Făurirea statului național unitar român în conștiința poporului român

1 Decembrie ne oferă posibilitatea să pledăm pentru solidaritatea tuturor membrilor Baroului București, dar și din întreagă țară. Mă simt onorat să susțin acest mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.

În cadrul profesiilor juridice s-au produs schimbări majore și ca urmare a înfăptuirii Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Întrunit la 21.07-03.08.1914, Consiliul de Coroană a hotărât ca România să se proclame neutră. La data de 04-17.08.1916 România a semnat tratatul cu Antanta care prevedea obligația țării noastre de a mobiliza toate forțele sale militare, urmând ca la 15-28.08.1916 să între în război contra Austro-Ungariei.

Într-un asemenea context, se recunoștea dreptul României de a dobândi teritoriile românești din monarhia habsburgică.

Sintetizarea cauzei reale și profunde a intrării României în război a fost făcută prin proclamația adresată poporului: După vremuri îndelungate de negocieri și grele încercări, înaintașii noștri au reușit să întemeieze Statul Român prin Unirea Principatelor, prin războiul independenței, prin munca lor neobosită pentru renașterea națională. Astăzi, ne este dat nouă să întregim opera lor închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: Unirea românilor de pe cele două părți ale Carpaților.”

În noaptea de 14/15-27/28.08.1916 armata română a intrat în Transilvania unde a fost primită cu entuziasm de populație. Puterile centrale au concentrat imediat în Transilvania 40 de divizii, aducându-le de pe alte fronturi ale Europei.
La 28.11.1920, Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia au semnat un tratat prin care se recunoștea Unirea Basarabiei cu România. În 1933, în mod similar, Statele Unite ale Americii au recunoscut și ele această unire.

Gheorghe Pop de Băsești a prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, adresând un îndemn celor care sunt de-o limbă și de-o lege, să se unească într-un singur și nedespărțit Stat Românesc. Chiar și astăzi, îndemnul său are o semnificație deosebită prin menținerea speranței de unitate a poporului român.

Sărbătoarea națională a României reprezintă un prilej de reflecție asupra eforturilor depuse care au condus la integrarea provinciilor istorice românești sub același stindard. Ca urmare a actului înfăptuit la 1 Decembrie 1918, România s-a regăsit în granițele sale firești.

Din pleiada celor care s-au afirmat în susținerea unității poporului român, remarcăm următoarele personalități: Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Bășești, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Vasile Goldiș, Aurel Vlad, Alexandru Vaida Voievod și Miron Cristea. La chemarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia au răspuns țărani, ofițeri, soldați, clerici și istorici. Cu acest prilej, participanții au strigat, într-un singur glas: „Vrem să ne unim cu Țara, trăiască România Mare!”

Coeziunea sufletească a națiunii române s-a impus prin acest act de la 1 Decembrie 1918, fiind o consecință a modernizării societății românești.
Recunoașterea internațională a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român s-a realizat prin Tratatul de Pace de la Trianon la 04.06.1920. Regalitatea din România a depus eforturi deosebite pentru recunoașterea internațională a acestei Uniri.

Prin Legea nr. 10/31.07.1990, Parlamentul României a decis proclamarea zilei de 1 Decembrie ca zi națională a României. Aceste hotărâri de unire, într-un singur stat a tuturor românilor, s-au dovedit juste și justificate prin urmările pozitive deosebite pentru toți românii din provinciile unite.

Av. dr. Aurel Ciobanu, Decanul Baroului București