Uniunea Europeană în fața reformei instituționale și a revizuirii tratatelor constitutive

Parlamentul European (PE sau Parlamentul) a adoptat, la 22 noiembrie 2023, cu o ușoară majoritate (305 voturi pentru, 276 contra și 29 abțineri pentru raport, respectiv 291 pentru, 274 contra și 44 abțineri în privința rezoluției), propunerile de revizuire a tratatelor [2022/2051 (INL)] în scopul de a permite o Uniune Europeană (UE sau Uniunea) cu mai mult de 30 de state membre, care să funcționeze mai democratic și să poată înfrunta cu succes marile provocări ale viitorului. Redactat de 5 eurodeputați – din care patru germani –, reprezentând diferite grupuri politice, textul pledează pentru o reformă a arhitecturii instituționale comunitare printr-o revizuire țintită a celor două tratate constitutive și invită Consiliul European să convoace, cât mai curând posibil în acest sens, o convenție în conformitate cu procedura ordinară prevăzută la art. 48 alin. (2)-(5) din Tratatul privind UE. „Presiunile geopolitice, migrațiile și războiul de la porțile noastre, pandemiile, digitalizarea, problemele extinderii – își justifica demersul inițiat eurodeputatul Guy Verhofstadt (Belgia, Open VLD) – impun adaptări. Când lumea se schimbă, UE are nevoie să evolueze. Conform acestui raport, care descrie în detaliu domeniile în care politicile și instituțiile noastre trebuie să fie reformate, Parlamentul trasează calea de urmat.” Preocupările de această natură au fost declanșate încă din timpul perioadei de Covid și mai înainte ca războiul din Ucraina să determine discuțiile vizând lărgirea spre est, și s-au sprijinit inițial pe o analiză a așteptărilor cetățenilor în materie de bine public și a capacității statelor de a le răspunde în mod eficient. În cadrul Declarației summitului european de la Grenada (6 octombrie 2023) s-a subliniat faptul că UE trebuie să stabilească reformele interne necesare extinderii, iar dezbaterile parlamentare, bazate și pe un recent raport franco-german privind această chestiune (din septembrie a.c.), au condus la adoptarea acestei rezoluții. Concomitent, mai multe rapoarte și publicate, și întocmite de prestigioase think-tanks-uri subliniază că dacă extinderea e o rațiune fundamentală de reformă a Uniunii, ea e departe de a fi și singura; a venit momentul și ca Tratatul de la Lisabona (semnat la 13 decembrie 2007) să se adapteze la o nouă realitate democratică, geopolitică, climatică și tehnologică. Dincolo de așteptările existente și de rezultatele scontate în această privință cert este că dezbaterile asupra reformei Uniunii Europene au fost astfel lansate, cel puțin în multe țări membre și la Bruxelles și se cere a fi extinse spre toți cei interesați și vizați de problemă.

1. Multă vreme s-a considerat că o reformă a celor două tratate constitutive, intrate în vigoare la 1 decembrie 2009 privind Uniunea Europeană și, respectiv, funcționarea sa nu ar fi încă necesară. Mai precis se avea în vedere faptul că potențialele textului de la Lisabona nu fuseseră încă suficient exploatate și că, în orice caz, s-ar impune mai degrabă a fi mai bine utilizate. Dar, între timp, datele realității s-au schimbat profund. În plus, transformări radicale sunt în curs, în condițiile în care lumea care a dat naștere tratelor respective nu ar mai avea nimic de a face cu realitățile pe care le trăim acum. Așadar, ar deveni esențial și prioritar să adaptăm Uniunea Europeană la aceste noi situații, spre a-i permite să rămână pertinentă și eficientă.

Astfel, înainte de toate, ea trebuie să facă față la noi imperative. Mai întâi, unul de natură democratică. Experiența Conferinței privind viitorul Europei din 2022, la fel precum consultația WeEuropeans, întreprinsă în amonte de alegerile europene din 2019, a pus în evidență o puternică voință a cetățenilor europeni de a contribui direct la viitorul proiectului comunitar. Ei care, timp de secole, au fost în avangarda inovației democratice trebuie să includă această dimensiune participativă în cadrul instituțiilor lor, atât locale, naționale cât și europene, în lipsa căreia disonanțele democratice vor continua să se accentueze.

O altă prioritate relevată în cercetările și studiile pe această temă, ce constituie un al doilea imperativ al reformei, e reprezentată de necesitatea de a produce bunuri comune esențiale pe care niciun stat membru nu este astăzi în măsură să o facă în mod individual. În acest context, se arată că cetățenii Uniunii doresc o Europă unită care să nu se mai limiteze la a edicta reguli, ci și să fie capabilă să acționeze și în materie de securitate și apărare, de dezvoltare durabilă, transformare digitală, luptă contra pandemiilor și, în general, de sănătate și solidaritate. Prin urmare, tot atâtea subiecte ce depășesc de acum cu mult cadrul național de efecte, abordare și acțiune și cer o implicare europeană masivă, care să nu se limiteze la reglementare, ci impune o capacitate de execuție ce nu face parte (încă!) din ADN-ul Uniunii Europene! O atare dimensiune nu e prevăzută în tratate, chiar dacă Comisia Europeană a putut în situații excepționale și cu același titlu, cu ocazia crizei de Covid-19 sau cea a războiului din Ucraina, să contribuie la producerea de bunuri comune, precum punerea la dispoziție a vaccinului pentru o jumătate de miliard de europeni. Desigur, mobilizarea la acțiune pentru combaterea pandemiei ori susținerea acordată Kievului nu erau posibile decât în caz de gravitate deosebită a situației. Ea a presupus o inginerie instituțională extrem de complexă și laborioasă și s-a pus o presiune puternică asupra administrațiilor europeană și naționale, care s-au aflat în risc permanent de a fi depășite de conjuncturile concrete. Un al treilea imperativ se consideră a fi accelerarea revoluției tehnologice, care va structura următoarea sută de ani. Ea se bizuie, deopotrivă, pe greutatea crescândă a platformelor digitale în economie și sporirea în forță a inteligenței artificiale. În ambele cazuri avantajul e de partea statelor care dispun de o vastă piață interioară uniformizată, de o armată și de o industrie de apărare solidă, precum și de o capacitate de investiții masivă și continentală. Suveranitatea democratică și autonomia strategică depind, în mare parte, de capacitatea de a dispune de propriile infrastructuri suverane care condiționează capacitatea de a proteja datele cetățenilor și întreprinderilor. Astăzi, numai SUA, China și India dispun de mijloacele cuvenite spre a-și garanta suveranitatea lor pertinentă, nu și Uniunea Europeană în lipsa unei adevărate piețe tehnologice și de investiții suficiente în structuri critice, precum cloud.

În fine, un ultim imperativ e de natură geopolitică și justifică mai ales necesitatea unei noi extinderi. O atare ecuație a fost clar exprimată în concluziile summitului de la Grenada din octombrie când s-a precizat că „Lărgirea e o investiție geopolitică în pace, securitate și prosperitate… Paralel, Uniunea trebuie să pună bazele și să efectueze reformele interne necesare”. În mod clar, în atari perspective, chestiunea europeană nu mai e una exclusiv teoretică și nici ideologică; nu mai e vorba de a ști dacă dorim mai multă sau mai puțină Europă, ori ce Europă dorim. Miza e, de acum înainte, una concretă și vitală: este vorba de a crea condițiile pentru a permite europenilor să-și păstreze identitatea, capacitatea lor de acțiune și a face din suveranitatea europeană o realitate. Se impune, de asemenea, a conferi o nouă vitalitate democrației unional-europene într-o lume multipolară, cu mai puțin multilateralism, care nu mai e dominată de Occident și care privilegiază mai ales raporturile de forță în detrimentul cooperării și în cel al regulilor ferme.

Sunt argumentele cheie ce au determinat Parlamentul European să decidă și să inițieze, în preajma alegerilor europene din iunie 2024 și acum când șefii de stat și de guverne pregătesc agenda strategică de definire a priorităților colective pentru următoarele decenii, o dezbatere continentală în mod cert inspirată și alimentată de rapoartele experților independenți care au reflectat asupra problemei, dar care nu se poate limita la acest cadru, ci trebuie să implice toate statele membre, interesând fiecare cetățean în privința deciziilor ce vor fi luate și ce vor viza transformarea majoră a arhitecturii comunitare.

2. Premisele teoretico-conceptuale, de studiu și analiză ale actualei dezbateri europene pe o atare temă au fost prefigurate mai ales de raportul grupului independent de experți franco-germani privind reformele Uniunii, A naviga în marea liberă: reformă și extindere a UE în secolul al XXI-lea, prezentat la 19 septembrie 2023 la Bruxelles și în continuarea sa, oarecum în mod complementar, de cel dat publicității la 21 noiembrie a.c. de think-tank-ul EuropaNova sub titlul Reforma Uniunii Europene: de ce sunt necesare amendamente țintite ale tratatelor. Primul, realizat la cererea conjugată a Secretariatului de stat francez pentru Europa și a ministerului german pentru Europa și climă, a avut ca menire oficială lansarea unei reflecții printre și în statele membre asupra reformelor instituționale de introdus din perspectiva viitoarelor extinderi. Cum va fi capabilă UE să reacționeze rapid și cu flexibilitate la provocările momentului într-o Europă extinsă? Își va găsi ea mijloacele necesare spre a-și proteja și promova interesele sale comune într-un mediu mai competitiv și mai instabil? Sunt principalele dileme puse, în privința cărora documentul a prezentat o serie de opțiuni posibile și de recomandări fezabile contribuind în acest mod la reflecția propusă și acum aflată în plină desfășurare. Recunoscând dificultatea de a concilia diferitele viziuni aduse de statele membre, se optează pentru reforme și proceduri flexibile, subliniindu-se necesitatea ca în prezent să se întreprindă măsuri spre ameliorarea funcționării sale, propunându-se o primă listă de acţiuni din perspectiva viitoarelor alegeri europene, urmând ca reformele mai importante (referitoare la pregătirea revizuirii tratelor) să fie aplicate în cursul noii legislaturi (2024–2029). Recomandările astfel formulate au trei obiective: creșterea capacității de acțiune a UE, pregătirea extinderii și întărirea statului de drept și a legitimității democratice a Uniunii, iar raportul e împărțit în tot atâtea părți purtând asupra statului de drept, reformele instituționale și drumul de urmat pentru a reforma, aprofunda și extinde UE. Se dorește astfel, de exemplu, să se concretizeze și avanseze unele idei precum cea a majorității calificate (redefinirea acesteia ca 60% din statele membre, reprezentând 60% din populația UE în loc de pragul actual de 55% al țărilor membre și 65% din populație), unanimitatea să devină excepția, în timp ce utilizarea „clauzelor pasarelă” să fie încurajată, la fel și întărirea primatului dreptului în UE; la nivel instituțional se recomandă menținerea plafonului actual al numărului de eurodeputați, respectiv 751, ceea ce ar necesita un nou calcul național, ar impune reducerea numărului comisarilor europeni (actualmente câte unul pentru fiecare stat) ori cel puțin stabilirea unei noi ordini de prioritate, în chiar scopul de a menține o dinamică clară în cadrul CE.

În privința statului de drept se preconizează o consolidare a procedurii, zisă „a articolului 7”, care ar trebui să permită sancționarea statelor membre care nu respectă valorile fundamentale ale Uniunii. Ideea unei „integrări progresive” nu e nouă, întrucât figura deja în noua metodologie de extindere propusă de Comisie la începutul mandatului său actual și care a fost urmată la diferite niveluri referitor la Balcanii Occidentali și Ucraina. Cei 12 experți independenți propun o evoluție a UE spre o structură cu patru cercuri: 1. cercul restrâns; 2. UE ca atare; 3. membrii asociați; 4. comunitatea politică europeană. Desigur, documentul nu reprezintă decât unele din numeroasele contribuții la dezbaterile privind extinderea și reformele Uniunii, în situația în care și alte state membre lucrează, de asemenea, în privința elaborării și în vederea prezentării viziunii lor pertinente. Astfel, experți din țările baltice, Danemarca, Finlanda, Polinia și Suedia au publicat, în iulie 2023, un document în care au prezentat ideile lor pentru o Uniune reformată și extinsă.

3. Ultimul raport pertinent, repetitiv în timp, purtând ca dată de finalizare octombrie 2023, EU Treaties why they need targeted changes, realizat de un grup de experți din 14 țări membre ale Uniunii, este centrat, așa cum îi arată și titlul, pe adaptarea construcției continentale pe calea unor amendări țintite ale tratatelor constitutive și se bazează pe teza „bunurilor publice europene: cetățenia și democrația”. Printre numeroase alte propuneri, documentul identifică domeniile politice care ar necesita o extensie a votului cu majoritate calificată și a procedurii codeciziei cu Parlamentul European, precum și cele în privința cărora s-ar impune o aducere la nivelul de competențe ale UE, precum sănătatea ori politicile industriale, securitatea energetică și alimentară, negocierile mondiale privind urgența climatică și guvernanța inteligenței artificiale. Se întocmește, totodată, o listă de noi „bunuri publice europene”, precum o rețea electrică continentală, o infrastructură digitală publică, un mecanism de protecție civilă, un brevet pentru competențe digitale, o reasigurare de șomaj, o asigurare pentru boli rare, o platformă continentală a piețelor publice și o poziție exterioară coerentă a UE în privința diferitelor probleme internaționale majore. Respectivele „bunuri publice europene vitale” nu ar putea să fie furnizate decât pe baza modificărilor tratatului și, în consecință, se prefigurează piste de urmat în acest sens. Raportul în cauză identifică cinci rațiuni (cauze) majore care ar justifica modificări țintite ale tratatelor: 1. o mai multă securitate și autonomie strategică în ceea ce privește pacea, energia, alimentația, materialele critice și transformarea digitală; 2. o voință europeană mai puternică de a duce cu bine tranziția verde și transformarea digitală, având în vedere totodată noile inegalități sociale; 3. O capacitate de investiții la o scară mai mare, la nivelul UE și la cel național, susținută din surse reprezentate în primul rând de taxe; 4. o democrație europeană mai atractivă în componentele sale reprezentative și participative, fondată pe cetățenia europeană; 5. extinderea ca nou imperativ geopolitic.

4. Rezoluția Parlamentului European din 22 noiembrie 2023 referitoare la propunerile de reformare instituțională și de revizuire a tratatelor unional-europene ilustrează mai ales exigențele ce decurg în acest sens din perspectiva extinderii Uniunii spre Balcanii de Vest și cea a candidaturilor Ucrainei și a Republicii Moldova. Referitor la reformele instituționale, cele 10 propuneri aferente subiectului privesc: reformarea procesului decizional pentru a reflecta mai bine un sistem bicameral, prin conferirea mai multor prerogative PE; întărirea capacității UE de a acționa prin creșterea considerabilă a numărului de domenii în care se decide prin vot cu majoritate calificată (VMC) și prin procedura legislativă ordinară (PLO); conferirea dreptului de iniţiativă reglementară PE; inversarea rolurilor Consiliului și Parlamentului în numirea și confirmarea președintelui Comisiei pentru a reflecta mai exact rezultatele alegerilor europene; schimbarea denumirii CE în „Executivul European”; fixarea numărului membrilor Executivului la cel mult 15, aleși pe baza unui sistem de rotație strict reglementat, subsecretarii fiind numiți dintre resortisanții satelor membre care nu au niciun resortisant reprezentat în Colegiu; mai multă transparență în cazul Consiliului UE; simplificarea dificilului proces de modificare a dreptului UE; transformarea componenței PE într-o prerogativă a acestuia; întărirea rolului partenerilor sociali în pregătirea tuturor inițiativelor în domeniul politicilor sociale și consolidarea instrumentelor vizând participarea cetățenilor în procesul decizional al UE.

În privința redefinirii competențelor se propune, printre altele: stabilirea uneia exclusive a Uniunii în ceea ce privește mediul și biodiversitatea, precum și negocierile privind schimbările climatice; stabilirea unor competențe partajate în domeniul sănătății publice și al protecției și ameliorării sănătății umane, protecția civilă, industria și educația, mai ales în privința aspectelor transnaționale, cum ar fi recunoașterea reciprocă a diplomelor, a gradelor, competențelor și a calificărilor; dezvoltarea în continuare a competențelor partajate în domeniile energiei, afacerilor externe, securității externe și apărării ș.a.

Subsidiaritatea e avută în vedere prin solicitarea de consolidare a controlului de solidaritate de către Curtea de Justiție a UE (CJUE sau Curtea) și prin luarea în considerare a avizului parlamentelor regionale în rândul celor motivate ale parlamentelor naționale privind proiectele legislative și introducerea unui „mecanism al cartonașului verde” pentru propunerile legislative ale parlamentelor naționale sau regionale cu competențe legislative, pentru a adapta mai bine legislația Uniunii la nevoile locale.

În ceea ce privește statul de drept se propun: consolidarea și reforma procedurii prevăzute la articolul 7 din Tratatul privind UE (TUE) referitor la protecția statului de drept, eliminând unanimitatea, introducând un calendar clar și transformând Curtea în arbitru al încălcărilor; se sugerează ca CJUE să aibă competențe pentru soluționarea litigiilor interinstituționale, precum și un control preventiv al normelor din partea aceleiași instanțe („controlul abstract al normelor”), conceput ca un drept al minorității din Parlament și conferirea acestuia din urmă a competenței de a sesiza CJUE cu privire la cazurile de nerespectare a tratatelor. Alte propuneri concrete vizează domeniile politicii externe, de securitate și apărare, piața unică, economia și bugetul, politicile sociale și piața forței de muncă, educația, comerțul și investițiile, nediscriminarea, politica energetică, migrația, sănătatea, știința și tehnologia.

Referitor la climă și mediu se propune ca reducerea încălzirii globale și protejarea biodiversității să fie incluse ca obiective ale Uniunii; se sugerează ca protecția climei și a biodiversității să fie adăugate printre obiectivele de dezvoltare durabilă ale UE, includerea sustenabilității în dispozițiile privind pescuitul ale tratatului, se cere Uniunii să protejeze fundamentele naturale ale vieții animalelor, în concordanță cu abordarea de tip „O singură sănătate” („One health”), precum și să țină seama de riscul de depășire a limitelor planetare, se solicită ca obligațiile internaționale ale Uniunii de a continua eforturile de limitare a creșterii temperaturii globale să fie incluse în tratate.

În materia spațiului de libertate, justiție și securitate rezoluția parlamentară propune ca Europa să primească competențe suplimentare care să fie supuse controlului parlamentar, ca violența de gen și infracțiunile contra mediului să fie adăugate ca domenii ale infracționalității ce îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 83 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea UE (TFUE) [infracțiuni incriminate de Uniune] și solicită ca funcționarea Parchetului European să fie reglementată prin PLO.

5. Rapoartele premergătoare ale „laboratoarelor de idei”, cel oficial și rezoluția parlamentară pertinentă care le-a încununat, au generat deja discuții și exprimări de puncte de vedere, poziționări și evaluări pertinente. Asemenea provocări, precum cele ale reformei instituționale și „modificării țintite” a tratatelor constitutive preconizate, au loc într-un context interior și extern deosebit, marcat de situația unei lumi în schimbare. Așa se face că în privința perspectivei interne se au în vedere ca prioritare transferul de competențe dinspre state către Uniune și adoptarea în anexă a unui „protocol privind progresul social”; în același timp se are în vedere o întărire a subsidiarității via CJUE , precum și a unei cereri ca parlamentele naționale să țină mai mult seama de cele regionale (acolo unde există!). Ca atare, într-o asemenea schemă statul-națiune ar fi erodat de la vârf (noile competențe ale Uniunii) și „răzuit” la bază (competențele legislative regionale). Sunt evidente reacțiile la unele practici multiplicate în ultimii ani, precum „vetourile și șantajul” care tind să devină practică curentă, sau acel așa-numitul „constituționalism abuziv” ivit între jurisdicțiile comunitară și cele supreme ale statelor membre, cu repercusiuni de genul unor acțiuni adesea prea lente și insuficiente din partea UE în raport cu probleme majore stringente. Nevoia unei „autonomii geopolitice” e și ea de domeniul evidenței și exprimată timid, dar deschis. Evoluțiile concrete din plan internațional pun în discuție și contestă modelul democratic occidental născut după 1945 și fondat pe Carta ONU și a sistemului său normativ-instituțional și resetarea ordinii mondiale e inevitabilă. Plasată într-o situație complexă și delicată, Uniunea e obligată să nu se dilueze într-o extindere devenită ineluctabilă. Dacă nu-și integrează aliații săi de pe continent într-o organizație care pune ca principiu de aderare respectarea statutului de drept, ea pare a fi condamnată să fie pusă în minoritate în fața marilor puteri care caută să o slăbească. Dimpotrivă, dacă le primește fără o strategie definită, riscă să reproducă erorile comise în timpul extinderilor din 2004 și 2007 care au antrenat neînțelegeri și tensiuni, mergând până la contestări ale valorilor comune. Desigur, proiectul de reformă deja adoptat oficial de către Parlamentul European încearcă să răspundă unor asemenea provocări. Dar UE, așa cum remarcă analiștii problemei, ar trebui totodată să evite a se pierde în reforme instituționale excesive ce presupun referendumuri naționale care, purtând asupra unor subiecte așa de complexe (și chiar unele controversate) incită mai degrabă la a sancționa clasa politică, decât la a răspunde la întrebarea (întrebările) pusă (e). Apoi, preocuparea fundamentală s-ar concentra în prealabil mai ales asupra faptului de a lămuri dacă s-ar impune o integrare cu geometrie variabilă, cum propune Franța, ori nediferențiate, cum dorește Germania. În orice caz, preconizata extindere nu mai trebuie să fie una prin excelență tehnocratică și/ori juridică. Contextul internațional obligă UE a-i schimba natura. De altfel, pentru noii membri, precum și pentru cei actuali, nu mai e vorba de a participa la o mare piață (comună) ori de a i se alătura, ci de a contribui împreună la un proiect geopolitic, la această „autonomie strategică”, cu dimensiuni noi, deosebit de complicate și dificil de realizat., dar absolut necesare.

Scurte concluzii. Dincolo de importanța și semnificațiile proprii inițiativei europarlamentare propriu-zise, reforma instituțională a UE și revizuirea țintită a tratatelor sale constitutive propuse constituie, totodată, ocazia unei reflecții politico-juridice aprofundate și a unei dezbateri publice democratice reprezentative asupra viitorului nostru european. Așa cum se întâmplă de obicei, și în acest caz pregătirea ideatică generală, justificarea întreprinderii și orientarea strategică în privința opțiunilor demersului politico-legislativ preconizat au aparținut câtorva think-tanks-uri specializate, nu întâmplător franceze și germane, ori cel mult cu sedii bruxelleze, cu o palidă replică a unuia venit preponderent din zona statelor mai recent aderate la proiectul comunitar. Toate acestea exprimă clar perspectiva rolului și importanței utilizării „laboratoarelor de idei” specializate în structurarea opțiunilor politice concrete și promovarea, mai mult sau mai puțin (disimulată) a diverselor interese naționale ale statelor membre aflate la confluență cu cele ale adaptării și avansurilor construcției comunitare. Din păcate s-a confirmat și o altă tristă constatare: absența unei prezențe și, în consecință, posibilitatea unei implicări româneşti, cu consecințele aferente firești! Ea se înscrie posturii „tradiționale” a României care persistă încă de la aderarea sa la UE (1 ianuarie 2007) de simplu obiect, spectator și executant zelos al politicilor, strategiilor, planurilor de acțiune și reglementărilor juridice unional-europene fără nici cea mai mică preocupare de a se manifesta și ca subiect activ al determinării acestora. Îndrăznim și cu acest prilej de a propune, desigur în domeniul de specialitate măcar, respectiv cel juridic, ieșirea din starea de inerție dăunătoare și inițierea participării efective la înfăptuirea și derularea marelui proiect continental. Structurile instituționale pertinente existente, în frunte cu cele academice, se impun antrenate, în numele interesului public, în a-și formula și relansa prioritățile în direcția înscrierii țării pe orbita deplinei apartenențe și fermei acțiuni europene ca singură alternativă a unui viitor național pașnic și durabil. În același timp, într-o perspectivă cu adevărat responsabilă s-ar impune crearea a noi cadre instituționale mai adecvate și mai dinamice de promovare a unor atari demersuri, conexate cu cele din alte țări și internaționale de profil spre a se ajunge la implicarea corespunzătoare a reflecției românești în efortul de analiză și preconizare a politicilor și reglementărilor publice europene. Nu în ultimul rând, fundamentarea teoretico-strategică a prezenței și acțiunii țării în mecanismele instituțiilor europene și internaționale nu mai poate fi lăsată pe seama unor aprecieri conjuncturale, funcționărești cu rezultate pe măsură, fără nicio relevanță ca până acum, ci reclamă abordarea elaborată, durabilă.

E vremea institutelor (think-tanks) de cercetare și dezbatere competentă, inclusiv a celor asupra problemelor dreptului și justiţiei cu misiunea de a clarifica câmpul decizional, a elabora o viziune asupra viitorului și a favoriza dialogul între specialiști, lideri de opinie, decidenți și reprezentanți ai societății civile. Nu putem lăsa la voia întâmplării propriile perspective și autenticele interese și a aștepta de la alții dezlegarea problemelor noastre, ci trebuie să ni le asumăm singuri și deschis. Și aceasta cu atât mai mult cu cât suntem într-o perioadă de radicale și profunde reașezări continentale și mondiale, decisive pentru viitorul european comun, dar și pentru cel al fiecăruia dintre noi care presupun evaluări aprofundate, competente și responsabile spre desprinderea adevăratelor tendințe, evoluții și repere în preocuparea unei poziționări naționale corecte și eficiente conformă interesului național. Există o anumită experiență în acest sens, chiar dacă redusă la unele încercări, precum demersurile academice din preajma și din timpul Celui de- Al Doilea Război Mondial de prospectare a posibilelor evoluții și de pregătire a reacțiilor cuvenite la „masa verde”, ori contribuțiile cercetării juridice instituționalizate pe calea fundamentărilor și avizelor la probleme de cooperare interstatală. Acum însă amploarea provocărilor reclamă mai mult ca oricând amenajarea adecvată și antrenarea calificată a „intelighenției instituționalizate” prin concluziile sale pertinente și crearea unui cadru permanent, capabil să ofere în mod constant suficiente date și pârghii poziționării publice strategice și tactice în cadrul proceselor europene și internaționale în desfășurare și care vor urma. Altfel, riscăm să perpetuăm și chiar să se adâncească o stare dăunătoare, cu repercusiuni imprevizibile asupra devenirii naționale și implicării europene.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu
Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române