Înot, într-Adevăr, în jurul lumii


Cândva, în urmă cu vreun an, am fost invitat de o universitate din Ardeal la o dezbatere despre criza contemporană a drepturilor omului, în general, și a libertății de expresie, în particular, ocazie cu care, spre finalul evenimentului, participanții au asistat și la lansarea volumului meu de eseuri, intitulat „Adevărul în căutare de Minister”. Titlul, o aluzie la premonițiile orwelliene referitoare la dictatura cenzurii, a fost folosit de una dintre gazdele evenimentului – profesor universitar cu nume secret – ca bun pretext pentru o urare plasată în finalul discursului de deschidere a conferinței. Spre stupoarea mea, însă, urarea a căzut ca un blestem, pentru că – îmi amintesc perfect – ea a venit ca expresie a „speranței” că „Adevărul nu va fi nevoit să caute prea mult și-și va găsi, cât mai curând, Ministerul”!

Iată că, la un an amar de vreme, dorința amfitrionului meu s-a împlinit, titlul meu a devenit desuet, iar Istoria a scutit Adevărul de căutări anevoioase și complicate și i-a pus Ministerul pe tavă de argint. Este o ofrandă pe care lumea întreagă o aduce, astăzi, distopiei.

Și, când spun asta, am în vedere, în special, campania de cenzură inițiată după asasinarea președintelui J.F. Kennedy (prin prima denunțare istorică a așa-numiților „conspiraționiști”), amplificată după 9/11 (în temeiul așa-numitului „war on terror” în baza legislației Patriot Act) și devenită furibundă după martie 2020 (pentru anihilarea oricăror opinii neconforme cu versiunea oficială asupra evenimentelor și, în special, asupra așa-numitei „pandemii”). Această ultimă fază este, în fapt, darea în clocot a unei aspirații mondial-dictatoriale, probată de o mulțime de oficializări forțate ale „adevărului” istoric.

Relativ recent, de exemplu, chiar pe 4 iulie, în ziua aniversării Independenței, un judecător federal american a pronunțat o decizie epocală prin care a constatat că autorități reprezentând guvernul federal s-au făcut vinovate de „cel mai dur atac împotriva dreptului la liberă exprimare din întreaga istorie a Statelor Unite”. Analizând probele prezentate în cazul Missouri vs. Biden, judecătorul Terry Doughty a constatat că ele dovedesc existența unui scenariu aproape distopic („almost dystopian scenario”), că guvernul federal a forțat ilegal companiile care patronează rețelele sociale digitale să înlăture sau să blocheze, după caz, mesaje sau idei contrare versiunilor oficiale asupra evenimentelor contemporane (în special asupra recentei crize sanitare) și a denunțat cooperarea autorităților federale cu titanii din Silicon Valley la suprimarea teoriilor privind originea de laborator a virusului Covid-19, ineficiența măștilor și a carantinelor ori periculozitatea „vaccinului”. În finalul deciziei sale, judecătorul Terry Doughty a venit cu concluzia că, „în timpul pandemiei, guvernul american și-a asumat un veritabil rol de orwellian Minister al Adevărului” („During the Covid-19 pandemic […] the United States Government seems to have assumed a role similar to an Orwellian ‘Ministry of Truth‘”). În baza acestor constatări, respectivul magistrat a ordonat, cu titlu preliminar, stoparea acestor imixtiuni (un soi de ordonanță președințială), decizie contestată de autoritățile federale pe calea apelului[1].

