10 cărți și 38 de articole de drept penal în lumea asta stranie (perioada 2022-2023)

Anul trecut nu am avut timpul necesar să continui recenziile de articole făcute în 2020 și 2021, astfel încât încerc să îmi iau o dublă revanșă, prin semnalarea atât a unor cărți de tipul monografiilor/tezelor de doctorat ce au fost/urmează să fie publicate (I), precum și a mai multor articole (II), grupate, de data aceasta, pe când posibil tematic și despre care voi da doar câteva repere. Pentru cei care nu vor să citească toate descrierile, menționez încă de acum că, la finalul materialului, se regăsește lista tuturor acestor cărți și articole. Cred cu tărie că ele merită atenția celor care lucrează în domeniul dreptului penal și mai cred că trebuie să cercetăm mereu ce s-a scris despre subiectul pe care îl tratăm; din acest motiv, proiectul Portal Penalmente, care indexează lucrările din domeniul științelor penale, va continua, în speranța că va ușura munca de cercetare prin noianul de cercetări publicate în surse dintre cele mai diverse.

Cu titlu prealabil, mai spun și că, deși pentru mine ultimii doi ani au fost dedicați mai mult cititului și mai puțin scrisului, nu aș putea să nu indic materialele, sper eu, de folos, pe care le-am scris (mai puțin) singură[1] și (mai mult) în coautorat[2] cu o serie de oameni extraordinari, cărora le mulțumesc infinit pentru colaborarea și prietenia pe care mi le arată.

I. 10 CĂRȚI

Perioada pe care o am în vedere este, așa cum spuneam, una mai lungă (doi ani); cu toate acestea, nu a fost deloc greu să aleg cele 10 lucrări de tip monografic, majoritatea pornind de la teze de doctorat susținute recent, unele fiind deja publicate, iar altele, să sperăm, în curs de publicare. Pentru corectitudine, menționez și că am fost în comisia de susținere publică ori de îndrumare a unora dintre teze, dar am încercat să mă uit și la (și mi-am întrebat prietenii despre) cercetările susținute la alte centre universitare decât cele cu care am avut contact personal. Pe unii autori îi cunosc, unii dintre ei îmi sunt și prieteni, iar pe alții nu i-am întâlnit încă, dar îi apreciez deja din aceste scrieri.

Precizez, de asemenea că nu am ales să prezint aici cursurile universitare ori eventualele tratate (care ar fi putut fi – dar n-au fost – scrise sau denumite astfel în acest interval), întrucât acestea sunt și mai puține, iar acelea care contează sunt, de regulă, cunoscute în toate mediile profesionale juridice. În schimb, tezele/monografiile de mai jos, având subiecte specifice, pot fi mai ușor ignorate dacă ne limităm la lecturarea titlului, întrucât ar putea părea că abordează aspecte de care nu avem nevoie. Chiar pentru cei care nu se lovesc constant (sau poate deloc) de aceste probleme, cred că lectura lor se poate dovedi utilă.

1. Georgina BodoronceaCorupția. Infracțiuni de corupție. Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 6.12.2019, publicată la Ed. CH Beck, 2022

Când a apărut cartea, am scris că probabil nu există o alta care să se fi lăsat mai așteptată, întrucât Georgina și-a luat timpul necesar după susținerea tezei de doctorat pentru a o reciti și pentru a-i adăuga câteva elemente de noutate apărute în acest interval. Am mai scris, totodată, că orice persoană interesată să aprofundeze aspectele legate de infracțiunile de corupție va găsi în carte răspunsurile de care are nevoie și că, de câte ori am avut câte o întrebare, eu am găsit în teza de doctorat clarificările necesare. La ceva vreme după acest moment, susțin cu și mai multă tărie această concluzie.

Astfel, în lucrare infracțiunile de corupție sunt analizate pe larg, separat în funcție de împărțirea lor în infracțiuni de corupție activă (luarea de mită și traficul de influență) și infracțiuni de corupție pasivă (darea de mită și cumpărarea de influență). Ulterior, sunt prezentate infracțiunile asimilate celor de corupție. Apreciez în mod special că încă de la începutul lucrării aflăm ce se găsește și ce nu se găsește în carte, precum și anunțul (pe care voi avea grijă să-l reamintesc constant autoarei) ca urmează o nouă ediție.

Merită spus și că, am acceptat, imediat după publicare, invitația lui George Zlati de a dezbate cu autoarea aspecte legate de această carte. Una din cele mai interesante discuții, dezvoltată pe larg în lucrare, vizează noțiunile de „funcționar public” și „funcționar privat” (care, o spun de mult, poate ar merita o monografie separată, mai ales în contextul deciziilor recente ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie[3], care au încercat să facă lumină în haosul determinat de decizii anterioare[4]). Instanța supremă a validat, de altfel, concluzia autoarei potrivit căreia persoana juridică nu poate fi funcționar public sau privat, neputând fi deci autor al infracțiunilor de corupție sau de serviciu ce au un astfel de subiect activ calificat. De asemenea, este extrem de pertinentă analiza efectuată cu privire la potențiala calitate de funcționar public a avocatului, subliniindu-se încă o dată caracterul autonom al acestei noțiuni în Codul penal.

Fără a menționa alte aspecte interesante analizate în detaliu și ideile exprimate, mai menționez totuși examinarea pe larg a unei ipoteze întâlnite relativ des în practica recentă, aceea a dării/primirii mitei în rate, situație care ridică atât probleme privind încadrarea juridică, cât și legate de aplicarea regulilor privind prescripția penală. Nu îmi voi spune părerea la acest moment, întrucât urmează să analizez într-un studiu această problemă și nu pot fi decât bucuroasă pentru faptul că mare parte din cercetare a fost deja făcută în lucrarea scrisă de Georgina.

2. Cătălin Constantinescu-Mărunțel – Infracțiuni contra umanității și genocidul, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 2.04.2021, publicată la Ed. CH Beck, 2022

Cătălin și-a propus în această lucrare un demers extrem de interesant, dar dificil. Atât interesul și utilitatea temei, cât și dificultatea ei sunt prezentate în partea introductivă: „Pentru că, în mod paradoxal, în România post‑comunistă, în științele penale este ignorat acest subiect. Nu există decât foarte puține studii, iar acelea provin aproape toate din literatura specializată în materia dreptului internațional public. Nu am găsit până acum nicio lucrare care să‑și propună să analizeze în mod pe cât posibil exhaustiv cum au fost transpuse aceste două infracțiuni în dreptul penal român și ce efecte au produs. Un astfel de studiu lipsește și în doctrina de dinainte de 1989, însă în acest caz explicația este mai simplă. Deoarece subiectul era intrinsec legat de represiunea politică organizată de regimul comunist, autorii au preferat să dovedească o prudență specifică unei epoci a cenzurii și discursului impus. Prin urmare, ne propunem să realizăm această lucrare și să umplem un gol existent în doctrina românească încă din 1945.” Cu siguranță, a reușit să umple golul, aceasta fiind, în prezent, lucrarea de referință în materia infracțiunilor contra umanității și a genocidului, pe care o recomand fără rezerve nu numai celor pasionați de subiect, dar ca lectură obligatorie de cultură juridică (și nu numai).

Problematica lucrării (aspect care lipsește din mult prea multe cercetări monografice) este rezumată printr-o întrebare: a reușit procesul de transpunere a infracțiunilor contra umanității, respectiv a infracțiunii de genocid, să armonizeze legislația penală din România cu normele existente în dreptul internațional penal actual?

În mod logic, autorul caută să răspundă acestei întrebări prezentând, într-o primă fază, reglementările existente în dreptul internațional penal, iar într-o a doua, cele prevăzute în Codul penal român. În această a doua parte, cu titlu preliminar, sunt tratate trei probleme de drept care influențează în egală măsură ambele infracțiuni care fac obiectul lucrării: raportul dintre autor și instigator, efectele prescripției, respectiv posibilitatea invocării de norme jus cogens în fața instanței de judecată.

Înainte de a trece la analiza propriu-zisă a infracțiunilor contra umanității în Codul penal român, sunt făcute precizările necesare de ordin istoric, care se încheie cu întrebarea, cât se poate de actuală, privind existența infracțiunilor contra umanității în dreptul român între 30 iulie 1969 și 1 februarie 2014. În opinia autorului, corespondențe ale art. 439 pot să fie găsite în legislația penală anterioară anului 2014, ulterior explicând pe larg această concluzie. Analiza efectelor în plan național ale incriminării faptelor ce intră în conținutul infracțiunilor contra umanității este realizată prin prezentarea dosarelor Alexandru Vișinescu, Ion Ficior și Gheorghe Ursu (la momentul pronunțării sentinței), precum și a dosarelor Revoluției și Mineriadei, prin arătarea multiplelor probleme de încadrare și probatoriu pe care acestea le-au ridicat, ducând, în final, la unele soluții discutabile, pe care le examinează autorul. Similar, după analiza istoricului și a conținutului constitutiv al infracțiunii de genocid, sunt prezentate dosarele Ceaușescu, CPEx și ulterioare.

Concluziile lucrării aduc șase propuneri de modificare a legislației, dintre care o remarc și eu, alături de domnul profesor Cioclei în prefața lucrării, pe cea privind necesitatea revederii textului art. 439 alin. (1) lit. a). Astfel, autorul arată că „în forma în vigoare la acest moment se limitează în mod nejustificat sfera de aplicare la ipotezele în care au fost ucise cel puțin două persoane și este ignorat faptul că ar trebui incriminate prin aceeași dispoziție și faptele săvârșite cu intenție depășită care au condus la moartea victimei. Statutul de la Roma, continuând tradiția începută în 1945, nu a prevăzut niciodată astfel de condiții, fiind incriminate conduitele prin care se cauzează moartea uneia sau a mai multor persoane, indiferent dacă au fost comise cu intenție directă sau indirectă sau cu praeterintenție. În aceste condiții, de lege ferenda, apreciem că ar putea fi folosită ori sintagma „uciderea unei persoane sau comiterea unei alte infracțiuni intenționate, dacă a fost urmată de moartea victimei”.

3. Valentina DinuRăspunderea penală în dreptul muncii, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 30.03.2023, recent publicată la Ed. CH Beck, 2023

Aici îmi este destul de ușor să fac un rezumat, dat fiind că am fost în comisia de susținere publică a tezei de doctorat, redactată, ca precedentele două lucrări, tot sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Valerian Cioclei. Am apreciat, la acel moment, că tema este de mare actualitate și prezintă interes practic, în special în contextul în care practica judiciară a ultimilor ani relevă numeroase dosare în care s-a pus problema infracțiunilor tratate în cuprinsul tezei de doctorat. Aceasta este, la cunoștința mea și așa cum de altfel se afirmă chiar în introducerea lucrării, prima cercetare cu caracter monografic care analizează, de o manieră integrată, incriminările specifice relațiilor de muncă, prezentând un interes deosebit pentru o multitudine de profesii juridice și nu numai. Fie și doar dacă ne uităm la dosarele ultimilor ani, precum și la activitatea Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, vom vedea amploarea fenomenului criminal în această materie[5].

Aș vrea să remarc și de data aceasta, în partea introductivă formularea clară a problematicii, redată după cum urmează: „prezenta lucrare își propune să răspundă la întrebarea dacă infracțiunile sunt prevăzute de dispoziții ce îndeplinesc standardul de claritate și previzibilitate impus atât de către legiuitor, cât și de Curtea Constituțională, prin jurisprudența sa pe care o vom avea în vedere în cuprinsul lucrării”.

După considerațiile introductive, lucrarea este structurată în două titluri, dedicate infracțiunilor prevăzute în Codul penal care au legătură cu dreptul muncii și celor reglementate în Codul muncii și în legile speciale. Titlurile sunt împărțite în două capitole, după modelul francez bipartit al lucrărilor din domeniul juridic. Capitolele sunt împărțite în secțiuni, care la rândul lor prezintă subdiviziuni, fiind analizate în mod fericit doar acele aspecte de interes practic pentru incriminările studiate, iar nu întreaga schemă a infracțiunii pentru fiecare dintre acestea, lucrarea nefiind astfel o prezentare de tipul cursurilor universitare, ci o veritabilă analiză aprofundată a acelor probleme legate de respectivele incriminări.

Câteva aspecte punctuale privind prima parte a lucrării, cea mai relevantă, de altfel, pentru propriile scrieri: ca autor al comentariului infracțiunii prevăzute de art. 287 C.pen. în cursul dedicat studenților anului III[6], am avut plăcuta surpriză de a observa caracterul profund și detaliat al analizei realizate în lucrare, Valentina reușind să prezinte soluții neavute în vedere anterior și chiar să-mi determine reconsiderarea părerii cu privire la unele aspecte [de exemplu, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunilor prevăzute la art. 287 alin. (1) lit. d) și e) C.pen., care nu este, într-adevăr, doar angajatorul]. Se remarcă, de asemenea, legăturile inerente pe care le face cu noțiuni specifice dreptului muncii ori dreptului procesual civil (aspect care se va regăsi și în continuare, mai ales în materia accidentelor de muncă ori al îmbolnăvirilor profesionale), precum executorialitatea anumitor categorii de hotărâri judecătorești, precum și sublinierea practicii neunitare care rezultă din interpretarea diferită, dată de instanțele penale, respectivelor noțiuni ori probleme. Pentru ambele modalități ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, probabil că cele mai interesante aspecte sunt cele referitoare la situația premisă, precum și, în prima ipoteză, cele privind elementul material, în special discuțiile privind termenul în care trebuie executată hotărârea de reintegrare în muncă a salariatului și procedura de urmat pentru reintegrare.

Cu privire la cele două infracțiuni privind măsurile de securitate și sănătate în muncă, prevăzute de art. 349 și 350 C.pen., acestora le este dedicată cea mai mare parte a lucrării (aproximativ o treime). Analiza debutează, în mod fericit, cu problemele ridicate de caracterul general al măsurilor (legale) de securitate și sănătate în muncă, inclusiv din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, precum și cea privind infracțiunea de abuz în serviciu, și continuă cu explicarea noțiunilor de „accident de muncă” și „îmbolnăvire profesională”. În acest context, se observă deja că, exact ca în cazul altor infracțiuni, conținutul constitutiv al acestora nu poate fi înțeles în absența recurgerii la informații de specialitate, oferite eventual chiar de persoane formate în această materie (nefiind suficientă o simplă lectură a unor informații, fie ele de specialitate). Acest aspect poate ridica probleme din perspectiva principiului legalității (cu toate că, în general, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu constată încălcări în astfel de situații). Apreciez totodată, analiza aprofundată a răspunderii penale a persoanei juridice pentru infracțiunile prevăzute în art. 349 și 350 C.pen., inclusiv concluzia la care ajunge autoarea cu privire la răspunderea penală a instituțiilor publice. Este, de asemenea, pertinentă observația privind diferența dintre forma de vinovăție în cazul infracțiunilor analizate și cele având ca rezultat moartea ori vătămarea corporală a unor persoane. De asemenea, remarc cu interes opinia potrivit căreia persoana juridică nu ar putea comite în calitate autor infracțiunea prevăzută de art. 350 C.pen. atunci când are calitatea de angajator (cu siguranță însă o poate comite când nu are o astfel de calitate, de pildă când nu respectă respectivele măsuri luate de un alt angajator). În fine, menționez și faptul că aceste cunoștințe aprofundate în materia celor două infracțiuni prevăzute de art. 349 și art. 350 C.pen. sunt și cele care au stat la baza articolului redactat în coautorat despre distrugerea (din culpă) care a avut ca urmare un dezastru[7], în care am analizat inclusiv incidența pluralității de infracțiuni în ipoteza în care dezastrul este urmarea neluării/nerespectării măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

4. Mihai Dunea – Cauzele speciale de nepedepsire și cauzele speciale de reducere a pedepsei, Ed. Hamangiu, 2022

Am ales această lucrare nu doar pentru că sunt fan al analizelor aprofundate pe care le face Mihai în privința diferitelor instituții de drept penal general, dar și pentru că reprezintă o publicație inedită, dat fiind că este, de fapt, teza lui de doctorat susținută în anul 2012 (pe care întotdeauna m-am întrebat de ce nu a publicat-o). Cu toate că au fost avute în vedere legislația, doctrina și jurisprudența în vigoare la acel moment, dat fiind că era deja publicat Codul penal, lucrarea are în vedere și prevederile în vigoare, astfel încât caracterul ei util nu poate fi negat.

Trecând peste aspectele de ordin introductiv, care așază cauzele speciale de nepedepsire și de reducere a pedepsei în cadrul general de referință, lucrarea prezintă separat problemele ce țin de fiecare dintre aceste cauze.

Cu privire la cauzele de nepedepsire, autorul realizează mai întâi o clasificare a acestora și efectuează o analiză a evoluției conceptului de impunitate și a configurației juridice a instituției nepedepsirii în dreptul nostru. În mod firesc, cea mai consistentă parte a analizei vizează cauzele de nepedepsire prevăzute de legislația penală, împărțite în categorii interesante, precum: cauze de impunitate pasive (statice) condiționate de verificarea unei anumite calități determinate, inerente unei anumite persoane; cauze de impunitate pasive (statice) condiționate de verificarea unei anumite stări, situații ori împrejurări obiective, anume determinate de lege; cauze de impunitate active (dinamice) determinate de adoptarea, de către infractor, a unei conduite postdelictuale determinate. Sunt, de pildă, cât se poate de actuale considerațiile făcute de autor privind cauzele de nepedepsire din materia infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, care ridică, în ultima vreme, tot mai multe probleme practice.

Analiza cauzelor speciale de reducere a pedepsei urmează aproximativ aceeași structură. Situația particulară a cauzelor prevăzute de Codul penal, de legile speciale și de Codul penal din 2009 este examinată prin intermediul altei diviziuni interesante: cauze pasive (statice) de reducere (atenuare, diminuare) a pedepsei și cauze active (dinamice) de reducere a pedepsei, fiecare dintre acestea având subcategorii proprii.

Ultima parte a lucrării este dedicată aspectelor de drept comparat, unde este de apreciat faptul că nu se realizează o enumerare de legislații, ci autorul efectuează o abordare problematizată, întocmai ca în secțiunile anterioare. În final, nu pot decât să-mi exprim speranța că promisiunea pe care o face autorul în nota introductivă, privind publicarea unei ediții viitoare, va fi îndeplinită cât de curând (în special în contextul în care anul acesta a apărut și ediția a doua a lucrării redactate de domnul C. Ghigheci – Cauzele care înlătură răspunderea penală, Ed. Universul Juridic, București, 2023, ceea ce reprezintă un ansamblu frumos de teme relativ conexe tratate de autori).

5. Dorel HerineanPluralitatea de făptuitori în cazul infracțiunilor comise de persoanele juridice. Pluralitatea societară de făptuitori, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 23.03.2023, în curs de publicare la Ed. Universul Juridic

Dincolo de preferința personală pentru tema tezei de doctorat redactate sub coordonarea doamnei prof. Lavinia Lefterache, pe care Doru a început de altfel să o studieze încă de când l-am cunoscut în cadrul studiilor de master, această lucrare este ceea ce mi-aș dori să văd mai des de la tezele de doctorat. Fără a nega utilitatea analizelor de tip monografic și admițând că nu orice subiect se pretează unei astfel de abordări, apreciez totuși enorm existența unei teze, a unei teorii noi, pe care doctorandul să o propună și, atât în lucrare, cât și la susținerea publică, să o apere (de aceea francezii și numesc susținerea publică défense de thèse).

Teza lui Doru este că, în cazul infracțiunilor comise de persoanele juridice, regulile clasice privind pluralitatea de făptuitori nu pot rezolva toate ipotezele care apar în practică (I), astfel încât este necesar să admitem că există o a patra formă de pluralitate, denumită pluralitate societară de făptuitori (II). Lucrarea este, de altfel, împărțită pe aceste două paliere, ceea ce constituie un plan ideal în stil francez.

Foarte necesar, în partea introductivă, sunt făcute clarificările noțiunilor cu care operează autorul, fiind astfel oferite explicații privind termenii de decidenți, executanți, decidenți-executanți, decidenți puri și terți. Cât despre pluralitatea societară de făptuitori, ea este definită ca „acea formă a pluralității de făptuitori formată exclusiv din persoana juridică și persoanele ale căror contribuții obiective și/sau subiective creează premisele răspunderii penale a acelei persoane juridice, la polul opus situându-se pluralitatea extrinsecă de făptuitori. După cum se poate observa, noțiunea de pluralitate societară de făptuitori este sinonimă cu cea de pluralitatea intrinsecă de făptuitori”.

În mod evident, demersul nu este doar unul teoretic, ci are consecințe practice pe care Doru le analizează pe tot parcursul lucrării. De pildă – pentru că știu că această problemă apare recurent în practica judiciară – în legătură cu posibilitatea ca persoana juridică de a fi membru într-un grup infracțional organizat, se analizează capacitatea ei generală în acest sens, dacă există anumite limitări dictate fie de specificul persoanelor juridice implicate, fie de calitatea persoanelor fizice membri ai grupului. Apoi, urmează un examen al posibilității existenței unui astfel de grup structurat sub forma unei persoane juridice și o analiză a situației în care acea persoană juridică ar putea răspunde pentru această infracțiune. Ajungând la chestiuni mai punctuale, Doru a studiat dacă persoana juridică poate fi un membru constituent și poate face parte din numărul minim de trei persoane necesare conform definiției grupului infracțional organizat și posibilitatea existenței unui grup infracțional organizat format exclusiv din persoane juridice urmând ca în final să fie discutat elementul material al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în contextul pluralității societare de făptuitori.

Sunt atinse, totodată, multiple probleme ce decurg din existența pluralității societare, precum posibilitatea reținerii, în cazul persoanelor juridice, a infracțiunilor cu subiect activ calificat, a celor comise in persona propria, omisive, din culpă, precum și efectele reorganizării persoanei juridice asupra pluralității societare. Infracțiunile des reținute în sarcina persoanelor juridice (ex. evaziune fiscală, spălarea banilor, infracțiunile privind sănătatea și securitatea în muncă) și cele (aparent) incompatibile cu acestea beneficiază, de asemenea, de o atenție specială.

6. George-Cristian Ioan – Sancționarea faptelor comise de minori. Spre un model european, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 7.12.2023

Așa cum am spus și în cadrul susținerii publice a tezei de doctorat – redactată tot sub coordonarea doamnei prof. univ. dr. Lavinia Lefterache – subiectul răspunderii penale a minorilor nu este nici pe departe printre preferatele mele. Cu toate acestea, teza lui Cristi este atât de captivantă, că era imposibil să nu îmi placă; de altfel, cred că este genul de om care ar putea scrie despre orice subiect, oricât de anost ar fi, și tot ar reuși să-l facă interesant.

Modelul european la care se referă titlul lucrării trebuie înțeles, arată autorul, ca o integrare perfect armonioasă a unor principii, fiind un ideal, o „destinație finală” a demersului de asimilare a principiilor și valorilor care îl caracterizează.

Prima parte – cea care mi-a și plăcut cel mai mult și care ar fi putut constitui, în sine, o teză de doctorat – este dedicată imputabilității faptei penale săvârșite de minor. Ideea propusă de Cristi în această parte este că definiția și criteriile de stabilire a discernământului minorului ar trebui regândite. În acest sens, a pornit de la curentul actual de interpretare din alte state europene, în care doctrina și jurisprudența dau un sens diferit conceptului de discernământ al minorului, deși dispozițiile legale care guvernează imputabilitatea faptei săvârșite de minor nu sunt fundamental diferite de cele din dreptul intern, arătând că actualul consens doctrinar și jurisprudențial din dreptul autohton, în care discernământul este înțeles ca o noțiune medico-legală, este în urma curentului european. În contextul sensurilor pe care imaturitatea le capătă în sfera altor instituții de drept penal decât cauza de neimputabilitate a minorității, este realizată și o analiză comparativă a discernământului minorului făptuitor și a discernământului minorului victimă, analiză pe care autorul o consideră esențială, mai ales după intervenția legiuitorului pentru stabilirea unui prag de vârstă în materia infracțiunilor contra libertății și integrității vieții sexuale, sub care consimțământul minorului este invalidat. Aplicat, se arată cum reperele teoretice privitoare la discernământul minorului victimă și relația acestuia cu discernământul minorului făptuitor vor afecta interpretarea dispozițiilor privitoare la nou-introdusa infracțiune de viol săvârșit asupra unui minor.

Lămurite fiind limitele imputabilității, deci condițiile în care se poate ajunge la aplicarea unei măsuri educative, a doua parte a lucrării privește sancționarea propriu-zisă. Aceasta conține trei direcții principale de politică penală care, consideră autorul, pot fi implementate în mod fezabil în dreptul autohton, pentru a sprijini demersul de aliniere la modelul european: trecerea la un sistem sancționator pentru tineri, promovarea unei politici denumite de deviere și implementarea unor măsuri de justiție restaurativă și flexibilitate a sancțiunilor. Departe de a fi un demers teoretic, în această parte sunt tratate multiple aspecte ce țin de pluralitatea de infracțiuni în cazul minorilor.

Mi-a plăcut în mod special că în teză sunt examinate critic aspecte pe care le citim în majoritatea cărților de drept penal, care de fapt au fost preluate fără a mai fi, de regulă, analizate; apreciez că acestea sunt văzute din toate perspectivele, echilibrat și nu doar de dragul de a critica. De asemenea, ca o idee generală – mărturisită și de autor în cadrul lucrării – soluțiile propuse nu sunt utopice raportat la posibilitățile actuale ale societății românești, ci sunt modificări relativ ușor de implementat ori doar interpretări sau schimbări punctuale în practica organelor judiciare.

7. Teodor ManeaInfracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, Ed. Hamangiu, 2022

Despre Teo știam deja că scrie mai ales despre acele subiecte netratate în doctrină și că are curajul să își asume astfel de subiecte; s-ar putea ca aceasta să fie chiar superputerea lui. Infracțiuni electorale[8], violența împotriva animalelor[9] (și mă refer aici doar la cărți)…era cumva firesc să urmeze o lucrare despre infracțiunile contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate. Recunosc că, văzând titlul atunci când a apărut cartea, am zâmbit un pic, gândindu-mă de ce ar fi necesară o monografie care să trateze acest subiect în mod detaliat. Probabil pentru a potoli astfel de aroganțe, lucrarea începe chiar cu o întrebare privind utilitatea și actualitatea ei, în care am remarcat ceva important ce transpare și din alte lucrări ale autorului (sau discuții cu acesta) – „o idee care pare adesea să nu preocupe deloc nici doctrina, nici practica dreptului românesc este că diferitele procese purtate în fața instanțelor de judecată au repercusiuni deosebit de complexe în realitatea socio-economică, producând efecte care depășesc cu mult simpla rezolvare a unei probleme de drept”.

Ulterior, sunt făcute delimitările conceptuale atât de necesare în materie, fiind analizate noțiunile de „cult”, „grupare religioasă”, „asociații religioase”. Fără a mă preocupa în mod particular acest subiect, de aceste explicații am avut nevoie chiar săptămâna trecută la cursul de master, când am primit întrebarea dacă o parohie este o organizație religioasă în sensul art. 141 C.pen., exceptată deci de la dizolvare.

Așa cum ar trebui în orice lucrare științifică, partea de drept internațional și comparat la care se referă prima parte mare a lucrării nu e doar prezentată, ci si comentată, sub forma unor observații/întrebări intrigante (ex. „Care ar trebui să fie raportul dintre libera exprimare și libertatea religioasă?”), la care se încearcă oferirea unor răspunsuri oneste, detașate, pe cât posibil, de credințele religioase proprii.

În cea de-a doua parte a monografiei, sunt analizate infracțiunile prevăzute de art. 381-384 C.pen., în care, în mod evident, infracțiunea cea mai ancorată în practică, întrucât pentru ea există cea mai multă jurisprudență, este cea de profanare de cadavre sau morminte. Chiar dacă celelalte infracțiuni nu sunt atât de des întâlnite, cred că un comentariu al textelor de lege este mai mult decât binevenit; de altfel, cred că prea mult, în scrierile juridice, ne concentrăm pe aspecte de ordin pragmatic („trebuie să îți alegi o temă care să aibă utilitate practică”), uitând că e important să dezbatem inclusiv de dragul dezbaterii (adică al raționamentelor juridice), dar și pentru că într-o zi, cine știe, ne vom trezi în situația de a aplica texte de lege despre care nu a scris nimeni și nu vom ști să o facem[10].

În final, nu pot să nu remarc și faptul că una din părțile cele mai interesante este cea finală – concluziile, pe care le și redau aici, pentru că rareori văd în urma unei analize detaliate niște idei/propuneri clare, care chiar sper să fie (și mai mult) dezvoltate într-o lucrare viitoare, așa cum de altfel se și afirmă în partea introductivă:

1. Statele trebuie să asigure o protecție sporită libertății religioase
2. Definirea termenilor folosiți în Codul penal este absolut necesară
3. Nu doar cultele ar trebui să beneficieze de o protecție juridică suplimentară
4. Pentru moment, nu credem că se justifică limitarea suplimentară a libertății de exprimare în sensul protejării libertății religioase
5. Este necesară modificarea art. 383 din Codul penal în sensul protejării ritualurilor funerare, indiferent dacă presupun sau nu un serviciu religios
6. Modificarea art. 384 din Codul penal în sensul lărgirii câmpului de aplicare
7. Nu credem că este oportună crearea unei infracțiuni de ultraj contra slujitorilor cultelor
8. Merită o formulare mai detaliată a definiției infracțiunilor?

8. Cristina NicoriciInfracțiunea comisivă prin omisiune, teză de doctorat susținută la Universitatea de Vest din Timișoara la 14.12.2021, Ed. Universul Juridic, 2022

De câte ori ajung la seminarul (*seminarele, multe, ar spune studenții mei) privind infracțiunea de omor, printre cele mai dificile probleme în privința încadrării juridice vizează incidența infracțiunii comisive prin omisiune. Aceleași probleme se pun și în practică, în ipotezele din cele mai diverse, astfel încât o cercetare dedicată exclusiv acestui subiect era, în mod evident, necesară.

Teza de doctorat, redactată sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Viorel Pașca și publicată sub formă de monografie, este împărțită în 10 capitole. Se remarcă, în cadrul celui de-al doilea capitol, incursiunile în teoria conținutului constitutiv al infracțiunii și delimitările infracțiunilor cu conținut închis și deschis de incriminare.

Întrucât m-am preocupat, la un moment dat, în contextul unei reglementări punctuale, de infracțiunile omisive proprii[11], apreciez în mod particular delimitările conceptuale privind infracțiunile comisive și omisive (proprii și improprii/impure/modificate/de omisiune false și alte denumiri folosite în doctrină). Infracțiunea comisivă prin omisiune (inacțiune) – „situația în care agentul lasă loc altor forțe să acționeze și pe care avea datoria să le împiedice să producă rezultatul” – este cea care face obiectul lucrării.

Astfel înțeles subiectul, autoarea analizează compatibilitatea reglementării infracțiunii comisive cu principiul legalității incriminării, prezentând diferitele abordări în această privință, inclusiv prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2018. Sunt, de asemenea, analizate latura obiectivă și elementul subiectiv în cazul infracțiunii omisive improprii, dar probabil că partea cea mai interesantă a lucrării este cea dedicată izvoarelor formale și materiale ale poziției de garant, inclusiv prin analiza cauzei Lederspray, care fusese analizat anterior de autoare într-un articol pe care îl semnalasem în 2021[12]. Fazele infracțiunii omisive improprii beneficiază, de asemenea, de o analiză detaliată, după cum se întâmplă și cu cauzele justificative și de neimputabilitate. În ultimul capitol, sunt prezentate modalitățile de reglementare a infracțiunii comisive prin omisiune, pornind de la dreptul francez și ajungându-se la sistemul de common law.

Una din concluziile lucrării este potrivită cu reglementarea multor altor situații din dreptul penal (și, probabil, nu numai), astfel încât o redau aici pentru plasticitatea ei: „soluția definitivă la problemele pe care le ridică sancționarea comisiunii prin omisiune nu presupune identificarea unei clauze generale mai bune, ci identificarea a ceva mai bun decât o clauză generală. Niciodată nu va identifica legiuitorul soluția perfectă; niciodată nu va putea cuprinde, într-o formulă închisă, toate situațiile care generează poziția de garant și fundamentează o obligație de a acționa”[13].

9. Andrei-Claudiu Rus – Recunoaşterea şi punerea în executare în România a hotărârilor pronunţate în Uniunea Europeană prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate, teză de doctorat susținută la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București la 9.12.2023

Deși titlul indică o lucrare în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală, am ales această teză pentru analizele de drept substanțial pe care le face Andrei în contextul recunoașterii şi al punerii în executare în România a hotărârilor pronunțate în Uniunea Europeană prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate. Lucrarea era, de altfel, așteptată și anunțată de două articole extrem de interesante și actuale legate de acest domeniu, vizând cazuri de notorietate legate de persoane condamnate de instanțele române care se află în Italia[14] și Grecia[15].

Astfel, propunându-și să examineze problemele practice care pot apărea în acest context, lucrarea este împărțită în două mari părți, echilibrate ca întindere: prima, dedicată elementului central al recunoașterii – pedeapsa privativă de libertate – iar cea de-a doua vizând procedura de recunoaștere și punere în executare a hotărârilor străine prin care au fost aplicate astfel de pedepse.

Cu privire la pedeapsa privativă de libertate, este realizată, într-o primă fază, o incursiune în teoriile fundamentului pedepsei, urmată de una privind natura și tipurile pedepselor privative de libertate prevăzute de legislațiile celor mai multe dintre statele membre ale Uniunii Europene. De pildă, este analizată noțiunea de pedeapsă privativă de libertate în contextul în care o astfel de pedeapsă poate fi executată la domiciliu (Italia) ori sub supraveghere electronică ori în regim de semi-libertate sau fracționat (Franța, Luxembourg). Nu lipsește, din această parte, nici sistematizarea criteriilor folosite în jurisprudența CEDO și CJUE pentru calificarea anumitor sancțiuni drept pedepse privative de libertate. Toate aceste aspecte își dovedesc utilitatea în cea de-a doua parte a lucrării, atunci când sunt analizate condițiile și motivele de refuz ale hotărârii străine.

O analiză captivantă vizează ipoteza unității de infracțiune și cea a pluralității de infracțiuni si recunoașterea acestora din perspectiva Legii nr. 302/2004. Voi reda un singur exemplu, edificator pentru problemele ce pot apărea în cadrul procedurii de recunoaștere: „în cazul în care prin hotărârea străină ce se solicită a fi recunoscută a fost aplicată o singură pedeapsă pentru comiterea a două infracţiuni care îşi găsesc corespondentul într-o infracţiune complexă prevăzută de legea română, credem că adaptarea pedepsei ar putea interveni numai în cazul în care pedeapsa aplicată ar depăşi maximul general prevăzut de legea română, iar nu maximul special prevăzut de aceeaşi lege pentru infracţiunea complexă. Astfel, în cazul în care prin hotărârea de condamnare a fost aplicată o pedeapsă unică pentru comiterea infracţiunilor de furt şi lovire în concurs, instanţa română învestită cu cererea de recunoaştere nu va proceda la compararea pedepsei unice aplicate cu maximul special prevăzut de legea română pentru infracţiunea de tâlhărie, întrucât ar însemna să intervină asupra autorităţii de lucru judecat, prin modificarea formei pluralităţii de infracţiuni reţinute în sarcina persoanei condamnate, cu o posibilă reducere nejustificată a cuantumului pedepsei de executat. Spre exemplu, într-o cauză, s-a solicitat recunoaşterea unei hotărâri pronunţată de Curtea Coroanei Northampton, Marea Britanie, prin care persoana condamnată a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de viol, constând în esenţă că împreună cu un alt inculpat, a urmărit şi condus victima în vârstă de 16 ani, pe o alee întunecoasă şi îngustă, unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi ameninţări cu moartea, a întreţinut raporturi sexuale normale şi acte sexuale orale cu persoana vătămată. Instanţa română a constatat că legea penală română incriminează fapta inculpatului (raport sexual normal şi act sexual oral) ca infracţiune unică (nu concurs de două infracţiuni cum este în legislaţia penală britanică), iar limita maximă de pedeapsă prevăzută de legea penală română este de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) şi (3) lit. c) şi f) din Codul penal, sub limita de pedeapsă aplicată de instanţa emitentă – 14 ani închisoare, astfel încât a procedat la reducerea sancţiunii la maximul special[16]. Or, prin procedeul aplicat de instanţa română, s-a realizat o reducere nejustificată a pedepsei aplicate persoanei condamnate pentru o pluralitate de infracţiuni, prin transformarea acesteia într-o unitate de infracţiune.”

Deși nu m-am concentrat, în această scurtă recenzie, asupra părții care excedează dreptului penal, recomand lucrarea în special practicienilor care se confruntă cu astfel de cauze, care vor găsi în ea o analiză proprie, pragmatică și, aș putea spune, simplă a reglementării atât de alambicate conținute în Legea nr. 302/2004, aceasta fiind, de altfel, și ideea autorului – de a oferi o veritabilă „hartă” a reglementării, urmărind succesiunea verificărilor pe care le impune procedura de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate.

10. Cristina Tomuleț – Interpretarea în dreptul penal, teză de doctorat susținută la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca la 16.09.2021, publicată la Ed. Universul Juridic, 2023

În aceeași logică a scrierii nu neapărat din motive pur pragmatice, am ales lucrarea redactată de doamna Cristina Tomuleț, sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Florin Streteanu, pentru întoarcerea pe care o face la concepte, pe care o vede ca pe o etapă prealabilă, indispensabilă a aplicării lor.

Fidelă fiind acestui gând, prima parte a lucrării este dedicată clarificării conceptelor – ce este dreptul? care este originea, necesitatea și natura lui? care sunt trăsăturile dreptului natural abstract în lumina conflictului cu dreptul pozitiv? ce este legea i care sunt trăsăturile ei? Se remarcă, de asemenea, analiza pe care o face autoarea despre cutumă în dreptul penal, pe care, de altfel, o antamase deja[17], aceasta fiind în mod corect abordată din dublă perspectivă – ca o cauză care face ca fapta să nu constituie infracțiune și ca un instrument de interpretare a legii penale.

Cu privire la problematica interpretării propriu-zise în dreptul penal, sunt prezentate, mai întâi, principalele curente existente în domeniul interpretării, este făcută o scurtă teorie a interpretării judiciare, îi sunt prezentate scopurile și arătate etapele. Ulterior, autoarea prezintă obiectul interpretării în dreptul penal (cu prezentarea diferitelor categorii de norme – de incriminare/integratoare, generale/speciale, care anunță publicului regulile de comportament și norme care cuprind reguli decizionale, norme tehnice/substanțiale, norme care reglementează individualizarea judiciară a pedepsei, norme interpretative). În mod evident, nu putea fi ocolită legătura cu principiul legalității, parte în care am apreciat în mod particular analiza aspectelor privind analogia, din ce în ce mai actuală.

Ultima parte a lucrării vizează aplicarea metodelor de interpretare în dreptul penal – istorică, lingvistică, logică și sistematică și teleologică. În legătură cu aceste aspecte, se remarcă studiul Deciziei nr. 5/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală[18] privind semnificația termenului de „rănire” prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind efectuată o analiză a modalității în care instanța supremă a aplicat în practică metodele de interpretare, cu arătarea, în mod special, a limitelor metodei lingvistice și a legăturilor interpretării cu principiul minimei intervenții.

II. 38 DE ARTICOLE

Întrucât partea dedicată cărților este destul de mare, nu voi face o recenzie detaliată a fiecărui articol[19], ci mă voi mărgini să le indic acele cercetări care mi-au atras atenția și care cred că merită citite, indiferent de opinia privind problemele de drept abordate. Spre deosebire de cărți, la articole mi-a fost mai greu să fac o selecție, astfel încât știu că am lăsat în afară materiale bune, poate în unele materii care îmi sunt mai puțin „simpatice” (ex. pluralitatea de infracțiuni, măsurile educative).

Îndrăznesc să fac o paranteză pentru a mulțumi aici colegilor mei George Lazăr, Valentina Dinu și Doru Herinean, membri ai colegiului de redacție al celor două reviste ale Facultății de Drept, Universitatea din București – Analele Universității din București – Seria Drept și AUBD – Forum Juridic – precum și doamnei Andreea Stănciulescu, directorul editorial al Editurii CH Beck, pentru munca depusă în acești doi ani în vederea apariției revistelor care, la peste 70 de articole publicate, nu este deloc ușoară. Adresez mulțumiri, totodată, atât autorilor care au avut încredere să trimită materialele lor pentru publicarea în cele două reviste, cât și recenzorilor materialelor, care ne-au asigurat că publicăm lucrări de calitate iar, în ceea ce privește revista AUBD – Forum Juridic, care au făcut o muncă extraordinară pentru a permite publicarea rapidă, uneori și la două zile de la trimiterea materialelor de actualitate, ceea ce cred că reprezintă o premieră în peisajul publicistic românesc. Subliniez importanța acestor evaluări anonime (ambele reviste folosesc sistemul double blind peer review) și nu pot decât să sper că toate revistele serioase se bazează pe un astfel de sistem.

Revenind așadar la articolele selectate, voi încerca o abordare mai degrabă tematică, începând cu aspectul „cel mai” iminent – modificarea Codului penal în materia infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, deși problemele legate de prescripție sunt, la rândul lor, actuale și importante.

A. Infracțiunile contra libertății și integrității sexuale

După cum bine știm, începând din 2016, unele dintre cele mai importante modificări ale Codului penal au vizat infracțiunea de viol, într-o astfel de măsură încât, înainte de seminarul dedicat acestei infracțiuni, reînvăț agravantele cu pixul în mână, doar ca să constat că, data viitoare când trebuie să vorbesc despre ele, s-a mai modificat ceva. Preocuparea pentru aceste infracțiuni, s-a transpus, după cum bine știm, și în alte proiecte legislative, ulterior devenite realitate.

Inițial, ideea de consimțământ părea cea care stătea (pe bună dreptate) în centrul discuțiilor privind eventuala necesitate a modificărilor legislative, iar multele discuții avute pe marginea acestui subiect cu prietenii mei – în special, doamna av. Mihaela Ghircă și domnul proc. Marian Trușcă – m-au determinat să organizez, la finalul anului 2022, o conferință dedicată exclusiv acestui aspect, la care am dezbătut timp de o zi această problemă cu profesori, procurori, judecători, psihologi, medici legiști, reprezentanți ai ONG-urilor, presa etc. Înregistrarea acelui eveniment, pentru mine unul din cele mai apropiate de cum ar trebui să arate o manifestare științifică (să aibă o temă restrânsă, speakerii să fie specialiști, să provină din mai multe medii profesionale, să genereze o dezbatere mai mult decât prezentări de la pupitru), este integral disponibilă online.

În acest context al discuțiilor despre consimțământ, deja cu o privire asupra pragului de vârstă, a fost publicat și articolul domnului asist. univ. dr. George Lazăr (1), denumit „Despre legătura și diferența dintre actul sexual cu un minor și infracțiunea de viol. Despre consimțământ în cazul infracțiunilor contra libertății sexuale[20]. Problema a fost abordată, de asemenea, într-un alt material bine documentat redactat de doamnele procuror Oana Chichenea și Marinela-Loredana Bălănoiu (2), denumit „Aprecierea valabilității consimțământului exprimat de victimele minore în materia infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale a persoanei[21]. Doamna Chichernea reia ulterior problema (3) în materialul denumit „Combaterea abuzului sexual asupra copiilor prin incriminarea infracțiunilor de viol și act sexual cu un minor. Distincții dintre infracțiunea de viol prevăzut de art. 218 C.pen. și infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 220 alin. (2) C.pen.”[22], publicat într-un remarcabil volum dedicat sărbătorii a 30 de ani a Institutului Național al Magistraturii.

De menționat că toate articolele fac referire la Raportul Inspecției Judiciare privind investigarea și soluționarea cauzelor privind infracțiuni la viața sexuală cu victime minore, instrument foarte util în analiza problemelor ce fac obiectul discuției.

Cu toate că dezbaterea despre consimțământ era necesară, propunerile de modificare a Codului penal au mers într-o altă direcție, preocupându-se (în mod nepermis de) mult de pragul de vârstă sub care un act sexual ar trebui să se încadreze în mod automat în infracțiunea de viol, uitând că problema nevalabilității consimțământului poate să apară, de altfel, nu doar la persoanele de vârstă fragedă, ci și în alte contexte (și mă refer aici la actul sexual comis prin luarea prin surprindere a victimei, prin inducerea în eroare, asupra unei persoane suferind de o dizabilitate care îi afectează – dar nu îi înlătură – discernământul etc.). Problema pragului de vârstă a fost abordată pe larg în mai multe materiale, dintre care se remarcă analiza făcută de domnul prof. univ. dr. Valerian Cioclei (4) cât timp încă Legea nr. 217/2023 nu devenise o realitate – „Consimțământ vs. discernământ în cazul actului sexual cu un minor. Problema pragului de vârstă[23]. După adoptarea legii, domnul profesor atrage din nou atenția (5) asupra pericolelor determinate de conținutul ei, într-un material denumit „Ciudatul viol de la televizor. Când legiuitorul adoptă reglementări „trăsnite[24], iar modificările legislative au fost apoi criticate, din alte perspectivă și cu referiri și la celelalte infracțiuni care vor suferi modificări (inclusiv cea de incest), de doamna prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu (6), în articolul denumit „Pe cine și cum protejăm împotriva abuzurilor sexuale? Scurte referiri la modificările legislației penale intervenite prin Legea 217/2023[25].

O nouă conferință organizată recent la Facultatea de Drept a Universității din București despre acest subiect, împreună cu colegii de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Republica Moldova, ne-a dat ocazia să discutăm modificările legislative în contextul…modificării acestora. Propunerile legislative din ultimele luni, a căror soartă este încă incertă cu două săptămâni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023, au fost analizate critic tot de domnul prof. univ. dr. Valerian Cioclei (7) într-un articol publicat imediat după conferință, denumit „Violul săvârșit asupra unui minor, un nou exemplu de iatrogenie juridică[26]. Apreciez în mod particular răbdarea cu care domnul profesor s-a aplecat asupra acestor noi modificări, întrucât mie una îmi este greu să înțeleg (la modul propriu, date fiind re-modificările), ce mai face legiuitorul în această materie, fiind de acord cu profesorii mei că singura soluție viabilă, la acest moment, pare a fi abrogarea legii și, eventual, regândirea modificărilor cu adevărat necesare în această materie. Este evident că există o nevoie de a discuta acest subiect, este fără dubiu că există și derapaje în practică, dar cred cu tărie că lucrurile nu se pot rezolva decât dacă toată lumea care se pricepe la subiect se așază la masă și discută cu calm și cu deschidere despre ce trebuie, cu adevărat, schimbat.

În fine, foarte recent, doamna Corina Voicu trage de asemenea un semnal de alarmă (8) asupra efectelor pe care intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2023 le-ar avea asupra unor situații de abuz asupra copiilor, în materialul cu titlul „Avertisment privind dezincriminarea violului asupra adolescenților săvârșit prin abuz de autoritate sau încredere și a violului săvârșit de minori asupra copiilor mai mici sau mai vulnerabili[27]. À bon entendeur

B. Prescripția răspunderii penale

Am auzit multă lume în ultima vreme spunând „nu mai vreau să aud de subiectul prescripției răspunderii penale”…Cred însă că discuțiile pe marginea lui vor continua, astfel încât materialele redactate în această perioadă rămân de referință pentru acest subiect.

Înainte de a trece totuși propriu-zis la articolele despre prescripție, aș vrea să semnalez câteva rânduri extrem de interesante despre o problemă în legătură directă cu aceasta – aplicarea legii penale mai favorabile. Deși domnul prof. univ. dr. Florin Streteanu (9) nu face o analiză directă a aspectelor legate de prescripție, cred că este foarte important să ne întoarcem puțin la origine în această materie (ceea ce – fără a verifica cu autorul – este posibil să fi fost și scopul), astfel încât indic aici articolul cu titlul „Aspecte de ieri și de astăzi privind aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului”[28].

După publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022[29], s-au scris, după cum știm, multe materiale despre problema prescripției. Voi reține aici o primă analiză făcut de domnul lector univ. dr. Dragoș Pârgaru (10), denumită „Prescripție, quo vadis? Gânduri în legătură cu prescripția răspunderii penale în urma Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale[30], urmată (11) de „Prescripția sine lex? Privire critică asupra unor argumente aduse împotriva aplicării principiului legii penale mai favorabile în materia întreruperii cursului termenului de prescripție a răspunderii penale[31]. Remarc publicarea, în aceeași perioadă, a articolului redactat de doamna av. Andra-Maria Coț (12), având titlul „Prescripția răspunderii penale: CCR, CEDO și CJUE[32].

Apoi, după publicarea Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală[33], semnalez un articol care analizează modalitatea în care instanțele au aplicat deciziile obligatorii, redactat de domnul prof. univ. dr. Sergiu Bogdan și domnul drd. Laurențiu Negrean (13), cu titlul „Aplicarea instituţiei prescripţiei răspunderii penale din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie[34].

Decizia CJUE în materia prescripției[35] a condus la alte rânduri pe acest subiect. Dintre acestea, semnalez, pentru sinteza problemelor actuale, materialul redactat de domnul jud. Vlad Neagoe (14), cu titlul „Hotărârea preliminară a Curţii de Justiţie privind prescripţia răspunderii penale – Decalogul chestiunilor controversate[36], precum și articolul domnului prof. univ. dr. Valerian Cioclei (15) – „Despre prescripția răspunderii penale, legea mai favorabilă și aplicarea dreptului cu înțelepciune”[37]. Fără a intra în discuții pe fond despre problema prescripției, întrucât nu este domeniul meu de cercetare științifică, cred că putem reține concluzia care reiese din titlul articolului domnului profesor, care invită la aplicarea dreptului cu înțelepciune, iar nu cu patimă.

C. Măsuri asigurătorii

Sigur că aici „trișez”, pentru că nu este vorba de un subiect de drept penal, dar cum este știut că subiectul măsurilor asigurătorii este printre preferatele mele, nu mă pot abține să nu indic ce am citit interesant în această perioadă.

O primă categorie de materiale se referă la problema verificării măsurilor asigurătorii. După introducerea art. 2502 în Codul de procedură penală, atât doctrina, cât și practica judiciară au încercat să găsească soluții pentru multele probleme pe care textul de lege le-a generat, în special în ceea ce privește natura termenului de 6 luni, respectiv un an în care trebuie să intervină modificarea și, implicit, a sancțiunii care intervine în cazul nerespectării acestui termen. Dintre articolele publicate, le remarc pe cele redactate de domnul asist. univ. dr. Lucian Criste (16), cu titlul „Verificarea măsurilor asigurătorii în procesul penal”[38] și de domnul procuror Vicențiu-Răzvan Gherghe (17), denumit „Verificarea măsurilor asigurătorii pe parcursul procesului penal”[39]. Ambii autori califică termenul prevăzut de art. 2502 C.pr.pen. ca fiind unul substanțial, aspect cu care sunt de acord[40]; în schimb, Înalta Curte de Casație și Justiție, în cvasi-unanimitate[41], indică natura procedurală, de recomandare, a respectivului termen. În opinia mea însă, deși termenul este unul substanțial, oricât apreciez argumentele din cadrul celor două articole, nu sunt totuși de acord cu sancțiunea încetării de drept a măsurilor asigurătorii în situația neverificării lor. Așa cum am arătat în cadrul ediției a patra a lucrării dedicate comentariului Codului de procedură penală, proaspăt publicat, fără a mai insista asupra motivelor care sprijină oricare cele două soluții, credem că (din păcate) legiuitorul va trebui să intervină din nou, rapid, pentru a reglementa acest aspect, la acest moment textul de lege fiind susceptibil să facă obiectul unor critici privind constituționalitatea sa. Oricât am încerca să găsim argumente în sprijinul uneia sau alteia dintre soluții și să găsim o logică în reglementarea în vigoare, este evident că niciuna dintre ele nu este perfectă, doar legiuitorul putând să stabilească sancțiunea care trebuie aplicată în această situație. În același sens, al neconstituționalității textului de lege sub acest aspect, s-a arătat că „este dificil de acceptat că, instituind la nivel legal acest termen maximal, legiuitorul ar fi urmărit ca el să fie doar unul de recomandare iar depășirea lui să rămână fără nicio consecință în privința măsurii asigurătorii; el nu este un simplu termen de dinamizare a procedurilor, ci unul care protejează drepturi substanțiale dintre cele fundamentale, așa încât protecția trebuie concretizată prin a considera că la expirarea acestei durate legale maxime, în lipsa unei dispoziții de menținere a măsurii, aceasta încetează de drept”[42]. De altfel, pentru acest motiv, Curtea Constituțională a fost deja sesizată cu numeroase excepții de neconstituționalitate a textului de lege[43]”.

Despre problematica mai largă a măsurilor asigurătorii, aș vrea să remarc trei materiale. Primul, redactat de domnul asist. univ. dr. Cristian Bălan (18), aduce în discuție „Probleme controversate privind măsurile asigurătorii în procesul penal”[44], în special în materia luării acestora (de exemplu, prin decizia instanței de apel ori asupra bunurilor comune ale soților), fără a ocoli problema sancțiunii în cazul neverificării acestora (pe care o soluționează în același fel ca autorii menționați anterior). Remarc, totodată, analiza făcută de autor cu privire la necesitatea motivării ordonanței prin care se dispune luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, aspect deseori ignorat în practica judiciară.

Cel de-al doilea material, redactat de domnul drd. Eduard-Gabriel Levai (19), atinge o problemă netratată încă în doctrină – „Considerații privind procedura compensației realizată cu ocazia ridicării măsurilor asigurătorii din procesul penal”[45]. Cred că prea puțin se știe, în practica instanțelor, a parchetelor ori a avocaților, despre multiplele probleme care intervin după luarea unei decizii cu privire la măsurile asigurătorii și despre practica ANABI în această materie, astfel încât articole de acest fel sunt mai mult decât binevenite.

Am lăsat intenționat la final acest material, pentru că îmi este și greu să îl descriu cum trebuie. O să încep prin a spune însă că, dacă mi-aș fi dorit să fi scris un singur articol în ultimii ani, acesta este. Tot domnul procuror Vicențiu-Răzvan Gherghe (20) este autorul, iar materialul se intitulează „Luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal cu privire la bunurile înstrăinate fraudulos după săvârșirea faptei penale”[46]. Este greu să reușești să cuprinzi, în cadrul unui articol, atâta doctrină relevantă, mai veche și mai nouă, străină și autohtonă, de drept civil și penal și dincolo de drept, pentru a face o analiză științifică atât de pertinentă asupra unei probleme practice cu implicații majore. Rămâne doar de văzut în ce măsură organele judiciare penale vor face și aplicarea soluțiilor propuse, care necesită aplicarea unor reguli de drept civil care nu sunt neapărat simple.

D. Contrabandă

Infracțiunea de contrabandă a făcut, la rândul ei, obiectul unor discuții numeroase în ultima vreme, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2022[47]. Consecințele acestei decizii au fost analizate în trei articole pe care le consider de referință, publicate relativ în aceeași perioadă în părți diferite ale țării: primul este redactat de domnul prof. univ. dr. Sergiu Bogdan și domnul drd. Laurențiu Negrean (21), având titlul „Contrabanda asimilată [art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006] – continuitatea discontinuităţii unei incriminări”[48]; cel de-al doilea îi aparține domnului conf. univ. dr. Adrian Fanu-Moca (22) și este denumit „Infracţiunea de contrabandă asimilată şi avatarurile ei (ne)constituţionale[49], iar cel de-al treilea este redactat de domnul drd. Cătălin Turcu (23), purtând titlul „Implicațiile Deciziei nr. 176/2022 a Curții Constituționale a României în privința infracțiunilor la regimul vamal. Relația dintre infracțiunile de contrabandă asimilată, evaziune fiscală specială și regimul contravențional în materia operațiunilor ilicit[50].

Deși toate materialele sunt publicate anterior Deciziei nr. 15/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii[51], ele sunt relevante pentru modalitatea în care autorii analizează problema efectelor declarării neconstituționale a unei prevederi legislative de acest fel, precum și pentru problemele conexe abordate.

E. Criptomonede, inteligență artificială, fraudă informatică…

Când vine vorba de aspecte ce țin de ilicitul mai nou în materie penală, autorii care redactează materiale în mod constant se cunosc deja. De data aceasta, domnul lector univ. dr. George Zlati (24) analizează problema privind „Obținerea fără drept de monede virtuale sau a altor criptoactive”[52] din perspectiva posibilelor încadrări pe care astfel de operațiuni le pot avea – furt, însușirea bunului găsi sau ajuns din eroare la făptuitor, înșelăciune, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos ori fraudă informatică. Discuția nu este una simplă; de altfel, nici măcar când vine vorba de sumele de bani din conturile bancare lucrurile nu s-au lămurit – chiar recent am avut numeroase discuții cu mai mulți prieteni, inclusiv cu George, despre încadrarea juridică a faptei inculpatului care, prin constrângere (amenințare/lovire), determină victima să efectueze un transfer bancar din contul său în contul inculpatului, problemă ce a făcut obiectul unei întâlniri recente a reprezentanților judecătorilor[53], ajungând, majoritatea dintre noi, la concluzia că fapta nu poate fi tâlhărie, întrucât într-o astfel de situație nu există furt.

Despre infracțiunea de frauda informatică scrie și domnul drd. Tiberiu Stănescu (25), atât într-un articol cu titlul „Evoluția infracțiunii de fraudă informatică. Scurte considerații[54], cât și în referatele interesante pe care le redactează în cadrul studiilor doctorale. Cum o parte din acest articol vorbește despre relevanța fraudei informatice în contextul noilor tehnologii, el face trecerea perfectă pentru următorul material, care este redactat de domnul drd. Georgian-Marcel Husti (26), purtând denumirea „Poate avea inteligența artificială capacitate penală?”[55]. Mi-a plăcut că autorul începe chiar cu o interogație privind necesitatea capacității penale, ceea ce, desigur, ar fi prima întrebare pe care și-ar pune-o orice jurist la citirea titlului materialului, precum și analiza aprofundată pe care o face ulterior privind titularul eventualei capacități penale și conținutul drepturilor și obligațiilor acestuia.

F. Abuz în serviciu și delapidare

Cu privire la aceste două infracțiuni, voi indica două articole pe care le-am citit cu plăcere pentru problemele punctuale pe care le analizează. Primul este redactat de domnul lector univ. dr. Radu Slăvoiu (27) și analizează aspectele legate de „Delapidare și abuz în serviciu – concurs ideal sau concurs de calificări?”[56], punând problema raportului dintre cele două infracțiuni și a modalității în care acesta se rezolvă, uneori, în practica judiciară. Mi-a plăcut și concluzia, scrisă în stilul caracteristic al lui Radu, privind eventuala reținere a gestiunii frauduloase, dar las cititorul să descopere la ce mă refer.

Tot despre abuz în serviciu este și materialul redactat de doamna av. Iulia-Andra Mureșan (28), având titlul „Abuzul în serviciu – aspecte controversate[57], în care sunt abordate mai întâi aspecte legate de subiectul activ (magistrat, avocat sau persoană juridică – cu privire la acest aspect, trebuie ținut cont că articolul este redactat înainte de Decizia nr. 9/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a tranșat această problemă). Ulterior, autoarea abordează problema raportului dintre infracțiunea de abuz în serviciu și răspunderea contravențională, în lumina principiului ultima ratio, prin raportare la jurisprudența națională recentă, precum și raportul infracțiunii de abuz în serviciu cu alte infracțiuni (inclusiv delapidarea).

G. Modificările legislative recente în materia infracțiunilor prevăzute de Codul penal

După cum știm, domnul jud. Mihai Udroiu scrie mai degrabă cărți decât articole, dar uneori își exersează capacitatea de sinteză și în acest fel. Deși a publicat recent mai multe materiale privind modificările legislative recente în materie penală[58] și procesual penală, am ales aici (29) unul dintre ele, care vizează „Sinteza modificărilor legislative operate prin Legile 171/2023, nr. 213/2023, nr. 217/2023 şi nr. 248/2023 în cazul infracțiunilor contra persoanei şi a celor contra patrimoniului[59]. În material, Mihai prezintă modificările care vizează, în esență agravarea răspunderii penale pentru omorul şi tâlhăria comise asupra unor victime vulnerabile; imposibilitatea dispunerii suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă de o persoană care nu are permis de conducere ori care se afla sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive („Legea Anastasia”); agravarea răspunderii penale pentru infracțiunile de loviri sau alte violenţe şi vătămare corporală; modificarea pedepselor în scopul agravării răspunderii penale în cazul încăierării şi folosirii prostituției infantile; agravarea răspunderii penale în ipoteza hărțuirii minorului; incriminarea specială a pornografiei din răzbunare.

O modificare anterioară a Codului penal este analizată și de domnul drd. Ionuț-Gabriel Vișinescu (30) și privește infracțiunea de evadare din arestul la domiciliu, în articolul denumit „Aspecte critice cu privire la dispozițiile de drept penal substanțial introduse prin Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale”[60]. Am apreciat în mod particular aspectele privind neconstituționalitatea art. 285 alin. (3) lit. c) C.pen. prin raportare la principiul minimei intervenții în dreptul penal, critici care au condus la sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Ulterior, sunt analizate consecințele adoptării Legii nr. 146/2021 în materia tratamentului penal al pluralității de infracțiuni, prin discutarea unei alte perspective decât cea expusă anterior în literatura de specialitate[61].

H. Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate

Iată că, odată spartă gheața, unele teme încep să fie abordate în doctrină. Semnalez, așadar, și două articole în materia infracţiunilor contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate. Domnul drd. Silviu-Dorin Șchiopu (31) scrie despre „Unele considerații asupra începuturilor moderne ale protecției penale a respectului datorat persoanelor decedate prin reglementarea infracțiunii de profanare de morminte”[62], citând o bogată doctrină națională și străină, precum și jurisprudență mai veche, extrem de interesantă. Deși cred că autorul ajunge la o concluzie care poate fi privită cu rezerve, mi-a plăcut, totodată, discuția privind posibilitatea de a reține dacă un cadavru reprezintă obiect material al infracțiunii de profanare de morminte.

La rândul ei, doamna drd. Diana Lucaciu (32) scrie despre „Prelevarea ilegală de organe sau ţesuturi de la o persoană decedată”[63], analizând incriminările din art. 384 C. pen. şi din art. 155 din Legea nr. 95/2006. Prima infracțiune este analizată prin prisma unor aspecte precum obiectul lor juridic, condițiile în care prelevarea de organe sau țesuturi se poate efectua în mod legal, cu privire specială asupra consimțământului dat în acest sens și al caracterului gratuit, precum și posibila existență a unui subiect activ calificat. Cu privire la cea de-a doua infracțiune, sunt analizate dispunerea efectuării unei autopsii medico-legale în condiţiile legii și compromiterea rezultatului unei autopsii medico-legale ca elemente constitutive ale infracţiunii, după care sunt arătate deosebirile față de infracțiunea prevăzută de art. 384 C.pen.

I. Evaziune fiscală

Spre deosebire de infracțiunile anterioare, despre evaziune fiscală se scrie mult, dintotdeauna, iar practica organelor judiciare abundă de astfel de dosare. Am ales, pentru perioada de referință, două materiale relevante. Primul este redactat, bineînțeles, de doamna lector univ. dr. Oana Bugnar-Coldea (33), pe care o citesc întotdeauna cu mare plăcere, și poartă denumirea „Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Mecanisme „clasice”, soluţii problematice”[64]. În material sunt analizate mai multe ipoteze, precum emiterea de facturi fictive pentru lucrări efectuate/bunuri livrate vânzarea succesivă a unui bun și vânzarea-cumpărarea unui bun de o valoare ridicată, cu scopul deducerii taxei pe valoare adăugată sau a obţinerii rambursării acesteia de către societatea cumpărătoare.

Al doilea material este redactat de domnul Flavius-Bogdan Puie (34) și reprezintă o analiză detaliată (cu scheme și imagini sugestive) privind „TVA. Frauda de tip carusel în Uniunea Europeană”[65]. Printre soluțiile propuse, se remarcă aceea potrivit căreia „soluţia plăţilor fracţionate şi moneda TVA ar putea schimba modalitatea prin care TVA-ul este remis organelor fiscale şi ar putea elimina frauda, aşa cum aceasta este cunoscută în prezent.”

J. Alte trei articole care nu pot lipsi din această listă

Fără a fi în mod direct legate de vreuna din categoriile de mai sus, nu puteam încheia lista fără aceste trei articole. Primul, redactat de domnul proc. Corneliu Iftim (35) analizează, cam în aceeași perioadă în care am făcut-o și George și cu mine[66], „Infracțiunea continuată. Quo vadis?”[67] Deși concluzia la care ajunge Cornel este diferită decât cea la care am ajuns noi, salut ideea propunerii de modificare legislative a art. 35 alin. (1) C.pen., în ideea că astfel s-ar putea rezolva cel puțin o parte dintre problemele determinate de deciziile Curții Constituționale.

Al doilea material este scris de doamna lector univ. dr. Oana Bugnar-Coldea și domnul conf. univ. dr. Daniel Nițu (36), cu tema „Reaua-credință a cocontractantului. Înșelăciune sau dol?”[68], în care autorii abordează o problemă care revine des în doctrina și practica judiciară autohtonă, respectiv interferența dreptului penal cu dreptul civil în situația în care același comportament are consecințe în ambele materii. Interesantă este, în acest context, analiza privind semnificația tăcerii în contextul elementului material al înșelăciunii, după cum sunt de remarcat criteriile propuse pentru delimitarea infracțiunii de înșelăciune de dol, ca viciu de consimțământ.

Cel de-al treilea articol este redactat de domnul Cristian Cupșe (37), despre „Violenţa sportivă. Incursiune în problematica temeiului juridic şi relevanţa penală a actelor săvârşite în timpul jocului sportiv”[69]. Am apreciat tratarea temei într-un mod foarte frumos și detaliat, iar în mod particular analiza privind consimțământul în contextul jocului sportiv, precum și a teoriei riscului permis.

K. In memoriam Alexandra Șinc

Perioada care se încheie ne-a lăsat mai bogați cu toate aceste scrieri, dar mai săraci cu câteva persoane, printre care și prietena mea Alexandra Șinc. Am zis atunci când a plecat dintre noi că mai avea multe de făcut, inclusiv în materia scrierilor de drept penal. Deși acesta este un material privind dreptul procesual penal, voi lăsa menționat aici probabil ultimul articol publicat de Alexandra (38), denumit „Verificarea legalității și regularității sesizării instanței”[70], precum și eterna mea recunoștință pentru toate discuțiile, întâlnirile, ideile și bucuria pe care mi-a prilejuit-o frumoasa întâmplare de a o avea în viața mea.

III. LUMEA ASTA STRANIE

Spuneam în 2021 că nu fac topuri, deși un top serios și niște premii credibile, bazate pe criterii obiective și transparente, ar ajuta mai mult la promovarea cercetării de calitate, în contextul în care nu tot timpul sunt aduse în prim plan lucrările excepționale, din motive care, trebuie să recunosc, uneori îmi scapă.

Cred cu tărie că nu s-a schimbat nimic de atunci; din păcate se scrie în continuare mult și – per ansamblu – nu neapărat bine; trăim, de altfel, într-o lume în care plagiatorii critică lucrări muncite scrise de alți autori, în care apar prea multe cursuri și prea puține cărți sau articole groundbreaking, dar cele de mai sus reprezintă, fără îndoială, o speranță în lumea asta stranie. Pentru această speranță, pentru munca acestor autori, pentru ideile pe care le-au dat altora, pentru bucuria pe care mi-au prilejuit-o și mie citind literatură de calitate, îi felicit și le mulțumesc.

Sper ca materialele lor să fie receptate și aprofundate de lumea juridică, să fie citite și citate, întrucât chiar și unele din lucrările de mai sus nu citează tocmai…alte articole tot de mai sus, redactate pe aceeași temă. Nutresc, totodată, speranța că ele vor da naștere la idei noi și proiecte comune, întrucât, așa cum scrie Elif Shafak în cartea[71] care mi-a prilejuit titlul acestui material, pe care se întâmpla să o citesc când îl redactam, „nu uita: neghiobul străbate singur deșertul vieții, iar înțeleptul, cu caravana”.

***

I. Lista de cărți:

1. Georgina BodoronceaCorupția. Infracțiuni de corupție. Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 6.12.2019, publicată la Ed. CH Beck, 2022
2. Cătălin Constantinescu-MărunțelInfracțiuni contra umanității și genocidul, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 2.04.2021, publicată la Ed. CH Beck, 2022
3. Valentina DinuRăspunderea penală în dreptul muncii, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 30.03.2023, recent publicată la Ed. CH Beck, 2023
4. Mihai DuneaCauzele speciale de nepedepsire și cauzele speciale de reducere a pedepsei, Hamangiu, 2022
5. Dorel HerineanPluralitatea de făptuitori în cazul infracțiunilor comise de persoanele juridice. Pluralitatea societară de făptuitori, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 23.03.2023, în curs de publicare la Ed. Universul Juridic
6. George-Cristian IoanSancționarea faptelor comise de minori. Spre un model european, teză de doctorat susținută la Universitatea din București la 7.12.2023
7. Teodor ManeaInfracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, Ed. Hamangiu, 2022
8. Cristina NicoriciInfracțiunea comisivă prin omisiune, teză de doctorat susținută la Universitatea de Vest din Timișoara la 14.12.2021, Ed. Universul Juridic, 2022
9. Andrei-Claudiu RusRecunoaşterea şi punerea în executare în România a hotărârilor pronunţate în Uniunea Europeană prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate, teză de doctorat susținută la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București la 9.12.2023
10. Cristina TomulețInterpretarea în dreptul penal, teză de doctorat susținută la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca la 16.09.2021, publicată la Universul Juridic, 2023

II. Lista de articole:

1. George-Alexandru LazărDespre legătura și diferența dintre actul sexual cu un minor și infracțiunea de viol. Despre consimțământ în cazul infracțiunilor contra libertății sexuale, în Analele Universității din București – Seria Drept, 2022
2. Oana Chichernea, Marinela-Loredana BălănoiuAprecierea valabilității consimțământului exprimat de victimele minore în materia infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale a persoanei, în Revista Pro Lege nr. 1/2022
3. Oana ChicherneaCombaterea abuzului sexual asupra copiilor prin incriminarea infracțiunilor de viol și act sexual cu un minor. Distincții dintre infracțiunea de viol prevăzut de art. 218 C.pen. și infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 220 alin. (2) C.pen., în „30 de ani de INM. 30 de ani de Drept”, Ed. Hamangiu, 2022
4. Valerian CiocleiConsimțământ vs. discernământ în cazul actului sexual cu un minor. Problema pragului de vârstă, publicat pe bizlawyer.ro
5. Valerian CiocleiCiudatul viol de la televizor. Când legiuitorul adoptă reglementări „trăsnite”, publicat pe bizlawyer.ro.
6. Cristina Rotaru-RaduPe cine și cum protejăm împotriva abuzurilor sexuale? Scurte referiri la modificările legislației penale intervenite prin Legea 217/2023”, în AUBD – Forum Juridic nr. 2023
7. Valerian CiocleiViolul săvârșit asupra unui minor, un nou exemplu de iatrogenie juridică, în AUBD – Forum Juridic nr. 2/2023
8. Corina VoicuAvertisment privind dezincriminarea violului asupra adolescenților săvârșit prin abuz de autoritate sau încredere și a violului săvârșit de minori asupra copiilor mai mici sau mai vulnerabili, publicat pe juridice.ro
9. Florin StreteanuAspecte de ieri și de astăzi privind aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului, în „30 de ani de INM. 30 de ani de Drept”, Ed. Hamangiu, 2022
10. Dragoș PârgaruPrescripție, quo vadis? Gânduri în legătură cu prescripția răspunderii penale în urma Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale”, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022
11. Dragoș PârgaruPrescripția sine lex? Privire critică asupra unor argumente aduse împotriva aplicării principiului legii penale mai favorabile în materia întreruperii cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022
12. Andra-Maria CoțPrescripția răspunderii penale: CCR, CEDO și CJUE, în Revista Penalmente nr. 1/2022
13. Sergiu Bogdan, Laurențiu NegreanAplicarea instituţiei prescripţiei răspunderii penale din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Caiete de Drept Penal nr. 1/2023
14. Vlad NeagoeHotărârea preliminară a Curţii de Justiţie privind prescripţia răspunderii penale – Decalogul chestiunilor controversate”, publicat pe juridice.ro
15. Valerian CiocleiDespre prescripția răspunderii penale, legea mai favorabilă și aplicarea dreptului cu înțelepciune, în A. Almășan, F.A. Baias, B. Dumitrache, I. Vârsta, C.E. Zamșa (editori), In Honorem Corneliu Bîrsan. Jus est ars boni et aequi, Tomul II, Ed. Hamangiu, 2023
16. Lucian CristeVerificarea măsurilor asigurătorii în procesul penal, în Caiete de Drept Penal nr. 1/2022
17. Vicențiu-Răzvan GhergheVerificarea măsurilor asigurătorii pe parcursul procesului penal, în Dreptul nr. 1/2022
18. Cristian BălanProbleme controversate privind măsurile asigurătorii în procesul penal, în A. Zarafiu (coord.), In Honorem Anastasiu Crișu. Probleme controversate și actuale în dreptul românesc, Hamangiu, 2022
19. Eduard-Gabriel LevaiConsiderații privind procedura compensației realizată cu ocazia ridicării măsurilor asigurătorii din procesul penal, în A. Zarafiu (coord.), In Honorem Anastasiu Crișu. Probleme controversate și actuale în dreptul românesc, Hamangiu, 2022
20. Vicențiu-Răzvan GhergheLuarea măsurilor asigurătorii în procesul penal cu privire la bunurile înstrăinate fraudulos după săvârșirea faptei penale, în Dreptul nr. 5/2023
21. Sergiu Bogdan, Laurențiu NegreanContrabanda asimilată [art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006] – continuitatea discontinuităţii unei incriminări, în Caiete de Drept Penal nr. 3/2022
22. Adrian Fanu-MocaInfracţiunea de contrabandă asimilată şi avatarurile ei (ne)constituţionale, în Analele Universitatii de Vest din Timisoara – Seria Drept nr. 1/2022
23. Cătălin TurcuImplicațiile Deciziei nr. 176/2022 a Curții Constituționale a României în privința infracțiunilor la regimul vamal. Relația dintre infracțiunile de contrabandă asimilată, evaziune fiscală specială și regimul contravențional în materia operațiunilor ilicit, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022
24. George ZlatiObținerea fără drept de monede virtuale sau a altor criptoactive, în Revista Română de Dreptul Afacerilor nr. 3/2023
24. Cristian-Tiberiu StănescuEvoluția infracțiunii de fraudă informatică. Scurte considerații, în Revista Themis nr. 1-2/2022
26. Georgian-Marcel HustiPoate avea inteligența artificială capacitate penală?, Revista Pro Lege nr. 2/2022
27. Radu SlăvoiuDelapidare și abuz în serviciu – concurs ideal sau concurs de calificări?, în Dreptul nr. 1/2022
28. Ioana-Andra MureșanAbuzul în serviciu – aspecte controversate, în Revista Penalmente nr. 2/2022
29. Mihail UdroiuSinteza modificărilor legislative operate prin Legile 171/2023, nr. 213/2023, nr. 217/2023 şi nr. 248/2023 în cazul infracțiunilor contra persoanei şi a celor contra patrimoniului”, în AUBD – Forum Juridic nr. 2/2023
30. Ionuț-Gabriel VișinescuAspecte critice cu privire la dispozițiile de drept penal substanțial introduse prin Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, în Zarafiu (coord.), In Honorem Anastasiu Crișu. Probleme controversate și actuale în dreptul românesc, Ed. Hamangiu, 2022
31. Silviu Dorin ȘchiopuUnele considerații asupra începuturilor moderne ale protecției penale a respectului datorat persoanelor decedate prin reglementarea infracțiunii de profanare de morminte, în Dreptul nr. 8/2023
32. Diana LucaciuPrelevarea ilegală de organe sau ţesuturi de la o persoană decedată, în Caiete de Drept Penal nr. 2/2023
33. Oana Bugnar-ColdeaInfracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Mecanisme „clasice”, soluţii problematice, în Caiete de Drept Penal nr. 1/2023
34. Flavius-Bodan Puie Frauda de tip carusel în Uniunea Europeană, în Caiete de Drept Penal nr. 1/2023
35. Corneliu IftimInfracțiunea continuată. Quo vadis?, în „30 de ani de INM. 30 de ani de Drept”, Ed. Hamangiu, 2022
36. Oana Bugnar-Coldea, Daniel NițuReaua-credință a cocontractantului. Înșelăciune sau dol?, în A. Almășan, F.A. Baias, B. Dumitrache, I. Vârsta, C.E. Zamșa (editori), In Honorem Corneliu Bîrsan. Jus est ars boni et aequi, Tomul I, Ed. Hamangiu, 2023
37. Cristian CupșeViolenţa sportivă. Incursiune în problematica temeiului juridic şi relevanţa penală a actelor săvârşite în timpul jocului sportiv, în Caiete de Drept Penal nr. 4/2022
38. † Alexandra-Mihaela ȘincVerificarea legalității și regularității sesizării instanței, în „30 de ani de INM. 30 de ani de Drept”, Ed. Hamangiu, 2022


[1] Cursul Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. C.H. Beck, București, 2023 (ediția 3), capitolele dedicate măsurilor asigurătorii în Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, coord. M. Udroiu, Ed. C.H. Beck, București, 2023 (ediția 4) și articolul Calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare în cazul administratorului de fapt al unei asociații de proprietari sau locatari și al persoanei care desfășoară servicii pentru asociația de proprietari sau locatari, în baza unui contract de prestări servicii. Opinie privind problema de drept ce a condus la pronunțarea Deciziei HP nr. 31/2022 în materie penală, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022.
[2] Cursul Drept penal. Partea specială II. Curs tematic (împreună cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu și prof. univ. dr. Valerian Cioclei), Ed. C.H.Beck, București 2022 (ediția 6), precum și articolele:
Monedele virtuale: între obținerea datelor privind tranzacțiile financiare și luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal (împreună cu dr. George Zlati), în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022;
Contestația în cazul măsurilor preventive aplicabile persoanei juridice (împreună cu asist. univ. dr. George Lazăr), în Analele Universității Al. Ioan Cuza din Iași – Seria Științe Juridice nr. 2/2022;
Valențele conformității (compliance): de la înlăturarea vinovăției la individualizarea pedepselor în cazul persoanelor juridice (împreună cu asist. univ. dr. George Lazăr), în Corporate compliance (coord. Laura Stănilă), Ed. Universul Juridic, București, 2022;
Despre oportunitatea abrogării infracțiunii continuate (împreună cu asist. univ. dr. George Lazăr), în A. Zarafiu (coord.), In Honorem Anastasiu Crișu. Probleme controversate și actuale în dreptul românesc, Ed. Hamangiu, 2022;
Instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în cazul infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Opinie privind problema de drept ce a condus la pronunțarea Deciziei HP nr. 44/2022 în materie penală (împreună cu prof. univ. dr. Simona Gherghina și lector univ. dr. Marilena Ene), în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2023;
Distrugerea (din culpă) care a avut ca urmare un dezastru – dificultăți privind încadrarea juridică (împreună cu dr. Valentina Dinu), în A. Almășan, F.A. Baias, B. Dumitrache, I. Vârsta, C.E. Zamșa (editori), In Honorem Corneliu Bîrsan. Jus est ars boni et aequi, Tomul II, Ed. Hamangiu, 2023;
Furtul calificat prin folosirea fără drept a unei chei mincinoase – repere teoretice și jurisprudențiale (împreună cu drd. Cristian Ioan), în Analele Universității din București – Seria Drept 2023 (în curs de apariție).
[3] ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 37/2022 (M.Of. nr. 1031 din 24 octombrie 2022); ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 9/2023 (M.Of. nr. 245 din 24 martie 2023).
[4] Mă refer în mod special la ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 18/2017 (M.Of. nr. 545 din 11 iulie 2017).
[5] De pildă, cu privire la obligațiile legale care îi revin angajatorului în domeniul protecției muncii, unele instanțe formulează ample considerente, arătând, de exemplu urmă­toarele:„analizând reglementările aplicabile în domeniu, se reţine că, deşi responsa­bilităţi şi obligaţii există la fiecare nivel – guvern, angajator, lucrător, organizaţii sindicale şi patronale – se regăseşte prevăzut în mod expres, principiul responsabi­lităţii angajatorului, în acest sens nici apelarea la servicii externe şi nici obligaţiile lucrătorilor în domeniu, neaducând atingere principiului respectiv. Faţă de cele expuse, apreciem că toate aceste eforturi instituţionale rămân însă zadarnice şi pur teoretice, dacă punerea lor în practică este ignorată ori superficială, fiind golite de conţinut şi deturnate astfel de la scopul lor esenţial – siguranţa şi sănătatea lucrăto­rului. În acest sens, considerăm ca având o importanţă fundamentală obligaţia anga­jatorului de informare, consultare şi participare, precum şi instruirea lucrătorilor în domeniul protecţiei muncii”. A se vedea Jud. Brașov, sentința penală nr. 2400 din 19 decembrie 2012, cit. în A.R. Trandafir, Răspunderea penală a persoanei juridice, cit. supra, nr. 173.
[6] A se vedea C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, cit. supra.
[7] A se vedea A.R. Trandafir, V. Dinu, Distrugerea (din culpă) care a avut ca urmare un dezastru – dificultăți privind încadrarea juridică, cit. supra.
[8] T. Manea – Infracțiuni electorale, Ed. CH Beck, București, 2017.
[9] T. Manea, D.L. Ivan – Violența împotriva animalelor, Ed. Hamangiu, București, 2020.
[10] A se vedea cel puțin exemplul infracțiunilor contra umanității, descris anterior la pct. 2.
[11] A. R. Trandafir – Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Sau despre infracțiunea de omisiunea declarării unor informații, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2020.
[12] C. Nicorici – Cazul „Lederspray” – răspunderea penală pentru omisiunea de a retrage produse periculoase de pe piaţă, în Analele Universității de Vest din Timișoara nr. 1/2021.
[13] Autoarea citează și doctrină străină în sprijinul acestor afirmații, pe care nu am mai redat-o aici.
[14] A. Rus – ITALIA – Paradisul pierdut (și regăsit) al condamnaților definitiv, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2023, p. 43 și urm.
[15] A. Rus – Limitele aprecierii autorității de executare a unui mandat european de arestare asupra respectării dreptului la un proces echitabil, în Revista Scripta Manent nr. 6/2023, p. 3 și urm.
[16] Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală, sentinţa penală nr. 67 din 4 iulie 2019, definitivă prin neapelare, (nepublicată).
[17] C. Tomuleț – Cutuma în dreptul penal, Caiete de Drept Penal nr. 4/2018, p. 152 și urm.
[18] M.Of. nr. 355 din 25 aprilie 2018.
[19] Articolele disponibile gratuit în format online pot fi citite prin accesarea link-ului corespunzător titlului acestora.
[20] G. Lazăr – Despre legătura și diferența dintre actul sexual cu un minor și infracțiunea de viol. Despre consimțământ în cazul infracțiunilor contra libertății sexuale, în Analele Universității din București – Seria Drept, 2022. P. 125 și urm.
[21] O. Chichernea, M. L. Bălănoiu – Aprecierea valabilității consimțământului exprimat de victimele minore în materia infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale a persoanei, în Revista Pro Lege nr. 1/2022, p. 70 și urm.
[22] O. Chichernea – Combaterea abuzului sexual asupra copiilor prin incriminarea infracțiunilor de viol și act sexual cu un minor. Distincții dintre infracțiunea de viol prevăzut de art. 218 C.pen. și infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 220 alin. (2) C.pen., în „30 de ani de INM. 30 de ani de Drept”, Ed. Hamangiu, 2022, p. 684 și urm.
[23] V. Cioclei – Consimțământ vs. discernământ în cazul actului sexual cu un minor. Problema pragului de vârstă, publicat pe bizlawyer.ro.
[24] V. Cioclei – Ciudatul viol de la televizor. Când legiuitorul adoptă reglementări „trăsnite”, publicat pe bizlawyer.ro.
[25] C. Rotaru-Radu – Pe cine și cum protejăm împotriva abuzurilor sexuale? Scurte referiri la modificările legislației penale intervenite prin Legea 217/2023”, în AUBD – Forum Juridic nr. 2/2023, p. 64. și urm.
[26] V. Cioclei – Violul săvârșit asupra unui minor, un nou exemplu de iatrogenie juridică, în AUBD – Forum Juridic nr. 2/2023, p. 173 și urm.
[27] C. Voicu – Avertisment privind dezincriminarea violului asupra adolescenților săvârșit prin abuz de autoritate sau încredere și a violului săvârșit de minori asupra copiilor mai mici sau mai vulnerabili, publicat pe www.juridice.ro.
[28] F. Streteanu – Aspecte de ieri și de astăzi privind aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului, în „30 de ani de INM. 30 de ani de Drept”, Ed. Hamangiu, 2022, p. 800 și urm.
[29] M. Of. nr. 565 din 9 iunie 2022.
[30] D. Pârgaru – Prescripție, quo vadis? Gânduri în legătură cu prescripția răspunderii penale în urma Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale”, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022, p. 44 și urm.
[31] D. Pârgaru – Prescripția sine lex? Privire critică asupra unor argumente aduse împotriva aplicării principiului legii penale mai favorabile în materia întreruperii cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022, p. 98 și urm.
[32] A. M. Coț – Prescripția răspunderii penale: CCR, CEDO și CJUE, în Revista Penalmente nr. 1/2022, p. 10 și urm.
[33] M.Of. nr. 1141 din 28 noiembrie 2022.
[34] S. Bogdan, L. Negrean – Aplicarea instituţiei prescripţiei răspunderii penale din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Caiete de Drept Penal nr. 1/2023, p. 9 și urm.
[35] CJUE, Hotărârea Preliminară din 24 iulie 2023, pronunţată în cauza C-107/23 Lin (PPU), Curtea de Justiţie (Marea Cameră).
[36] V. Neagoe – Hotărârea preliminară a Curţii de Justiţie privind prescripţia răspunderii penale – Decalogul chestiunilor controversate”, publicat pe www.juridice.ro.
[37] V. Cioclei – Despre prescripția răspunderii penale, legea mai favorabilă și aplicarea dreptului cu înțelepciune, în A. Almășan, F.A. Baias, B. Dumitrache, I. Vârsta, C.E. Zamșa (editori), In Honorem Corneliu Bîrsan. Jus est ars boni et aequi, Tomul II, Ed. Hamangiu, 2023, p.701 și urm.
[38] L. Criste – Verificarea măsurilor asigurătorii în procesul penal, în Caiete de Drept Penal nr. 1/2022, p. 9 și urm.
[39] V. R. Gherghe – Verificarea măsurilor asigurătorii pe parcursul procesului penal, în Dreptul nr. 1/2022, p. 116 și urm.
[40] Contrar celor arătate într-un material anterior, publicat imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 – A.R. Trandafir – Verificarea periodică a măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal, publicat pe www.juridice.ro.
[41] A se vedea, de exemplu, I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 456 din 15 iunie 2023, nepublicată.
[42] A se vedea Minuta Întâlnirii procurorilor șefi secție urmărire penală și judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, DIICOT și al parchetelor de pe lângă curţile de apel, 27-28 mai 2021; Minuta Întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, DIICOT și al parchetelor de pe lângă curţile de apel, București, 3-4 aprilie 2023.
[43] A se vedea, de exemplu, I.C.C.J, Secția penală, încheierea din 4 iulie 2022 pronunțată în dosarul nr. 3509/105/2015/a48.1, nepublicată, în care instanța a arătat și că, în opinia sa, textul de lege este neconstituțional; C.A. Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, decizia nr. 21 din 7 august 2023, nepublicată; C.A. Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, decizia nr. 46 din 6 februarie 2023, nepublicată.
[44] C. Bălan – Probleme controversate privind măsurile asigurătorii în procesul penal, în A. Zarafiu (coord.), In Honorem Anastasiu Crișu. Probleme controversate și actuale în dreptul românesc, Ed. Hamangiu, 2022, p. 44 și urm.
[45] E.G. Levai – Considerații privind procedura compensației realizată cu ocazia ridicării măsurilor asigurătorii din procesul penal, , în A. Zarafiu (coord.), In Honorem Anastasiu Crișu. Probleme controversate și actuale în dreptul românesc, Ed. Hamangiu, 2022, p. 186 și urm.
[46] V.R. Gherghe – Luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal cu privire la bunurile înstrăinate fraudulos după săvârșirea faptei penale, în Dreptul nr. 5/2023, p. 90 și urm.
[47] M.Of. nr. 451 din 5 mai 2022.
[48] S. Bogdan, L. Negrean – Contrabanda asimilată [art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006] – continuitatea discontinuităţii unei incriminări, în Caiete de Drept Penal nr. 3/2022, p. 9 și urm.
[49] A. Fanu-Moca – Infracţiunea de contrabandă asimilată şi avatarurile ei (ne)constituţionale, în Analele Universitatii de Vest din Timisoara – Seria Drept nr. 1/2022, p. 60 și urm.
[50] C. Turcu – Implicațiile Deciziei nr. 176/2022 a Curții Constituționale a României în privința infracțiunilor la regimul vamal. Relația dintre infracțiunile de contrabandă asimilată, evaziune fiscală specială și regimul contravențional în materia operațiunilor ilicit, în AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022, p. 17 și urm.
[51] M.Of. nr. 989 din 31 octombrie 2023.
[52] G. Zlati – Obținerea fără drept de monede virtuale sau a altor criptoactive, în Revista Română de Dreptul Afacerilor nr. 3/2023, p. 36 și urm.
[53] A se vedea Minuta Întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, p. 20 și urm.
[54] C. T. Stănescu – Evoluția infracțiunii de fraudă informatică. Scurte considerații, în Revista Themis nr. 1-2/2022, p. 122 și urm.
[55] G.M. Husti – Poate avea inteligența artificială capacitate penală?, Revista Pro Lege nr. 2/2022, p. 37 și urm.
[56] R. Slăvoiu – Delapidare și abuz în serviciu – concurs ideal sau concurs de calificări?, în Dreptul nr. 1/2022, p. 146 și urm.
[57] I.A. Mureșan – Abuzul în serviciu – aspecte controversate, în Revista Penalmente nr. II/2022, p. 33 și urm.
[58] A se vedea și M. Udroiu – Sinteza modificărilor legislative operate prin Legile nr. 200/2023, nr. 213/2023 şi nr. 214/2023 în materia Dreptului penal, Partea generală, în AUBD – Forum Juridic nr. 2/2023, p. 54 și urm.
[59] M. Udroiu – Sinteza modificărilor legislative operate prin Legile 171/2023, nr. 213/2023, nr. 217/2023 şi nr. 248/2023 în cazul infracțiunilor contra persoanei şi a celor contra patrimoniului”, în AUBD – Forum Juridic nr. 2/2023, p. 114 și urm.
[60] I.G. Vișinescu – Aspecte critice cu privire la dispozițiile de drept penal substanțial introduse prin Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, în A. Zarafiu (coord.), In Honorem Anastasiu Crișu. Probleme controversate și actuale în dreptul românesc, Ed. Hamangiu, 2022, p. 361 și urm.
[61] A se vedea F. Streteanu – Scurte considerații privind implicațiile adoptării Legii nr. 146/2021 în materia sancționării pluralității de infracțiuni, în Caiete de Drept Penal nr. 4.2021, p. 10 și urm.
[62] S.D. Șchiopu – Unele considerații asupra începuturilor moderne ale protecției penale a respectului datorat persoanelor decedate prin reglementarea infracțiunii de profanare de morminte, în Dreptul nr. 8/2023, p. 124 și urm.
[63] D. Lucaciu – Prelevarea ilegală de organe sau ţesuturi de la o persoană decedată, în Caiete de Drept Penal nr. 2/2023, p. 99 și urm.
[64] O. Bugnar-Coldea – Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Mecanisme „clasice”, soluţii problematice, în Caiete de Drept Penal nr. 1/2023, p. 27 și urm.
[65] F.B. Puie – TVA. Frauda de tip carusel în Uniunea Europeană, în Caiete de Drept Penal nr. 1/2023, p. 41 și urm.
[66] A se vedea A.R. Trandafir, G. Lazăr – Despre oportunitatea abrogării infracțiunii continuate, cit. supra.
[67] C. Iftim – Infracțiunea continuată. Quo vadis?, în „30 de ani de INM. 30 de ani de Drept”, Ed. Hamangiu, 2022, p. 731 și urm.
[68] O. Bugnar-Coldea, D. Nițu – Reaua-credință a cocontractantului. Înșelăciune sau dol?, în A. Almășan, F.A. Baias, B. Dumitrache, I. Vârsta, C.E. Zamșa (editori), In Honorem Corneliu Bîrsan. Jus est ars boni et aequi, Tomul I, Ed. Hamangiu, 2023, p. 471 și urm.
[69] C. Cupșe – Violenţa sportivă. Incursiune în problematica temeiului juridic şi relevanţa penală a actelor săvârşite în timpul jocului sportiv, în Caiete de Drept Penal nr. 4/2022, p. 102 și urm.
[70] A.M. Șinc – Verificarea legalității și regularității sesizării instanței, în „30 de ani de INM. 30 de ani de Drept”, Ed. Hamangiu, 2022, p. 814 și urm.
[71] E. Shafak – 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie, trad. Ada Tănasă, Ed. Polirom, 2022.


Conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir