Abstract
At this stage of the legislation, the national normative framework does not include a specific legal definition of hate speech, there are only references to specific, illegal conduct that is committed through speech and that could fall into this category.
Thus, an illegal conduct that can meet the constitutive elements of what the Annex to Recommendation (97)20a of the Committee of Ministers of the Council of Europe defines as “hate speech”, could be sanctioned at the domestic level by using provisions of administrative, civil law or criminal.
In the absence of a definition in criminal law of hate crimes, a systematic research of criminalization norms will allow us to state that hate crimes (hate crimes) are those acts sanctioned by criminal law that are determined by the offender’s feelings towards a certain community, determinable by a common characteristic, not personal to the person directly injured.
Criminal legislation uses the term crime for reasons related to a criterion of discrimination (based on race, nationality, ethnicity/ethnic origin, language, religion, gender/sex, sexual orientation, opinion, political affiliation, beliefs, wealth, social origin, age, disability, chronic non-communicable disease or HIV/AIDS infection).
At the same time, acts that promote xenophobic ideologies are qualified as crimes motivated by hate. The object of the crime motivated by hate, sometimes in addition to the general object (the value primarily protected by the norm of criminalization), is represented by a particular social value: mutual respect, multiculturalism, peaceful coexistence, social peace, the second legal object demonstrating the serious nature of these types of crimes.
Through the initial changes made to article 369 of the Criminal Code by Law 170/2022, an additional condition was introduced for the sanctioning of the act as a crime, namely the condition that any of the discrimination criteria listed in the article is considered by the perpetrator as a cause of a person’s inferiority in relation to the others.
The European Commission considered that this aspect represents an additional requirement, not provided for in art 1, paragraph 1, letter (a) of the Council’s Framework Decision 2008/913/JAI of November 28, 2008 on combating certain forms and expressions of racism and xenophobia through criminal law and which limits the scope of this provision.
The commission concluded that art 369 of the Criminal Code, as previously amended, covers a narrower typology of behaviors compared to the framework decision, at the same time undermining the purpose of the EU rules on the criminalization of hate speech.
Following the changes made in 2023, the crime of incitement to violence, hatred or discrimination will be able to be held if the perpetrator committed the material element, regardless of whether or not he considered it to be the cause of the inferiority of a person in relation to others based on race criteria , nationality, ethnicity, language, religion, gender, sexual orientation, opinion or political affiliation, wealth, social origin, age, disability, chronic non-contagious disease or HIV/AIDS infection.
By reference to the changes made in the wording of the text from art. 369 Penal Code, the national legislator accepts that freedom of expression, guaranteed as a fundamental citizen’s freedom, allows legal subjects to participate in political, social and cultural life, publicly manifesting their thoughts, opinions, beliefs, etc., but such form of expression must comply with the legal coordinates expressly provided by law.
Rezumat
În acest stadiu al legislației, cadrul normativ național nu cuprinde o definiție juridică a discursului de ură, existând doar referiri la conduite specifice, ilegale care sunt comise prin discurs și care ar putea intra în această categorie.
Astfel, o conduită ilicită care poate întruni elementele constitutive a ceea ce Anexa Recomandării (97)20a a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei definește drept ”discurs al urii”, ar putea fi sancționată la nivel intern prin folosirea unor dispoziții de drept administrativ, civil sau penal.
În absența unei definiții în legea penală a infracțiunilor motivate de ură, o cercetare sistematică a normelor de incriminare ne va permite să afirmăm că infracțiunile motivate de ură (hate crime) sunt acele fapte sancționate de legislația penală care sunt determinate de sentimentele infractorului față de o anumită comunitate, determinabilă printr-o caracteristică comună, nu personal față de persoana lezată în mod direct.
Legislația penală folosește termenul de infracțiune pentru motive legate de un criteriu de discriminare (pe temei de rasă, naționalitate, etnie/origine etnică, limbă, religie, gen/sex, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA).
Totodată, sunt calificate ca infracțiuni motivate de ură și faptele prin care se promovează ideologii xenofobe. Obiectul infracțiunii motivate de ură, uneori pe lângă obiectul general (valoarea protejată primordial prin norma de incriminare), este reprezentat de o valoare socială particulară: respectul reciproc, multiculturalitatea, conviețuirea pașnică, pacea socială, obiectul juridic secundar demonstrând caracterul grav al acestor tipuri de infracțiuni.
Prin modificările inițiale aduse articolului 369 din Codul penal de Legea 170/2022 a fost introdusă o condiție suplimentară pentru sancționarea faptei ca infracțiune, și anume condiția ca oricare dintre criteriile de discriminare enumerate în cuprinsul articolului să fie considerate de făptuitor drept cauză a inferiorității unei persoane în raport cu celelalte.
Comisia Europeană a considerat ca acest aspect reprezintă o cerință suplimentară, neprevăzută la art 1, alin 1, lit (a) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal și care limitează domeniul de aplicare al acestei dispoziții.
Comisia a concluzionat că art 369 din Codul penal, astfel cum a fost modificat anterior, acoperă o tipologie mai restrânsă a comportamentelor în comparație cu decizia-cadru, subminând în același timp scopul normelor UE privind incriminarea discursului de incitare la ura.
În urma modificărilor intervenite în anul 2023, infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare va putea fi reținută dacă făptuitorul a săvârșit elementul material, indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.
Prin raportare la modificările intervenite în formularea textului de la art. 369 C.pen., legiuitorul național acceptă că libertatea de exprimare, garantată ca libertate fundamentală cetățenească, permite subiecților de drept să participe la viața politică, socială, și culturală, manifestându-și public gândurile, opiniile, credințele etc., însă o asemenea formă de exprimare trebuie să respecte coordonatele juridice expres prevăzute de lege.
I. Considerații preliminare asupra cadrului normativ național în materia combaterii discursului urii
O cercetare oricât de detaliată a legislației naționale din anul 2023 este în măsură să demonstreze cu certitudine lipsa unei definiții a noțiunii de ”discurs al urii”, deși formularea unei definiții legale ar reprezenta un ghid extrem de util, mai întâi pentru legiuitor și apoi pentru orice alt profesionist implicat în procesul de aplicare a legii.
În încercarea de a găsi o definiție legală a acestei noțiuni, vom recurge la verificarea Recomandării (97)20 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, anexa acestei recomandări definind discursul urii (the hate speech) drept „toate formele de exprimare care propagă, incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranță, inclusiv intoleranța care se exprimă sub formă de naționalism agresiv și etnocentrism, de discriminare și ostilitate față de minorități, imigranți și persoane provenite din imigrație”.
