Paradis: viața ca marfă sau timpul înseamnă bani


”Sunt oameni care și-au sacrificat propria parte din umanitatea tradițională ca să se dedice sarcinii de a hotărî ce va însemna de acum înainte ”Umanitate”. Aplicate lor, ”bun” și ”rău” sunt cuvinte lipsite de conținut: căci, de acum înainte, conținutul acestor cuvinte va depinde de ei.”
C.S. Lewis, Desființarea omului[1]

”Orice descoperire în domeniul științei pure este potențial subversivă; pînă și știința trebuie uneori să fie tratată ca un posibil inamic. Da, da, chiar și știința.”
Al. Huxley, Minunata lume nouă[2]

Paradis, o producție cinematografică germană, lansată în luna iunie la Festivalul Internațional de Film de la Munchen a ajuns recent pe Netfllix. Urmărind site-urile din SUA care conțin critică de film, e lesne de observat că filmul nu se bucură de laude. În schimb, criticii germani de film îl apreciază, fiind bucuroși și tare mândri că după atâta timp de la lansarea lui Metropolis (1927), regizat de celebrul Fritz Lang, și câteva încercări de gen – Aus meine Haut și Der Nachtmahr – Germania livrează un thriller science-fiction, cu o idee original și o distribuție bună.

În acest thriller SF distopic, suntem introduși într-o lume în care progresul științific a ajuns atât de departe încât oamenii nu mai sunt condiționați de vârstă și timp, ci ele sunt condiționate de oameni. Relevante pentru privitor sunt mesajele transmise de film prin denumirile organizațiilor implicate în intrigă: corporația AEON, clinica Chronos, grupul Adam. Titlul este… Paradis. Toate sugerează de la bun început că filmul tratează teme precum lupta pentru nemurire sau viața eternă (odată cu izgonirea din Paradis, omul a pierdut nemurirea și a cunoscut suferința, durerea și moartea), lupta împotriva timpului, împotriva naturii. În film nu întâlnim nicio scenă care să creeze atmosfera de paradis, ci mai degrabă atmosfera este de iad pe pământ. Totul e întunecat, culorile sunt foarte închise, e ceață, întuneric, foarte puțină lumină, mizerie, haos, tensiune.

Acțiunea este plasată în Germania, în orașul Berlin, unde își are sediul Aeon, o corporație puternică, un jucător important pe piața globală de biotehnologie. Obiectul de activitate al acestei corporații este cumpărarea pe bani grei ani de viață sau timp de la cei care nu au bani și se află în stare de nevoie și vânzarea către cei bogați. Filmul debutează cu o scenă în care Max, manager de „donații de timp” la Aeon, îl convinge pe un tânăr emigrant ilegal, care abia împlinise 18 ani, să ”doneze„ 15 ani de viață în schimbul sumei de 700.000 Euro, pe care i-ar putea folosi pentru a ieși din sărăcia în care trăia în campusul emigranților de la periferia orașului. Apoi îl vedem pe Max în cadrul unei gale organizată de corporație, unde este premiat pentru activitatea sa: a acumulat pentru companie 276 de ani de viață. Aflăm de la prezentatorul galei că empatia și sinceritatea l-au ajutat pe Max să-i convingă pe cei mai mulți donatori să se întoarcă la Aeon. Punctul culminant al evenimentului corporatist îl constituie apariția lui Sophie, cea care stă în spatele ”transmițătorilor temporali” și care conduce corporația – femeia la putere, Eva cea nesupusă, desigur! Sophie este carismatică și o mare filantroapă, ca orice lider de corporație, mai ales din zona Big Pharma sau IT. Își promovează excelent compania: ”Trăim într-o lume în care nu vârsta, ci oamenii decid cât vor contribui în societate.” Corporația este ”în slujba progresului”. Fundația pe care o conduce tot ea – preocupată de binele și interesul omului, al tuturor cetățenilor planetei, finanțează cercetările pentru ca ființele umane să nu mai fie condiționate de moarte – pe care încă nu au învins-o oamenii de știință – și de vârstă, ci ele să fie condiționate de oameni. În finalul discursului său, aplaudat lung de o întreagă sală de angajați parcă vrăjiți de discursul despre progresul științific, Sophie vorbește despre căutarea și dobândirea libertății absolute prin știință, nu doar pentru cei 10.000 cei mai bogați oameni din lume, ci pentru toți oamenii. Și pentru a dovedi caritatea față de bătrânii interesați de întinerire și viață fără de moarte, Sophie anunță că primii 15 laureați ai Premiului Nobel sunt clienții clinicii Chronos și ai corporației AEON, care au beneficiat deja de donațiile de timp. Între timp, însă, – căci el nu stă pe loc! – la clinică are loc un masacru. Cei 15 clienți, celebrii oameni de știință, și câțiva angajați sunt împușcați. Atacul ”terorist” – așa este calificat de poliția care pornește acțiunea de urmărire a ucigașului – este revendicat de grupul Adam, care luptă împotriva Aeon și îi ucide pe bătrâni bogați care cumpără ani de viață. Mesajul pe care-l transmite public șefa grupului Adam – tot femeia e la conducere! – este următorul: ”Donațiile de timp creează un sistem care suspendă principiul egalității. Cei care fac din durata vieții o marfă, fac și din oameni o marfă”.

După șampanie și aplauze, Max, managerul corporatist de top, se lovește de cruda realitate: soția sa, medic, – profesie esențială în minunata lume nouă a biotehnologiilor – a garantat cu 40 de ani de viață creditul bancar cu care a achiziționat un apartament într-un cartier rezidențial de lux, situat la înălțime, la ultimul sau penultimul etaj al unei clădiri impunătoare, de unde, în puținul timp (căci despre el e vorba în viață și în film!) liber pe care-l petreceau împreună, puteau privi cu superioritate corporatistă lumea de jos. În urma unui incendiu deloc întâmplător (ni se dezvăluie pe parcurs modul în care au fost ”aranjate” atât incendiul cât și executarea silită), asigurătorul iese din ecuație din neglijența proprietarilor debitori, iar corporația și banca trec la executarea silită. Deodată o vedem pe Elena, soția lui Max, supusă unei intervenții (nu ni se dezvăluie procedura medicală, dar o vedem pe o targă, fiind înțepată în brațe) la clinica Chronos, începe procesul de colectare a anilor de viață, urmat destul de rapid de degenerarea sau îmbătrânirea ei. Max, care intrase într-o dispută cu socrii săi pe tema caracterului imoral al tranzacțiilor pe care le încheie pentru corporație – deh, obișnuitele conflicte între părinții socialiști și copiii progresiști! – își schimbă mentalitatea, își trădează corporația, principiile și valorile pe care le promovează aceasta și schimbă tabăra. Asta nu e deloc ficțiune, ci realitatea că, într-o corporație,în anumite circumstanțe, corporatiștii își pot schimba loialitățile. Mai departe intriga continuă cu tot felul de activități infracționale în scopul recuperării anilor pierduți, pardon, livrați – fiind exceptate donațiile de timp de la cei săraci către ce bogați, tranzacții legale, șicite, care se desfășoară cu acordul și susținerea statului (asta e înspăimântător!): răpiri de persoane, crime, colectare de ani de viață fără consimțământul persoanei în cauză, proceduri de inversiune. Tensiune, suspans, tot ceea ce îi trebuie unui thriller. Un thriller care nu răspunde întrebărilor legate despre etică, morală, știință și tehnologie. Ceea ce e foarte bine, pentru că îl lasă pe privitor să mai și gândească.

Dacă domnul judecător Vasile Bozeșan a oferit și expus într-un mod minunat o perspectivă asupra filmului din punctul de vedere a profesorului de procedură civilă[3], vă propun o altă perspectivă. Filmul aduce în discuție o temă actuală despre Drept și Știință: transumanismul.

Din perspectiva dreptului persoanelor, aduce în prim plan raportul dintre știință, tehnologie și drept, presiunea transumanismului asupra dreptului.

Din punct de vedere etimologic, ”transumanism” a rezultat din fuziunea prefixului ”trans” – a trece dincolo de – și ”umanism„, din latinescul ”humanitas”, natură umană, cultură, derivând el însuși din ”homo”, om, cu sufixul ”ism”, servind la formarea cuvintelor care corespund unei atitudini, unui comportament, unei doctrine, unei dogme, unei ideologii sau unei teorii[4]. Cuvântul ”transumanism” sugerează ideea de suprimare a vulnerabilității intrinseci ființei umane, de augmentare a performanțelor sale, de desființare a limitelor naturale. Transumanismul este un curent de gândire internațional care pledează pentru utilizarea științelor și a noilor tehnologii ân scopul ameliorării capacităților fizice, intelectuale și mentale ale ființelor umane, putând merge până la imortalitate. Visul transumaniștilor – cucerirea naturii umane, stăpânirea și manipularea ei – a devenit azi realitate. Știință versus Natură este credo-ul mișcării transumaniste, care se hrănește cu depășirea legilor naturale, a limitelor pe care natura le pune corpului uman.

Din perspectivă juridică, se ridică în primul rând problema legitimității augmentării, optimizării, autoîmbunătățirii ființei umane și a prezenței sau absenței unui cadru juridic propriu transumanismului în dreptul pozitiv. În al doilea rând, se pune problema cum se vor articula libertatea individuală, solidaritatea, nediscriminarea și egalitatea. Pe de o parte, omul dorește să poată interveni asupra corpului său și să beneficieze de progresul științei în scopul ameliorării corpului sau îmbunătățirii capacităților ori performanțelor sale, asumându-și în mod conștient riscurile (a se vedea dreptul de a dispune de sine însuși și consimțământul informat în actele medicale). Pe de altă parte, pretinde să fie acceptat de comunitate așa cum este, imperfect, vulnerabil, cu toate dizabilitățile psiho-sociale sau cognitive, să-i fie respectat dreptul la diferență și să nu fie discriminat. În același timp, se ridică problema accesului la biotehnologii din punct de vedere material. Este o realitate că bogații lumii (dar, să fim sinceri, nu doar ei) își doresc să fie veșnic tineri, veșnic frumoși și să trăiască veșnic și, de aceea, investesc enorm în biotehnologie, pentru că ei sunt principalii beneficiari. Așa apare riscul creării de noi clase sociale: oameni îmbunătățiți și cei neîmbunătățiți.

Potrivit punctului întâi al Declarației transumaniste din 2009, omenirea va fi profund afectată de știință și tehnologie în viitor prin posibilitate de a lărgi potențialul uman prin depășirea îmbătrânirii, a deficiențelor cognitive, a suferinței involuntare și a izolării noastre pe planeta Pământ[5]. Am putut observa cu toții că știința și tehnologia au impactat viața noastră. Deși izolați, am fost în permanență conectați unii de ceilalți, cu statul și companiile private. Bariera izolării fizice a fost depășită cu ajutorul tehnologiei. Viața privată, profesională și socială au continuat să se desfășoare în mediul digital, în spațiul virtual aflat în proprietatea companiilor private din grupul GAFAM. Legea a impus atât distanțarea fizică a oamenilor și restrângerea unor drepturi și libertăți, cât și conectarea lor în mediul digital, împărțind activitățile/serviciile (și prestatorii/lucrătorii) în esențiale și neesențiale. Probabil că în perioada pandemiei s-au colectat cele mai multe date personale și informații despre persoane din toate timpurile.

Acum, în perioada post-pandemică, anxietatea față de moartea cauzată de un virus pare să fi fost înlocuită de anxietatea față de tehnologiile de supraveghere și control, față de roboți și inteligența artificială.

Se poate spune azi că tehnologia este în curs de coliziune cu umanitatea? Dacă da, cum sunt afectate ființele umane? Dar dreptul persoanelor?
Una dintre tendințe este aceea de a reifica ființa umană[6]. Pe de o parte, omul este redus la un flux de date și informații, iar pe de altă parte, ființa umană este redusă la materie, care poate fi creată, îmbunătățită sau distrusă atunci când este considerată un rebut.
Omul este azi conectat, controlat, comercializat, modificat sau transformat.

