Inteligența artificială (IA): spre o reglementare de drept internațional


După ce la 13 martie 2024 Parlamentul European a adoptat, în urma a 2 ani de lucru, Regulamentul de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială (legea privind inteligența artificială), primul cadru juridic în materie, Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 21 martie a.c., întâia sa rezoluție asupra subiectului, prin care cere instituirea de norme internaționale de încadrare a utilizărilor IA pentru a garanta instrumente sigure și respectarea drepturilor umane. Obiectul subsecvent declarat: a „acoperi prăpastia digitală dintre state și a limita riscurile, fără a frâna inovația”. Se adaugă astfel un nou document de soft law la seria de alte texte internaționale de acest gen (adoptate, ca de exemplu, în cadrul UNESCO și OCDE) și se completează arsenalul reglementar din ce în ce mai complex în domeniu, care concură la prefigurarea noului drept al inteligenței artificiale (DIA). Se confirmă, totodată, cursul ineluctabil spre o reglementare tot mai consistentă, mai precisă și mai juridicizată a domeniului, în căutarea unui echilibru între avântul progresului tehnologic și exigențele evitării sau limitării riscurilor societale aferente. Actorii de la debutul internetului devenind puteri majore la capitalizările bursiere, dezvoltarea fără frâne juridice a începuturilor nu mai e posibilă. Dimpotrivă, reglementarea se impune din toate părțile, în special în cadrul Uniunii Europene pentru început, dar în perspectiva unui cadru juridic universal ulterior instituit și treptat consolidat.

1. Respectiva rezoluție a Adunării Generale a ONU, adoptată la inițiativa S.U.A., reprezintă o „etapă istorică pentru stabilirea de reguli internaționale clare pentru inteligența artificială” și, totodată, conform promotorului documentului aceste tehnologii trebuie să se dezvolte în așa fel încât „să se protejeze toată lumea de prejudicii potențiale”, asigurându-se, în același timp, că fiecare poate să profite de avantajele sale. Conform rezoluției onusiene, care exclude inteligența artificială aferentă domeniului militar, „ar trebui să se stabilească norme care permit garantarea că sistemele de IA să fie sigure, securizate și demne de încredere”, pentru a atinge obiectivele dezvoltării durabile stabilite de ONU, care vizează asigurarea unui viitor mai bun pentru întreaga omenire până în 2030. Ea se concentrează în principal asupra câștigurilor potențiale pe care le oferă IA în materie de dezvoltare, cu obiectivul de a „acoperi prăpastia digitală” între și în cadrul țărilor. Accentul pus pe dezvoltare e considerat ca un efort deliberat al inițiatorului spre „a câștiga simpatia” țărilor sărace și în orice caz o perspectivă mai ușoară decât cea a atacului frontal al chestiunilor de securitate, pentru un prim demers de reacție juridică reglementară la nivelul global al Națiunilor Unite. S-au subliniat, de asemenea, posibilitățile generate de IA pentru a „accelera lupta contra sărăciei, salvarea de vieți, protejarea planetei”, invocându-se în special, în acest sens, diagnosticul medical ori agricultura. Desigur, nu puteau fi ignorate nici derivele majore posibile ale utilizării noilor tehnologii de acest gen, făcându-se referire la „provocări existențiale universale” și exprimându-se îngrijorări în special în privința deep fakes (ori hipertrucajelor), care riscă să erodeze „integritatea dezbaterii politice în acest an în care peste jumătate din lume își va alege conducătorii săi”. Textul insistă în acest sens asupra amenințărilor manifestate de tehnologiile concepute ori utilizate „cu rea-credință ori cu intenția de a vătăma”. Se recunoaște, în același timp, că fără stabilirea de „garanții” IA riscă să afecteze drepturile umane, să amplifice prejudiciile și discriminările și să pună în pericol protecția datelor personale. Se cere tuturor statelor membre și altor părți interesate să „se abțină ori să înceteze să se servească de sisteme de inteligență artificială care sunt imposibil de utilizat în respectul drepturilor umane ori care prezintă riscuri excesive pentru exercitarea drepturilor umane”. În fine, avertizările se multiplică în particular în privința instrumentelor inteligenței artificiale generative și riscurilor pe care aceasta le prezintă pentru democrație și societate, în special prin crearea de imagini false și discursuri manipulatorii care se strecoară în campaniile electorale.

De remarcat în acest context că secretarul general al ONU a făcut din reglementarea IA una din prioritățile organizației mondiale, pronunțându-se pentru crearea unei entități onusiene în materie, după modelul Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA). De asemenea, liderul ONU, subliniind în mod constant amenințările legate de dezinformare și prejudecăți, a alertat îndeosebi în privința „parti-pris”-urilor tehnologiilor concepute în principal de bărbați și care „ignoră” nevoile și drepturile femeilor, relevându-se în acest fel una din formele de discriminare generate în acest context. O atare evoluție spre „juridicizarea” încadrării IA confirmă importanța cadrului european și contribuie la extinderea sa la nivel mondial.

2. Prin adoptarea regulamentului privind IA, prima lege din lume în domeniu, Uniunea Europeană și-a reafirmat leadership-ul în reglementarea juridică a marilor probleme cu implicații majore pentru societatea umană. Acest continent al consumatorilor și al cetățenilor „digitalovori” nu reprezintă desigur prima putere economică și tehnologică a lumii, dar rămâne totuși una din piețele cele mai bogate și mai râvnite în această privință. Astfel, legislatorul unional-european s-a decis să intervină, de altfel, și în tradiția construcției europene, pentru a se proteja față de destabilizări și mai ales de apetiturile fără limită ale marilor întreprinderi de profil, cel mai adesea situate în afara continentului nostru. De altfel, pe calea „efectului Bruxelles”, Uniunea Europeană își exercită în mod constant influența sa mondială, prin forța de exemplaritate ca soft power. Ea devine, în acest context, o creatoare proactivă de modele de legislație care circulă apoi în lume și sunt la dispoziția oricărui stat ce dorește să adopte un demers de reglementare similară. Este cazul, în materia mai largă a tranziției digitale, de exemplu, al Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD) din 2016 care a devenit emblema protecției datelor personale, un instrument cu prescripții obligatorii nu numai în cadrul celor 27 de state membre, ci și în exterior atunci când o întreprindere vizează cetățenii și consumatorii acestor țări. În consecință, RGPD e un fel de „drept comun” al protecției datelor; element esențial al unui drept al digitalului a cărui economie se întemeiază în mare parte pe datele cu caracter personal și exploatarea lor, ceea ce justifică omniprezența regulilor de protecție. Reglementarea respectivă ocrotește, de asemenea, libera circulație a datelor ce constituie prelungirea libertății de întreprindere. Mai puțin spectaculare, dar tot atât de semnificative sunt și o serie de evoluții în curs. E vorba, mai întâi, de directiva din 2019 privind dreptul de autor ce relevă o schimbare de abordare privind conținuturile „gratuite”, care lăsau să se creadă că se poate ca artiști, cercetătorii în general să continue să producă, fără ca platformele care le utilizează pentru „business model” pe bază de publicitate plătită să nu-i remunereze. Un mic pas a fost făcut cu obligația de vigilență (diligență) pentru viitor, atunci când conținutul protejat e difuzat fără drept și fără autorizație. Regulamentul denumit Digital Service Act privind serviciile digitale menține anumite imunități de responsabilitate ale furnizorilor de acces și găzduitorilor instituite de directiva privind comerțul electronic din 2000; totuși, numeroase constrângeri de control intern și de dispozitive de alertă au fost stabilite în sarcina marilor platforme și motoare de căutare. În plus, regulamentul Digital Market Act vizează să amelioreze transparența și concurența stipulând exigențele de control intern și externe privind marile platforme de intermediere, în scopul ca acestea din urmă să nu adopte comportamente înșelătoare, care falsifică concurența și prejudiciază consumatorii. Cele două mari regulamente invocate ne arată, totodată, drumul parcurs: de la o dezvoltare fără piedici a site-urilor, motoarelor, platformelor s-a trecut la controlul puterii lor, ca la orice actor economic. „Foamea” de încadrare a vizat apoi și actorii unei zone mai artizanale și uneori artistice reprezentată de influenceri; legislatorul a intervenit pentru ca regulile privind publicitatea ori anumite servicii precum cele ale finanței ori ale chirurgiei estetice, între altele să fie respectate. În fine, imensul câmp al inteligenței artificiale găsește un vârf de reglementare prin recentul regulament, care, subintitulat „lege”, sugerează mai ales o poziționare de principiu, inițială și mai puțin de încadrare fermă și detaliată. Această situație de cale de mijloc presupune continuarea demersurilor și dezvoltarea prescripțiilor juridice pertinente.

3. În timp ce preocupările oficiale de reglementare, deopotrivă în plan național, cât mai ales în cel regional și cel internațional se întețesc, diversele reflecții, inclusiv filosofice, asupra dilemei încadrării normative a fenomenului IA exprimă și îndoieli asupra sorților săi de izbândă. Printre cele mai reprezentative întreprinderi de acest gen, semnificative prin perspectiva propusă în concluziile afirmate, se află ipoteza „marii iluzii a reglementării IA” formulată de filosoful francez Eric Sadin (La vie spectrale: Penser l’ère du métavers et des IA génératives, Editions Grasset, Paris, 2023). El pornește de la constatarea că, în timp ce inteligența artificială nu încetează să bulverseze din toate părțile și cu viteză exponențială existențele noastre, se crede că ar exista o pavăză față de derivele sale, respectiv reglementarea. În profund dezacord cu o atare speranță filosoful consideră că în realitate e vorba de o ficțiune. În măsura în care ceea ce se înțelege prin această noțiune și acțiunile desfășurate în aceste domenii nu sunt în niciun fel la înălțimea mizelor aferente, se ratează esențialul. Căci ce s-a făcut în ultimii cincisprezece ani? O schimbare rapidă de statut, de cel de tehnologii digitale, destinate colectării, stocării, indexării și manipulării în diferite scopuri a informației, la dimensiunea cognitivă și organizațională și apoi la angrenarea alteia noi: sistemele ajunse la generarea textelor, imaginilor și a sunetelor. Sau ceea ce s-a denumit „turnanta intelectuală și creativă a IA”. Acest salt tehnologic antrenează în principal trei consecințe. Mai întâi, roboții sunt chemați să-și asume uzând de procedee materializate, standardizate și industrializate capacitățile noastre cele mai fundamentale, cele de a produce simboluri și, înainte de toate, limbajul – adică de a ne erija în indivizi sociali ținuți să vorbim la persoana întâi. Cea de-a doua, la momentul în care marea majoritate a meseriilor/profesiilor sunt de serviciu, mobilizând prioritar facultățile noastre intelectuale și creative, cum să nu vedem uraganul care ne atrage? Trăim, poate, în această perspectivă sfârșitul principiului „distrucției creatoare”, respectiv transferul meseriilor depășite, din cauza inovărilor zise „de ruptură” spre locuri de muncă noncreate. În fine, de acum înainte fiecare dintre noi avem la dispoziție tot felul de tehnologii care, cu o simplă instrucție, generează imagini ori video ce corespund dorințelor ori capriciilor persoanelor, astfel înclinate a se juca cu altele. Intrăm într-o eră în care nu vom mai ști care e originea și nici conformitatea unei imagini. Fie un regim de indistincție generalizată purtătoare de numeroase pericole. Și aceasta întrucât democrația nu e nimic altceva decât principii și referințe comune, cunoscute și respectate, în afara cărora nu ne mai putem înțelege și coagula existența și acțiunile. În fața unor mize de o atare amploare ne putem imagina că, recurgând la nu știu ce magie, ar fi posibil să se încadreze lucrurile în mod corespunzător. După exemplul AI Act, elaborat și adoptat de UE, prezentat ca cea mai „constrângătoare lege din lume” în materie, dar care ignoră cu totul fondul. Pentru motivul că textul se bazează pe o scară de riscuri presupuse (sustragereadatelor cu caracter personal, prejudecățile discriminatorii, notația socială…). Toate însă ocultează cele trei rupturi civilizaționale care au loc, respectiv: automatizarea crescândă a afacerilor umane, deprecierea facultăților noastre fundamentale și o surditate instalată și intensificată între oameni. Și aceasta în condițiile în care voința afirmată constă în „a nu împiedica inovația digitală”. Așadar, se consideră că această ecuație, în vigoare de 15 ani în câmpul industriei digitalului, care trasează o linie de partaj între amenințări și pretinse avantaje, e eronată. Căci aceasta ar lua în derâdere judecățile subiective, subiectele relevante și ar fi preocupate înainte de toate de primatul economic și ar face obiectul unor neîncetate practici de lobbying. Din această cauză, în opinia lui E. Sadin, cu totul alta și dublă ecuație ar trebui să fie privilegiată. Pe de o parte, cea care operează o distrucție între cazurile de figuri imitate și depersonalizate. Pe de alta, cea care se preocupă de prezervare, ținute ca intangibile, a principiilor cardinale: libertatea, integritatea, demnitatea, creativitatea umană. Și astfel, dispunem de criterii ce relevă o valoare universală, permițând astfel să ne determinăm dincolo de tropisme particulare și de interese private.

Văzând modul în care merg lucrurile autorul conchide că ar fi mai bine să recurgem la mobilizare, decât la reglementare. După exemplul reacției și soluției la care au apelat scenariștii de la Hollywood, din mai 2023, care prin acțiune radicală și conjugată și-au impus de facto pozițiile, se consideră că diferitele corpuri de meserii/profesii trebuie să se mobilizeze pentru a defini ceea ce sunt dispuși să cedeze și să refuze industriei digitale. Altfel vor risca să se trezească într-o lume în care vor fi străini! Mai exact, toate meseriile care sunt puse în pericol de IA generativă ar trebui să se activeze la scară națională, dar și internațională, prin federație și să spună, în numele exigențelor lor, ceea ce acceptă și ceea ce refuză în mod categoric. Și aceasta fără a mai aștepta reglementarea oficială, cu ezitările și compromisurile sale, supusă necunoscutelor aplicării și întârzierii în raport cu evoluțiile rapide în planul științifico-tehnologic.

Nu putem ignora, chiar dacă ne aflăm într-un context juridic, nici chestiunea filosofică care se manifestă în cauză, respectiv cea de a ști – la vârsta în care sistemele omnisciente nu încetează să administreze cursul lucrurilor și ajung să vorbească în numele noastre și produc simboluri – care este cu adevărat rolul nostru pe Terra. Ar consta el în a nu fi decât spectatori pasivi la fenomene manevrate de logici care ne-ar fi impenetrabile, renunțând, totodată, la expresia facultăților noastre? Mizele devin antropologice, civilizaționale și se impun înțelese și tratate și din perspectiva dreptului.

Concluzii necesare. Adoptarea la 21 martie a.c. a primei rezoluții a Adunării Generale a ONU în materia inteligenței artificiale consolidează multilateralismul pertinent și favorizează cristalizarea unei reglementări de drept internațional a acestei provocări majore a prezentului și mai ales a viitorului umanității. Ea constituie rezultatul unor evoluții înregistrate în ultimii ani și reprezintă, totodată, punctul de plecare al altora menite să încadreze activitățile de dezvoltare și utilizare a noilor tehnologii așa încât să se protejeze drepturile umane și să se asigure o dezvoltare durabilă novatoare. În noiembrie 2023, cu ocazia summit-ului privind reglementarea IA, din Marea Britanie, secretarul general al ONU declara că „principiile guvernanței inteligenței artificiale ar trebui să fie fondate pe Carta și Declarația universală a drepturilor omului ale ONU. Trebuie să integrăm urgent acestea în securitatea IA.” La 13 martie a.c. Parlamentul European aproba IA Act și iată că la opt zile mai târziu documentul onusian se pronunța pentru promovarea sistemelor de inteligență artificială care profită tuturor statelor, respectă drepturile omului și sunt „sigure, securizate și demne de încredere”. Din punct de vedere formal rezoluția inițiată de SUA, și având drept coautoare alte 123 de țări, printre care China, a fost adoptată prin consens, ceea ce înseamnă că are susținerea ansamblului celor 193 de state membre ale organizației mondiale. Desigur, din perspectivă juridică, valoarea sa rămâne la nivelul aferent categoriei de acte internaționale de apartenență, dar semnificațiile astfel generate sunt majore. Este pentru prima dată când Adunarea Generală a ONU adoptă o rezoluție privind reglementarea acestui domeniu emergent. Iar acest prim progres considerat istoric instituie premisele unei asumări la nivelul multilateralismului onusian a problematicii încadrării juridice a IA pe calea constituirii unui veritabil drept internațional în materie. În acest sens, forumul mondial apelează toate statele membre „să se abțină ori să înceteze să utilizeze sistemele de IA care sunt imposibil de exploatat conform dreptului internațional al drepturilor omului, ori care prezintă riscuri induse pentru exercitarea drepturilor omului”. Se îndeamnă, la fel, fiecare țară, sectorul privat, societatea civilă, organismele de cercetare și media să elaboreze și să susțină cadre de reglementare și de guvernanță aferente unei utilizări sigure, securizate și fiabile a IA. Recunoscând „niveluri variabile” de dezvoltare a tehnologiei inteligenței artificiale între state și în cadrul aceleiași țări, documentul se pronunță pentru înlăturarea inegalităților și accesul pretutindeni și de către toți la utilizările și binefacerile sale. În fine, proiectul (global) de abordare a problematicii antamate ar putea constitui un model și un stimul pentru alte inițiative, inclusiv unora mai specializate vizând, de pildă, provocările IA în privința păcii și securității internaționale, utilizarea militară responsabilă a autonomiei acesteia ori avantajele pe care le prezintă în domeniul medical (detectarea și tratarea bolilor), în cel al combaterii schimbării climatice, în cel al agriculturii ș.a. Nu în ultimul rând se încurajează noi inițiative ONU în vederea negocierii și realizării unui preconizat „pact digital mondial” devenit o necesitate.

Dacă avem în vedere rolul jucat de rezoluțiile Adunării Generale a ONU în inițierea anumitor procese de reglementare în diferite domenii ale cooperării internaționale, putem afirma că asistăm astfel și la declanșarea celui aferent stabilirii unui cadru normativ interstatal privind utilizarea și desfășurarea tehnologiilor de inteligență artificială. Iar prin acesta la un moment important al cristalizării unui drept al inteligenței artificiale.

Problematica IA își manifestă astfel forța coagulantă la nivel reglementar internațional, dincolo de sferele de influență, inclusiv digitală, a celor „trei imperii”, și anume SUA, China și UE, în favoarea multilateralismului și a unei ordini internaționale bazate pe reguli și principii.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu
Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române