Amânarea predării persoanei solicitate. Cazuri incidente în materia mandatului european de arestare


REZUMAT

Prezenta analiză vizează un aspect de interes din materia mandatului european de arestare, care suscită în mod constant situații inedite în practică, și anume posibilitatea pe care o are autoritatea judiciară de executare de a dispune amânarea predării persoanei solicitate. Pentru a oferi o perspectivă cât mai complexă, este abordat în mod particular fiecare dintre cele patru cazuri de amânare a predării reglementate de dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu referire la exemple de jurisprudență relevantă. În primul rând, este prezentat cazul în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autoritățile judiciare române, sens în care este detaliată evoluția reglementării prin raportare la oscilația legiuitorului între caracterul facultativ și caracterul obligatoriu al amânării predării întemeiate pe acest motiv, modalitatea în care acest caz poate opera, în funcție de momentul la care intervine și posibilitatea autorității judiciare emitente de a solicita predarea temporară. În al doilea rând, este expus cazul în care se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana solicitată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată, argumentându-se de ce, în ipoteza în care se solicită amânarea predării pe acest temei, efectuarea expertizei este obligatorie, iar în al treilea rând, este analizat cazul în care persoana solicitată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. Nu în ultimul rând, este expus cazul în care, din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana solicitată sau familia acesteia, caz care este abordat și prin comparație cu suspendarea predării.

I. Aspecte introductive.

Ca instrument de cooperare judiciară internațională în materie penală, mandatul european de arestare reprezintă o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei alte măsuri privative de libertate.

Procedura executării unui mandat european de arestare este guvernată de principiul recunoașterii și încrederii reciproce între statele membre, după cum rezultă din cuprinsul Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre[1], verificările pe care le efectuează instanța sesizată în vederea executării limitându-se la condițiile de formă ale mandatului, la eventualele obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate și la motivele de refuz obligatoriu și facultativ prevăzute de lege.

Atunci când se dispune executarea unui mandat european de arestare, pot apărea situații care fac necesară, totuși, o amânare a predării persoanei solicitate către statul solicitant, care nu aduc, însă, atingere principiului invocat mai sus, persoana urmând a fi remisă după încetarea cauzei de amânare sau după împlinirea termenului până la care s-a dispus amânarea predării.

Sediul general al materiei în această privință este reprezentat de dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală[2]. Acestea reglementează în mod expres doar unul dintre cazurile de amânare a predării în materia mandatului european de arestare, teza finală a textului legal menționat reprezentând, în esență, o normă de trimitere la dispozițiile din materia extrădării cuprinse în art. 58 alin. (2) – (5) și (7) din lege.

Din ansamblul acestor prevederi, rezultă că predarea în baza unui mandat european de arestare poate fi amânată în următoarele patru situații:

1. când persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autoritățile judiciare române pentru o altă faptă decât cea în raport de care s-a emis mandatul european de arestare;

2. când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana solicitată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată;

3. când persoana solicitată este gravidă sau are un copil mai mic de un an;

4. când din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana solicitată sau familia acesteia.

Dacă în primele trei cazuri, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea (până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen; până când starea de sănătate a persoanei solicitate se va ameliora; până la întreruperea stării de graviditate ori până la data la care copilul împlinește un an), în ultimul caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.

Amânarea predării se poate dispune odată cu soluţionarea și admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare sau ulterior, dar numai atât timp cât persoana solicitată se află sub imperiul măsurii arestării în vederea predării.

Conform dispozițiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, aplicabile și în materia mandatului european de arestare, în cazul amânării predării persoanei solicitate, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea predării. În cazul în care persoana solicitată se află, la momentul admiterii solicitării de executare a mandatului european de arestare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea predării intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

II. Analiza situațiilor în care predarea persoanei solicitate poate fi amânată.

II.1. Cazul în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autoritățile judiciare române [art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004].

II.1.1. Evoluția reglementării acestui caz de amânare a predării.

În varianta inițială, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 302/2004, acest caz de amânare a predării avea un caracter facultativ, dispozițiile art. 97 alin. (1), care îl reglementau, statuând următoarele: Când persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei”.

Această modalitate de reglementare era în acord cu prevederile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, care în art. 24 alin. (1) stabilea, la fel ca în prezent, că autoritatea judiciară de executare poate, după ce a decis executarea mandatului european de arestare, să amâne predarea persoanei căutate, pentru ca aceasta să poată fi urmărită penal în statul membru de executare sau, în cazul în care a fost deja condamnată, pentru a putea executa, pe teritoriul acestuia, o pedeapsă primită pe baza unei alte fapte decât cea prevăzută de mandatul european de arestare.

Făcând o paralelă cu materia extrădării, se remarcă faptul că tot un caracter facultativ avea, în forma inițială a legii, și amânarea predării persoanei cu privire la care s-a admis o cerere de extrădare, în cuprinsul dispozițiilor art. 60 stabilindu-se că (1) Existenţa unui proces penal în faţa autorităţilor judiciare române împotriva persoanei extrădabile sau faptul că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu împiedică extrădarea. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), predarea extrădatului poate fi amânată. În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfârşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după ce aceasta a fost executată sau considerată ca executată (…)”.

În urma republicării Legii nr. 302/2004, art. 60 a devenit art. 58, iar art. 97 a devenit art. 112, modalitatea de reglementare a cazului de amânare a predării în discuție rămânând aceeași. Prin Legea nr. 300/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală[3], prevederile art. 58 alin. (1) au fost modificate, noul conținut fiind următorul: „În situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen”.

În mod similar, au fost modificate și prevederile art. 112 alin. (1), având următorul conținut: „Dispozițiile art. 58 alin. (1) – (5) și (7) se aplică în mod corespunzător”. Fără ca din expunerea de motive la lege să rezulte cu claritate rațiunea unei astfel de intervenții, se observă că legiuitorul a ales de această dată să facă trimitere în mod global la cazurile de amânare a extrădării, consacrând incidența tuturor în materia predării în baza unui mandat european de arestare și făcând, astfel, obligatorie amânarea predării atunci când persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de autoritățile judiciare române.

Ca urmare a unei noi republicării a Legii nr. 302/2004, art. 112 a devenit art. 114. Prin Legea nr. 306/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală[4], s-a revenit la caracterul facultativ al cazului de amânare a predării analizat, art. 114 alin. (1) având, ca urmare a modificărilor aduse, următorul conținut: În situaţia în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia poate fi amânată până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea poate fi amânată până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispoziţiile art. 58 alin. (2)-(5) şi (7) se aplică în mod corespunzător”.

Conform expunerii de motive la Legea nr. 306/2022, modificările aduse art. 114 au avut drept rațiune clarificarea faptului că amânarea predării sau predarea temporară a persoanei solicitate în baza unui mandat european de arestare, atunci când este urmărită penal sau condamnată în statul de executare, este o opțiune, după cum prevede Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, care utilizează sintagma „poate (…) să amâne predarea”, și nu o obligație.

II.1.2. Existența acestui caz de amânare a predării la momentul la care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare.

Cu ocazia soluționării unei sesizări cu privire la executarea unui mandat european de arestare, după ce instanța evaluează condițiile prevăzute de lege pentru executarea acestuia, în ipoteza în care constată că ele sunt îndeplinite, admite sesizarea și dispune executarea mandatului european de arestare. Deliberarea nu se oprește, însă, aici, instanța fiind ținută să evalueze și incidența vreunuia dintre motivele de natură să atragă amânarea predării. Dacă existența unui dosar în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autorităţile judiciare române nu a fost deja invocată de către aceasta sau de către procuror cu ocazia dezbaterilor asupra sesizării, ea poate reieși din actele dosarului (e.g., cazierul judiciar al persoanei).

Chiar dacă amânarea predării are un caracter facultativ într-o astfel de situație, de cele mai multe ori instanțele române decid să o dispună, rațiunea acestei practici majoritare regăsindu-se în necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, în ceea ce privește componenta dreptului la o apărare efectivă, care nu ar putea fi garantată dacă persoana solicitată ar fi predată.

Spre exemplu, într-un dosar având ca obiect sesizarea parchetului cu privire la executarea unui mandat european de arestare, apărarea nu a adus în discuție faptul că persoana solicitată era judecată de autoritățile române într-un dosar privind o faptă săvârșită pe teritoriul statului român, procurorul fiind cel care a solicitat amânarea predării până la soluționarea definitivă a cauzei respective. În consecință, instanța a dispus amânarea predării până la soluționarea definitivă a dosarului în care persoana solicitată avea calitatea de inculpat în statul român, iar în cazul pronunțării unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea în regim de detenție, până la punerea în libertate a persoanei solicitate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen. Ca temei legal, au fost reținute dispozițiile art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, deși momentul soluționării sesizării era ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 306/2022, prin care acest caz de amânare din materia mandatului european de arestare a fost reglementat în mod distinct de cel din materia extrădării și s-a revenit la caracterul său facultativ. Se remarcă și faptul că instanța a dispus amânarea predării cu toate că dosarul se afla în etapa apelului, în primă instanță inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare fusese suspendată, iar parchetul nu declarase apel, astfel că în calea de atac nu se puteau prefigura decât două soluții alternative, respectiv achitarea sau soluția dispusă de prima instanță, predarea fiind astfel inevitabilă[5].

II.1.3. Apariția unui motiv suplimentar de amânare a predării după ce solicitarea de executare a mandatului european de arestare a fost admisă și s-a dispus amânarea predării în baza dispozițiilor art. 114 alin. (1) teza I din Legea nr. 302/2004.

O situație des întâlnită în practica judiciară este aceea în care, după momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune executarea mandatului european de arestare și amânarea predării în baza dispozițiilor art. 114 alin. (1) teza I din Legea nr. 302/2004, se ivește un motiv suplimentar de amânare a predării în baza acelorași dispoziții legale, care echivalează, în esență, cu un incident ivit la punerea în executare a unei hotărâri în materia mandatului european de arestare.

În această ipoteză, singura cale procedurală prin care poate fi invocată incidența motivului suplimentar de amânare a predării este contestația la executare, întemeiată pe cazul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C.pr.pen. (când se ivește vreo împiedicare la executare). Deși Legea nr. 302/2004 nu prevede în mod expres această procedură, dispozițiile art. 7 din legea specială stabilesc că prevederile ei se completează cu cele din Codul de procedură penală, fiind aplicabile, astfel, și dispozițiile cu caracter general prevăzute de art. 598 și urm. C.pr.pen.[6].

În sensul că aceste dispoziții nu ar fi incidente, în practică au fost aduse mai multe argumente.

Unul a fost acela că hotărârea contestată este pronunțată în procedura specială a executării mandatelor europene de arestare prevăzută de legea specială, și nu asupra fondului cauzei și că procedura vizează un mandat de arestare și nu un mandat de executare a unei pedepse emis în baza unei hotărâri definitive de condamnare.

Dispozițiile art. 598 C.pr.pen. definesc, însă, obiectul contestației la executare ca fiind „executarea hotărârii penale”, fără a limita, astfel, domeniul său de aplicare la hotărârile pronunțate asupra fondului cauzei și la mandatele de executare emise în baza unor astfel de hotărâri.

Aplicabilitatea acestor dispoziții în materia mandatului european de arestare rezultă și din jurisprudența instanței supreme, care a statuat că lămurirea dispozitivului hotărârii prin care s-a dispus, în procedura de executare a mandatului european de arestare, amânarea predării până la soluționarea definitivă a cauzei în care era judecată persoana solicitată de autoritățile române, se poate realiza pe calea contestației la executare[7].

Un alt argument identificat în practică în sensul inadmisibilității unei contestații la executare prin care se invocă un motiv suplimentar de amânare a predării în baza acelorași dispoziții legale pentru care se dispusese deja amânarea predării este acela că într-o astfel de procedură nu s-ar putea dispune ca amânarea predării persoanei solicitate să opereze până la soluționarea definitivă a unui alt dosar decât cel stabilit definitiv de către instanța de judecată prin hotărârea contestată, considerându-se că dacă s-ar proceda astfel, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Atunci când existența unui nou caz de amânare a predării reprezintă, însă, un aspect ulterior momentului rămânerii definitive a hotărârii, modificarea acesteia nu este de natură a aduce atingere autorității de lucru judecat. După cum s-a subliniat în jurisprudența Curții Constituționale, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă, pentru a se pune în acord conținutul hotărârii cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării[8].

Instanța competentă să soluționeze o contestație la executare întemeiată pe cazul reprezentat de ivirea unei împiedicări la executare este instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, iar procedura de rezolvare a contestației la executare este cea comună, reglementată de dispozițiile art. 599 C.pr.pen..

Într-o situație, după ce a fost admisă cererea cu privire la executarea mandatului european de arestare și s-a dispus amânarea predării până la soluționarea definitivă a cauzei în care persoana solicitată era judecată de instanța română și, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen, persoana solicitată a formulat contestație la executare, prin care a cerut amânarea predării până la soluționarea definitivă a unui alt dosar penal în care avea calitatea de inculpat. Cu ocazia dezbaterilor asupra contestației la executare, procurorul a formulat concluzii de respingere a acesteia ca nefondată, invocând faptul că este facultativă amânarea predării, fiind nejustificată o nouă amânare a predării, în condițiile în care noul dosar contestatorul fusese condamnat de prima instanță la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar în cauză a declarat apel doar inculpatul, astfel că nu se putea agrava situația acestuia. Totuși, instanța investită cu soluționarea contestației la executare a constatat că obligaţiile instituite în sarcina instanței de apel prin dispoziţiile art. 364 C.pr.pen. privind participarea inculpatului la judecată s-ar putea constitui într-un impediment la continuarea judecăţii în acea fază procesuală în ipoteza executării imediate a mandatului european de arestare, motiv pentru care a admis contestația la executare și a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a noului dosar penal, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Acest motiv de amânare a fost stabilit suplimentar faţă de cel regăsit în sentinţa penală prin care s-a dispus iniţial amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzei ce forma obiectul primului dosar penal, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen[9].

Într-o altă speță, particularitatea a fost reprezentată de faptul că față de aceeași persoană fuseseră emise două mandate europene de arestare de către autoritățile judiciare ale aceluiași stat. Printr-o primă sentință, s-a dispus executarea unuia dintre cele două mandate europene de arestare și a fost amânată predarea persoanei solicitate până la data soluționării definitive a unui dosar aflat pe rolul unei instanțe din România, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate a persoanei solicitate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Ulterior, printr-o a doua sentință, instanța a dispus punerea în executare a celuilalt mandat european de arestare, dispunându-se și de această dată amânarea predării persoanei solicitate, însă de această dată în raport de două dosare aflate pe rolul instanțelor române (unul dintre ele fiind cel care fusese avut în vedere și cu ocazia dispunerii executării primului mandat european de arestare, iar celălalt fiind un nou dosar).

Raportat la apariția noului dosar pe rolul instanțelor române în care persoana solicitată avea calitatea de inculpat, judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale a formulat contestație la executare. Instanța investită cu soluționarea acestei proceduri a reținut că persoana solicitată este judecată într-un dosar înregistrat pe rolul instanțelor române ulterior pronunțării primei sentințe, ceea ce reprezintă o împiedicare la executarea acesteia din urmă, fiind descoperit un nou motiv care conduce la amânarea persoanei solicitate. Pe cale de consecință, a fost admisă contestația la executare și s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a noului dosar penal aflat pe rolul instanței române, urmând ca, în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, predarea să fie amânată până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen[10].

Tot în practica judiciară, atunci când persoana solicitată avea cunoștință de implicarea sa într-o altă procedură la momentul la care s-a admis executarea mandatului european de arestare, însă această împrejurare nu a fost adusă la cunoștința autorității judiciare de executare imediat, ci abia după punerea efectivă în executare a mandatului de arestare provizorie în vederea predării, instanța a respins ca nefondată contestația la executare. S-a considerat că, procedând în acest mod, contestatorul urmărea eludarea caracterului definitiv al sentinței prin care s-a admis executarea, încercând să valorifice judiciar propria culpă și să obțină, astfel, modificarea unei hotărâri definitive. Astfel, s-a constatat că o eventuală admitere a cererii referitoare la amânarea predării în baza mandatului european de arestare ar lăsa în mod exclusiv executarea mandatului european de arestare la bunul plac al persoanei solicitate, în lipsa unui arsenal juridic care să garanteze că la încetarea motivelor de amânare a predării se poate pune în executare mandatul de arestare, dând posibilitatea persoanei solicitate de a se sustrage executării mandatului de arestare prin părăsirea României, fără ca statul român să poată împiedica aceasta, conferindu-i celui în cauză posibilitatea de a fi deasupra legii și a scăpa de răspunderea penală angajată pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene sau de a comite noi fapte de natură penală, tocmai pentru a împiedica punerea în executare a mandatului european de arestare[11].

II.1.4. Predarea temporară.

În ipoteza în care este incident cazul de amânare a predării determinat de faptul că persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autoritățile române, conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, la cererea expresă a statului solicitant, persoana solicitată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant.

Atunci când cererea de predare temporară este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară este aprobată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a soluţionat cererea de predare, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu. La cererea preşedintelui secţiei penale a curţii de apel, organul judiciar pe rolul căruia se află cauza ori instanţa de executare transmite informaţiile solicitate [art. 58 alin. (5)].

Potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (2) din lege, condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este curtea de apel care a executat mandatul european de arestare. Preluarea persoanei predate şi returnarea acesteia se fac de către autorităţile competente ale statului emitent, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea şi returnarea persoanei predate sunt suportate de statul emitent.

După cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 58 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia.

În practică, după ce s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a unui dosar aflat pe rolul autorităților judiciare române, în care avea calitatea de inculpat, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenție, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, autoritățile judiciare care emiseseră mandatul european de arestare au solicitat predarea temporară a persoanei solicitate pentru o scurtă perioadă de timp, respective intervalul 28.11.2022-05.12.2022 în vederea audierii sale la data de 02.12.2022. Instanța a respins, însă, această solicitare, pe motiv că la acel moment predarea temporară a persoanei solicitate nu se putea realiza în condiţii care sa nu împieteze buna desfăşurare a procesului penal ce se desfășura in România, sens în care s-a avut în vedere faptul că judecata în fond în această cauză abia debutase, fiind acordate două termene în cauză, faptul că persoana solicitată era supusă măsurilor preventive și complexitatea cauzei. Totodată, s-a subliniat necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, ce implică și acordarea posibilităţii persoanei acuzate de a se apăra în mod eficient (prin angajarea unui apărător, consultarea dosarului, formularea de cereri, apărări), nefiind rezonabil să i se pretindă acesteia să facă faţă, în acelaşi timp, la doua procese cu complexitate ridicata, desfăşurate în ţări diferite, în limbi diferite şi sub imperiul unor reguli procesuale diferite. Mai mult decât atât, s-a reținut că persoana solicitată a precizat în mod expres că nu doreşte să fie transferată temporar, precum și că autoritățile judiciare străine ar putea solicita audierea persoanei solicitate prin videoconferință[12].

Într-o altă situație, însă, a fost admisă solicitarea de predare temporară pe o perioadă de 6 luni în vederea finalizării investigațiilor prealabile privind acuzațiile de omor și tâlhărie calificată aduse persoanei solicitate, persoană cu privire la care autoritatea judiciară română de executare a mandatului european de arestare dispusese amânarea predării până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 8 ani și o lună închisoare la care fusese condamnată. În acest sens, s-a apreciat că predarea temporară se impune în vederea asigurării prezenței persoanei solicitate în fața autorităților judiciare competente să desfășoare activitatea de urmărire penală și că acest demers este și în interesul persoanei solicitate, pentru a-și formula și susține apărările în raport de acuzațiile grave care i-au fost aduse. În considerentele hotărârii prin care a dispus predarea temporară, instanța a reținut că existenţa consimţământului persoanei solicitate nu este o condiţie prealabilă în vederea admiterii unei cereri de predare temporară și că, deși aceasta a arătat că nu este de acord cu predarea temporară, nu a putut furniza motive pertinente în vederea respingerii cererii autorităţilor judiciare suedeze privind predarea sa temporară. De asemenea, s-a reținut că susţinerile persoanei solicitate în sensul că ar lipsi detalii privind procesul penal statul solicitant, dar şi ce activităţi urmează a fi efectuate în acea cauză, nu pot constitui motive de refuz a cererii de predare temporară, în condiţiile în care instanța sesizată nu are nicio abilitate legală de a analiza o eventuală legalitate şi temeinicie a acuzaţiilor aduse persoanei solicitate în cadrul dosarului penal aflat în faza de urmărire penală în faţa organelor judiciare străine, nici prin prisma actelor de urmărire penală care urmează a fi efectuate și nici prin prisma probelor care urmează a fi administrate[13].

II.2. Cazul în care se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana solicitată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată [art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004].

Din modul de formulare a acestor dispoziții rezultă că, atunci când se invocă acest caz de amânare a predării, este obligatoriu a se dispune efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se stabilească, cu titlu de obiectiv principal, dacă, în raport de afecțiunile medicale ale persoanei solicitate, este posibilă sau nu deplasarea sa în statul solicitant. Un alt obiectiv util ar fi acela ca experții să stabilească pe ce perioadă de timp nu este transportabilă persoana, în ipoteza în care s-ar constata faptul că boala de care suferă face imposibilă predarea sa imediată.

În mod evident, în absența unor cunoștințe de specialitate, instanța sesizată cu executarea unui mandat european de arestare nu ar putea să stabilească, de una singură, chiar și pe baza unor înscrisuri medicale depuse de persoana solicitată care relevă existența unor afecțiuni medicale, dacă este incident sau nu cazul de amânare a predării prev. de art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, fiind imperativ necesară opinia unei comisii de medici, care să examineze nemijlocit persoana solicitată.

Cu toate acestea, în practică, sunt rare situațiile în care instanța dispune din oficiu efectuarea unei expertize medico-legale atunci când se invocă existența unor boli grave, dar apărarea nu este suficient de diligentă să solicite administrarea acestei probe, respingându-se cererea de amânare a predării pe motiv că incidența cazului prevăzut de dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. a) din lege este condiţionată de constatările unei expertize medico-legale, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză[14].

Chiar și atunci când se solicită efectuarea unei astfel de expertize, sunt întâlnite situații în care această cerere este respinsă ca neîntemeiată raportat la faptul că înscrisurile depuse la dosar sunt edificatoare[15]. Uneori instanțele merg mai departe, formulând aprecieri, fără o opinie avizată, asupra gravității și potențialelor consecințe ale unor afecțiuni medicale. Spre exemplu, într-un caz instanța a constatat că necesitatea efectuării unei intervenții chirurgicale în vederea înlocuirii unei proteze aortice – care rezultă din actele dosarului – nu se poate circumscrie unei stări de săntate precare, cu toate că până și procurorul, atunci când i-a fost acordat cuvântul asupra cererii de efectuare a unei expertize medico-legale, a precizat că, neavând cunoștințe medicale, nu poate aprecia dacă starea de sănătate a persoanei solicitate va fi pusă grav în pericol prin executarea mandatului european de arestare[16].

Ca argument în sprijinul caracterului obligatoriu al expertizei medico-legale poate fi adusă și similitudinea existentă între predarea amânată reglementată de Legea nr. 302/2004 și instituția amânării executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, reglementată de dispozițiile art. 589 C.pr.pen., ambele având un caracter facultativ și folosind aceeași terminologie: „când se constată, pe baza unei expertize medico-legale”. În condițiile în care este unanim acceptat faptul că efectuarea expertizei medico-legale este obligatorie pentru a se constata dacă persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, nu are nicio justificare practica anumitor instanțe care refuză să dispună efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă persoana solicitată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea sa imediată, atunci când se invocă existența unor afecțiuni medicale.

Dacă raportul de expertiză medico-legală confirmă existența unor afecțiuni grave, însă nu cuprinde o concluzie în sensul că acestea fac imposibilă predarea imediată a persoanei solicitate, nu poate fi incident cazul de amânare a predării reglementat de dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Spre exemplu, în practică, într-o situație în care persoana solicitată era diagnosticată cu schizofrenie cronică reziduală cu modificări durabile ale personalităţii şi cu tuberculoză pulmonară secundară cazeoasă ulcerată, fiind totodată dependentă de curator, fără a putea să se îngrijească singură, pe baza actelor medicale depuse la dosar și a relațiilor comunicate de spitalul unde fusese internată persoana solicitată, instanța sesizată cu executarea mandatului european de arestare a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească afecţiunile de care suferă persoana solicitată şi dacă acestea prezintă un caracter grav, cu indicarea posibilelor consecinţe asupra stării de sănătate, în cazul în care s-ar dispune predarea către autorităţile judiciare solicitante. Ulterior, pe baza raportului de expertiză medico-legală, instanța a constatat că nu este incident cazul de amânare a predării, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală reieșea că persoana solicitată se afla sub tratament pentru afecțiunile de care suferea, însă nici una din aceste boli nu puneau persoana solicitată în imposibilitatea de a fi predată şi nici nu ar fi atras consecinţe grave în caz de predare imediată, ele necesitând tratament medicamentos specific. Sesizată cu contestația declarată de persoana solicitată prin curator, instanța supremă nu s-a limitat la a analiza incidența dispozițiilor art. 58 alin. (2) lit. a) din lege, care ar fi atras amânarea predării pe o durată limitată, ci a constatat că în cauză predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare care au emis mandatul european de arestare nu poate avea loc având în vedere starea sa de sănătate, fiind de natură să atragă consecinţe grave şi să echivaleze cu supunerea acesteia la tratamente inumane, din perspectiva stării de sănătate. Contestația a fost admisă, astfel, în baza dispozițiilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, potrivit cărora nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, fiind respinsă sesizarea privind executarea mandatului european de arestare[17].

II.3. Cazul în care persoana solicitată este gravidă sau are un copil mai mic de un an [art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004].

Acest caz de amânare a predării în baza unui mandat european de arestare vizează două ipoteze: starea de graviditate a persoanei solicitate și cea în care aceasta are un copil mai mic de un an. Rațiunea de reglementare a ambelor situații este determinată de interesul superior al copilului, care include asigurarea atât a premiselor pentru buna sa dezvoltare pe durata vieții intrauterine, cât și a posibilității de a se afla lângă mamă până la împlinirea vârstei de un an, pentru a beneficia de o îngrijire corespunzătoare, esențială pentru dezvoltarea sa fizică și psihică.

În practica judiciară, instanța supremă, sesizată cu soluționarea contestației împotriva sentinței prin care se dispusese executarea unui mandat european de arestare, a admis contestația formulată și a dispus amânarea predării, în baza dispozițiilor art. 112 rap. la art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, pe motiv că persoana solicitată era la acel moment mama unui minor de 3 luni, cu o stare de sănătate precară. În considerentele hotărârii, s-a subliniat, printre altele, că întreruperea legăturii cu persoana de care sugarul este atașat fizic, psihic și emoțional poate avea efecte de durată pentru acesta. Totodată, s-a reținut că, deși dispozițiile Legii nr. 302/2004 nu prevăd în mod expres, în analiza incidenței motivelor facultative de amânare a predării trebuie avută în vedere și gravitatea acuzațiilor aduse persoanei solicitate, pentru a verifica în ce măsură restrângerea imediată a drepturilor este proporțională cu scopul urmărit. Prin urmare, instanța a pus în balanță interesul superior al minorului și cel urmărit prin emiterea mandatului european de arestare (constând în aducerea imediată în fața autorităților judiciare emitente), avându-se în vedere fapta concretă reproșată persoanei solicitate și a apreciat că la acel moment interesul minorului era prioritar[18].

Într-o speță mai recentă, a fost admisă contestația la executare formulată de persoana solicitată care născuse un copil între momentul la care s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării și cel la care s-a procedat la punerea în executare a acestui mandat și s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la data la care copilul va împlini un an. Astfel, s-a constatat că este incident cazul de amânare a predării prevăzut de art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, iar în motivarea acestei soluții, instanța a reținut, cu puterea evidenței, că interesul copilului de a se afla lângă mama sa până la împlinirea vârstei de 1 an are prioritate față de necesitatea predării imediate a persoanei solicitate, în vederea executării pedepsei. Totodată, instanța a evidențiat faptul că, deși dispozițiile art. 114 alin. (1) și art. 58 alin. (2) din lege se referă la situația în care cauza de amânare a predării este incidentă în cursul soluționării sesizării privind procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, totuși, această cauză a fost reglementată de legiuitor în interesul copilului nou-născut, astfel că nu se poate face distincție între cele două situații, iar intervenirea ulterioară a cauzei de amânare a predării se încadrează în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C.pr.pen., existând o împiedicare la executarea mandatului.[19]

II.4. Cazul în care, din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana solicitată sau familia acesteia [art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004].

Acest caz de amânare a predării vizează o situație personală excepțională a persoanei solicitate, care ar putea genera consecințe asupra executării mandatului european de arestare, fiind necesară existența unor elemente obiective din care să rezulte riscul real la care ar fi supusă persoana solicitată în ipoteza predării sale.

Noțiunile de „împrejurări speciale” și „consecințe grave” nu sunt definite de legea specială, interpretarea lor fiind lăsată la latitudinea instanțelor de judecată.

În practică, s-a considerat a reprezenta o împrejurare specială faptul că persoana solicitată avea în îngrijire 5 copii de vârste fragede. Prin urmare, s-a dispus amânarea predării pe o perioadă de o lună, pentru a asigura persoanei solicitate posibilitatea de a lua măsurile necesare de ocrotire a copiilor minori și a preîntâmpina, astfel, consecințele grave pe care le-ar atrage pentru aceștia predarea intempestivă a persoanei solicitate. De asemenea, s-a dispus înștiințarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului[20].

Instanța a constatat, însă, că nu era incident cazul de amânare a predării reglementat de dispozițiile art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 atunci când persoana solicitată a invocat faptul că predarea sa imediată ar fi de natură să producă consecințe grave cu privire la familia sa, fiind pusă în imposibilitate de a-i mai fi asigurate mijloacele de trai necesare, solicitând amânarea predării pe o perioadă de trei luni pentru a pune la punct activitatea societății pe care o deține, în scopul asigurării traiului familiei pentru perioada în care va lipsi. În acest sens, s-a reținut că elementele indicate de persoana solicitată nu constituie împrejurări speciale, deoarece de activitatea societății se poate ocupa soția sa, care este asociat și administrator[21].

Aplicabilitatea acestui caz de amânare a predării s-a remarcat în mod deosebit în perioada pandemiei generate de SARS-CoV-2. Spre exemplu, într-o situație, instanța a dispus amânarea predării pentru o perioadă de trei luni de zile începând cu data pronunţării, în baza dispozițiilor art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constatând prin raportare la starea medicală precară a persoanei solicitate (aceasta fiind diagnosticată cu neoplasm colon/sigmoid, carcinom cu metastaze ganglionare, hepatice şi pulmonare, stadiul IV în curs de chimioterapie) și la situaţia epidemiologică internaţională determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, că este incidentă o împrejurare specială generată de pandemia de coronavirus, iar predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana solicitată sub aspectul stării de sănătate a acesteia[22].

În acest context, se impune a fi făcută o referire și la posibilitatea suspendării temporare a predării, reglementată de dispozițiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care stabilesc că În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare grave, cum ar fi existenţa unor motive suficiente pentru a crede că aceasta ar pune, în mod evident, în pericol viaţa sau sănătatea persoanei solicitate. Suspendarea poate fi dispusă din oficiu de către instanţa care a pronunţat hotărârea de predare sau la solicitarea procurorului competent ori a persoanei solicitate (…)”. Aceste dispoziții urmează linia directoare trasată prin dispozițiile art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru a Consiliului nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002[23].