Observăm că definiția din Anexa Recomandării (97)20a a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei este extrem de amplă, interdisciplinară, trecând cu mult dincolo de limitele a ceea ce un legislator național ar considera drept o definiție legală, aspect care evident, are ca și consecință directă, dificultăți extrem de mari în procesul de transpunere a acestei noțiuni la nivelul legislației interne. Această definiție poate constitui un veritabil ghid pentru orice legiuitor național care ar dori să concretizeze la nivelul legislației interne cele mai adecvate mijloace de combatere a discursului urii, indiferent de ramura de drept în care se intenționează realizarea unei reglementări.
În acest stadiu al legislației, cadrul normativ național nu cuprinde o definiție juridică a discursului de ură, existând doar referiri la conduite specifice, ilegale care sunt comise prin discurs și care ar putea intra în această categorie.
Astfel, o conduită ilicită care poate întruni elementele constitutive a ceea ce Anexa Recomandării (97)20a a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei definește drept ”discurs al urii”, ar putea fi sancționată la nivel intern prin folosirea unor dispoziții de drept administrativ, civil sau penal.
În consecință, discursul de ură poate intra sub incidența Legii antidiscriminare (Ordonanța Guvernului (O.G.) nr. 137/2000[1]), a Legii audiovizualului (Legea nr. 504/2002[2]), putând întruni condițiile de tipicitatea ale unei contravenții prevăzute în actele normative menționate. Discursul instigator la ură poate fi considerat ca o formă de discriminare, hărțuire sau încălcare a dreptului la demnitate personală (contravenții prevăzute de O.G. 137/2000) sau ca o încălcare a obligației furnizorului de servicii audio-vizuale de a se abține de la promovarea conținutului discriminator, rasist, care incit la ură sau care încalcă demnitatea umană (contravenții prevăzute în Legea nr. 504/2002).
Definiția Consiliului Europei se referă la “toate formele sale de expresie”, cu alte cuvinte, nu doar prin ura exprimată prin limbaj, ci și prin alte mijloace cum ar fi imagini, materiale video sau orice altă formă de activitate din mediul online. Cât despre căile de comunicare prin care este transmis discursul de ură, acestea pot fi verbale, în mediul online, în publicaţii pe hârtie sau chiar prin simboluri desenate.
Deși uneori am fi tentați să considerăm că efectele unor asemenea conduite sunt exagerate, în realitate discursul urii are efecte deosebit de periculoase, promovând la nivelul întregii colectivități discriminarea și intoleranța. Propagarea acestuia prin intermediul internetului sau a altor mijloace de informare sociale are în plus efecte multiplicatoare. De asemenea, emiterea acestuia de către persoane ce beneficiază de putere, atenție sporită sau prestigiu social, contribuie la suplimentarea efectelor negative.
În același timp, o retrospectivă a conflictului de la Hădăreni[3], sancționat prin mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, va demonstra fără putință de tăgadă că discursul urii care transformă anumite grupuri în ”principalii vinovați” poate avea efecte catastrofale, ducând foarte ușor la acțiuni violente împotriva membrilor grupului amintit.
În absența unei definiții în legea penală a infracțiunilor motivate de ură, o cercetare sistematică a normelor de incriminare ne va permite să afirmăm că infracțiunile motivate de ură (hate crime) sunt acele fapte sancționate de legislația penală care sunt determinate de sentimentele infractorului față de o anumită comunitate, determinabilă printr-o caracteristică comună, nu personal față de persoana lezată în mod direct.
Legislația penală folosește termenul de infracțiune pentru motive legate de un criteriu de discriminare (pe temei de rasă, naționalitate, etnie/origine etnică, limbă, religie, gen/sex, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA).
Totodată, sunt calificate ca infracțiuni motivate de ură și faptele prin care se promovează ideologii xenofobe. Obiectul infracțiunii motivate de ură, uneori pe lângă obiectul general (valoarea protejată primordial prin norma de incriminare), este reprezentat de o valoare socială particulară: respectul reciproc, multiculturalitatea, conviețuirea pașnică, pacea socială, obiectul juridic secundat demonstrând caracterul grav al acestor tipuri de infracțiuni.
În Cauza Stoica împotriva României, 4 martie 2008[4], Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată: ”când se cercetează incidente violente, autoritățile statului au obligația suplimentară de a întreprinde toate demersurile necesare pentru a demasca orice motive rasiale și pentru a stabili dacă ura etnică sau prejudecățile rasiale au jucat un rol în desfășurarea evenimentelor. A considera violența și brutalitatea pe poziții de egalitate cu cauze care nu au accente rasiste ar însemna să se ignore natura specifică a unor acte deosebit de distructive pentru drepturile fundamentale. A nu face diferenţa între modul în care situaţii fundamental diferite sunt abordate poate reprezenta un tratament nejustificat care contravine art. 14 din Convenţie.”
Discursul urii (limbajul urii, hate speech) reprezintă exprimarea sentimentului de superioritate, de crearea unei atmosfere intimidante, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare față de o comunitate sau față de o persoană în considerarea apartenenței la o comunitate.
Așa cum am afirmat deja, legislația din România nu definește noțiunea de ”discurs al urii.” Hărțuirea, respectiv încălcarea dreptului la demnitate, sunt noțiuni mai largi în care, practic, se încadrează discursul urii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că anumite expresii concrete reprezintă un limbaj al urii, care pot insulta indivizi sau grupuri de persoane, iar aceste expresii nu se bucură de protecția libertății de exprimare[5].
Toleranța și respectarea demnității umane constituie fundamentul democrației și societății pluraliste, prin urmare este necesar ca în societățile democratice să se sancționeze orice formă de expresii care diseminează, incită, promovează sau justifică ura bazată pe intoleranță (Gunduz împotriva Turciei, nr. 35071/97, 4 decembrie 2003, par. 40).
În unele situații, nesancționarea discursului urii poate reprezenta chiar o violare a dreptului la viața de familie (Budinova și Chaprazov împotriva Bulgariei, nr. 12567/13, 16 februarie 2021).
Fenomenul infracțiunilor determinate de ură devine vizibil și la nivel național, astfel încât prin Hotărârea de Guvern nr. 539 din 13.05.2021[6] privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021 – 2023, Inspectoratul General al Poliției Române a fost desemnat coordonatorul unui grup de lucru ce are ca obiectiv armonizarea la nivelul tuturor autorităților a unui set de indicatori statistici pe linia infracțiunilor motivate de ură. Pentru punerea în aplicare a acestei obligații, Inspectoratul General al Poliției Române a coordonat o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanții autorităților naționale cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor comise din motive de ură sau prejudecată, în cadrul cărora a fost stabilită o selecție de infracțiuni care prezintă importanță în procesul de analiză și de monitorizare a acestui gen de fapte.
Astfel, indicatorii statistici privind infracțiunile comise din motive de ură au fost stabiliți în urma consultării Ministerului Justiției, Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii și a Institutului Național de Statistică.