Analizând fragmente ale acestei decizii și dezbateri pe marginea ei, mi-am adus aminte, separat de conferința și „urarea” evocate în debut, de o mulțime de frustrări trăite în anii acelei crize fabricate în laboratoarele ideologice și de faptul că virusul Frică-19(84) s-a dovedit mult mai periculos și vătămător decât Covid-19[2]; de aberantele reglementări administrative care limitau frenetic drepturi și libertăți constituționale și care transformaseră statul de drept în dictatură medicalo-marțială[3]; nu în ultimul rând, de virulentele atacuri la adresa libertății de expresie și de îndârjirea și ferocitatea cu care cărturari celebri din jurisdicția locală cereau întemnițarea „conspiraționiștilor”, a „anti-vacciniștilor” și a „negaționiștilor” care îndrăzneau să pună la îndoială orice cuvânt din versiunile oficiale.[4]

Dincolo de toate aceste rememorări neplăcute și multe alte ofuri legate de perioada de tristă amintire, recenta decizie explozivă din jurisprudența americană, evocată mai sus, mă amărăște pentru că cenzurarea liberei expresii în vremea crizei libertății a fost nu un element cu specific național american, ci un virus planetar, iar acest virus suferă de numeroase mutații periculoase și în prezent. Cu voia dumneavoastră, m-aș aventura să încropesc un scurt inventar pe care l-aș începe chiar cu America de Nord.

Asta pentru că, în SUA, Ministerul Adevărului, deconspirat în decizia judecătorului Doughty, a avut și are, încă, frați și surori. De exemplu, imediat după ce fostul președinte Obama a semnalat că „dezinformarea în epoca digitală reprezintă o amenințare fără precedent la adresa democrației” („unprecedented crisis for democracy”)[5], iar autoritățile ar trebui să combată „informația toxică” („toxic information”) pentru a proteja populația („keep us safe”)[6], administrația americană a decis constituirea unui Consiliu Guvernamental al Dezinformării, subordonat Departamentului Securității Naționale (Disinformation Governance Board under the Department of Homeland Security) a cărui activitate a fost, este drept, suspendată.[7] În ciuda acestei suspendări, libera expresie de pe platformele digitale este, în continuare, atent supravegheată și cenzurată. Bunăoară, în temeiul unui act normativ intitulat – acronim orwellian – RESTRICT (Restricting the Emergence of Security Threats that Risk Information and Communications Technology), calificat ca mult mai sever decât Patriot Act („Patriot Act on steroids”), funcționari și autorități din zona securității naționale au competența de a eticheta discreționar drept „dușmani” persoane fizice sau juridice și de a le interzice accesul pe diverse platforme și aplicații, de a le aplica amenzi de până la 1 milion de dolari sau sancțiuni privative de libertate de până la 20 de ani.[8] Un alt exemplu este entitatea intitulată Centrul de Analiză a Propagandei Străine Agresive (Foreign Malign Influence Center) al cărui obiectiv declarat este combaterea „interferențelor străine” în alegerile americane și a „dezinformării” în general.[9] În plus, restricții severe privind libera expresie au fost reglementate și în state ale federației, precum California unde, în temeiul Legii 2098 (Assembly Bill 2098), au fost introduse sancțiuni extrem de severe pentru „dezinformări” legate de „vaccinuri”, inclusiv revocarea autorizațiilor de practică ale profesioniștilor din corpul medical.[10] În plus, Agenția de Securitate a Infrastructurii Cibernetice (The Cybersecurity and Infrastructure Security Agency – CISA), deși are ca principală misiune protejarea sistemului informatic de violuri cibernetice, s-a comportat, și ea, în ultima vreme ca minister al cenzurii.[11]

Dacă vi se pare că visul american nu este așa de seducător precum părea la prima strigare, puteți încerca ceva mai bun trecând granița în Canada, dar mă tem că riscați s-ajungeți direct în puț, pentru că ea este o jurisdicție în care, în vremea pretinsei „pandemii”, au fost adoptate unele dintre cele mai draconice restricții de pe glob, inclusiv (ori, mai ales) în privința dreptului fundamental numit libertatea de conștiință și de expresie. Celebra revoltă a camionagiilor din iarna lui 2022, întâmpinată cu imensă simpatie în întreaga lume, a fost tratată extrem de autoritar și agresiv de guvernul canadian, iar Ministerul Adevărului înființat pentru gestionarea ei (The Freedom Convoy Commission) a decretat că orice opinie dizidentă este ilegală dacă autoritățile publice o declară ca atare (!)[12]. Statul de drept, statul dreptului, devenise, atunci, dreptul statului („’the rule of law’ is revealed to be nothing more than the law of rule“- James Corbett).[13] De altfel, Canada se mândrește cu un Minister al Adevărului cu funcționare permanentă, Communications Security Establishment (CSE), organism a cărui misiune principală este, în temeiul legii Bill C-11[14], „combaterea dezinformării”, inclusiv pe calea somării unor companii precum Spotify, Tik Tok sau YouTube, de a îndepărta de pe platformele lor digitale informații „dăunătoare” („harmful”), făcând apel, de nevoie, la ochiul vigilent al „comisarului pentru siguranță digitală” („digital safety commissioner”).[15]

