Criza Justiției – o scurtă retrospectivă în perioada interbelică. “Poate deveni justiția echitabilă, rapidă și eficace?!” – ”Pandectele săptămânale” – 1936, pp. 494-495 (fără CEDO și CJUE?!)


1. În paginile JURIDICE.ro și în cele din Revista Română de Drept Maritim (2011-2020) am publicat numeroase articole și studii relevante, preluate din cea mai valoroasă revistă juridică interbelică ”Pandectele Române” (1921-1939), a prestigiosului civilist, Acad. C. Hamangiu și din ”fiica” acesteia ”Pandectele Săptămânale”.

Iată câteva din aceste articole/studii publicate:

a) ”Rugăciunea unui judecător” – 1921
b) ”Cadrul justiției” – 1934
c) ”Dreptul în programele școlare” – 1936
d) ”Anul nou” – 1935
e) ”Empirismul în justiție” – 1934
f) ”Stilul hotărârilor judecătorești” – 1934
g) ”Lăsați-i pe judecători să judece”
h) ”O sărbătoare în lumea dreptului” – 1934
i) ”Justiția și viața” – 1936
j) ”Scrisoare Dlui Ministru al Finanțelor” – 1934
k) ”Deblocarea Secției a III-a a ICCJ” – 1933, și altele.

2. De ani buni se vorbește, în cancelariile politice, în doctrină, și în media, de CRIZA JUSTIȚIEI, marcată de o accentuată criză în anii’ 20, de volum, de celeritate și de eficacitate.

2.1. La nivel european s-au constituit organisme specializate, precum CEPEJ – Comisia pentru eficacitatea justiției de pe lângă Consiliul Europei, Consiliul Consultativ al Judecătorilor, iar CEDO și-a încărcat volumul cu cele mai multe decizii/hotărâri de reglare a dreptului la un proces echitabil, într-un timp rezonabil și la un tribunal independent și imparțial.

2.2. Pe de altă parte, Uniunea Europeană și-a construit și multiplicat mecanisme instituționale, conform TUE și TFUE sau, chiar, extra-tratate (de regulă prin decizii ale CJUE), precum MCV – avize, rapoarte, recomandări s.a., pentru a susține procesele de ameliorare a funcționării și înfăptuirii justiției în Statele membre.

2.3. Din păcate, aceste demersuri NU au produs ameliorări sau revirimente în calitatea, celeritatea și eficacitatea înfăptuirii justiției în Europa și, ca efect direct, în Statele membre ale Consiliului Europei și ale UE (?!), chiar dacă în ultimii ani s-au adus serioase modernizări în infrastructura instanțelor judecătorești și a parchetelor, aflate, în prezent, sub influența majoră a digitalizării.

3. Așadar, criza justiției nu este de conjunctură, în primul pătrar al sec. XXI, perioada interbelică oferindu-ne o stare aproape similară a înfăptuirii justiției (!).

Edificator este titlul articolului publicat în ”Pandectele săptămânale” – 1936, de magistratul Tiberiu R. Constant: ”Poate deveni justiția echitabilă, rapidă și eficace?”, comandamentele actuale, esențiale ale așa ziselor ”reforme” ale justiției europene.

Câteva pasaje din acest articol atestă aceste concluzii și ilustrează realismul observațiilor din ”interior”, din ”Casa justiției”, făcute cu o viziune de mare interes și actualitate, de un judecător și găzduite de ”Pandectele săptămânale” – 1936.

– ”Poate deveni justiția echitabilă, rapidă și eficace?”

1. Justiția – astăzi mai mult încă decît în trecut a rămas în urma vremii, în urma curentelor de idei, în urma progreselor tehnice.

Există criză de drept și de dreptate, cum este cu adevăr, economică, financiară, de credit, morală, socială, politică, culturală, etc.

Odată cu sec. XX omenirea a intrat în epoca marilor prefaceri, pe care războiul le-a accelerat, le-a adâncit și le-a făcut mai sensibile.

Ea intră în era cea nouă complet dezorientată. Planuri cu și fără termene dirijeri mai mult sau mai puțin subiective și fantastice, experiențe sociale și politice, dar toate par destinate să probeze zădărnicia efortului omenesc de a crea viață în domeniul social, ca și în acela pur biologic.

Și totuși, efortul omenesc poate fi eficace, dar numai când se folosește de știință și cînd se mărginește să utilizeze posibilitățile de realizare, fără ambiții deșarte și păgubitoare pentru societate de a rupe brusc orice legătură cu trecutul. Căci, când în epocile de elanuri spre a evada din prezent, omul a escaladat etapa, totdeauna se întoarce la trecutul cu care reîncepe să lege viitorul.

Dar omul modern este grăbit. Vrea să lichideze un trecut care îl copleșește prin greșelile făptuite și un prezent care îl exasperează prin dezechilibrul condițiilor de viață și prin lipsa de încredere și de securitate, la care a contribuit neprevederea sa și aplauzele la unele măsuri ieșite din curentele zise democratice.

2. Dintre aceste multiple crize, să ne mărginim aici la criza de justiție.

Themis a devenit incapabilă să-și îndeplinească funcția de a priveghea marginile legale și cele impuse de știința dreptului și de necesitatea ordinei sociale, luptei pentru viață (struggle for life).

Condițiile de viață evoluînd într-un ritm extrem de rapid, au impus necesități noi și au dat naștere curentelor de opinii care nu mai corespund vechii ordini juridice.

Prezentul este câmpul de luptă între trecut și viitor. Între ce a fost și ce vrea să fie, niciodată nu se poate prevede sigur ceea ce va rămâne. Lupta între forțe se încheie printr-o rezultantă.

Principii de bază ale vechiului așezământ juridic ca: echitatea, răspunderea personală, buna credință, au intrat în concurență cu forța și necesitatea, interese majorității (electorale), riscul profesional și abilitatea profesională etc., fie că ele îmbracă sau nu denumiri mistice de guvernământ numită ordine, decretează anihilarea dreptului și mecanizarea socială.

Echitatea, echivalența, egalitatea de tratament, vede ridicându-se împotriva-i forța oarbă dar uriașe a grupului social. Un grup, sau chiar o categorie socială, sunt interese colective care, organizate fiind, cer privilegii, adică din drepturile celorlalți să li se confere lor o parte prin forța majorității, prin lege. Egalitatea de tratament nu mai este condiționată de buna sau reaua credință, ci de cantitatea intereselor în joc.

În ultima analiză dreptul reglementează interesele individuale în conflict. Dar individual concret este strivit de masa anonimă, alcătuită din indivizi mecanizați, depersonalizați, reduși la gregarism, adică moralmente scoși din sfera dreptului ca persoane, unde rămân numai ca lucruri, căci personalitatea a trecut la grup. Este astăzi, deci o criză a dreptului individual și o valorificare excesivă a dreptului colectiv.

Rămâne de văzut nu legea ce vine acum, dar știința dreptului în ce măsură va consacra predominarea unui principiu asupra celuilalt. Legea ce vine este ieșită din frământări trecătoare, de aceea rămâne ca știința să o corijeze, spre a o face aplicabilă.

În viața politică-socială prezentă anonimatul predomină, el înlocuiește în drept răspunderea personal. Aceasta intră în luptă cu principiul fundamental de drept al răspunderii personale, pe când necesitatea nu este decât o limitare rațională a acestui principiu, cu toate că în fond atât voința, cât și acțiunea și gândirea însăși sunt determinate. Dar, după cum răspunderea necondiționată este tiranie și nedreptate, necesitatea necondiționată este arbitrar, anarhie, nesecuritate și pregătește drumul spre toate felurile de dictaturi.

Buna credință, principiu care predomină toate ramurile dreptului, este și el amenințat de principiul nou al impreviziunii care neanalizat suficient în complexitatea condițiilor care l-a determinat, poate da loc la triumful relei credințe și la anihilarea elementului moral pe care îl conține fiecare principiu fundamentat de drept.

Buna credință trecând prin filtrul acestei mentalități își va schimba sensul. Viața cuvintelor ca și a adevărurilor însăși evoluează. Nu numai epoca dar și cultura dau adevărurilor conținuturi diferite.

Justiția, prin natura ei conservatoare nu inovează dar consacră și definește un principiu de drept care a fost integrat de obiceiuri în viața juridică extralegală. Ea oficializează obiceiul și îi dă caracterul de lege; deși procedând astfel, ea recurge la un expedient la dreptul de interpretare, drept de a extrage din lege principiul nou care se află în stare potențială, ceea ce în realitate este creare deghizată. Dar se știe ce soartă au în aplicarea practică, dacă ele pretind să fie altceva decât o simplă altoire, o continuare perfecționată cerută de noile condiții de viață.

Justiția suferă astăzi o criză. Legea se află în conflict latent cu noile curente de opinii și cu noile condiții de viață. Se cerere o readaptare. În toate țările civilizate, legile se revizuiesc, dar să se țină seama că la necesitate se adaugă imitația, moda și nevroza prefacerii în toate: nume vechi, de țări, orașe, străzi, de lucruri etc., sunt înlocuite unele prin altele.

În vechile coduri se află principii care și-au probat vitalitatea printr-o lungă experiență, având poate nevoie de o formulă mai cuprinzătoare și totuși mai precisă.

Dar acolo, unde inovația se impune radical și urgent sunt codurile de proceduri. Experiența ne dovedește că ele conțin unele dispoziții care par destinate spre a zădărnici opera justiției. Astăzi, sunt definitiv condamnate. Ele ignorează principiile fundamentale ale unei bune proceduri: egalitatea de tratament pentru părți, rapiditatea, reducerea formalismului și a spețelor la minimum, sancțiuni drastice contra șicanelor și relei credințe, eficacitatea hotărârilor”.

Prof. univ. dr. Marin Voicu