I.G.P.R. colectează date statistice atât pentru infracțiunile la care a fost reținută circumstanța agravantă prevăzută de art. 77, lit. h) Cod Penal în încadrarea juridică a faptei, cât și pentru infracțiunile motivate de ură propriu-zise, a căror tipicitate implică existența unui motiv de ură sau prejudecată în latura subiectiv a infracțiunii, datele statistice fiind disponibile începând cu 01.01.2022.
Pentru incitare la ură sau discriminare, în anul 2021 o persoană a fost sancționată definitiv, fiind dispusă o soluție de amânarea aplicării pedepsei, iar în primele șase luni ale anului 2022 tot o singură persoană a fost sancționată cu amenda penală.
Prin Sentința penală nr. 129/20.03.2020[7], pronunțată de Judecătoria Alexandria, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la ură la pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de confecționarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare sau xenofobe la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind stabilită în final pedeapsa de 4 ani închisoare, cu obligarea inculpatului la tratament medical până la la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. S-a dispus și confiscarea unei căști militare metalice culoare kaki, unui bluzon material textil tip militar și unui caiet de matematică având desenată zvastica fascistă și emblema SS.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A., iar prin Decizia penală nr. 17/A din data de 18.01.2021[8] pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul, s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la ură, 1 an închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de confecționare, punere în circulație sau deținere în vederea punerii în circulație de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, stabilind în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Instanța de apel a reținut că inculpatul A., în perioada aprilie – mai 2015, a postat pe pagina sa de socializare sub pseudonimul B, în rețeaua de socializare C., mai multe fotografii de promovare publică a unor însemne/simboluri fasciste/naziste, însoțite de mesaje cu caracter discriminator și amenințător adresate persoanelor de etnie romă și persoanelor de sex feminin, instigând, totodată, la ură rasială împotriva minorității de etnie romă.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs în casație inculpatul A. Prin Decizia nr. 353/RC/2021[9] Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație exercitat în cauză.
Pentru infracțiunile din O.U.G. nr. 31/2002 două persoane au fost condamnate în primele șase luni ale anului 2022, ambele în regim de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei.
Conform Raportului de activitate pentru anul 2021[10] CNA a aplicat în anul 2022, 59 de sancțiuni pentru protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine (28 somații, 29 amenzi, o decizie privind obligația de a difuza timp de 10 minute numai textul sancțiunii) și 12 sancțiuni pentru discriminare, xenofobie și defăimare (5 somații, 7 amenzi). În anul 2021 CNA a efectuat 8272 de monitorizări ale posturilor de televiziune și 53 de monitorizări ale posturilor de radio, din care 3295 respectiv 17 pe domeniul protecției demnității umane și a dreptului la propria imagine. Au fost efectuate monitorizări tematice ale posturilor de televiziune privind modul de reflectare a evenimentelor „Bucharest Pride” și „Marșul normalității” din data de 14.08.2021.
Raportul de monitorizare a antisemitismului în România: mai 2021-aprilie 2022, intitulat ”Antisemitismul în vremuri de pandemie”[11] , prezintă o serie de acte antisemite, cum ar fi:
– acte de vandalizare (la Ploiești dărâmarea și deteriorarea a aproximativ 20 de morminte din cimitirul evreiesc în luna iunie 2021, fiind identificați ca autori cinci tineri între 16-24 ani, IPJ Prahova considerând că fapta lor nu este de natură antisemită; la Orăștie spargerea geamurilor sinagogii, monument istoric, în luna iunie 2021, fiind identificați de către IPJ Hunedoara prezumtivii autori, minori între 9-14 ani; la Bistrița vandalizarea monumentului victimelor Holocaustului din județul Bistrița-Năsăud în septembrie 2021; la Sighișoara desenarea de svastici pe zidurile sinagogii, fiind identificat de poliție ca autor un adolescent de 15 ani; la Făgăraș stropirea cu vopsea a sinagogii construite în anul 1850, în renovare și urmând a fi transformată într-un centru cultural internațional în ianuarie 2022);
– alte incidente (în București, presa a prezentat existența unor mesaje antisemite vopsite pe clădiri, vechi de aproximativ un an; tot în București, în aprilie 2022 pe pagina de Facebook a Clubului Sportiv Municipal București s-a postat o poză în care copii din club joacă rugby, iar în spatele lor se află un zid pe care era desenată o svastică, svastica fiind ștearsă în urma articolelor de ziar);
– trivializarea memoriei Holocaustului (în luna iunie 2021, în contextul anunțurilor emise pe tema introducerii certificatului de vaccinare, în spațiul public au apărut mesaje care au comparat Holocaustul cu situația restrictivă generată pandemic, la București, în cursul unui protest organizat la 3 octombrie 2021, au fost expuse mesaje care compară Holocaustul cu restricțiile impuse de pandemie; în noiembrie 2021, un reprezentant parlamentar al minorităților naționale – Asociația Italienilor din România – și-a exprimat opiniile prin care echivala măsurile îndreptate împotriva evreilor în perioada celui de-al Doilea Război Mondial cu actualele restricții sanitare în plenul parlamentului;
– omagierea persoanelor vinovate sau condamnate pentru crime de război, negarea Holocaustului:
doar în luna iulie 2021, după mai mulți ani, Consiliul Local Constanța a hotărȃt redenumirea străzii „Mareșal Ion Antonescu”;
în municipiul Cluj-Napoca de mai bine de un deceniu există o stradă care poartă numele lui Radu Gyr, persoană condamnată pentru crime de război ȋn 1945;
în februarie 2022, a devenit publică o inițiativă a Primăriei Cluj-Napoca prin care se dorea acordarea numelui ”Nicolae Paulescu” unei străzi din oraș, proiectul fiind abandonat în urma atenției mediatice;
La 21 iulie 2021, Academia Română împreună cu Fundația Culturală „Bartoc” au organizat un eveniment ocazionat de împlinirea a 100 de ani de la descoperirea insulinei, ocazie cu care s-a dezvelit basorelieful lui Nicolae Paulescu;
la sediul central al Bibliotecii Naționale a României există o sală de conferințe numită Mircea Vulcănescu;
în luna iunie 2021, într-o biserică din Vaslui a fost elogiat Ion Antonescu, evenimentul fiind organizat periodic din anul 2018;
în 2021 a apărut sub egida Academiei Române o lucrare monografică „Istoria fizicii din România”, incluzând personaje ca Hermann Oberth, omițând că el a fost ofițer SS, iar după război și-a continuat și activitatea politică, susținȃnd teze rasiste, respectiv Gheorghe Manu, despre care se arată că „din păcate” a fost ȋnchis pentru activitate legionară;
în septembrie 2021, la propunerea unui proiect de reabilitare a sinagogii din Constanța, au existat reacții vehemente de opunere și de negare a Holocaustului din România în cadrul grupului de lucru desemnat pentru elaborarea strategiei culturale a municipiului Constanța;
În luna septembrie 2021, în comuna Durnești din județul Botoșani, autoritățile locale au ridicat un monument în memoria unui personaj local din perioada interbelică, cunoscut pentru acțiunile sale haiduceşti îndreptate împotriva evreilor localnici;
în 17 ianuarie 2022, pagina oficială de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale a postat un mesaj prin care îl onorează pe Radu Theodoru, retras în urma sesizării făcute de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW);
în februarie 2022, în incinta Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” din Sighet, a fost inaugurată o placă menită să omagieze profesorii şi elevii liceului, „întemniţaţi de regimul comunist în perioada 1948-1964”, lista cuprinzând persoane care au fost membri activi în Mișcarea Legionară.
În iunie 2022, CEDO a publicat o informare privind discursul urii[12] în care explică noțiunea și prezintă cazuistica CEDO, arătând că utilizarea acestui discurs excede limitelor libertății de exprimare. Informarea include Cauza Accept și alții împotriva României (1 iunie 2021).
La data de 20 februarie 2013, la Muzeul Țăranului Român din București, „o proiecție de film a fost violent întreruptă de grupuri extremiste prin ocuparea sălii de cinematograf, scandarea unor lozinci homofobe, utilizarea publică de însemne legionare și neonaziste și amenințări cu moartea la adresa publicului și a organizatorilor. Curtea a reținut că, deși la fața locului erau prezenți un mare număr de agenți de poliție și jandarmi, bine echipați și conștienți cu privire la posibila opoziție față de eveniment, aceștia nu i-au oprit pe contrademonstranți și au rămas în afara camerei în care a avut loc incidentul și s-au abținut în mare măsură să intervină.
În consecință, autoritățile nu au apreciat în mod corect riscul suportat de reclamanții individuali aflați în mâinile intrușilor și nu au răspuns în mod adecvat pentru a le proteja demnitatea împotriva atacurilor homofobe ale terților. În ceea ce privește obligația de a desfășura o anchetă efectivă, Curtea a reținut următoarele: […] autoritățile nu și‑au îndeplinit obligația pozitivă de a investiga în mod efectiv dacă abuzurile verbale îndreptate împotriva reclamanților individuali constituie o infracțiune motivată de homofobie. În acest sens, autoritățile și-au arătat propria subiectivitate față de membrii comunității LGBT”[13].
CEDO a actualizat la data de 31 august 2022 „Ghidul privind art. 14 al Convenției europene a drepturilor omului și privind articolul 1 al Protocolului adițional nr. 12 la Convenție” („Interzicerea discriminării”)[14], care are un subcapitol intitulat „Discriminare prin violență”, referindu-se la infracțiunile motivate de ură.
Ghidul arată că în aceste cauze CEDO analizează, pe lângă fondul cauzei, aspecte procedurale. Privind fondul cauzelor, CEDO analizează dacă atitudinea autorităților s-a datorat faptului că victima aparține unui anumit grup. Cauza Stoica împotriva României (4 martie 2008), referitor la un minor rom agresat de polițiști, a fost primul caz în care CEDO a constatat că apartenența la o comunitate a dus la tratament advers. CEDO a aplicat principiul inversării sarcinii probei. Statul Român, prin autoritățile le sale, nu a putut motiva că incidentul a fost neutru din punctul de vedere al etniei victimei. Privind aspectele procedurale, ghidul arată cosecvența CEDO asupra faptului că în situația infracțiunilor motivate de ură statele au obligația de a analiza această motivație.
II. Necesitatea unor modificări vizibile la nivelul legislației interne
Datele prezentate anterior demonstrează prezența unor infracțiuni motivate de ură la nivel intern, oricât de mult ar dori să fie invocată preponderența unor soluții de clasare dispuse de organele de urmărire penală sesizate cu acest gen de cauze, iar dimensiunea devine vizibilă inclusiv la nivel european, mai ales în contextul disputelor cauzate anterior de pandemie.
„Strategia UE privind drepturile victimelor (2020-2025)”[15], elaborată de Comisia europeană și comunicată la data de 24 iunie 2020, constată: „În ciuda eforturilor depuse de statele membre ale UE, infracțiunile motivate de ură sunt tot mai numeroase în UE. Se profilează tot mai mult posibilitatea îngrijorătoare ca organizațiile societății civile, activiștii și politicienii să devină ținte ale infracţiunilor motivate de ură. Este esențial să se acorde sprijin victimelor acestui tip de infracțiune pentru a se crea condiții favorabile afirmării și consolidării discursului democratic. Infracțiunile motivate de ură au, de asemenea, un impact disproporționat asupra anumitor comunități, cum ar fi evreii, romii, musulmanii, persoanele de origine africană, migranții și comunitatea LGBTI+, în special persoanele care sunt vizate de astfel de atacuri din mai multe considerente.”
Strategia prevede, între altele:
– „comunicarea eficace cu victimele și crearea unui mediu sigur, care să le permită acestora să raporteze infracțiunile”, cu referire și la „victimele criminalității care provin din comunități defavorizate sau vulnerabile sau care sunt din rândul minorităților”, care „ar putea avea un nivel scăzut de încredere în autoritățile publice, ceea ce le împiedică să raporteze infracțiunile”, fiind „esențial să se sporească nivelul de încredere în autoritățile publice, de exemplu prin consolidarea cooperării între autoritățile competente și comunitățile relevante”, totodată „să se organizeze cursuri de formare specifică cu privire la nediscriminare destinate personalului polițienesc și altor persoane care intră în contact cu aceste victime”;
– lansarea unei campanii a UE privind drepturile victimelor care „va promova acordarea de asistență de specialitate și de protecție victimelor cu nevoi specifice, cum ar fi victimele violenței bazate pe gen și ale violenței domestice și victimele infracțiunilor motivate de ură”, totodată „o atenție deosebită va fi acordată grupurilor vulnerabile și comunităților marginalizate sau izolate, […] care au posibilități limitate de acces la justiție și la asistență”;
– Comisia de combatere a rasismului și xenofobiei „va continua să pună în aplicare principiile directoare recent adoptate privind asigurarea accesului la justiție, protecție și asistență pentru victimele infracțiunilor motivate de ură și ale discursurilor de incitare la ură” și „va continua să sprijine statele membre în procesul de elaborare a strategiilor naționale de combatere a antisemitismului pentru a consolida capacitatea de acțiune a victimelor infracțiunilor antisemite motivate de ură și a le proteja”;
– Comisia va promova „acordarea de asistență specifică și integrată victimelor infracțiunilor motivate de ură, inclusiv prin cooperarea strânsă cu comunitățile relevante” și acordarea „asistenței și protecției victimelor care aparțin unor grupuri etnice și minorități care sunt în mod special susceptibile să fie victime ale criminalității și/sau care au nevoie de o asistență specială și de protecție”.
Planul de acțiune al UE de combatere a rasismului pentru perioada 2020-2025”[16], elaborat de Comisia europeană și comunicat la data de 18 septembrie 2020, stabilește următoarele aspecte relevante:
– în domeniul legislativ: „Comisia va efectua o evaluare amplă a cadrului juridic existent pentru a identifica modalități de îmbunătățire a punerii sale în aplicare și pentru a stabili dacă acesta mai este adecvat scopului și dacă există lacune care trebuie eliminate”;
„Comisia va prezenta un raport privind aplicarea Directivei privind egalitatea rasială, urmând ca până în 2022 să propună orice eventuale acte legislative necesare”;
„Rolul și independența organismelor de promovare a egalității și nevoia potențială de noi acte legislative de consolidare a rolului acestor organisme vor fi o temă importantă a raportului”;
„Comisia va depune eforturi ample pentru a asigura transpunerea și punerea în aplicare deplină și corectă a Deciziei-cadru privind combaterea rasismului și a xenofobiei prin intermediul dreptului penal în întreaga UE, în special atunci când definiția discursului de incitare la ură sau incriminarea infracțiunilor motivate de ură nu sunt transpuse corect în legislația națională, și, în cazurile necesare, va lansa proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor” Comisia European a inițiat la data de 30 octombrie 2020 proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Estoniei și României, care nu au încorporat corect integral această decizie-cadru în legislația națională.;
urmează să se elaboreze „actul legislativ privind serviciile digitale, care va spori și armoniza responsabilitățile platformelor online și ale furnizorilor de servicii de informare și va consolida supravegherea în UE a politicilor referitoare la conținut ale platformelor”.
* * *
Prin Legea nr. 258/2023[17] pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost modificat textul de incriminare a infracțiunii de incitare la ură sau discriminare, textul având în prezent următorul conținut:
”Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Modificarea legislativă intervine după ce la data de 19.04.2023, Comisia Europeană a adoptat un pachet decizional privind cazurile de încălcare a dreptului UE în domeniul justiției. Printre deciziile adoptate în acest context se numără și emiterea scrisorii suplimentare de punere în întârziere în cauza 2016/2075 – având ca obiect neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal.
Conform evaluării Comisiei Europene, deși România a soluționat aspectele problematice formulate în scrisoarea inițial de punere în întârziere din data de 30.10.2020, art. 369 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 170/2022[18] pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, prezintă un nou aspect problematic.
Prin urmare, s-a reținut că România nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul art. 1 alin. (1) lit. (a) din Decizia-cadru menționată.
În opinia Comisiei Europene, prin modificările aduse prin Legea nr. 170/2022 articolului 369 din Codul penal, a fost introdusă o condiție suplimentară pentru sancționarea faptei ca infracțiune, și anume condiția considerării criteriilor de discriminare enumerate în cuprinsul articolului, de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte. Comisia a apreciat că acest aspect reprezintă o cerință suplimentară, neprevăzută la art. 1 alin. (1) lit. (a) din Decizia-cadru și care limitează domeniul de aplicare al acestei dispoziții.
Până la apariția Legii nr. 170/2022, art. 369 din Codul Penal prevedea ca „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
După modificarea operată prin Legea nr. 170/2022, ca urmare a configurației textului de incriminare, Comisia Europeană a cerut eliminarea sintagmei “considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte”
Chiar după intrarea în vigoare a Legii 170/2022, art. 369 din Codul penal, avea următoarea formulare: ”Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boala cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“.
Prin modificările inițiale aduse articolului 369 din Codul penal de Legea 170/2022 a fost introdusă o condiție suplimentară pentru sancționarea faptei ca infracțiune, și anume condiția ca oricare dintre criteriile de discriminare enumerate în cuprinsul articolului să fie considerate de făptuitor drept cauză a inferiorității unei persoane în raport cu celelalte.
Comisia a concluzionat că art 369 din Codul penal, astfel cum a fost modificat anterior, acoperă o tipologie mai restrânsă a comportamentelor în comparație cu decizia-cadru, subminând în același timp scopul normelor UE privind incriminarea discursului de incitare la ura.
În urma modificărilor intervenite în anul 2023, infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare va putea fi reținută dacă făptuitorul a săvârșit elementul material, indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.
Prezumția de nevinovăție reprezintă o regulă de bază în desfășurarea procesului penal și totodată, prin implicațiile pe care le are, reprezintă unul din drepturile fundamentale ale omului. Astfel poate fi explicată înscrierea acestui principiu într-o serie de documente de drept internațional care vizează drepturile fundamentale ale fiecărei persoane.
În virtutea prezumției de nevinovăție, în situația în care textul art. 369 C.pen impunea ca și condiție de tipicitate considerarea de către făptuitor a criteriilor de discriminare enumerate în cuprinsul articolului drept cauză a inferiorității unei persoane în raport cu celelalte, autoritățile judiciare ar fi fost puse cel puțin în anumite situații, în fața unei veritabile ”probatio diabolica”, existând foarte puține posibilități concrete de a demonstra dincolo de orice dubiu rezonabil că temeiul discriminării este considerat de către făptuitor o cauză a inferiorității unei victime în raport de celelalte persoane.
Ar fi extrem de greu de demonstrat că un grup de adolescenți cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani care pătrund pe timp de noapte într-un cimitir și distrug mai multe locuri de veci și monumente funerare aparținând unei comunități religioase, consideră apartenența la acea comunitate religioasă drept cauză care ar justifica o discriminare în raport cu persoane aparținând altei confesiuni. Gradul de instrucție școlară sau experiența profesională a acestor persoane demonstrează dificultatea cu care autorii acestor fapte înțeleg concepte de genul celor folosite în construcția normei de incriminare. Or, în condițiile în care nu se cunosc noțiuni elementare despre confesiune, apartenența la o confesiune sau tradițiile acesteia, este aproape imposibil de dovedit că actele de vandalism comise în incinta cimitirului, au fost comise în considerarea a inferiorității persoanelor aparținând respectivului cult religios.
Practic, reglementarea anterioară impunea un element probator imposibil de dovedit – percepția autorului asupra criteriului folosit în acțiunea de incitare la ură sau discriminare.
După cum am arătat anterior, în municipiul Cluj-Napoca de mai bine de un deceniu există o stradă care poartă numele lui Radu Gyr, persoană condamnată pentru crime de război în 1945. Deși la sesizarea unei persoane fizice, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a deschis un dosar penal, inițial dosarul a fost clasat, iar în urma plângerii împotriva soluției, la 4 ianuarie 2022 plângerea a fost respinsă definitiv, cu motivația că „petentul nu poate justifica un interes legitim propriu, concret și actual în formularea plângerii împotriva soluției de clasare în condițiile în care nu a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială”. Procurorul care a efectuat cercetarea a afirmat că „Radu Gyr a fost reabilitat în 2012 de Tribunalul București pentru condamnările pronunțate împotriva sa în perioada 06.03.1945 –22.12.1989”, deși condamnarea din iunie 1945, în baza Legii 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război, este în vigoare.
De asemenea, la 21 iulie 2021, Academia Română împreună cu Fundația Culturală „Bartoc” au organizat un eveniment ocazionat de ȋmplinirea a 100 de ani de la descoperirea insulinei, ocazie cu care s-a dezvelit basorelieful lui Nicolae Paulescu, deși acesta a avut o activitate politică și publicistică programatic antisemită, fiind, printre altele, co-fondatorul partidului Liga Apărării Național-Creștine, considerat unul dintre părinții antisemitismului interbelic în România.
Prin urmare, observăm că o cerință impusă de textul de incriminare de tipul ”considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte” impune existența unor cunoștințe extrem de aprofundate la nivelul autorității judiciare care, la rândul ei se va vedea pusă în situația de a demonstra că autorii actelor de incitare la ură și discriminare cunosc și folosesc asemenea date drept criteriu de discriminare.
Numai în ipoteza în care s-ar fi demonstrat că făptuitorul are acest bagaj suficient de bogat de cunoștințe, ar fi fost posibilă demonstrarea folosirii acestor cunoștințe drept criteriu pentru considerarea ca inferioară a persoanei în raport cu celelalte. În esență, în măsura în care se va decide, spre exemplu ca numele unei artere de circulație importante să fie numele unei persoane, pentru a califica această decizie ca întrunind condițiile de tipicitate ale unei infracțiuni de incitare la ură sau discriminare, ar trebui demonstrat că cel care decide o asemenea măsură cunoaște cu certitudine cine este persoana al cărei nume va figura pe indicatorul străzii și cu intenție directă să dorească realizarea unei discriminări față de persoanele prejudiciate prin acțiunea persoanei al căreia nume este purtat de artera de circulație.
Or, chiar dacă s-a dorit introducerea unui text cât mai precis prin Legea 170/2022, o asemenea cerință de ordin probator justifica aproape mereu o soluție de netrimitere în judecată pe temeiul neîndeplinirii condițiilor de tipicitate subiectivă.
Continuând seria exemplelor menționate anterior, vom reitera că la sediul central al Bibliotecii Naționale a României exist o sală de conferințe numită Mircea Vulcănescu, nefiind cunoscut de cea mai mare parte a celor care intră în incinta respectivei săli că Mircea Vulcănescu a fost membru al guvernului Antonescu în perioada ianuarie 1941 – august 1944, ocupând funcția de subsecretar de stat în Ministerul Finanțelor, iar pentru activitatea sa în cadrul guvernului acesta a fost condamnat pentru crime de război în 1948.
Prin urmare, pronunțarea unei soluții de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 369 din Codul penal era extrem de greu posibilă, demonstrarea condițiilor de tipicitate impunând organelor judiciare o ”probatio diabolica”, aspect vizibil prin prisma statisticilor oferite de organele de aplicare a legii cu privire la acest gen de fapte care au cunoscut recrudescență notabilă în timpul regimului restrictiv al pandemiei.
Organismele internaționale de monitorizare au descoperit viduri juridice în codurile penale ale mai multor state membre în domeniul discursului de incitare la ură sau incriminarea motivației rasiste ori xenofobe drept circumstanță agravantă. „Rasismul și sentimentele manifestate de extrema dreaptă au continuat să pună la grea încercare întreaga Uniune Europeană în 2020. Mai mulți oameni au fost uciși în urma unor acte extremiste și motivate de ură, o continuare a tendinței observate în anii anteriori.
Organismele naționale și internaționale din domeniul drepturilor omului s-au arătat îngrijorate de incidența crescândă a discursurilor de incitare la ură în mediul online, adesea aparținând unor personalități politice sau mediatice și îndreptate împotriva migranților și a minorităților etnice.
Din sondajele de opinie rezultă că percepțiile discriminatoare și stereotipurile la adresa minorităților etnice și migranților s-au intensificat odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19.
Statele membre ar trebui să transpună și să aplice corect și integral Decizia-cadru privind rasismul și xenofobia, pentru a incrimina infracțiunile rasiste și motivate de ură, precum și discursurile de incitare la ură.
În acest sens, statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că motivațiile rasiste sau xenofobe sunt considerate circumstanțe agravante sau, ca alternativă, că instanțele au posibilitatea de a lua în considerare motivațiile de acest tip la stabilirea pedepselor. Pe lângă transpunerea și aplicarea integrală a legislației UE de combatere a infracțiunilor motivate de ură, statele membre ar trebui să instituie măsuri care să încurajeze victimele și martorii să vorbească și să denunțe aceste infracțiuni.
Chiar dacă principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile va justifica în continuare aplicarea unor soluții de clasare pentru fapte care au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 258/2023, totuși noul cadru legislativ în materie va permite sancționarea comportamentelor derapante fără a impune organelor de aplicare a legii o sarcină de ordin probator aproape imposibilă.
O tratare superficială atât de către organele de cercetare penală cât și de către instanțe, a problemei infracțiunilor motivate de ură, va conduce în continuare la pronunțarea unor hotărâri CEDO nefavorabile României (ultimul în 2021).
În ciuda monitorizării internaționale a României, nu se observă un progres în ceea ce privește raportarea, respectiv soluționarea infracțiunilor motivate de ură, aspect care a justificat în mare măsură și modificare conținutului art. 369 C.pen.
III. Concluzii și propuneri de lege ferenda
Prin raportare la modificările intervenite în formularea textului de la art. 369 C.pen., legiuitorul național acceptă că libertatea de exprimare, garantată ca libertate fundamentală cetățenească, permite subiecților de drept să participe la viața politică, socială, și culturală, manifestându-și public gândurile, opiniile, credințele etc., însă o asemenea formă de exprimare trebuie să respecte coordonatele juridice expres prevăzute de lege.
Libertatea de exprimare nu poate fi concepută fără libertatea de opinie, libertatea de exprimare fiind o condiție sine qua non a unei veritabile democrații pluraliste. Libertatea de exprimare, garantată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fundamentul esențial al unei societăți democratice, presupune din partea statelor nu numai o obligație generală, negativă, de a se abține de la orice îngrădiri, dar și o obligație pozitivă de a asigura caracterul pluralist al informației, transmiterea liberă prin mijloace tehnice sau orice alte forme de expresie.
Încă de la prima sa hotărâre importantă în acest domeniu, pronunțată în Cauza Handyside împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, într-o formulă care este preluată aproape ca o clauză de stil în toată jurisprudența sa subsecventă în materie, că „libertatea de exprimare, consacrată în paragraful 1 al art. 10 constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului ei“. Sub rezerva paragrafului 2 din același text, libertatea de exprimare privește nu numai „informațiile“ sau „ideile“ apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc; aceasta este ingerința pluralismului, a toleranței și a spiritului de deschidere într-o societate democratică. Instanța europeană a evidențiat întotdeauna „importanța crucială a libertății de exprimare ca una dintre condițiile prealabile ale unei bune funcționări a democrației“.
De asemenea, a decis că, astfel cum apare consacrată de art. 10 din Convenție, libertatea de expresie este însă însoțită de excepții care impun o interpretare restrictivă, iar nevoia de a opera restrângeri ale acestei valori fundamentale a unei societăți democratice trebuie să fie stabilită în mod convingător de legiuitorul național.
O reglementare națională care aduce o restrângere a exercițiului acestui drept trebuie să fie proporțională și necesară într-o societate democratică. Necesitatea acestei reglementări impune ca dispoziția adoptată de legislatorul pozitiv să nu aibă un caracter pur decorativ, fiind necesar ca legea să fie aplicabilă cazurilor concrete, respectiv să poată sancționa eficient anumite conduite calificate ca ilicite.
O dispoziție legală care condiționează aplicarea unei sancțiuni cu caracter disuasiv de reprezentarea făptuitorului asupra cauzelor inferiorității unei persoane în raport cu celelalte este o reglementare care nu ar putea fi aplicată niciodată în scopul ocrotirii valorilor protejate de legea penală, pentru simplul fapt că proba a ceea ce consideră făptuitorul este extrem de dificilă, practic imposibilă, fiind vorba în fapt despre o prezumție pe care organul de aplicare a legii o poate reține doar în baza unor elemente obiective de ordin probator, iar o asemenea prezumție nu poate susține dincolo de orice dubiu rezonabil săvârșirea unei fapte cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
Considerăm că modificarea intervenită prin Legea nr. 258/2023 asupra conținutului art. 369 din Codul penal are loc întrucât legiuitorul național a fost chiar avertizat în scopul adoptării unei legi care să poată sancționa efectiv conduite prin care se incită la ură ori sunt provocate discriminări, nu a unei legi care doar să proclame o asemenea intenție.
Deși salutară o asemenea modificare, credem că această tendință accentuată de combatere a discursului urii și a discriminării, nu se poate limita doar la rescrierea unui text de incriminare.
Prevederile legislației privind domeniul discriminării se impun a fi corelate, pentru a utiliza definiții identice, respectiv pentru a delimita clar competențele de stabilire și de aplicare a sancțiunilor. În concordanță cu Anexa Recomandării (97)20a a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, legislatorul național ar trebui să definească în mod unitar noțiunea de ”discurs de ură”. Totodată legislația națională ar trebui să prevadă norme care să se refere la elaborarea unor proceduri interne privind modul de individualizare al amenzilor contravenționale.
Pentru verificarea dimensiunii reale a fenomenului, Poliția Română, Ministerul Public și Ministerul Justiției ar trebui să-și coreleze modul în care introduc infracțiunile motivate de ură în bazele lor statistice, care să permită analiza statistică a cauzelor de la înregistrarea plângerii până la soluționarea de către instanță.
Această statistică ar trebui să elimine posibilitatea unei interpretări eronate a caracteristicii personale care motivează infracțiunea, totodată să permită și analiza infracțiunilor care sunt motivate de două sau mai multe caracteristici personale.
Pentru soluționarea în termen rezonabil al infracțiunilor motivate de ură ar trebui să se prevadă proceduri specifice. Aceste proceduri ar trebui să stabilească implicarea, în calitate de experți, al unor instituții cum este C.N.C.D, respectiv INSHR-EW.
Studiul ”Violența poliției împotriva comunităților de romi din România[19] (,realizat de UCTRR în luna mai 2021), prezintă următoarele evenimente:
– mai multe echipaje de poliție și jandarmerie au pătruns fără să anunțe și să prevină în domiciliul lui T.V., aflat pe strada Osiris, cartierul Rahova, București, unde se aflau mai multe persoane, inclusiv femei și copii; trei persoane au fost trântite la pământ și lovite de unul dintre polițiști; în urma loviturilor primite, T.V. a suferit o fractură la mână; cele trei persoane vătămate au făcut plângere penală înregistrată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București;
– în data de 19 aprilie 2020, un număr mare de polițiști și jandarmi au intervenit cu gaze lacrimogene la un imobil din cartierul Rahova din București, unde avea loc o petrecere cu ocazia sărbătorilor Pascale pentru credincioșii ortodocși; acțiunea a provocat conflict între cei prezenți în curte și forțele de ordine; au fost reținute 37 de persoane, printre care se aflau și copii, ulterior cinci persoane fiind arestate; I.M., una dintre persoanele care au fost reținute, împreună cu fiul său minor, a relatat faptul că atât ea, cât și alte persoane au fost bătute, înjurate și umilite când a ajuns la Secția 19 de Poliție; atitudinea de intimidare a continuat și în zilele următoare prin folosirea unui număr impresionant de forțe de ordine care patrulau în cartier, inclusiv a unui elicopter aparținând MAI;
– în data de 18.04.2020, într-un cartier în care locuiesc romi, în orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, a avut loc o intervenție a forțelor de ordine alcătuite din agenți de poliție și jandarmi din trupele speciale, care au intrat în mai multe imobile, exercitând acțiuni de violență fizică asupra mai multor persoane, fără ca ei să aibă intenția de a ataca forțele de ordine; într-o filmare difuzată în mass-media se poate vedea cum asupra unui bărbat care era încătușat și culcat cu fața pe pământ se aplică lovituri cu bastonul de către șeful poliției din Bolintin Vale; persoanele vătămate au depus plângere penală împotriva agenților de poliție și jandarmerie, dosarul fiind la Parchetul de de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Studiul recomandă formarea la nivelul M.A.I. a unui grup de lucru format din experți ai societății civile care se ocupă de drepturile omului și monitorizarea cazurilor de discriminare și violență împotriva romilor și reprezentanți ai M.A.I. care să revizuiască toate dispozițiile ce reglementează activități de cercetare a persoanelor asupra cărora a început urmărirea penală și inserarea în conținutul lor a unor prevederi referitoare la respectarea demnității persoanelor, a principiului tratamentului egal și stabilirea clară a procedurilor de urmat în astfel de cazuri.
Prin urmare o reală necesitate este formarea personalului Poliției Române, a parchetelor, a instanțelor de judecată, a C.N.A., a C.N.C.D., a avocaților în domeniul infracțiunilor motivate de ură, respectiv al discursului la ură. Aceste formări ar trebui să includă nu doar prevederi legislative, cazuistica instanțelor europene și interne în domeniu, dar și sensibilizarea beneficiarilor față de problemele persoanelor care aparțin unor grupuri vulnerabile.
Este o certitudine demonstrată că la nivelul autorității judiciare nu se cunosc date esențiale despre persoane sau simboluri a căror afișare sau menționare în mod elogios ar fi în măsură să reaprindă un discurs incitator la ură sau să creeze un sentiment de discriminare în rândul unei minorități.
Pentru aplicarea concretă a legii la cazuri punctuale, ar trebui efectuate controale periodice în cadrul instituțiilor implicate în domeniu care să analizeze obiectiv eficiența aplicării legislației.
Sub aspectul procedurii aplicabile în materie penală, o eventuală cercetare efectuată cu privire la condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 369 din Codul penal, ar trebui să includă și punctul de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la actul de conduită interzis, o opinie avizată facilitând în mod considerabil sarcina organului judiciar de a stabili mobilul concret al acțiunii cercetate, respectiv dacă activitatea făptuitorului poate întruni conținutul unei infracțiuni motivate de ură sau, după caz, este vorba de un simplu act de teribilism. Desigur că opinia C.N.C.D. nu poate avea caracter obligatoriu, însă o perspectivă de ansamblu, a unui organism specializat în combaterea discriminării ar oferi un veritabil suport organului judiciar. O anumită acțiunea comisă la un moment dat în România poate constitui o formă de discriminare, analizată anterior de alte instituții de profil din Europa sau poate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Simpla cunoaștere a acestei soluții pronunțate într-o altă țară, însă pe același criteriu de discriminare, ar oferi organului național de aplicare a legii, posibilitatea de aplicare a legii în mod previzibil.
Singura instituție care ar putea furniza asemenea informații autorității judiciare, este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind necesară o modificare a cadrului normativ, cel puțin pentru citarea acestei instituții și în litigiile în care instanțele naționale sunt sesizate cu judecarea unor infracțiuni motivate de ură.
Cunoașterea unei jurisprudențe a C.N.C.D. în materia criteriilor de discriminare și cunoașterea de către C.N.C.D. a soluțiilor pronunțate de instanțele naționale în materie penală, în domeniul infracțiunilor motivate de ură, ar contribui în mod esențial la realizarea unei practici unitare, la diminuarea posibilității de adoptare a unor soluții controversate, lipsite de suport legal, precum și la realizarea unei congruențe între soluțiile pronunțate de organele de jurisdicție competente la nivel național și cele pronunțate la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului.
[1] Ordonanța 137 din 31 august 2000 (republicată)privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Monitorul Oficial, Partea I nr. 166 din 07 martie 2014;
[2] Monitorul Oficial nr. 534 din 22 iulie 2002;
[3] La 20 septembrie 1993, pe fondul unei stări tensionate datorate comportamentului unor romi din satul Hădăreni (jud. Mureș), precum jigniri, bătăi, furturi, tâlhării și violuri, pe fondul atitudinii pasive a organelor de poliție din localitate, în urma unei altercații provocate între 3 romi și un român, un tânăr din localitate, tatăl unei fetițe de 1 an, chemat să intervină în apărarea tatălui său, a fost omorât prin înjunghiere de către aceștia. Vestea uciderii acestuia s-a răspândit rapid în comunitatea locală. O mulțime numeroasă s-a adunat spontan și a luat atitudine împotriva romilor care se refugiaseră și se blocaseră într-o casă. Din mulțime făceau parte și membrii ai forțelor de poliție, inclusiv șeful secției de poliție, care apoi au încercat să ascundă faptele. Deoarece la solicitarea lor, aceștia au refuzat să iasă afară, mulțimea a dat foc casei. Doi dintre romi au încercat s părăsească în fugă casa incendiată, dar au fost prinși și linșați, în timp ce al treilea a ars de viu in interior. Mulțimea înfuriată s-a deplasat prin sat dând foc la 13 case în care locuiau romi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în Cauza Moldovan contra României acordarea unor sume variind între 11.000 și 95.000 de euro, în total 262.000 de euro, pentru daunele morale și materiale suferite de unii romi din localitate, cărora li s-a ars casa și li s-au distrus bunuri. Ulterior suma a fost suplimentat cu încă 288.000 de euro, deci un total general de 550.000 de euro. CEDO a mai stabilit, de asemenea, că originea etnică a celor implicați în conflict a fost factorul determinant în evoluția evenimentelor.;
[4] Hotărârea în Cauza Stoica împotriva României din 4.03.2008 – (Cerere nr. 42722/02);
[5] Cauza Jersild împotriva Danemarcei, nr. 15890/89, 23 septembrie 1994, par 35;
[6] Monitorul Oficial nr. 517 din 19 mai 2021;
[7] Acccesabilă la adresa portaljust.ro;
[8] Idem;
[9] (www.scj.ro/1093/Detaliijurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=186901#highlight=##%20incitare)
[10] Raportul Anual din 2021 al Consiliului Național al Audiovizualului www.cna.ro/Raport-anual-2021.html ;
[11] Raportul de monitorizare din 2022 al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel disponibil la inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2020/05/Raport-monitorizare-2022.pdf;
[12] Conform Factsheet Hatespeech de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului disponibil la http://ier.gov.ro /wp-content/uploads/2022/03/Buletinul-jurisprudentei-CEDO-impotriva-Romaniei-in-2021_final.pdf;
[13] Institutul European din România: Buletinul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului – hotărâri și decizii împotriva României în anul 2021 (4 martie 2022).
[14] Conform Ghidului pentru Articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului disponibil la https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_14_Art_1_Protocol_12_ENG. Pdf;
[15] Disponibil la https://eurlex.europa.eu/ legal content / RO / TXT / ?uri = CELEX%3A52020DC0258 ;
[16] Disponibil la https://commission.europa.eu/document/beb25da4-e6b9-459e-89f7-bcdbd3a8f0c8_ro;
[17] Monitorul Oficial, Partea I nr. 873 din 28 septembrie 2023;
[18] Monitorul Oficial 548 din 06 iunie 2022;
[19] Conform raport “Violența poliției împotriva comunităților de romi din România”, Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România, 2021, disponibil la http://uctrr.ro/wp-content/uploads/2021/09/Policy-police- violence_RO.pdf;
Judecător Raul Alexandru Nestor, Tribunalul București