Dacă nici Canada nu mai e ce-a fost, trecem Atlanticul înot și ne refugiem, plini de Marea Speranță, în Marea Britanie. Aici suntem întâmpinați, cu brațele deschise, de Legea Siguranței Digitale (Online Safety Bill) al cărei scop este să facă din Regat „cel mai sigur spațiu digital din lume” („the ‘safest place to be online in the world’”) și „țara cu cel mai strict reglementat și cenzurat internet dintre democrațiile liberale” („the country with the most strictly regulated and censored internet of any liberal democracy”). Ministerul Adevărului britanic este, în temeiul acestei legi, Ofcom, o autoritate de reglementare și control care beneficiază de puteri imense, printre care sancționarea cu până la 10% din cifra de afaceri anuală a firmelor care nu-și îndeplinesc obligațiile de diligență în cenzurarea informațiilor „dăunătoare” sau acuzarea directorilor lor executivi care riscă sentințe privative de libertate de până la doi ani[16]. Conform acestei legi, platformele digitale care suspectează că anumite informații ar atinge pragul „dăunător” („the threshold of ‘harmful’”) ar trebui imediat să cenzureze aceste informații („will censor it first, and ask questions later”). Cât despre definiția „periculozității” informației, ea stă în sarcina guvernului, de unde și concluzia exprimată de cineva în sensul că acest regim al internetului în Marea Britanie este bazat pe o „cenzură de stat delegată unei companii private” („a state censorship, outsourced to a private company”)[17]. În timpul restricțiilor covidiene, puii Ministerului Adevărului care au avut misiunea de a cenzura opiniile dizidente și de a monitoriza „scepticii carantinărilor” („lockdown sceptics”) au fost Centrul Contra-Dezinformării (Counter-Disinformation Center-CDU), precum și o firmă de inteligență artificială a cărei misiune a fost verificarea platformelor digitale pentru delictele de opinie („wrongthink”). Lupta acestor organisme birocratice împotriva pretinselor „dezinformări”, a „scepticismului”, a dubiilor privind măsurile de protecție ori privind „vaccinarea” a fost, în fapt, o tiranică ofensivă împotriva liberei expresii și a dizidenței.[18] Lor li s-a adăugat o mai veche unitate polițienească, dedicată anchetării tuturor incidentelor neincriminate legal, dar „motivate de ură” („non-crime hate incident”), intitulată, cum altfel?, NHCI și organizată ca structură specializată a poliției gândirii („thoughtpolicing”). Crimele care au căzut în competența acestei structuri au fost, cum altfel?, numeroase și extrem de grave. Cu titlu de exemplu, apelativul „terorist” utilizat de un student asiatic în discuție cu alt coleg asiatic, aluzia unui comedian la propaganda transhumanistă ori claxonarea prea insistentă a unei persoane de culoare.[19]

Da, cred că este cazul să părăsiți Anglia. De altfel, sunt sigur că, speriați de-atâtea amenințări cu boli ale exprimării libere, ați luat-o deja la sănătoasa. Asta mai ales că, recent, BBC și-a lansat propriul ministeraș al adevărului, numit BBC Verify. Un ministeraș condus de-un meseriaș, „specialist în dezinformare”, Marianna Spring, care va avea la dispoziție, conform știrilor din presă, 60 de jurnaliști reuniți din tot felul de departamente cu denumiri unele mai rezonante decât altele: BBC Reality Check fact-checking service, the BBC World Service Disinformation Team, the BBC Monitoring Disinformation Team and BBC Trending, plus „specialiști” în „dezinformare climatică” („climate disinformation”) și „dezinformare medicală” („health disinformation”). Peste toate, podcastul-minune al BBC Verify, Marianna in Conspiracyland[20], va avea ca misiune principală protejarea securității în Marea Britanie, grav amenințată de pericolul insurecțiilor violente care pot fi generate de „dezinformare” și „păreri dăunătoare”.[21] Până una alta, dacă mai sunteți în Marea Britanie, BBC vă cere să stați, deocamdată, liniștiți, că el, Verify, va verifica toate faptele („fact check”), va da de pereți cu conspiraționiștii, îi va face de râs și va dicta adevărul.[22] Aha, nu mai sunteți pe-acolo?…

Aha… ați trecut înot Canalul Mânecii în Uniunea Europeană, federația drepturilor omului și-a câinilor cu libertăți în coadă. Aici vă întâmpină, dacă nu știați, Regulamentul Serviciilor Digitale (The EU’s Digital Service Act) care impune, și el, giganților care domină digitalizarea socială și socializarea digitală să aibă grijă mare, mare grijă!, ca să cenzureze „falsurile” și „informațiile susceptibile să amenințe siguranța persoanelor” („the content that could make people unsafe”)[23]. În conformitate cu surse dintr-o dragă jurisdicție membră a Uniunii Europene, în strânsă logodnă cu Regulamentul, apare și un Cod consolidat „de bune practici”, „componentă esențială a setului de instrumente al Comisiei pentru combaterea răspândirii dezinformării în UE”. Concret, noul Cod (al cărui grai sau tălmăcire nu-mi aparțin, evident, dar mă lasă fără grai) „nu se adresează doar marilor platforme, ci și unui mare număr de diverși actori care pot contribui la a atenua răspândirea dezinformării, iar numeroși alți posibili semnatari sunt bineveniți să adere la acesta”. El promovează „eliminarea stimulentelor financiare pentru răspândirea dezinformării, astfel încât vectorii dezinformării să nu obțină venituri din publicitate” și ar vrea în domeniul său de aplicare: „comportamente manipulatoare, cum ar fi conturile false, boții sau materialele deepfake răuvoitoare care contribuie la propagarea dezinformării”; „capacitarea utilizatorilor prin punerea la dispoziție a unor instrumente mai bune de recunoaștere, înțelegere și semnalare a dezinformării” (?!); „dezvoltarea verificării veridicității informațiilor în toate țările UE și în toate limbile Uniunii, concomitent cu asigurarea unei remunerații echitabile pentru activitatea desfășurată de verificatorii veridicității informațiilor”(?!); „asigurarea transparenței publicității politice, permițându-le utilizatorilor să recunoască cu ușurință anunțurile publicitare politice datorită unei mai bune etichetări și informări privind sponsorii, cheltuielile efectuate și perioada de afișare”; „creșterea sprijinului pentru cercetători, prin îmbunătățirea accesului acestora la datele platformelor”; „evaluarea impactului codului prin intermediul unui cadru solid de monitorizare și prin transmiterea periodică de către platforme de rapoarte cu privire la modul în care își pun în aplicare angajamentele”; „înființarea unui centru de transparență și a unui grup operativ care să ofere cu ușurință o imagine de ansamblu transparentă asupra punerii în aplicare a codului, asigurându-se că acesta continuă să fie adaptat exigențelor viitorului și adecvat scopului”(?!)[24]. Vă rog să mă iertați, dar puteți fi chiar dumneavoastră verificatorii dezvoltării impactului transparenței exigenței veridicității informațiilor citate. N-am adăugat nicio virgulă și n-am răstălmăcit deloc…

Și, dacă nu mă credeți, luați măcar act de anunțul Comisiei Europene privind VLOP-urile, Foarte Marile Platforme Digitale, („Very Large Online Platforms – VLOPs”) care vor fi foarte strict verificate din perspectiva combaterii dezinformării în lumina Regulamentului menționat mai sus. Prin urmare, VLOP-urile vor fi obligate să „evalueze, să modereze riscurile sistemice și să asigure robuste instrumente de moderare a conținutului” („the designated services will be required „to assess and mitigate their systemic risks and to provide robust content moderation tools”). (Vă rog să mă iertați, din nou, nu-s vorbele mele.) Asta pentru că, „cu cât mai multă diligență în moderare, cu atât mai puțină dezinformare” („More diligent content moderation, less disinformation”).[25] Ce bine zis.

Nu prea știu pe unde v-ați aciuat în Uniunea Europeană, dar dacă sunteți cumva în Franța, trebuie să vă închinați Ministerului Veridicității din Hexagon, numit Ministerul Tranziției Digitale si Comunicațiilor Franceze  („French Digital Transition and Telecommunications Ministry”) care își plasează, și el, pe frontispiciu, „adevărul” că „dezinformarea este una dintre cele mai grave amenințări la adresa democrației” („disinformation”, the ministry’s main function, „is one of the gravest threats weighing on our democracies”), iar dacă, cumva, Doamne feri!, Musk nu acceptă cenzura din partea Uniunii Europene, „Twitter va fi interzis” („If Musk doesn’t accept the EU’s censorship, Twitter will be banned from the EU”).[26] Dacă mai sunteți în țara libertății, egalității și fraternității și doriți să fiți liberi pe rețelele de pretinsă socializare, atunci aveți grijă ce și cum comunicați și cu cine fraternizați, pentru că aceste rețele au fost considerate „inacceptabil de pasive” și s-au făcut vinovate de răzmerițele recente care au dat foc Franței. Din nou, ăsta nu este avertismentul meu, ci al unui înalt comisar european, Thierry Breton, francez lui-même, care, după ce a declarat sentențios că „Eu sunt regulatorul” („I am the regulator”), un fel de LEtat, cest moi, a tras de urechile digitale respectivele rețele, care „n-ar fi făcut destul” („not having done enough”) pentru blocarea revoltelor, amenințându-le că, după 25 august (dată la care recomandările trimise VLOP-urilor devin instrucțiuni ferme), schimbăm foaia: ori vor deveni „proactive” și se vor pune cu burta pe cenzură, ori vor avea de suportat sancțiuni.[27] Ei comédie!…

Prin urmare, poate ați decis să fugiți din Marele Paris și poate ați ales ca destinație tocmai Micul lui frate, la noi, aici, printre mici și mitici. Este locul în care, pe vremuri, cenzura era fentată prin șopârle și alte lighioane-bancuri, partidul minte, partidul minte, partidul, minte înțeleaptă. Ce vremuri, ce cenzură! Opțiunea dumneavoastră nu pare însă prea sănătoasă de vreme ce, astăzi, în România, ni se pregătește înlocuirea cenzurii umane, bună de fentat uman, cu un Mic Brother savant-sintetic: „un sistem IT bazat pe Inteligență Artificială (IA) care să monitorizeze în timp real conținutul online de pe platformele de social media, site-uri de știri, blog-uri, dar și conturile celor mai influenți influenceri – jurnaliști, celebrități și demnitari. Scopul este detectarea, analizarea și combaterea dezinformării și a propagandei.”[28]

Români, (puteți să) treceți Prutul la brothers, înot rapid, dar nu vă așteptați că scăpați de Big Brother care is watching you și în Moldova, unde El se va numi Centrul Național de Apărare Informatică și de Combatere a Propagandei, mai pe moldovenesc-americănescă spus, PATRIOT. Patriotul își propune, evident, să-și apere cetățenii de manipulare și să dezvolte „rezistența pentru apărarea faptelor reale” („development of citizens’ resistance to the real facts”) (Dacă nu se înțelege, asta este din cauza englezei, sorry).[29]

Nu exclud ca, după acest periplu, să vă simțiți deja angoasați. Dacă v-ați luat lumea-n cap și-ați ajuns la capătul ei, n-am vești prea bune pentru dumneavoastră: dacă vreți să vă simțiți, să gândiți și să vă exprimați liber, ei bine, în Noua Zeelandă, va trebui să aruncați la coș orice gânduri sau opinii proprii, ptiu drace!, pentru că, potrivit premierului acestei lumi libere, „guvernul este și va continua să fie unica sursă a adevărului” („Dismiss Anything Else. We Will Continue To Be Your Single Source Of Truth”).[30]

Dacă ați luat-o la înot din nou și ați decis să acostați în Australia, mă tem că ați înotat în direcția greșită. Și asta n-o zic doar celebrele sondaje de opinie și nici pățania sărmanului Djokovic, ci o confirmă chiar comisarul pentru eSafety care a pledat în fața Forumului Economic Mondial pentru nevoia unei „recalibrări a liberei expresii” („recalibration” of free speech)[31]. În plus, ministrul comunicațiilor din această țară a susținut cu tărie înființarea Autorității Mass-media și Comunicațiilor Australiene (Australian Communications and Media Authority’s – ACMA) a cărei principală misiune este prevenirea „dezinformării” pe platformele digitale și care, în strânsă cooperare cu Departamentul de Afaceri Interne (Department of Home Affairs – DHA) și cu Organizația Australiană de Informații privind Securitatea (Australian Security Intelligence Organization – ASIO) va trebui să asigure „administrarea cenzurii” („censorship management”) în special cu privire la „scepticii vaccinării” și la „activiștii anti-carantinare”)[32]. Ca rezultat al acestei cooperări, una dintre recentele isprăvi în managementul censorship-ului este eliminarea unei postări în care cineva se plângea că Ministerul Sănătății utilizase un limbaj manipulator emoțional („emotionally manipulative language”).[33]

Că tot am pomenit de Forumul Economic Mondial, de notat că politicile acestuia în domeniu nu diferă deloc de cele evocate anterior, una dintre inițiativele relevante ale acestei organizații vizează constituirea unei Coaliții Globale pentru Siguranță Digitală (Global Coalition for Digital Safety) care își propune „accelerarea cooperării dintre sectorul public și cel privat pentru gestionarea ideilor dăunătoare din mediul online” („accelerate public-private cooperation to tackle harmful content online”).[34] De altfel, grija universală pentru „corectitudinea” și „igiena” informațiilor vehiculate pe glob este probată și de IVerify, instrumentul de cenzură lansat recent de Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite (The United Nations Development Programme – UNDP) ale cărui misiuni sunt, ați ghicit, evitarea „dezinformării”, a „conținutului toxic” și a „poluării” informației și conservarea „integrității” (exact așa, a „integrității”) știrilor („integrity of information”)[35]

Gata, deși inventarul poate continua, nu mai insist (și nu mai rezist). Ați obosit probabil, ca și mine de altfel, înotând printre valurile pline de spumele limitărilor și ale restricțiilor, ale cuvintelor cu sensuri încrucișate și ale instituțiilor cu acronime îmbârligate, ale adevărului înlocuit de post-adevăr și ale dreptului substituit de strâmb.

Nu ne mai rămâne, probabil, decât să înotăm în gând.


[1] Disponibil aici; aici
[2] Disponibil aici
[3] Disponibil aici
[4] Disponibil aici
[5] Disponibil aici
[6] Disponibil aici
[7] Disponibil aici
[8] Disponibil aici
[9] Disponibil aici
[10] Disponibil aici
[11] Disponibil aici
[12] Disponibil aici
[13] Disponibil aici
[14] Disponibil aici
[15] Disponibil aici
[16] Disponibil aici
[17] Disponibil aici
[18] Disponibil aici
[19] Disponibil aici
[20] Disponibil aici
[21] Disponibil aici
[22] Disponibil aici
[23] Disponibil aici
[24] Disponibil aici
[25] Disponibil aici
[26] Disponibil aici
[27] Disponibil aici
[28] Disponibil aici
[29] Disponibil aici
[30] Disponibil aici
[31] Disponibil aici
[32] Disponibil aici
[33] Disponibil aici
[34] Disponibil aici
[35] Disponibil aici


Avocat dr. Florentin Țuca, Managing Partner al ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII