Spre un nou model de cercetare (științifică) juridică? Șanse și speranțe

I. Cercetarea juridică românească în termenii săi tradiționali – ai conceperii, desfășurării și rezultatelor scontate și mai ales așteptate – e pusă astăzi radical în discuție, reclamându-se reformarea și afirmarea unui nou model în materie bazat pe promovarea noutății, inter și transdisciplinarității și a durabilității. Încă dominată de abordările tehniciste, care reduc investigația în domeniu la nivel de consultație profesională ori de activitate didactică (de manual și/de seminar), ea se confruntă cu o profundă „criză de creștere” ce implică, spre depășire, confruntarea deschisă cu și soluționarea a trei mai provocări: exprimarea vocației de autentică cercetare științifică, asumarea și promovarea sensului european-occidental de dezvoltare și reformare adecvată a cadrului instituțional de desfășurare în sistem național.

Referitor la prima, mai vechea controversă asupra „scientificității” investigațiilor juridice impuse mai ales de desfășurarea activităților profesionale pendinte domeniului pare a fi definitiv tranșată de noile evoluții, în frunte cu avansurile inteligenței artificiale legate de așa-zisa „justiție predictivă” și de pretinsul „drept izometric”. În plus, o jurisprudență majoră în materie, rezultată dintr-o decizie a Consiliului de Stat al Franței din 14 octombrie 2022, confirmă mai vechile considerații teoretice asupra limpezimii apelor în privința subiectului. Într-adevăr, refuzând conferirea statutului de „cercetare științifică” unei activități de elaborare  a unei teze de doctorat având ca temă particularitățile procedurii de divorț, instanțele franceze au statuat că, dacă cercetarea în drept nu poate fi exclusă, în principiu, din câmpul legal al avantajelor acordate cercetării științifice, posibilitatea de a se bucura de un atare statut rămâne extrem de rară ținând seama de criteriile cerute în acest sens, în special de cel de noutate în raport cu starea cunoștințelor pertinente și dificultatea evaluării în absența unui referențial admis în domeniul juridic.

Mai vechea dispută învățământ/cercetare, mergând până la dilema dacă nu cumva primul nu ar putea ajunge a fi, într-o formă sau alta, un obstacol în producerea de noi cunoștințe și la difuzarea rezultatelor cercetării (L’enseignement du droit, obstacle à la diffusion de la recherche?, Dossier, „Les Cahiers Portalis. Revue française d’études et de débats juridiques” nr. 10, decembrie 2022) pare, la rândul său, a se tranșa radical. Masificarea învățământului superior, transformarea soclurilor de cunoaștere ale studenților rezultate din ciclul secundar, pretinsa schimbare de finalitate a Universității – logica profesionalizării –, complexificarea dreptului, dezvoltarea digitalului, recurența crizelor ș.a. deplasează spre, absolut prioritară și cvasi completă ca preocupare, componenta formării (fatalmente tehnice) pentru piața muncii și ignorarea virtuților investigației științifice propriu-zise. O tendință amplificată și de tensiunea tot mai evidentă dintre „tehnicizarea” învățământului dreptului prin intermediul manualelor, pe de o parte, și o simplificare aparentă și iluzorie a juridicului prin intermediul suporturilor digitale, pe de alta. Și, în plus, să nu pierdem din vedere că, precum și în alte cazuri, complexificarea conduce la pierderea viziunii și ignorarea concepției de ansamblu în cercetarea fenomenului în favoarea specializării de nișă. Așadar, contextul actual al ecuației dintre dreptul pozitiv, învățământ și cercetare presupune în cele din urmă transformarea sa în sensul acordării acesteia din urmă a șansei supraviețuirii prin reformare și relansare.

Conferirea sensului european/occidental pleacă tocmai de aici, continuă cu integrarea cercetării științifice juridice româneşti, cu preocupările proprii conjugate cu prioritățile comunitare și conexiunile structural-instituționale aferente. Fiind prin excelență o construcție juridică, o „fiică a Dreptului”, Uniunea Europeană funcționează și își manifestă virtuțile mai ales prin pârghiile și mecanismele juridice așa încât implicarea în elaborarea dreptului UE reprezintă un obiectiv fundamental. În fine, în perspectivă instituțională, formula unei desfășurări dezordonate a cercetării în materie, în special în cadrul universităților ca un apendice al activității didactice ori ca un simplu aditiv formal, conjunctural în siajul altor preocupări în condițiile existenței unui singur institut național (academic) de profil ținut într-o stare de subzistență, este cu totul inadecvată, dovedit ineficientă și se impune cu titlu imperativ a fi depășită. Definirea unui „pol național” instituțional bine structurat și corespunzător coordonat, cel puțin în privința componentei sale publice, capabil să participe la efortul unional-european pertinent și să se implice în dialogul internațional de idei, ar putea constitui formula cuvenită. În orice caz, devine necesară schimbarea modelului de cercetare științifică juridică și, în acest sens, ne permitem, din perspectiva experienței dobândite și a preocupărilor manifestate consecvent în această privință, să schițăm unul (posibil) și să-l prezentăm spre dezbatere publică.

II. Noul model de cercetare (științifică) juridică românească (linii generale)

Opțiunea majoră de depășire a situației existente, trecerea la o nouă etapă de dezvoltare (refondare) a cercetării științifice juridice în consens cu exigențele revoluției digitale și comandamentele tranziției societății presupune, în mod evident, structurarea unui nou model de concepere și de desfășurare a cercetării științifice privind dreptul și justiția, în consens cu noua viziune occidentală a „științei durabilității”.

I. Premise și cerințe ale refondării /restructurării modelului de cercetare juridică

• Modelul tehnicisto-normativist inițiat în urmă cu 7 decenii, în condițiile istorice date și care s-a reprodus post-1989 până astăzi e depășit, și-a dovedit limitele și incapacitatea de a se adapta la noile realități socio-juridice și științifice;

• Revoluția digitalădetermină mutații majore și impune restructurări adecvate în domeniu; cercetarea juridică primară – consultanță, jurisprudență, doctrină universitară – este cvasi asumată de noile tehnologii și reduce contribuția umană la aportul aferent profesionistului jurist; cercetarea științifică juridică, întemeiată pe inventivitate și creativitate își precizează mai bine natura și sfera de acțiune, precum și caracterul public;

• Necesitatea alinierii modelului de cercetareîn domeniu la evoluțiile și modelele generale din țările dezvoltate și cel afirmat la nivel european spre a face posibile dialogul și conlucrarea internațională;

– în ultimul deceniu modelul continental (francez) de cercetare juridică s-a redefinit, în sensul delimitării mai clare a tipului de activități circumscrise noțiunii de cercetare științifică juridică, recunoscută ca atare și susținută public (prin facilități);

– crearea Institutului European de Drept (ELI) și funcționarea sa ca think-tank al Comisiei Europene presupune constituirea, aderarea rapidă și participarea activă și a polului românesc de cercetare juridică;

– devenit dominant, modelul de cercetare aferent conceptului de „știință a durabilității” se impune adoptat și dezvoltat și în plan național, inclusiv în domeniul științei dreptului.

II. Noul model, occidental, de cercetare aferent „științei durabilității” (cadru general)

Viziune: abordarea integrată a realizării și valorificării cunoștințelor rezultate din cercetarea și din studiile de specialitate, din practicile profesionale și ale celor dezvoltate de utilizatori și justițiabili pentru promovarea progresului juridic științific, normativ și instituțional.

• Fondat pe paradigma necesității perceperii și rezolvării problemelor lumii reale și mai puțin a înscrierii în dinamica fiecărei discipline;

• Obiect:

– mobilizarea cunoștințelor inter și transdisciplinare, construite împreună cu actorii sociali, așa încât să se producă cunoștințe juridice exploatabile încă de la emiterea lor;

– colaborarea inclusivă între specialiști, decidenți și actorii punerii în aplicare a rezultatelor cercetării.

III. Noul model al cercetării juridice (științifice) românești (propus)

• Obiect principal – restructurarea obiectului general de cercetare juridică și focusarea acesteia pe problema abordării integrate a cercetării dreptului (național, dreptul UE, dreptul internațional) și a studiului justiției (sistem judiciar intern, CJUE, CEDO);

• Obiective:

a) integrarea cercetării științifice cu activitatea juridică practică;

b) luarea în calcul a așteptărilor societății, în general, precum și a celor ale justițiabililor, în special;

c) promovarea unei reflecții asupra dreptului și justiției deschisă, transversală și pluridisciplinară.

Misiuni:

– integrarea cercetării științifice și a analizei teoretice cu exigențele, prioritățile și reperele acțiunii practice de elaborare, adoptare și aplicare a legii și înfăptuirii justiției, asigurarea valorilor statului de drept;

– dialogul permanent, multidimensional și adecvat în cadrul și între mediul juridic și societate, schimbul de idei și experiențe privind prioritățile și așteptările reciproce;

– promovarea unei reflecții aprofundate asupra Dreptului și Justiției deschisă, transversală și interdisciplinară;

– promovarea dialogului de idei și raportarea permanentă la orizontul juridic european și internațional;

– asumarea integrării juridice europene și a asimilării mondializării dreptului ca priorități de cercetare științifică și de practică juridică;

– continuarea și cultivarea tradițiilor științei dreptului și cercetării juridice naționale.

IV. Măsuri generale imediate de punere în aplicare a Strategiei (Programului)

• Convocarea și desfășurarea Stărilor generale (États généraux) ale cercetării științifice privind dreptul și justiția (reprezentanți si Ministerului de Justiție, Ministerului Cercetării,Institutului de Cercetări Juridice (ICJ), facultăților de drept, Curții Constituționale a României, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public) spre dezbatere a situației cercetării juridice și a noii Strategii privind cercetarea științifică în domeniu; definitivarea proiectului;

Elaborarea și adoptarea planului de măsuri și acțiuni vizând aplicarea Strategiei;

Crearea sistemului de coordonare la nivel național a cercetării științifice juridice sub egida Academiei Române;

Aderarea ICJ la European Law Institute și crearea polului național de cooperare cu ELI.

Alte măsuri necesare.

Fără îndoială că totul e perfectibil și nimic nu e definitiv. Supus conclavului reprezentanților domeniului un atare proiect ar putea cunoaște amendări, adecvări și îmbunătățiri, cu posibilitatea de a se ajunge la formula salvatoare și de relansare a cercetării științifice juridice (în domeniul dreptului și justiţiei) și în țara noastră. De altfel, numai cu atari gânduri și cu astfel de speranțe a fost construit și prezentat demersul de față.

În orice caz, o concluzie e clară și se impune de la sine: depășirea stării actuale și abordarea unui nou mod de a fi reprezintă o chestiune existențială pentru cercetarea (științifică) juridică. Într-adevăr, să nu uităm că, din păcate, niciunul dintre obiectivele principale stabilite în diferitele etape de dezvoltare a sa (precum: realizarea tratatelor reprezentative pe discipline, prefigurarea unui model propriu de dezvoltare juridică ori profilul juridic de țară membră a UE) nu au fost atinse. Sunt restanțe ce se transformă acum în datorii imprescriptibile.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu
Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române