Distincția între amânarea predării și suspendarea predării a fost efectuată în practica judiciară, apreciindu-se că măsura de suspendare a predării este una complementară celei de amânare a predării, cele două instituţii fiind reglementate în mod deosebit, putându-se aprecia asupra suspendării doar dacă, ulterior încercării de predare la momentul în care cauza de amânare încetează prin ajungere la termen, respectarea termenelor de predare nu poate fi respectată[24].

III. Concluzii

Situațiile în care se poate dispune amânarea predării, prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004, sunt variate, însă toate au drept element comun rațiunea care a condus la reglementarea lor, și anume protejarea unor drepturi fundamentale ale omului. Din păcate, în practică, mult prea rar acestora li se acordă valența cuvenită, cel mai probabil considerându-se, în mod eronat, că dispunerea unei soluții de amânare a predării ar echivala cu o nesocotire a principiului recunoașterii și încrederii reciproce dintre statele membre.

Considerăm regretabilă opțiunea majoritară a instanțelor de a dispune amânarea predării doar atunci când este incident un motiv evident, precum acela că persoana solicitată este urmărită penal, judecată sau se află în executarea unei pedepse cu închisoarea pe teritoriul statului român ori acela că persoana solicitată este însărcinată ori are un copil mai mic de un an, în condițiile în care consecințele pe care le-ar putea atrage predarea imediată a unei persoane care suferă de o boală gravă sau a uneia în privința căreia sunt incidente anumite împrejurări speciale ar putea fi, câteodată, chiar mai severe decât în primele două cazuri.


[1] Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
[2] M. Of. nr. 411 din 27 mai 2019.
[3] M. Of. nr. 772 din 11 decembrie 2013.
[4] M. Of. nr. 1110 din 17 noiembrie 2022.
[5] Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Sentința penală nr. 50/P din 16 mai 2023, definitivă ca urmare a respingerii contestației formulate de persoana solicitată, disponibilă pe www.rejust.ro.
[6] Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 302/2004, „Cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel”.
[7] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 1499 din 06 decembrie 2016, disponibilă pe www.iccj.ro.
[8] Curtea Constituțională, Decizia nr. 695 din 8 noiembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 136 din 20 februarie 2019.
[9] Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, Sentința nr. 33/2023 din 13.04.2023, definitivă prin necontestare, disponibilă pe www.rejust.ro.
[10] Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, Sentința nr. 34 din 16 februarie 2023, definitivă prin necontestare, disponibilă pe www.rejust.ro.
[11] Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, Sentința nr. 30 din 11 aprilie 2022, disponibilă pe www.rejust.ro.
[12] Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Încheierea din 19 septembrie 2022, definitivă prin necontestare, disponibilă pe www.rejust.ro.
[13] Curtea de Apel București, Secția I penală, Sentința nr. 240 din 7 decembrie 2020 în Buletinul jurisprudenței Curții de Apel București, Repertoriu anual 2020.
[14] Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, Sentința nr. 17 din 11 februarie 2020, disponibilă pe www.rejust.ro.
[15] Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală, Sentința nr. 49 din 30 iunie 2021, definitivă ca urmare a retragerii contestației formulate de persoana solicitată, disponibilă pe www.rejust.ro.
[16] Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Sentința nr. 117 din 7 decembrie 2021, definitivă ca urmare a respingerii contestației formulate de persoana solicitată, disponibilă pe www.rejust.ro.
[17] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 392 din 1 iulie 2020, disponibilă pe www.scj.ro.
[18] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 311 din 21 martie 2011, cit. de D. Dediu, Mandatul european de arestare, Edit. Universul Juridic, București, 2022, p. 265-266.
[19] Curtea de Apel București, Secția I penală, Sentința nr. 85 din 9 mai 2022, definitivă prin necontestare, disponibilă pe www.rejust.ro.
[20] Curtea de Apel Pitești, Secția penală, Sentința nr. 86 din 30 septembrie 2010, în L.M. Mercan, D. Mercan, Mandatul European de arestare – amânarea predării persoanei solicitate, Revista Dreptul nr. 2/2011.
[21] Curtea de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, Sentința nr. 156 din 2 octombrie 2020, disponibilă pe www.rejust.ro.
[22] Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, Sentința nr. 85 din 21 aprilie 2021, definitivă prin necontestare, disponibilă pe www.rejust.ro.
[23] Conform dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru a Consiliului nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002, În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită”.
[24] Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, Sentința nr. 61 din 26 martie 2020, disponibilă pe www.rejust.ro.


Av. dr. Mihai Mareș, Mareș & Mareș

* Acest articol va fi publicat și în Revista Română de Drept Penal al Afacerilor nr. 2/2023.