Tehnologia conectează oamenii între ei și cu mașina deopotrivă. Tehnologiile digitale au devenit parte din fiecare aspect al vieții noastre. Smartphone-ul este principalul mijloc de conectare, o extensie a ființei umane. Un bun, o mașină care se ocupă de orice sarcină pe care i-o atribuim cu vocea, privirea sau degetele. Un bun pe care avem iluzia că-l purtăm cu noi. În realitate, smartphone-ul ne poartă cu el și în el.

Omul conectat constituie obiectul colectării. Accesul la mediul digital se face în schimbul livrării datelor personale. O simplă declarație de consimțământ, un contract de asigurare de răspundere civilă de bunuri sau persoane, un abonament la o platformă de streaming, plățile electronice, votul electronic, achiziția de bunuri sau servicii, accesul în anumite zone din spații publice sau private se pot face numai în schimbul livrării datelor personale. Orice mișcare a noastră în spațiul virtual lasă urme, veritabile informații despre noi, consumatori de tehnologie, locuitori ai statului global digital.

Omul colectat face obiectul controlului algoritmilor. Aceștia sunt programați să controleze și să manipuleze gesturile, limbajul, comunicarea, preferințele personale în diferite domenii, toate mișcările noastre.

În mediul digital, omul este un chip sau o minte fără trup și un flux de date și informații, monetizate de companiile de tehnologie digitală. Datele și informațiile colectate sunt bunurile valoroase cu care acestea fac comerț. În mediul digital, omul nu stabilește relații cu alți oameni sau cu lucruri, ci are sau nu acces la fluxuri de date și informații[7].

Reificarea ființei umane este în discuție și atunci cânt știința și tehnologia afectează alte aspecte al umanității: concepția ființei umane, viața și moartea acesteia. Reproducerea umană asistată medical sau procrearea ameliorată în cazul infertilității biologice sau sociale, concepția ființelor umane cu ajutorul tehnologiilor de editare genetică, folosirea tehnologiilor de diagnostic genetic de preimplantare sau prenatale, augmentarea corpului uman afectat de dizabilități fizice sau cognitive, repararea, ameliorarea elementelor corporale interne sau externe[8], toate acestea demonstrează faptul că natura umană este controlată și manipulată de om[9], că tehnologiile ne afectează modul în care gândim despre noi, ființele umane, și în care percepem lumea înconjurătoare.

La punctul 8 din Declarație, autorii afirmă că sunt de acord să se permită indivizilor o alegere personală largă asupra modului în care își permit viața. Aceasta include utilizarea tehnicilor care pot fi dezvoltate pentru a ajuta memoria, concentrarea și energia mentală; terapii de prelungire a vieții; tehnologii de alegere a reproducerii; proceduri crionice; și multe alte posibile tehnologii umane de modificare și îmbunătățire.

Erodarea semnificației sexului biologic, a familiei tradiționale, a procreării tradiționale, a limbajului și comunicării, a sacralității vieții și a morții sunt efectele impactului științei și tehnologiei asupra naturii umane.

Digitalizarea a transformat modul în care omul gândește, citește, comunică, învață, lucrează, cumpără, socializează, se distrează sau își petrece timpul liber.

Dar asistăm azi nu doar la augmentarea tehnologică a omului, ci și la degradarea tehnologică: lichidarea prin avort a celor identificați prea bolnavi sau dependenți ori vulnerabili, pe baza tehnologiilor medicale de depistare a tulburărilor prenatale, deepfake, lichidarea de pe rețelele sociale, închiderea conturilor bancare, pierderea locului de muncă a celor considerați ”nepotriviți„ sau ”inadecvați” pe baza comportamentului sau a opiniilor exprimate ori a celor care nu respectă standardele corectitudinii politice.

Prin urmare, se poate susține că știința și tehnologia au afectat însăși natura ființei umane? Corpul persoanei augmentat și transformat devine un bun? Dreptul de proprietate industrială în materie de biotehnologie (asupra accesoriilor corpului uman augmentat) cunoaște sau nu limite? Drepturile personalității suferă mutații? Cum au fost afectate dreptul la viață, integritate fizică și psihică, demnitatea umană, dreptul la respectarea vieții private, libertatea de exprimare, libertatea de gândire, dreptul la onoare și reputație? Cum este afectat discernământul? Dar libertatea de alegere? Cum e afectată identitatea ființei umane? Dar identificarea persoanei? Cine și cum decide și verifică dacă interesul şi binele fiinţei umane primează asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei ( art. 61 alin. 2 C. civ)?

A doua tendință este aceea de a personifica mașinile. Dar despre asta, voi continua altădată. Mă limitez doar să spun că la punctul 6 din Declarație, autorii afirmă că elaborarea politicilor ar trebui să fie ghidată de o viziune morală responsabilă și incluzivă, luând în serios atât oportunitățile, cât și riscurile, respectând autonomia și drepturile individuale și arătând solidaritate și preocupare față de interesele și demnitatea tuturor oamenilor de pe glob.
Care sunt pericolele coliziunii dintre tehnologie și umanitate? Dezumanizarea, discriminarea, distrugerea umanității. Om versus Supraom. Pentru a (ne) păstra umanitatea ar trebui și am putea să ne opunem transumanismului prin legi și standarde de etică?
Această coliziune bulversează dreptul persoanelor și multe noțiuni și concepte juridice sunt repuse în discuție.

Dincolo de perspectiva pe care juriștii o pot avea asupra filmului, cred că fiecare privitor este invitat să răspundă în dreptul său la câteva întrebări existențiale: cât de mult valorează viața sa? în ce își investește sau irosește timpul? ce ar fi dispus să facă pentru ca el sau cei dragi lui să câștige ani de viață? Cum își măsoară viața: în lungime (ani), în volum (cu ce, cu cine și cât a umplut-o), în semnificație?

Time is money – o expresie atribuită lui Benjamin Franklin, o figură de stil folosită în thrillerul SF In Time (2011).

Timpul tău. Alegerea ta. Șansa ta – cuvintele cheie cu care Aeon își promovează serviciile.

O vreme oferim timp din viața noastră pentru a acumula bani. Apoi e foarte probabil să fim nevoiți sau tentați să oferim bani pentru a acumula timp: ani, luni, zile de viață.

Viitorul este deja peste noi. Oare ar trebui să ne temem de el sau de noi înșine?


[1] C.S. Lewis, Desființarea omului, trad. Petruța-Oana Năiduț, Humanitas, București, 2004, p. 89.
[2] A. Huxley, Minunata lume nouă, ed. III, trad. Suzana și Andrei Bantaș, Polirom, București, 2011, p. 238.
[3] V. Bozeșan, Paradise sau Omul din executarea silită, disponibil aici: https://www.juridice.ro/essentials/7072/paradise-sau-omul-din-executarea-silita.
[4] [2] https://www.toupie.org/Dictionnaire/Transhumanisme.htm.
[5] Disponibilă aici: https://www.humanityplus.org/the-transhumanist-declaration.
[6] B. Teyssié, Le transhumanisme, în Les métamorphosese de droit de personnes, LexixNexis, , Paris, 2023, p. 33.
[7] A se vedea V. Stoica, Ce sunt datele cu caracter personal?, disponibil aici: https://www.juridice.ro/essentials/2091/ce-sunt-datele-cu-caracter-personal.
[8] A se vedea V. Dobozi, Aplicații biomedicale care nu alterează identitatea sau integritatea genomului uman, dar pot conduce la discriminare genetică (partea a II-a), disponibil aici: https://www.juridice.ro/680326/aplicatii-biomedicale-care-nu-altereaza-identitatea-sau-integritatea-genomului-uman-dar-pot-conduce-la-discriminare-genetica-partea-a-ii-a.html; V. Dobozi, Xenotransplantul, disponibil aici: https://www.juridice.ro/500411/xenotransplantul.html.
[9] Despre natura umană, legea naturală și dreptul natural a se vedea R. Rizoiu, Despre nevoia (realistă) de drept natural, disponibil aici: https://www.juridice.ro/essentials/7012/despre-nevoia-realista-de-drept-natural.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara