Precizări introductive:
1. Deoarece procedura în cazul Simonei Halep este în desfășurare, iar conform informațiilor publice, cel puțin una dintre părți intenționează să formuleze apel (la Tribunalul Arbitral al Sportului), astfel nefiind o hotărâre definitivă, ne vom rezuma în cele ce urmează la o analiză pur tehnică, explicativă, a mijloacelor procedurale utilizate în arbitrajul anti-doping în general, și cel al cazului de față, în special. Nimic din analiza de față nu antamează fondul cauzei sau opinia subiectivă a autorilor asupra persoanelor implicate, respectiv asupra vinovăției sau lipsei acesteia.
2. Cu titlu de remarcă, în România, cazurile de răsunet au mult mai mare impact decât acțiunile educative întreprinse, în mod lăudabil, de către Agenția Națională Anti-Doping și de unele organizații sportive precum Federația Română de Fotbal. Îndeosebi în rândul tinerilor sportivi, gradul de informare asupra riscurilor dopajului în sport este foarte scăzut iar, în rarele cazuri în care acesta este mai ridicat, subiectul este cvasi-ignorat ca unul minor; pe principiul ”nu mi se întâmplă chiar mie”.
În acest context, cazuri de răsunet precum cel al Simonei Halep pot contribui major la conștientizarea sportivilor, dar și a categoriei de ”personal asistent” în limbaj de specialitate, respectiv antrenori, medici, persoane din conducerea organizațiilor sportive, întregul staff al unui sportiv sau club sportiv, precum și (aici intervine noutatea introdusă de WADA) părinții sau orice altă persoană care lucrează cu, tratează sau asistă un sportiv care participă sau se pregătește să participe într-o competiție sportivă[1].
În continuare, pentru o înțelegere contextuală a procedurii care a fost urmată în acest caz, ne propunem să prezentăm și clarificăm succint o serie de aspecte mai puțin cunoscute de publicul larg, atât din mediul juridic cât și din cel sportiv.
1. Ce (și de ce) există sistemul anti-doping?
1.1. Scurt istoric și motivele implementării acestui mecanism
Agenția Mondială Anti-Doping (”AMAD” sau ”WADA”) este, în esență, o fundație înființată la inițitiva Comitetului Olimpic Internațional în 1999, în urma unor scandaluri majore legate de dopaj din lumea sportului. Organizația internațională independentă a fost creată cu scopul de a promova, coordona și monitoriza lupta împotriva dopajului în sport, în întreaga lume. Mai important însă, pentru analiza de față, este obiectivul primordial al acesteia, adică protejarea sportivilor și a valorilor unui sport curat la nivel internațional (s.n.).
Modul de conducere al WADA și finanțarea acesteia se bazează (conform prezentării de pe pagina de web a acesteia[2]) pe un parteneriat pe principii egalitare, între Mișcarea Sportivă și guvernele statelor lumii. Până în prezent, la nivel mondial, 193 de țări și aproximativ 700 de organizații sportive au aderat la Codul Mondial Anti-Doping (WADC) [3].
Tribunalele independente care judecă litigii în materia anti-doping sunt organizate de entități private similare curților de arbitraj. Acestea adoptă statute și regulamente proprii de funcționare și chiar anti-doping, însă redactate cu respectarea WADC – acesta din urmă fiind aplicabil cu prioritate în caz de discrepanțe.
În ce privește compunerea Tribunalului Independent al Sport Resolutions, președintele acestuia desemnează membrii unui complet dintre persoanele aflate pe lista de arbitri a Tribunalului. Actuala componență a listei este aferentă mandatului 2021-2024. Procedura presupune numirea unor arbitri independenți față de părțile unui litigiu, față de care se poate formula cerere de recuzare. În cazul de față, nu avem informații că vreuna dintre părți ar fi uzat de acest instrument. Din informațiile publice, președintele completului care a soluționat litigiul de fond este un experimentat arbitru și avocat cu drept de a pleda la cele mai înalte instanțe din Regatul Unit. Al doilea membru este cu pregătire medicală iar al treilea, o fostă jucătoare de tenis.
Pe scurt: WADA, forul suprem în anti-doping, este menită să apere drepturile sportivilor curați, prin urmare și regulamentele subsecvente sunt redactate în același scop.
1.2. Câteva lămuriri lexicale preliminare. Procedurile existente – probele (de urină și sânge), pașaportul biologic al sportivilor (ABP)
Vocabularul WADA/WADC operează cu două tipuri majore de încălcări ale regulilor anti-doping, așa-zisele „încălcări analitice” și „încălcări non-analitice”. Suntem în prezența unei „încălcări analitice” atunci când este depistată, în probele prelevate, prezența unor substanțe interzise în organismul unui sportiv. Pe de altă parte, așa-numitele „încălcări non-analitice” se referă la toate încălcările care nu presupun depistarea directă a unei substanțe interzise în organismul sportivului. Astfel de încălcări pot fi, printre altele, refuzul de a permite prelevarea de probe sau manipularea probelor.
Cele mai întâlnite probe analitice în materia anti-doping sunt testele de urină, urmate, statistic, de cele de sânge. Pe viitor se vor preleva și din sânge uscat, însă acest aspect face obiectul unei discuții separate. Acestea sunt așa-zisele probe analitice, principalele mijloace de probă în această materie. O probă analitică pozitivă reprezintă, automat, un caz de încălcare a reglementărilor anti-doping, în accepțiunea cărora simpla prezență a unei substanțe interzise în organismul unui sportiv constituie temei suficient pentru declanșarea unei proceduri de gestionare a rezultatelor (o investigație propriu-zisă). De asemenea, potrivit normelor de aplicare ale art. 2.1.1 din WADC (prezența unei substanțe interzise), o încălcare a reglementărilor anti-doping este săvârșită în temeiul acestui articol fără a ține seama de gradul de vinovăție al unui sportiv (ceea ce a dat naștere principiului răspunderii obiective). În schimb, vinovăția este analizată pentru a stabili consecințele, respectiv eventualele sancțiuni ale acestei încălcări, potrivit articolului 10 din WADC. Acest principiu a fost în mod constant și consecvent susținut de jurisprudența Tribunalului Arbitral al Sportului (TAS) de la Lausanne – competent să soluționeze calea de atac față de hotărârea analizată.
În plus față de prezența unei substanțe, a mai fost reținută și incidența încălcării prevăzute de art. 2.2 din WADC, respectiv utilizarea (sau tentativa de) utilizare a unei substanțe interzise.
Normele de aplicare ale acestui articol arată că poate fi constatată utilizarea unei substanțe interzise prin orice mijloace temeinice, de încredere (”any reliable means”) precum recunoașterea din partea sportivului, probe testimoniale, înscrisuri, inclusiv date colectate din ABP.
Pașaportul biologic este, în esență, o fișă de evidență, un grafic al valorilor sportivilor prelevate din recoltări de sânge. Acest tip de probe este utilizat pentru a monitoriza evoluția în timp a respectivelor valori și, ținând cont de faptul că doar sportivii incluși în Lotul de Testare Internațional au un asemenea pașaport, monitorizarea are și rolul de a identifica anomalii sau, altfel spus, dezvoltări care pot naște suspiciuni față de aceste valori.
În cuvintele utilizate de WADA, principiul fundamental al ABP este de a monitoriza variabilele biologice selectate de-a lungul timpului, care mai degrabă dezvăluie indirect efectele dopajului, decât să încerce să detecteze o substanță sau metodă interzisă anume.
Neregulile identificate în ABP, cum este cazul Simonei Halep, dau naștere unei încălcări diferite, non-analitice (fără o depistare concretă a unei substanțe interzise) a reglementărilor anti-doping – spre deosebire de o încălcare derivată dintr-o analiză pozitivă (i.e. prezența unei substanțe interzise) a unei probe de urină sau sânge, deci analitică.
Pe scurt: în cazul de față sunt incidente două tipuri de nereguli: (i) analitice, din proba de urină, prin care s-a constatat definitiv că există o substanță interzisă și (ii) non-analitice, din ABP, care au relevat potrivit experților organizației ITIA că analizele de sânge prelevate în timp semnalează un caz de dopaj, mai probabil decât inexistența acestuia – prin administrarea de subtanțe sau metode interzise.
2. Dreptul aplicabil
2.2. Cadrul legal
Reglementarea primordială în litigiile anti-doping în legătură cu evenimente sportive internaționale este Codul Mondial Anti-doping (WADC) elaborat de WADA, la care au aderat marea parte a guvernelor naționale și care este actualizat la fiecare 6 ani – actualmente fiind în vigoare cel din 2021, și regulamentele specifice ale tribunalului independent care soluționează cazul și ale federațiilor internaționale de profil (în cazul de față, ITF – Federația Mondială de Tenis).
2.2. Specificități. Răspunderea obiectivă
O particularitate în materia anti-doping o reprezintă răspunderea obiectivă a sportivilor pentru încălcările anti-doping de tip analitic sau non-analitic. Textul WADC (Anexa 1) și comentariile oficiale precizează că este vorba de o răspundere obiectivă, caracter care rezultă, de altfel din formularea, foarte strictă a articolului 2.1 din WADC (preluat în articolul 2, alin. 2, lit. a din Legea nr. 310.2021): „Este de datoria sportivilor să se asigure că nicio substanță interzisă nu pătrunde în organismul lor. Sportivii sunt răspunzători pentru prezența oricărei substanțe interzise sau a metaboliților ori a markerilor acesteia, depistată în probele lor”. În continuare se prevede expres și că „nu este necesar să se probeze intenţia, vinovăţia, neglijenţa sau folosirea cu bună ştiinţă de către sportiv pentru a stabili o încălcare anti-doping”.
Deși poate părea contraintuitiv (fiind vorba de o răspundere pentru fapta proprie), avem de-a face, într-adevăr cu o răspundere obiectivă. Dacă luăm cazul încălcării reglementate de articolul 2.1 WADC (prezența unei substanțe interzise în proba biologică), ilicitul îl constituie însăși prezența substanței interzise. Dovada prezenței este însăși proba pozitivă. Din decizia publicată în cazul Halep nu reiese existența vreunui caz de înlăturare a răspunderii, precum nereguli în prelevarea și manipularea probelor, cu alte cuvinte prin dovedirea faptului că probele nu provin de la sportiv sau au fost alterate.
În cazul încălcării prevăzute de articolul 2.2 WADC (folosirea unei substanței interzise), ilicitul îl constituie folosirea substanței respective. Proba ilicitului o poate constitui dovada existenței substanței în probele prelevate dar și alte mijloace de probă (pașaportul biologic). Odată stabilită această existență, răspunderea nu poate fi înlăturată pe motivul lipsei culpei (specifică răspunderii subiective). Fără a intra în discuții juridice mai complexe (care ar merita, poate, făcute, dar cu o altă ocazie), să remarcăm că, în practică, depistarea unei substanțe interzise în organism duce la prezumția răspunderii sportivului, fiind în sarcina acestuia să răstoarne această prezumție. Sancțiunea aplicabilă depinde, într-adevăr de lipsa intenției sau a vinovăției, însă nu face obiectul acestei analize, din rațiuni de concizie.
Pe scurt: în materia anti-doping, se pornește de la prezumția că, odată depistată o substanță interzisă în organism, sportivii au sarcina de a răsturna această prezumție.
3. Scurtă analiză comparativă a mijloacelor probatorii în procedura de gestionare a rezultatelor
3.1. Standardele de probă. ”Balanța probabilităților” vs. ”dincolo de orice dubiu rezonabil”
După cum WADC prevede la art. 3.1 iar jurisprudența arbitrală anti-doping aplică în mod unitar[4], organizațiile anti-doping (în speță, ITIA) au sarcina de a dovedi că a intervenit o încălcare a reglementărilor. Standardul de probă este în sensul în care ITIA trebuie să demonstreze încălcarea de manieră satisfăcătoare pentru completul arbitral, ținând cont de gravitatea acuzației. Standardele clasice de probă sunt standardul (cel mai înalt) al convingerii „dincolo de orice dubiu rezonabil” (utilizat în procedurile de tip penal) și standardul „probabilității mai mari” (utilizat îndeobște în procedurile de tip civil). Standardul de probă al ITIA se situează undeva între aceste două puncte terminus. Este mai jos decât orice îndoială rezonabilă, însă mai ridicat decât simpla probabilitate mai mare (să spunem 50,1% contra 49,9%).
Utilizând o comparație din mecanismul majorităților, putem avea în minte ideea unei „majorități calificate”, situate între ”majoritatea simplă” și ”unanimitate”.
3.2. Aprecierea probelor
Din practica arbitrajului anti-doping și analiza jurisprudențială, constatăm că sportivii în cazuri similare trebuie să depună un probatoriu suficient ca să întrunească standardul de probă necesar. Or, în cazul de față, arbitrii nu au fost convinși că probabilitatea contaminării accidentale este mai mare decât cea opusă și că produsul contaminat ar fi putut conduce la depistarea cantității de substanță interzisă în organismul sportivei, prin utilizarea dozelor declarate de aceasta.
4. Studiu de caz. Simona Halep
4.1. Faptele și datele concrete care au stat la baza deciziei Sport Resolutions
Cazul Simonei Halep prezintă două abateri de la reglementările anti-doping: (i) prezența și utilizarea unei substanțe interzise (Roxadustat), care are abilitatea de a crește rezistența la efort și capacitatea de refacere, precum și (ii) nereguli în pașaportul biologic al sportivei începând cu luna martie 2022.
Pentru prima abatere, au fost analizate ambele probe (A și B, din aceeași prelevare) și, în cele din urmă, aceasta este stabilită în mod definitiv – neexistând o situație de abatere de la standardele de testare internaționale și investigații (ISTI) și nici în lanțul de custodie (adică în transportul și depozitarea probelor).
4.2. Procedura în fața unui tribunal independent (e.g. Sport Resolutions). Constatările tribunalului
Numeroase persoane, cu pregătire juridică sau sportivă, își pun câteva întrebări legitime. După cum am precizat la începutul articolului însă, răspunsurile mai complexe antamează fondul și anumite aprecieri subiective. Drept urmare, vom lansa doar răspunsuri punctuale, tehnice, în așteptarea deciziei definitive:
4.2.1. A existat o tergiversare din partea ITIA sau a tribunalului independent?
Lecturând soluția tribunalului putem stabili că: (i) cazul este unul foarte complex, dosarul având aproximativ 8.000 de pagini – un volum impresionant, rar întâlnit. De regulă, dosarele anti-doping conțin maximum 1.000 de pagini; (ii) elementul care a prelungit cu câteva luni procedura a fost necesitatea unei analize aprofundate a ABP-ului sportivei, care a prezentat încă din luna martie 2022 anumite variabile atipice. Prelungirile succesive au fost puse în discuția părților, respectându-se principiul contradictorialității și arbitrii au decis că a fost mai important să poată fi analizat întregul material probator, pentru ambele abateri (substanța interzisă și ABP) decât să soluționeze separat, în primăvara acestui an, doar prima dintre ele; (iii) sportiva era suspendată provizoriu, în pofida repetatelor ei solicitări de ridicare a acestei suspendări. În acest sens, arbitrii au considerat că nu a putut fi prejudiciată printr-o amânare a termenului de audiere cu aproximativ 3 luni, dat fiind că abaterea privind pașaportul biologic era deja adusă la cunoștință și ar fi readus-o în (cel puțin) aceeași situație temporală.
4.2.2. Este suspendarea de 4 ani cea mai drastică sancțiune în cazul de față?
Din documentul publicat, reiese că ITIA a solicitat o sancțiune cu suspendarea pe o durată de 6 ani. Completul arbitral a respins argumentele privind circumstanțele agravante și a stabilit o sancțiune de 4 ani – ce e drept, nedefinitivă. Conform WADC, în cazul în care un tribunal ar reține cele două încălcări mai sus-amintite (analitică și non-analitică) ca fiind abateri distincte, sancțiunea ar depăși 4 ani. De asemenea, în cazul reținerii de circumstanțe agravante, din nou sancțiunea ar depăși 4 ani, păstrând același material probator și aceleași aprecieri asupra dovezilor administrate.
5. Concluzii
Concluzionând, procedura utilizată de tribunalul independent al Sport Resolutions este conformă regulamentelor aplicabile dar și celorlalte proceduri întâlnite în majoritatea jurisdicțiilor sportive anti-doping, respectiv organismelor jurisdicționale din lumea sportului.
Standardele de probă aplicate și mijloacele probatorii administrate sunt prevăzute în mod unitar de reglementările anti-doping și confirmate într-un lung șir de hotărâri arbitrale, începând cu tribunalele independente organizate pe ramură de sport și culminând cu Tribunalul de Arbitral al Sportului de la Lausanne – instanța arbitrală care, după toate probabilitățile, va soluționa calea de atac în acest caz.
[1] Anexa 1 din Codul Mondial Anti-doping, secțiunea ”Definiții”, disponibilă aici. Ultima consultare: 22 septembrie 2023.
[2] A se vedea pagina WADA, disponibilă aici. Ultima consultare: 22 septembrie 2023.
[3] Pentru o imagine mai clară asupra magnitudinii acestui fenomen, a se vedea Codul Mondial Anti-Doping (WADC), disponibil aici. Ultima consultare: 22 septembrie 2023.
[4] Inter alia, hotărârile Tribunalului Arbitral al Sportului CAS 2020/A/6978 & CAS 2020/A/7068; CAS 2017/A/5369; CAS 2016/A/4919; CAS 2016/A/4676; CAS 2017/A/5335.
Av. drd. Paul-Filip Ciucur, CIUCUR MAIER
Av. conf. univ. dr. Lucian Bojin, VALENTIN & ASOCIAȚII
