Profu’ de la drept și penisul ei


Lumea stă să cadă și, pe unde te uiți, vezi semnele unei apocaliptice prăbușiri în „noua normalitate”.

Suntem martorii întoarcerii pe dos a realității, cu eticheta la vedere, invitați s-o citim de jos în sus și de la dreapta la stânga, alb pe negru. Suntem călători spre capăt de drum pe traseele valoare – nonvaloare – antivaloare și sens – nonsens – antisens. Suntem victimele înlocuirii nordului cu sudul și a plusului cu minusul.

Am mai scris despre asemenea prăbușiri și inversiuni în repetate rânduri și-am deplâns cu amărăciune sistematica siluire a ordinii divine, a firescului și a decenței[1]. M-aș putea lamenta din nou și-aș putea umple zeci și zeci de pagini cu alte nenumărate exemple arhivate în ultima vreme, dar n-avem timp și spațiu pentru alte inventare triste (să le lăsăm în arhivă, în speranța că peste ele se va așterne praful istoriei).

Este motivul pentru care astăzi o să revin doar cu câteva succinte referințe din zona specializării pe care, cândva, o numeam „drept” și pe care, altcândva, o analizam în vorbe cu sens. Din păcate, acum, și dreptul, și vorbele par să-și fi pierdut noima.

Câteva exemple, dintr-o mie, cusute cu același fir roșu, în cele ce urmează (1). După ele, niscai semne de întrebare și semnale de exclamare (2).

1. Exempli gratia

a. Relativ recent, un profesor „de drept” din Canada, autointitulat „transgender”, posesor al unui tatuaj pe braț care conține îndemnul „be gay, do crimes”, a fost numit consultant într-o comisie de pe lângă Organizația Mondială a Sănătății, a cărei misiune este elaborarea de norme și recomandări pentru persoane considerate „trans and gender diverse”. Principalele reguli și ghidaje de care se ocupă această comisie vizează promovarea operațiilor și tratamentelor hormonale de „schimbare de sex” (scuze, „gender-affirming care”) în special pentru minori, recunoașterea legală a „opțiunii de gen”, consacrarea pronumelor personale „alese conform noilor identități de gen”, eliminarea segregării „de gen” în spațiile instituțiilor (cum ar fi toaletele) etc[2]. Aceste preocupări sunt celebrele expresii ale noii pandemii care a erupt în „lumea civilizată” sub eufemismul „disforie de gen”, despre care am mai scris, pe larg, cândva[3].

În actualul context, pe lângă anomaliile evocate, ce-mi sare în ochi este îndemnul tatuat pe brațul profesorului de drept” Florence Ashley: „be gay, do crimes”. Cum se potrivește – dacă „se potrivește”- statutul academic al titularului cu îndemnul de pe braț? Se pare că don sau donna profesor a evitat să răspundă întrebărilor pe subiect venite din presă, dar ar fi declarat pe rețelele „sociale” că acest îndemn „nu este doar un slogan queer”, ci și un „principiu bioetic” („Be gay, do crimes is not just a queer slogan. When fascists make medical care illegal, it’s also a bioethical principle”). În plus, chestionat cu privire la sistemul de justiție penală, profu’ de drept penal s-a arătat sceptic cu privire la utilitatea acestuia, punându-și, cu mândrie (cum altfel?), toate speranțele în, în?…, în?…, „autodeterminarea de gen” („My research is rooted in the idea that the criminal justice system won’t save us, but gender self-determination might.”)[4].

b. În lumea pretins „civilizată” la al cărui modus vivendi ne-am raportat (și ne raportăm?) cu nedisimulată invidie, insula inocentă a copilăriei este tot mai zdruncinată de furtuni și abuzuri, crize identitare și de altă natură, bulversări în relația copii-părinți, distrugerea progresivă a sistemului educațional, agresiuni din direcția universurilor virtuale etc. În miezul discordiilor stă, din nou, criza identității abuziv intitulate „de gen”. Rezist tentației de a mă pierde în exemple și mă limitez la câteva care probează întoarcerea cu susu-n jos a sensurilor cuvintelor și a rosturilor justiției.

În statul Montana, de exemplu, un serviciu social de protecție a copilului (Child Protective Services) a decis preluarea în custodie a unei fetițe pentru că părinții refuzaseră să accepte decizia unui spital de a o „masculiniza” („took custody of a teenage girl because her parents refused to comply with a hospital’s determination to re-gender her”). În statul New York, un tribunal a respins cererea tatălui de stopare a procedurilor de „feminizare” a propriului băiețel („the court refused a father’s efforts to stop his son’s mother from giving their child life-altering feminizing hormones”). În Texas, un tată a luptat ani de zile fără succes ca să-și salveze de la castrare propriul fecior („a father fought the courts unsuccessfully for years to save his son from being chemically castrated”)[5]. Și astea-s doar câteva exemple, repet. Iar ele reprezintă soluții judiciar-administrative care au ca numitor comun revoluționarea sensului unor concepte juridice, cum ar fi „abuzarea copiilor”. Știm cu toții, juriști și ne-juriști, deopotrivă, că o asemenea sintagmă acoperă orice acțiuni de agresare fizică sau psihică a copilului care duc la traumatizarea lui. Nu intrăm în detalii. Cert este însă că, în lumea și în vremurile în care trăim, sfera acestui tip de infracțiuni ar trebui, pare-se, extinsă și ar trebui, musai, să includă și refuzul unui părinte de a accepta „tranziția” unui copil către sexul opus, cum a decretat recent o lege din California[6]. Un exemplu urmat și de statul Maine, care a hotărât că un tribunal poate institui o procedură de „urgență jurisdicțională” în cazul „abuzului” împotriva copilului pe care un părinte l-ar manifesta nerecunoscându-i „noul gen ales”[7]. De altfel, jurisprudența canadiană ne oferă numeroase exemple de „infracțiuni” comise prin ignorarea „genului” ales de copil („misgendering”)[8].

c. Că veni vorba de copii, cazuistica occidentală ne oferă și exemple în care „noul gen ales” de unii dintre ei este un animal (câine, pisică, dinozaur etc.), caz în care aceștia ar intra, grație noilor cuceriri lingvistice, în categoria specială de „furries” sau „fursona” și, în situația unor afecțiuni medicale, ar trebui, conform convingerilor unor părinți, tratați de medicul veterinar[9]. Au fost, pare-se, și situații în care acesta din urmă s-ar fi declarat necompetent, atitudine considerată de respectivii părinți contrară „realității” proclamate de odraslele în cauză: cine pretinde că se simte pisică ori vulpe, chiar devine pisică ori vulpe, motiv pentru care veterinarul se face vinovat de malpraxis[10]. Până în momentul de față, n-am auzit de eventuale acțiuni în justiție care să reclame o asemenea conduită medicală calificată „abuzivă”, dar nu știm ce surprize ne va oferi viitorul.

d. În ultima vreme, asistăm la o înmulțire a știrilor despre situații în care „trans femei” și-au exhibat „penisurile proprii” fie în fața unor fetițe[11], fie în fața unor băieți[12], fie în spații publice precum un centru spa[13]. Până și campionul de înot Lia Thomas, „transdamă” auto-declarată, și-ar fi expus mădularul într-un vestiar de fete[14]. În mai toate relatările de presă ale acestor evenimente, incidentele respective au fost prezentate cu invariabile referințe la „penisul ei” (“her penis”). N-aș fi adus în discuție o asemenea aberație dacă ea nu ar fi fost certificată ca gest de normalitate (și) în instanțe de judecată, organismele care – se presupune – au sacra misiune de a proclama adevărul și de a asigura triumful justiției. Ce fel de adevăr și ce fel de justiție – stau să mă întreb – vor fi acelea certificate într-o instanță care susține că o „violatoare” și-a folosit „propriul ei penis” pentru a comite violul („the court referred to him as she” and discussed how she” used her” penis to commit the rape”)?[15] În orice caz, „her penis” pare să reprezinte astăzi „cea mai orwelliană expresie a timpurilor noastre”[16], aflată „în topul minciunilor și manipulărilor promovate de tirania lingvistică și morală contemporană”[17].

