrivit declarațiilor oficiale se urmărește analiza guvernanței care ar putea încadra adaptarea la schimbarea climatică, captura carbonului și geoingineria solară, o „tehnologie care nu a fost experimentată la acest stadiu”. Structura nu va aborda în mod direct problema reducerii emisiilor care este reglementată prin Acordul de la Paris și discutată anual în conferințele părților la Convenția-cadru din 1992. Consiliată de un grup științific și în dialog cu societatea civilă și alți factori interesați, comisia ar urma să-și publice recomandările până la sfârșitul anului 2023.

Referitor la spinoasa chestiune a tehnologiilor, preocuparea nu e aceea de a spune dacă membrii comisiei sunt pro sau contra captării de CO2 ori geoingineriei, ci de a clarifica, cadra și limita riscurile folosirii lor pentru mediu și om.

În privința modificării radiației solare pentru a se limita încălzirea, ar fi vorba de acceptarea de către state a unor principii de transparență, notificare și de coordonare a testelor aferente, ce ar putea fi urmate și de partajarea rezultatelor lor.

Referitor la captarea carbonului, o filieră în dezvoltare, discuțiile se poartă în jurul „partajului proprietății intelectuale a acestor tehnici, finanțărilor și chiar beneficiilor care ar fi trase”. „E nevoie de o discuție internațională robustă, cu o liberă exprimare a opiniilor, asupra acestor probleme care nu sunt astăzi abordate la nivel politic, ci numai academic”, preciza un reprezentat al grupului.

4. Desigur, simplul fapt că aceste tehnici au ajuns să fie puse pe agenda oficială și chiar să se treacă la acte de studiere și experimentare suscită o profundă îngrijorare. Aceasta înseamnă, înainte de toate, că speranța de a vedea clima terestră prezervată de o derivă catastrofală e pe cale de dispariție. Apoi, radicalitatea anumitor soluții preconizate pentru menținerea locuibilității unei planete supraîncălzite ne face să înțelegem gravitatea situației. Unele din aceste tehnologii aparțineau unui scenariu de coșmar distopic inimaginabil în urmă cu numai câțiva ani. Ele se pun acum pe masă, aproape ca o alternativă implacabilă și, iată, se încearcă a se impune dezbaterii publice, până la a sugera luarea lor în considerare, inclusiv de diplomația onusiană aferentă schimbării climatice. În orice caz, simpla evocare și cercetare a posibilităților utilizării geoingineriei solare face să cadă un tabu. Acest principiu, propus în 2006 de chimistul Paul Crutzen (Premiul Nobel pentru climă), constă în a injecta în atmosfera înaltă particule de aerosoli destinați să oculteze o parte din lumina soarelui și a face astfel să scadă termometrul planetar. Dar există un preț al acestei îndiguiri artificiale a temperaturilor: impactul și costul trimiterii în mod regulat a zeci de mii de baloane în atmosferă pentru a arde sulful și a dispersa astfel particulele, precum și desfășurarea de gigantice flote de avioane în același scop. Fără a mai lua în calcul efectele colaterale previzibile perturbatoare mișcărilor, precipitațiile locale, alterarea curenților marini, depunerea particulelor pe sol etc.

În decembrie 2008 un congres autonom al American Geophisycal Union a organizat o masă rotundă a cercetătorilor climatologi pe această temă. Rezultatele modelelor climatice ne arătau deja și o serie de probleme legate de guvernanța sistemelor implicate. Cine ar pune mâna pe termometrul planetei? Unele țări ar putea să utilizeze în mod unilateral atari tehnologii? Cum ar fi indemnizați cei care ar fi afectați de consecințele unei asemenea voințe de a controla clima Pământului? „Ar trebui să ni se explice, se întreba sugestiv un specialist, cum să se indemnizeze miliardele de oameni care ar fi privați de culoarea bleu a cerului”.

La 30 iunie a.c. Casa Albă a publicat un raport, la cererea Congresului SUA, privind un program de cercetare asupra MRS. Textul reclamă o cooperare intelectuală și subliniază importanța transparenței, considerată esențială pentru a instaura încrederea publicului și a celorlalte țări. Organizațiile interguvernamentale se pronunță în același sens. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, de exemplu, a publicat un raport al unui grup de experți pe tema MRS. Așa cum o recunosc toate aceste contribuții, înțelegerea problemei e insuficientă în acest stadiu pentru a se lua decizii fondate pe dovezi științifice edificatoare referitoare la folosirea lor, fie și în cazuri limită, dar se impune conturarea eforturilor spre depășirea dilemei.

5. La acest moment nu există niciun cadru de control pentru cercetarea științifică și, eventual, promovarea experimentelor de geoinginerie. În pofida semnalelor certe că demersurile științifice pertinente au fost declanșate în diferitele părți ale lumii nu există „nici o guvernanță formală, robustă și completă pentru cercetare, teste ori decizie de a desfășura ori nu MRS”. Punând problema sub semnul urgenței, într-o recentă poziționare Janos Pasztor, directorul executiv al Carnegie Climate Governance Initiative și fost subsecretar general al ONU pentru schimbări climatice (Que l’on soit pour ou contre, la géo-ingénierie solaire doit être encadrée par des règles de gouvernance, „Le Monde”, 21 iulie 2023) argumentează și se pronunță pentru inițierea unei dezbateri publice transparente și responsabile, urmată de o încadrare normativ-instituțională adecvată a acestei perspective care tinde a se impune prin forța împrejurărilor. Într-adevăr, așa cum se admite aproape unanim, înțelegerea MRS rămâne deocamdată insuficientă, la acest stadiu spre a lua decizii fondate pe probe în privința utilizării sale ori nu. Însă, nu putem închide ochii și spera astfel că problema ar dispărea de la sine. Ținând cont de planurile actuale ale luptei contra schimbării climatice, interesul pentru această tehnologie va continua să crească, în măsura în care încălzirea climei se apropie de o creștere cu 2,80C până la sfârșitul secolului. La fel precum în cazul inteligenței artificiale, suntem în zorii unei noi ere în care nu putem prevedea unde ne vor conduce tehnologiile azi emergente. Pentru aceasta, consideră analistul francez, statele ar trebui să acopere urgent patru lacune de guvernanță în materie. În primul rând, s-ar impune să se ia în considerare – ori chiar să se decidă în acest sens – rolul eventual al MRS în gestionarea riscurilor de depășire a obiectivelor climatice. Trebuie, deopotrivă, să se acționeze spre a acoperi ecartul în ceea ce se spune în privat și ceea ce se zice public. În al doilea rând, problematica ar trebui abordată în cadrul ONU, prin secvențierea acțiunilor lor și sprijinindu-se pe lucrările deja începute. Apoi, e nevoie de continuarea unei informări asupra MRS și asigurarea unor discuții transparente cu publicul, la nivel național și internațional cu prioritate referitor la riscurile, beneficiile și compromisurile pe care le implică, fără a prejudicia rezultatele. În fine, s-ar impune să se permită diferitelor părți interesate, precum și organizațiilor societății civile să participe în mod eficient la deliberările asupra problemei, acordându-se prioritate prezenței primilor. Dincolo de orice este clar că, în eventualitatea în care va fi acceptată, trebuie să fie încadrată de regulile guvernanței. O ocazie pentru afirmarea leadershipului în domeniu o constituie sesiunea specială a Adunării generale a ONU consacrată, în septembrie 2023, schimbărilor climatice.

6. La scara civilizației umane intrăm pe un teritoriu necunoscut, cu un referențial climatic care se schimbă constant, cu efecte care nu încetează să se agraveze pretutindeni în lume atâta timp cât continuăm să emitem gaze cu efect de seră. Încălzirea la suprafața Terrei s-ar opri foarte rapid după ce emisiile ar deveni nule, iar impacturile legate de ea, precum evenimentele meteorologice estivale extreme, s-ar stabiliza. Totuşi, unele efecte, ca, de pildă, încălzirea în profunzime a oceanelor, topirea și destabilizarea calotelor glaciare, ridicarea nivelului mărilor și acidificarea apei lor ar putea continua timp de secole. Așadar, se impune intensificarea eforturilor de adaptare la schimbările care sunt inevitabile. Dar ceea ce constituie esențialul e ideea că o mare parte din aceste efecte ar putea lua sfârșit și, de aceea, soluția principală la combaterea schimbărilor climatice și care trebuie promovată ca atare rămâne reducerea emisiilor de GES, provocate în principal de utilizarea combustibililor fosili. La rândul lor, soluțiile la care s-ar putea recurge in extremis cu caracter temporar și cu statut de avarie sunt avansate cu insistență și luarea lor în considerare, fie și la stadiu de cercetare și experimentare, nu mai poate fi evitată. A le nega și ignora prezența ar fi total neproductiv întrucât, dimpotrivă, ar favoriza dezvoltarea lor necontrolată și utilizarea abuzivă. De aceea devine urgență discutarea transparentă, publică și responsabilă a problematicii aferente, convenirea unor reguli generale de inițiere și desfășurare a cercetărilor și testelor ce se impun și instituirea treptată a unei guvernanțe mondiale în materie. Este de domeniul evidenței că lăsarea domeniului exclusiv pe seama inițiativelor „spontane” sub impulsul jocurilor de interese diverse, în frunte cu cele pecuniare, ar genera o periculoasă cursă pentru acapararea termostatului planetei și, eventual, manipularea sa. Pericolul scăpării de sub control a unor atari tehnologii, cu consecințele sale negative majore, ar agrava situația și așa critică a climei planetei, și de aceea chestiunea aferentă se impune a fi înscrisă cadrului reglementar deja existent și stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Ca atare, cel mai plauzibil ar fi ca la viitoarea COP-28 din Dubai (noiembrie-decembrie 2023) să se înscrie pe agenda Conferinței părților la Convenţia-cadru a Națiunilor Unite privind clima (1992) și această problemă specială, ca o prioritate a negocierilor climatice. Astfel introdusă în guvernanța climatică preexistentă, ea și-ar putea construi rapid propriile repere și norme de desfășurare, care să fie atașate în mod complementar dispozitivului reglementar existent în privința atenuării ritmului încălzirii globale și mai ales că contribuie la reacția rapidă în cadrul manifestărilor dereglării climatice.

Recurgerea la drept, coordonarea instituțională și promovarea intereselor ecoclimatice colective, planetare chiar, reprezintă singura axă în jurul căreia se poate aborda și rezolva problematica geoingineriilor climatice.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu
Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române
Președintele Universității Ecologice din București