1. Precaritatea justiției franceze
Justiția franceză, atât de venerată cu multe decenii în urmă, traversează azi o criză fără precedent și care are multiple cauze, despre care s-a mai discutat în țara marelui Cod civil, și despre care Napoleon spunea, în exil pe insula Sfânta Elena, că ”Ma vrai gloire, ce n’est pas d’avoir gagné quarante batailles; Waterloo effacera le souvenir de tant de victoires. Ce que rien n’effacera, ce qui vivra éternellement, c’est mon Cod civil”. Iar după două secole ne putem întreba, precum Francois Villon ”ou sont les neiges d’antan?”. Gloria la care se referea fostul împărat al francezilor privea legislația civilă, iar nu cea procesuală sau de organizare judiciară. Cu toate acestea și legislația procesual civilă și cea de organizare judiciară au constituit modele de urmat nu doar pentru un număr important de state europene ci și pentru națiuni de pe alte continente. Exemplul nostru este și el unul reprezentativ.
În Franța, ca și în multe țări democratice europene, se discută de multe decenii despre imperativul de reformare a justiției. Fenomenul este unul complex și explicabil în foarte mare măsură, căci așa cum spunea marele filozof și jurist german Rudolf von Ihering, în drept ca și pretutindeni altundeva progresul nu se oprește niciodată. Așa se explică și reformele întreprinse în ultimele decenii în multe țări europene în domeniul justiției, iar cel mai recent în Italia[1].
La jumătate de an de la adoptarea legilor de reformare a justiției penale și civile italiene (Legile 149 și 150/2022) Ministerul Justiției din Franța a declanșat și el o procedură de reformă a justiției și care se dorește una profundă, mai cu seamă în materie penală, dar și de organizare judiciară. Întrebarea care se poate pune este aceea dacă o atare reformă va fi una decisivă și radicală sau va avea doar soarta reformării apelului în materie civilă și a altor multe reforme.
Înainte de a prezenta câteva din direcțiile fundamentale ale reformei justiției franceze este necesar să subliniem că președintele francez Emmanuel Macron a propus, în timpul primei sale campanii electorale, un plan de reformare a justiției. La data de 8 iulie 2022, Ministerul Justiției a înaintat Președintelui Emmanuel Macron un program de reformă în cadrul căruia sunt înfățișate principalele probleme cu care se confruntă justiția franceză, începând de la criza de personal și insuficiența resurselor financiare.
Criza din justiția franceză nu diferă, în esență, de cea din alte state democratice europene și ea s-a accentuat, cu deosebire în timpul și după criza de COVID-19. Ea are accente foarte asemănătoare și în țara noastră. Este și motivul principal pentru care ne-am propus ca, în cadrul demersului de față, să înfățișăm cele mai caracteristice abordări ale recentei reforme din Franța.
Înainte de o atare abordare este util să precizăm că actuala criză se răsfrânge nu doar asupra instituțiilor judiciare, asupra magistraților, ci și asupra cetățenilor care sunt nevoiți să acceadă la justiție, din varii motive. De altminteri opinia publică franceză nu situează justiția în rândul instituțiilor statale care se bucură de o bună apreciere. Astfel, potrivit unui sondaj efectuat în luna iulie 2022 peste 73 % din cetățenii chestionați au considerat că justiția funcționează rău. Un autor francez constata că înainte de accederea la putere a actualului șef de stat procentul menționat era de 63%. Același autor remarca, în cadrul unui interviu acordat ziarului Le Figaro, că ”termenele sunt insuportabile pentru justiția civilă. În timp ce justiția penală nu-și îndeplinește misiunea încredințată[2]. Același autor mai constată, în același context, că ”magistrații se plâng ei însăși că au alegerea între a judeca încet sau a judeca rău. Avocații se plâng că judecătorii nu vor ca ei să mai pledeze, pentru a proceda mai rapid, ceea ce antrenează o scădere a calității căci cauzele nu reprezintă decât dosare numerice”.
Aprecieri ca cele de mai sus nu au un caracter izolat, ci exprimă o realitate tristă într-o lume democratică în care justiția este împovărată de un volum tot mai mare de cauze, iar resursele nu sunt conforme cu nevoile sistemului judiciar. Din păcate crizele din justiție s-au agravat în ultimul timp în multe țări europene iar cauzele pot fi discutate și pot provoca multe controverse. O explicație la care am făcut referire deja este cea legată de multiplicarea și diversificarea crizelor de tot felul din spațiul nostru geografic și nu numai. Am putea spune că recenta criză pandemică a consumat multe resurse financiare, iar în prezent criza de securitate, respectiv războiul din spațiul nostru geografic cu mari implicați în întreaga Europă și nu numai ne obligă la eforturi financiare și mai mari. Dar o atare abordare nu poate reprezenta până la urmă o scuză foarte pertinentă, căci justiția din Franța, Spania, Italia, România, dar și din alte țări nu a fost în ultimele decenii beneficiara unor fonduri generoase. Trăim într-o lume greu de înțeles și în care se cheltuie enorm pentru crize pandemice reale sau imaginare și, mai ales, pentru pregătirea pentru apărare. Și toate acestea în detrimentul justiției, până la urmă a dreptății, a sănătății și ale educației, care sunt valorile cele mai de preț ale unei națiuni.
2. Obiectivele principale ale reformei actuale
La data de 18 iulie 2023 Adunarea Națională a adoptat, în procedură accelerată, cu o majoritate de 388 de voturi (111 împotrivă) Proiectul de lege privind orientarea și programul Ministerului de Justiție pentru perioada 2023-2027 (prima lectură). În aceiași zi Adunarea Națională a adoptat cu o majoritate de 439 de voturi (65 împotrivă) Proiectul de lege organică privind deschiderea, modernizarea și răspunderea corpului judiciar. Cele două proiecte de lege au ca scop, astfel cum se arată într-un comunicat la Guvernului din data de 3 mai 2023, de ”a face justiția mai rapidă, mai eficace, mai protectoare și mai apropiată de cetățenii noștri”[3].
Primul Proiect de lege conține un set de reglementări care propun modernizarea justiției în perioada 2023-2027. Potrivit comunicatului făcut de Ministerul de Justiție Legea privind măsurile pentru perioada 2023-2027 – Loi d’orientation et de programmation pour la justice 2023-2027 – prevede ”mijloace bugetare și de resurse umane de anvergură istorică, precum și o simplificare a procedurii penale și a organizării judiciare” (t.a). Astfel, se are în vedere o alocare bugetară istorică pentru justiție, astfel că aceasta va ajunge la aproape 11 miliarde de Euro în 2027, ceea ce reprezintă o creștere de 60 % față de anul 2017. În același timp, legea prevede crearea unei resurse umane suplimentare de 10.000 de salariați în următorii 5 ani, dintre care 1500 de judecători (1800 în varianta Senatului) și 1500 de grefieri. De asemenea, prin alocarea bugetară menționată se urmărește și amenajarea a 15.000 de locuri în penitenciare și recrutarea unor agenți contractuali care să ajute personalul titular să supravegheze locurile de deținere[4].
Componenta cea mai relevantă a reformei vizează ”rescrierea” Codului de procedură penală ”pentru a-l face mai clar pentru profesioniști”. În acest scop se va crea un comitet științific care va avea sarcina de a elabora un proiect într-un termen de maxim 18-24 de luni. Se urmărește o mai solidă individualizare a pedepselor, reducerea termenelor de cercetare, facilitarea pedepsei prin muncă în interesul general. Acestea sunt obiective extrem de generale și care au fost jalonate de Ministerul de Justiție. În concret, însă, Codul de procedură penală a suferit ample modificări care sunt destinate să pregătească marea reformă a procedurii penale. Prin legea menționată forul legislativ a abilitat guvernul să reformeze Codul de procedură penal pe calea unei ordonanțe ce ar trebui adoptată în termen de cel mult doi ani și supusă apoi Parlamentului pentru aprobare.
Deosebit de importantă este și reforma privitoare la statutul magistraturii franceze, pe care Ministerul Justiției o consideră ca cea mai ”ambițioasă după 1958, având vocația de a moderniza autoritatea judiciară” (t.a.). în acest scop se urmărește simplificarea accesului în magistratură pentru a permite intrarea în acest corp și a altor profesioniști ai dreptului.
În opinia noastră, deosebit de relevante sunt și modificările propuse de Senat privitoare la recrutarea de judecători din afara sistemului, respectiv din rândul altor profesioniști ai dreptului, cu o anumită experiență în domeniu juridic. În acest sens s-a propus, în concret, posibilitatea de recrutare a unor judecători din rândul unor specialiști. O atare recrutare se face pe bază de concurs. Legea determină și condițiile concrete în care aceste persoane pot participa la concurs pentru numirea în primul sau al doilea grad de jurisdicție. Astfel, de pildă, avocații pot participa la concurs doar dacă au o vechime de cel puțin 5 ani în această profesie. Pentru o instanță de al doilea grad de jurisdicție avocatul candidat trebuie să aibă o vechime de cel puțin 10 ani în această profesie. Pentru cei care profesează în alte domenii juridice, economice, sociale sau administrative vechimea solicitată de lege pentru a participa la un concurs de ocupare a unui post la o instanță de prim grad de jurisdicție este de 7 ani. O dezbatere aparte s-a realizat în legătură cu accesul în magistratură a persoanelor care au titlu de doctor în drept. Senatul a adoptat deja o atare soluție prin propunerea de modificare corespunzătoare a Legii organice privind statutul magistraturii. În concret legea impune, pe lângă condiția candidatului de a deține o diplomă de doctor în drept, și pe aceea de a fi absolvent a unei instituții de învățământ juridic cu o durată de cel puțin 5 ani, precum și o vechime de cel puțin 5 ani în domeniul învățământului sau al cercetării științifice, în condițiile determinate prin Decret al Consiliului de Stat. Accesul în profesie se face și de data aceasta pe baza unui concurs profesional. Toți candidați declarați reușiți la concurs dobândesc calitatea de judecători stagiari și au obligația de a efectua un stagiu de cel puțin 18 luni. De asemenea se urmărește și recrutarea de magistrați cu titlu temporar (a titre temporaire) și onorific.
Proiectul de lege de orientare și programare pentru anii 2023-2027 a înserat, în forma adoptată de Adunarea Națională și alte prevederi de maxim interes. În contextul în care și la noi s-a discutat intens despre legea privind asistentul judecătorului este util să precizăm că Titlul IV din lege, intitulat Deschiderea și modernizarea instituției judiciare a promovat dispoziții extrem de relevante. Astfel, Codul de organizare judiciară (art. 123-4) determină statutul asistenților de justiție (attaché de justice), care în termenii legii ”pot fi numiți în scopul de a exercita, pe lângă magistrații de scaun și de parchet ai Curții de casație, a curților de apel și ai tribunalelor judiciare, funcții de asistență, de ajutor la luarea deciziilor și de susținerea activității administrative precum și pentru promovarea politicilor publice” (t.a.). Potrivit textului menționat asistenți au ”calitatea de funcționari sau de agenți contractuali”. De notat și faptul că asistenții de justiție depun jurământul și ”pot asista la audiențe și au acces la dosarul de procedură pentru îndeplinirea sarcinilor ce le sunt încredințate”. Asistenți numiți pe lângă magistrații de sediu (judecători) ”pot asista la deliberare”.
O noutate legislativă extrem de semnificativă este cea privitoare la înființarea pe lângă curțile de apel a unor consilii de jurisdicție (conseil de juridiction), a căror organizare și componență se stabilește prin decret al Consiliului de Stat. Acesta este definit de lege ca ”un loc de schimb de opinii și de comunicare între jurisdicție și cetate”. Parlamentarii aleși în circumscripția unei jurisdicții sunt invitați să participe la consiliul de jurisdicție. Textul în discuție are o redactare imperativă (art. 312-9 Cod de organizare judiciară). Fără îndoială că doar invitarea parlamentarilor este obligatorie pentru jurisdicție, nu și participarea parlamentarilor la reuniunile consiliului. Pentru a evita orice controversă legea precizează că aceste consilii ”nu exercită niciun control asupra activității jurisdicționale sau asupra organizării tribunalului judiciar”. De asemenea, textul în discuție subliniază că litigiile individuale nu pot fi evocate în cadrul reuniunilor consiliului judiciar. În aceiași logică sunt create și consilii judiciare pe lângă tribunalele și curțile administrative, sens în care a și fost modificat Codul justiției administrative.
Reglementarea la care ne referim este una care poate ridica semne de întrebare asupra utilității ei. Apreciem că aceasta reprezintă o măsură legislativă interesantă și utilă pentru realizarea unui dialog între jurisdicții și cetățeni. O explicitare a acestei soluții poate fi identificată în Raportul Anexat la Proiectul de lege adoptat de Adunarea Națională. Potrivit Raportului, ideea unei consultări a instituției judiciare cu cetățenii a fost lansată de Președintele Republicii, la data de 18 octombrie 2021, la Potiers, în prezența unor cetățeni, aleși, grefieri, notari, avocați și alți profesioniști ai dreptului, acțiune considerată a marca ”o deschidere inedită a instituției judiciare”. Într-un atare context Președintele francez a reamintit imperativul restaurării ”pactului civil dintre Națiune și justiție”.
O atare abordare a fost necesară și datorită unor critici aduse sistemului judiciar pentru lipsa sa de transparență. O critică recentă a fost formulată de un cunoscut fost judecător de instrucție de la Curtea de Apel din Paris. Acesta făcea referire mai întâi la două declarații făcute de Primul Președinte al Curții de Casație, doamna Chantal Arens și de procurorul general Francois Molins, în cadrul unei întrevederi cu Președintele Republici. Primul magistrat al țării declara că singurele cauze ale dificultăților din justiție se datorează lipsei de resurse materiale și umane, lipsei de tehnologie și multiplelor reforme întreprinse. Iar procurorul general preciza, în același context, că nu este posibil, într-un stat de drept, să acceptăm ca instituția judiciară să fie decredibilizată și destabilizată[5].
Autorul la care ne referim nu împărtășește punctele de vedere exprimate mai sus, sens în care invocă decizia CEDO Roland Dumas c/France din 15 iulie 2010 (cauza 34875/07). Decizia menționată justifică aplicarea unui standard ridicat de protecție a libertății de expresie și atunci când este vorba de abordări de interes general, inclusiv de cele relative la modul de funcționare a autorității judiciare. Pe bună dreptate autorul se întreabă care ar fi motivul pentru care ”singura instituție a cărei funcționare nu ar putea fi criticată, în timp ce putem critica politica președintelui Republicii, guvernului, aleșilor naționali și din teritoriu, acțiunea poliției, armatei etc.?”. El se mai întreabă de ce răspunderea magistraților este în joc doar în extrem de rare cazuri, în timp ce interpelarea justiției pentru reaua sa funcționare trebuie interzisă cetățenilor și aleșilor. Întrebarea și răspunsul autorului sunt clare, dar după părerea noastră nu ridică probleme de interpretare deosebite.
În acord cu poziția acestui autor și cu decizia invocată credem că totuși situația din Franța nu este diferită de cea din alte țări, inclusiv din România. Dovadă este însăși articolul la care ne referim și în care autorul critică instituția judiciară și pe reprezentanți ei. Fără îndoială că aici ne aflăm și în prezența unei declarații mai puțin inspirate ale celor doi demnitari din cadrul sistemului de justiție.
Referirea la articolul evocat nu ar fi însă completă dacă nu am reține că autorul consideră că una din marile probleme ale justiției este cea legată de păstrarea unui sistem judiciar arhaic și nereformat. El recunoaște că motivele actualei situații din justiția franceză sunt multiple și nu pot fi disociate, iar lipsa de resurse este una importantă. Acesta remarcă că, totuși, justiția nu a reușit să se reformeze, rămânând ineficientă, în timp ce alte instituții au procedat în mod corespunzător, oferindu-ne ca exemplu Administrația fiscală și Poșta, care în douăzeci de ani a decis reducerea numărului de agenți. El arată în acest sens că un birou de poștă din anul 2020 nu are nimic de a face cu un birou de poștă din anul 2000, ceea ce nu se poate spune despre tribunale. Comparația poate fi una discutabilă și frustrantă pentru justiție. Dar mai există o realitate evocată de un alt autor, anume aceea că în materie de digitalizare ”lumea tribunalelor are o întârziere tehnologică de 30 de ani față lumea privată”[6]. Acest din urmă autor mai justifică grava criză din justiția franceză și prin faptul că țara sa alocă doar 70 de Euro pe cap de locuitor pentru sistemul judiciar, mult mai puțin decât toate țările vecine, în timp ce Germania alocă 171 de Euro pe cap de locuitor.
De remarcat faptul că și acest Raport evidențiază lentoarea judecăților ca una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă justiția franceză. În acest sens s-a subliniat că, în materie civilă, durata medie a unui proces în fața tribunalului judiciar a fost de 9,9 luni, în fața curților de apel de 15,7 luni, în fața tribunalelor de muncă de 16,3 luni, iar în fața tribunalelor comerciale de 10 luni. În materie penală, durata unei proceduri judiciare penale (mai puțin ancheta în fața organelor de poliție) s-a situat la cca. 13 luni. Potrivit Raportului obiectivul, în materie civilă, este acela de soluționare a unei cauze într-un termen de cel mult 13, 5 luni până la finele anului 2023 și de cel mult 11,5 luni până la finele anului 2027.
Raportul aduce o critică severă procedurii penale, care este considerată ca una care a devenit ”din ce în ce mai complexă și dificilă pentru a fi înțeleasă atât de profesioniștii dreptului cât și de justițiabili”. În opinia autorilor raportului codul de procedură penală a format obiectul ”unei inflații normative fără precedent după intrarea sa în vigoare în anul 1959”, fiind modificate peste 2000 de articole, ca urmare unor noi politici penale, dar și a necesității de a se transpune în legislație unele norme supranaționale și pentru luarea în considerare a unor decizii jurisprudențiale. În atare condiții raportul propune constituirea unui comitet științific care să aducă clarificările necesare în privința normelor penale actuale, pe de o altă parte, și să simplifice procedura penală, pe de altă parte. În acest fel se așteaptă să se realizeze o veritabilă recodificare în materie penală.
În materie penală se urmărește și instituirea la nivelul fiecărui departament a unui comitet operativ de identificare a infracțiunilor privitoare la mediul ambiental. De asemenea la nivelul fiecărui tribunal judiciar și curți de apel urmează să se creeze până la data de 1 ianuarie 2024 câte un grup de luptă împotriva infracțiunilor intrafamiliale.
Un obiectiv guvernamental major este și cel privitor la reorganizarea Poliției Judiciare. Proiectul a stârnit însă multe controverse. El propune și intensificarea luptei împotriva infracțiunilor cibernetice, sens în care Senatul a preconizat crearea a 8500 de posturi suplimentare de polițiști și jandarmi, dintre care 3.000 începând din acest an[7].
În domeniul organizării judiciare Senatul a adoptat și o propunere controversată, anume aceea de creare, cu titlu experimental, a unui număr de 9 sau 10 ”tribunale pentru afaceri economice”, care să înlocuiască actualele tribunale de comerț. Se preconizează ca noile jurisdicții să aibă o competență extinsă și la afacerile privind agricultorii și la cele privind profesiile liberale.
Modificări importante sunt prevăzute și cu privire la obligațiile magistraților și la răspunderea disciplinară. În acest sens reținem ca relevantă redefinirea abaterii disciplinare, sens în care s-a propus modificarea art. 44 alin. (1) din Legea organică privitoare la statutul magistraturii: 58/1270 din 22 decembrie. Definiția propusă este următoarea: ”Orice încălcare de către un magistrat a independenței, imparțialității, integrității și probității, a loialității, a conștiinței profesionale, a onoarei, a demnității, a respectului și a atenției acordate altuia, rezervei și discreției, sau a obligațiilor inerente exercițiului funcțiilor lor, constituie abatere disciplinară”. Remarcăm generalitatea unei atare definiții, dar și posibila dificultate de identificare a unor abateri, cum sunt cele privitoare conștiința profesională a magistratului.
Unele modificări interesante vizează și Legea nr. 94-100 din 5 februarie 1994 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Proiectul definește obligația CSM de a ”elabora și face publică o cartă de deontologie a magistraților, după consultarea directorului general al administrației funcției publice, a comisiei de deontologie a funcției publice, a colegiului de deontologie a magistraților din cadrul ordinului judiciar, a inspecției generale de justiție și a organizațiilor sindicale reprezentative”.
Reglementarea propusă evocă și unele obligații importante ale membrilor CSM în materie de transparență, dar și sancțiuni energice pentru nerespectarea acestora. Astfel, în lipsa oricărei alte obligații asemănătoare, membrii CSM sunt obligați să adreseze președintelui Înaltei Autorități pentru transparența vieții publice o ”declarație exhaustivă, exactă și sinceră a situației lor patrimoniale, în timp de cel mult două luni de la instalarea în funcție și în două luni după încetarea funcțiilor lor”. Legea determină bunurile mobile și imobile cu privire la care trebuie făcută declarația menționată, inclusiv asupra conturilor bancare și a oricăror instrumente de economisire. Declarația vizează și pasivul patrimoniului. Orice modificare a situației patrimoniale implică o declarație complementară. Nerespectarea acestor obligații antrenează sancțiuni extrem de energice și pe care noi le considerăm firești într-o lume democratică în care magistratul trebuie să fie unul din cele mai relevante exemple de corectitudine și bună-credință. O altă justificare nu trebuie să existe. Magistratul care încalcă legea, ca și un demnitar al națiunii, atunci când comite o faptă gravă nu poate fi tratat cu blândețe sau ca un simplu cetățean.
Potrivit modificării propuse, fapta persoanelor prevăzute de lege, inclusiv cele menționate, și care nu depun declarația privind situația lor patrimonială, omit să declare o parte substanțială din patrimoniul lor sau furnizează o evaluare mincinoasă a patrimoniului lor se sancționează cu ”3 ani de închisoare și 45.000 de Euro amendă”.
Recenta reformă franceză intervine după o lungă criză și după încercări repetate de soluționare a acesteia. Există speranța că de data aceasta reforma va da rezultatele urmărite, deși procedurile judiciare rămân, totuși, unele arhaice și încărcate de un formalism exagerat.
O ultimă precizare necesară și utilă pentru înțelegerea corectă a demersurilor realizate de legislativul francez este aceea că între cele două camere există și unele soluții divergente. Acestea urmează să fie soluționate în cadrul unei comisii mixte (Senat-Adunarea Deputaților) care se va întruni după vacanța parlamentară, respectiv în cursul lunii octombrie.
3. Concluzii
Franța a rămas aproape două secole un exemplu urmat de multe națiuni europene, latino-americane, și nu numai, ca un model, legislativ în materie civilă și de organizare judiciară. Dar marile crize din ultimele două decenii, mai ales cele din ultimii ani, au afectat puternic și sistemul judiciar francez. Explicațiile sunt multiple astfel cum am arătat deja și pe ele le putem identifica și în țara noastră.
Explicațiile nu-i mulțumesc pe cei care au nevoie de justiție, care este, astfel cum remarca René de Chateaubriand, ”pâinea poporului, el este întotdeauna înfometat de ea”. În mod evident, justiția secolului XXI nu este justiția Evului Mediu, ea se exercită în numele poporului, care solicită dreptate și rapiditate. Iar judecătorii trebuie să o exercite în mod independent și imparțial. Dar, fără îndoială, că pentru realizarea unui atare deziderat este nevoie de resurse, căci justiția, la fel ca democrația, este scumpă, dar efortul merită făcut.
Lipsa de resurse[8] nu poate fi pusă în sarcina justiției, responsabilitatea cea mai importantă revenind legislativului și executivului, care a lăsat mult timp în afara priorităților sale justiția, sănătatea și educația. Să nu aibă globalizarea nevoie de aceste valori ? Răspunsul nu poate fi unul negativ. Dar poate că ordinea priorităților este alta.
Reformele propuse de Ministerul de justiție francez sunt importante și ele tind la soluționarea unora dintre problemele grave cu care se confruntă justiția. Poate că unele din aceste soluții ar trebui să ne inspire și să procedăm și noi la o reformă profundă, care să aibă în vedere cu deosebire o restructurare fundamentală a organizării noastre judiciare. Este o temă pe care nu este cazul să o reluăm în acest context. Dar avem sentimentul că la noi situația nu este una fundamental diferită de cea din Franța, afirmație care vizează atât situația resurselor umane și materiale, cât pe aceea a lentorii cu care se judecă procesele civile și penale. Iar din acest ultim punct de vedere socotim că reforma franceză va conduce la o celeritate mai mare decât cea din România, deși poate insuficientă. De ce în unele țări nordice și chiar într-o țară vecină celeritatea este una salutară și greu de conceput pentru noi ?. Simplu. Pentru că sistemele judiciare din aceste țări sunt mai flexibile și mai raționale (fără mai mult de două trepte de jurisdicție).
Pe de altă parte, exemplul francez privitor la recrutarea, prin concurs, a magistraților din cadrul altor profesii ar trebui să reprezintă o sursă de inspirație și pentru legiuitorul român, în sensul instituirii unor criterii de vechime mai exigente. Modelul consiliilor judiciare, la care ne-am referit, în contextul demersului de față, ar putea reprezenta o altă sursă de inspirație, favorizându-se astfel un dialog instituțional al instituțiilor judiciare cu cetățenii.
Reforma franceză a justiției cuprinde un amplu program de recodificare în materie penală și instituie mijloace mai eficiente de individualizare a pedepselor și de fermitate în materie de pedepse. Asemenea soluții ar trebui să prevaleze și la noi. Un pas important, credem, că a fost făcut prin propunerile actualului ministru de interne de instituire a unor pedepse ferme pentru cei care conduc sub influența drogurilor sau a altor substanțe ori sub influența băuturilor alcoolice. Măsura confiscării mijlocului de transport pentru cazul în care aceste persoane săvârșesc accidente în trafic care se soldează cu decesul unei persoane este una salutară.
Imperativul unei noi reforme a sistemului judiciar și a justiției trebuie să constituie una dintre cele mai mari priorități ale legislativului și ale Ministerului justiției. In opinia noastră orice reformă trebuie să aibă același scop: accelerarea judecăților și sporirea calitativă a actului de justiție. Nu credem că mai este posibil ca o instanță din România să stabilească un termen de judecată, astfel cum s-a întâmplat recent, în luna iulie a acestui an, cu primul termen de judecată în luna decembrie 2024. Iar acest lucru s-a întâmplat în România secolului XXI. Tot astfel nu este justificat nici volumul mare de cauze ce revine unui judecător, astfel cum a remarcat un membru al CSM[9]. Acesta preciza că pentru studierea a 111 dosare, cifră reală și care vizează o ședință de judecată de la o instanță din țară, judecătorul ar trebui să aloce în medie 8,65 minute. Lecturând articolul la care ne referim ne-am reamintit de situația de la tribunalul judiciar din Lyon unde tot la cca. 8 minute se pronunță o hotărâre. Poate căci aici și în Franța exemplele singulare nu pot fi decisive, existând, în opinia noastră și o problemă de distribuire a sarcinilor între judecătorii acelei instanțe, dar și o problemă de organizare judiciară, adică de atribuire de competențe între instanțele de grad diferit. Oricum situația invocată de distinsul membru CSM este reală și ea ar trebui soluționată cu celeritate. Judecătorii nu trebui transformați în roboți sau simpli funcționari de birou, ei merită tot respectul pentru munca depusă, dar și ei datorează respect poporului în numele căruia acționează și pronunță hotărâri, căci nu poate exista libertate și democrație efectivă fără dreptate.
[1] A se vedea pentru detalii asupra reformei din Italia I. Leș, Secvențe asupra recentelor reforme procedurale din Italia, apud https://www.juridice.ro/essentials/6y830/secvente-asupra-reformelor-procedurale-din-italia
[2] H. Lehmann: ”Le reel manque de moyens de la justice nexplique pas tout”, apud https://www.lefigaro.fr/vox/polique/herve-lehamn-l-reel-manque-de moyens-de-la-justice-n-explique-pas-tout-20220727
[3] Projet de loi d’orientation et de programmation du ministere de la justice 2023-2027 (JUST2305124L), apud https://www.legifrance.gouv.fr.dossierlegislatif/JORFDOLE00047538699
[4] A se vedea Les projets de loi pour la justice adoptée par L’Assamblée nationale/Ministere de la Justice, apud https://www.justice.gouv.fr./actualites/actualite/projets-loi-justice-adoptes-lasamblee-nationale
[5] H. Lehmann, Il faut reorganiser le functionnement des jurisdictions plutot que de se lamente sut le manque de moyens, apud https://www.lefigaro.fr/societe/il-faut-reorganiser-le-functionnement-des-juridictions-plutot-que-de-se-lamente-sur-le-manque-de-moyens-20210614
[6] P. M. Sève: La justice a-t-elle seulement les moyens de punir ?, apud https://www.lefigaro.fr/vox/societe/perre-marie-seve-la-justice-a-t-elle-seulement-les-moyens-de-punicrr-20121221
[7] Europoe 1, Le Senat vote largement le projet de loi de programmation du ministere de l’interior, apud https://www.europe1.fr/politique/le-senat-vote-largement-le-projet-de-loi-de programmation-du-ministere-de-lintereur-4241581
[8] A se vedea pentru unele considerații I. Leș, Criza personalului din justiție și destinul tragic al învățământului juridic românesc, apud https://www.juridice.ro/essentials/6605/criza-personalului-din-justitie-și-destinul-trist-al-invatamantului-juridic-romanesc
[9] A se vedea A. Ene, Despre (NE)normarea muncii în instanțe, apud https://www.juridice.ro/702436/despre-nenormarea-muncii-in-instante.html
Prof. univ. dr. h. c. Ioan Leș
Profesor emerit Universitatea ”Lucian-Blaga” Sibiu