e. Un alt exemplu de stâlcire a sensurilor justiției și a cuvintelor ne este oferit de o recentă inițiativă legislativă a administrației americane în temeiul căreia părinții ar urma să încheie un contract prin care să se oblige la promovarea identității „de gen” în propriile locuințe („would force foster parents to sign a contract agreeing to promote gender ideology in their homes”) pentru a se asigura că, atenție!, „copiii LGBTQ” (sic!) sunt plasați în „medii ferite de ostilitate și discriminări” (The Safe & Appropriate Foster Care Placement Requirements calls for states to ensure that LGBTQ children are placed in environmentsfree from hostility or discrimination.”)[18]. Proiectul prevede, de asemenea, inițierea de seminarii obligatorii adresate părinților pentru dezvoltarea „abilităților de sprijinire și susținere a nevoilor specifice ale copiilor LGBTQ” (requires potential foster parents to undergo training to develop knowledge and skills to support the needs of LGBTQ children.”)[19]. Ce înseamnă oximoronul „copii LGBTQ” nu rezultă de nicăieri, după cum de nicăieri nu reiese în ce temei se amestecă statul în educația celor șapte ani de-acasă.

f. În fine, un ultim exemplu din interminabila listă a probelor care definesc noua normalitate a sensurilor juridico-lingvistice: o instanță din Michigan și-a asumat misiunea de a face „dreptate” în litigiul inițiat de un „transgender” care și-a acuzat fostul partener că i-a confiscat testiculele pe care, după operația de schimbare de sex (mai precis, castrare), reclamantul le depusese, spre conservare, în frigiderul, pe atunci, comun[20]. Bună ocazie să descoperim, așadar, tema susceptibilă să revoluționeze jurisprudența mondială: dacă testiculele lăsate în frigider, „lângă ouă” (conform declarației reclamantului), sunt bunuri proprii sau sunt bunuri comune (dobândite în timpul mariajului), sunt bunuri mobile (prin natură) sau imobile (prin destinație) și, în fine, dacă-s fungibile (precum ouăle) sau nefungibile (precum frigiderul)? Prefer să las tema asta în dezbatere studenților de la drept și să trec la secțiunea de întrebări fără răspunsuri.

2. Q&Q

Este evident că exemplele înșirate mai sus pot fi citite în mai multe chei, fiecare cu propriile tălmăciri și semnificații. În ceea ce mă privește, așa cum anticipam în preambul, perspectiva care mă interesează în context este degringolada axiologică și semantică care ajunge să dinamiteze repere pe care, până mai ieri, le consideram solide.

Mai este dreptul, bunăoară, sistemul de norme subordonat idealurilor binelui, păcii și justiției sociale câtă vreme el se lasă remorcat în siajul unei ideologii pentru care „identitatea de gen” este reperul fundamental și valoarea supremă?! S-ar putea numi „de drept” normele în baza cărora părinții ar trebui pedepsiți dacă nu aplaudă castrarea propriului copil în numele „afirmării” unor nevroze?! Pe urmă, pedagogul investit cu misiunea de a explica și promova conexiunea dintre moralitate și legalitate poate fi el numit „profesor de drept” câtă vreme omul declară ritos că nu crede în justiție și își mutilează antebrațul cu inscripții instigatoare la violențe și nelegiuiri?! Apoi, cum ar trebui calificată promovarea unui asemenea „profesor” drept consultant pe lângă o organizație internațională care se dorește apărătoarea sănătății (inclusiv mintale)?! În fine, cum ar putea fi numită „de justiție” o curte care pune dogma ideologică înaintea adevărului obiectiv și anchetează violuri comise de „femei cu penis” sau una care se specializează în revendicări de testicule puse la rece?!

Întrebările pot continua și într-un alt registru, acela în care vorbim de distrugerea bunului sens al cuvântului însuși. Înlocuirea conceptului de sex (determinat biologic) cu cel de gen („construct social”, „determinat subiectiv”) este un bun exemplu, analizat extensiv în ultima vreme, de lingviști, biologi și sociologi, deopotrivă. Această transformare semantică pare prinsă însă într-o continuă revoluție, care aduce în limbajul cotidian invenții peste invenții, toate întru relativizarea și fluidizarea simțurilor, sensurilor și reperelor. „Genurile” sunt „fluide”, se „afirmă” și se „reafirmă”, se redescoperă, se reinventează și se redefinesc, iar dacă tu, biet muritor de rând, nu ții pasul cu această revoluție continuă și comiți păcatul vreunei confuzii, misgendering gen!, atunci păcatul ăsta este de-a dreptul penal. Deci, mare grijă!

Până la asemenea subtilități însă, poate că ar fi de semnalat faptul că însuși termenul „copil” pare în pericol. Așa cum „femeia” a devenit concept tabu (o realitate tristă, analizată cu altă ocazie[21]), nu este exclus să asistăm în viitor la o „fluidizare” a „copilului” însuși. Un prim pas pare asigurat de consacrarea unei categorii distincte, „copil LGBTQ”. În traducere, sintagma asta profund oximoronică, pare să se refere la un copil care nu mai este de mult o fetiță suavă sau un băiețel inocent, ci la o puștoaică sau un puști care s-au debarasat, pe rând, de naivități, candoare și „imaturitate”, de păpuși și mașinuțe (pe care le-au înlocuit cu alte jucării, de preferință sexuale), s-au „identificat” (în acord cu trendul en-vogue) întâi cu „L”, cu „G” și, eventual, cu „B”, s-au înrolat, apoi, în defilările mândrelor parade (adesea, sub privirile admirative ale propriilor părinți[22]), iar acum au ajuns să se „emancipeze” ca membri (neapărat proud) ai comunității desemnate prin acronimul perfectei integrări în fluiditate. Iar până la colectivul „furries”- „fursona” nu mai sunt decât câțiva centimetri, eventual ușor de străbătut prin adăugarea lui „F” în acronimul-curcubeu.

Exagerez, oare, cu asemenea temeri?… Văd, oare, droburi de sare peste tot?… Posibil, nu bag mâna-n foc. Și dacă, totuși, îngrijorarea asta este întemeiată? Dacă, cumva, acest val de poluare morală, juridică și semantică este semnul unui tsunami care bate dinspre Vest și va inunda și partea noastră de lume?[23] Dacă, totuși, prin toată această premeditată propagandă și politică de „emancipare” suntem atrași într-o zonă a destructurării realității însăși, în care nu mai știm să simțim și să definim binele, frumosul și dreptatea, în care totul – absolut totul – este fluid, relativ și fără Dumnezeu? În fine – ultimă întrebare fără răspuns – ce ne facem dacă lumea de mâine va ajunge una zombificată, o lume a copiilor fără copilărie, a femeilor cu penis și a bărbaților cu bărbăția-n frigider?…


[1] Disponibil aici; aici; aici
[2] Disponibil aici
[3] Disponibil aici
[4] Disponibil aici
[5] Disponibil aici
[6] Disponibil aici
[7] Disponibil aici
[8] Disponibil aici
[9] Disponibil aici
[10] Disponibil aici
[11] Disponibil aici
[12] Disponibil aici
[13] Disponibil aici
[14] Disponibil aici
[15] Disponibil aici
[16] Disponibil aici
[17] Disponibil aici
[18] Disponibil aici
[19] Disponibil aici
[20] Disponibil aici
[21] Disponibil aici
[22] Disponibil aici
[23] De altfel, semnele că școala românească a început să lucreze la formarea „elevului fluid” sunt tot mai numeroase. De exemplu, aici


Avocat dr. Florentin Țuca, Managing Partner al ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII