Mircea Duțu: Revoluția Inteligenței Artificiale impulsionează trecerea la cercetarea științifică asupra dreptului și în România

Ovidiu Predescu: Printr-un interviu cu prof. univ. dr. Mircea Duțu, Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, publicat la 13 mai a.c. pe juridice.ro sub sugestivul titlu Saltul de la „cercetări juridice” la „cercetarea științifică a dreptului” reprezintă marea provocare a Școlii românești de drept, inauguram o interesantă și absolut necesară dezbatere asupra stării, provocărilor actuale și viitorului reflecției juridice în România. Reacțiile înregistrate și perspectivele prefigurate ne-au determinat să continuăm discuțiile cu distinsul nostru interlocutor, spre orizonturile configurării unui veritabil proiect de instaurare a unei cercetări științifice asupra dreptului și în România. Cu asemenea gânduri vă propunem și rândurile de mai jos.

Ovidiu Predescu: În interviul precedent pe această temă invocați nevoia saltului de la cercetarea juridică la cercetarea științifică a dreptului. În legătură cu acest demers curajos, justificat și așteptat de generații întregi de juriști, aș dori să aflu de la dv. dacă este vorba de o simplă provocare teoretică sau de o posibilitate practică?

Mircea Duțu: Esențialul în demersul anunțat este acela de a distinge fenomenul social pe care îl constituie dreptul de practicile intelectuale al căror obiect devine, în special de cele care vizează a-l cunoaște și de cunoștințele pe care le produc ele. Mai exact și mai ales între cercetarea juridică (relativă la drept) care se limitează – sub forma doctrinei sau dogmaticii – la a produce un supliment de cunoștințe și de înțelegere a dreptului din perspectiva înscrierii sale în societate, oferind opinii și puncte de vedere (juridice) și cercetarea științifică asupra dreptului, menită să producă cunoștințe și metode de analiză istorică, antropologică, filosofică, sociologică ș.a. care să releve nevoia, modul și reperele de conținut ale reglementării, precum și să producă o veritabilă cunoaștere a sa.

Ovidiu Predescu: Dincolo de această poziționare de principiu se manifestă evoluții concrete de confirmare a sa?

Mircea Duțu: Pentru a continua într-o atare logică, să precizăm că o poziție clară, tranșantă în consonanță cu perspectiva europeană dominantă era absolut necesară. Și aceasta deopotrivă spre a se conștientiza impasul în care ne aflăm, imperativul depășirii sale și chiar calea de urmat. Exemplul francez ne arată că acest lucru e posibil și poate începe, mai ales în planul cercetării doctorale și prin renovarea metodelor de investigație (științifică). Rare, cu câtva timp în urmă, tezele „dizidente” care recurgeau la noi paradigme metodologie se înmulțesc, spre a prefigura o tendință. Metoda pare a fi următoarea: se ia o noțiune rezultată din dreptul pozitiv și se construiesc o serie de criterii, precum și regimul aferent. Se invocă, se structurează și se practică astfel ”matrice empirice ale pistelor de cercetare”, „indicatori ai procesului de producere a normei jurisprudențiale” ș.a. În acest fel asistăm la o îndepărtare de dogmatică și o trecere spre alte științe sociale, pe calea introducerii analizelor empirice, de exemplu, și în cadrul cercetărilor în drept. Unii vorbesc de o evoluție mai largă, invocând și schimbările profunde ce afectează deja munca judecătorului în ultimele decenii, în sensul că, de pildă, dreptul concurenței a presupus suplimentar cunoștințe economice, dreptul discriminărilor a cerut o deschidere spre științele sociale (noțiunea europeană a discriminării indirecte, spre exemplu, cerând depășirea dogmaticii „pozitiviste”). Într-un plan și mai general, contenciosul drepturilor fundamentale îndeamnă dreptul spre considerații mai politice. La rândul său, controlul instrumentelor de soft law de către judecător impune regândirea obiectelor de studiu și de orientare spre zone de o juridicitate mai redusă. Tot așa, tehnicile judecătorului european, precum proporționalitatea, implică reflecții în termeni de eficiență a normei juridice.

Exemplul american în materie este relevat cu pregnanță de deschiderea accentuată a facultăților de drept de peste ocean spre științele sociale, cu implicațiile aferente.

Așadar, asistăm la încercări, deocamdată provenite din partea unei minorități de cercetători, dar în evidentă ascensiune, de a ieși din dogmatică și de a gândi noi problematici juridice, un nou mod de a vorbi de drept, plecând de la drept.

Ovidiu Predescu: Aveți la îndemână un exemplu mai concret, precum o cercetare (teză) doctrinală, de pildă? Nu de alta, dar tot din preocuparea de model.

Mircea Duțu: O să recurg pentru răspuns la unul din exemplele oferite într-o recentă analiză franceză a subiectului (Thomas Perroud, Assite-t-on à un renouvellement des méthodes de la recherche en droit public?, Dalloz Actualité, 16 mai 2024). Mai exact teza de doctorat avută în vedere a tratat ca subiect procesul de producție a dreptului la Consiliul Constituțional al Franței. Cât de originală e tema, tot atâta a fost materialul analizat: sintezele deliberărilor, proiectele de decizii, notele de analiză juridică, dosarele documentare întocmite de colaboratori, diversele argumentări primite de instituție și în plus rapoartele consilierilor prezentate în ședințe și care au constituit indicatorii procesului de producție ai normei jurisprudențiale. Demersul s-a înscris într-o preocupare mai largă de cercetare, inclusiv a „micilor surse de drept”, cele care sunt neobligatorii ce se dezvoltă, chiar dacă și uneori ignorate. Interesul juriștilor pentru sursele heterodoxe a fost motivat de faptul că de acum înainte judecătorul se interesează – prin intermediul soft law, de exemplu – de tipurile de obiecte a căror forță normativă e incertă. Aceste noi cercetări contribuie și mai mult la deschiderea jurisdicțiilor precum instanța constituțională franceză, și se furnizează astfel un material unic ce permite înțelegerea modului său de lucru. Și existența acestor materiale constituie o provocare pentru munca juristului care nu e obișnuit să se intereseze de acest tip de producție. Cercetătorul doctorand a realizat, de asemenea, și interviuri cu diferiți actori, având ca obiect înțelegerea reprezentării lor. La fel s-a recurs și la observarea participării la procesul respectiv. Prin urmare, autorul și-a elaborat și a utilizat o metodologie care ieșea din tipicul clasic al lucrărilor de gen în scopul de a ridica noi chestiuni, precum și de a face să progreseze cercetarea sa în drept din punctul de vedere al metodelor promovate.

Ovidiu Predescu: Interesantă perspectivă. O găsiți aplicabilă și la noi și, totodată, în general interesantă prin rezultatele posibile?

Mircea Duțu: Indiscutabil, și aceasta din mai multe de vedere. Mai întâi că se înscrie în mod evident în preocuparea de depășire a îngustimii dogmatice și de deschidere spre analiza empirică, de tip juridico-sociologic. Apoi, prin caracterul său mai puțin radical, permite o acomodare neașteptată a cercetătorului-jurist cu reperele investigației științifice propriu-zise și provocările specifice acesteia. Nu în ultimul rând, suntem în fața unor inovații necesare într-o situație de confruntare și de dialog de domenii, care presupune mai multă imaginație și un surplus de creativitate. În fine, în planul premiselor practice îmi aduce aminte de propunerea lansată de domnul președinte al Curții Constituționale a României, Marian Enache, în urmă cu câțiva ani, de a realiza o cercetare asupra „stării de constituționalitate în România”. Preluată și materializată cu succes o atare inițiativă ar putea, după părerea mea, să marcheze și la noi marele „declic” în perceperea și promovarea trecerii de la cercetarea juridică la cercetarea științifică privind dreptul și justiția. În privința oportunității, indiferent sub ce formulă, o atare perspectivă se impune inițiată și dezvoltată ca atare spre a putea vorbi și la noi de existența cercetării științifice pertinente.

Ovidiu Predescu: Nu departe de o asemenea abordare se află și implicațiile asupra domeniului ale dezvoltării explozive a inteligenței artificiale. Personal fiind preocupat de acest fenomen cu adevărat revoluționar al inteligenței artificiale (IA), de nevoia urgentă de reglementare a sa și, mai ales, de ce va reprezenta pe mai departe interacțiunea dintre om și aceasta vă întreb, domnule profesor, dacă utilizările sale reprezintă o nouă miză, o altfel de provocare cu urmări greu de anticipat hic et nunc pentru cercetarea juridică?

 Mircea Duțu: Rezonanțele în această privință a supra cercetării dreptului sunt din ce în ce mai prezente. Într-adevăr, se afirmă, pe bună dreptate, că aplicarea metodelor matematice și statistice la fenomenele sociale e inconturnabilă și în studiul științelor umane. Desigur, în țările europene prezența lor în domeniul juridic a rămas mult timp confidențială, deoarece nu corespundea utilizărilor obișnuite ale doctrinei juridice, prizonieră adesea pozitivismului dogmatic. La noi, după încercările din anii 1970 ale lui Grigore Moisil, trecând peste confuza „informatică juridică”, lucrurile au rămas la cel mult stadiul de mimetism neputincios.

Jurimetria (de la jus, juris – drept și metrum – măsură), căci despre ea este vorba, e înțeleasă ca ansamblu de metode ale studiului dreptului ce tratează prin matematici datele statistice relative la fenomenele juridice în scopul de a ameliora, de a analiza ori de a degaja legi ori relații constante. Ca atare, suntem în fața unui demers de cercetare (adică de elaborare a unei cunoașteri), fie ea generală, asupra dreptului ori particulară la un caz mai precis, care aplică mijloace (utilizarea matematicii pentru tratarea fenomenului juridic) în anumite scopuri (o cercetare de cunoaștere abstractă ori o previzibilitate a deciziilor). Deși favorizată până la a fi impusă de noile tehnologii digitale, jurimetria nu trebuie să fie limitată la procedeele ce fac apel la inteligența artificială, fiind vorba de o metodă particulară de cunoaștere a fenomenelor juridice care face apel la matematici, obiectul său fiind reprezentat de favorizarea cunoașterii acestora, cu o eventuală dimensiune prospectivă. Spre deosebire de alte domenii de aplicare apropiate („științe auxiliare”) – antropologia, sociologia ori economia dreptului – ea nu e decât o metodă juridică, cum poate să fie pozitivismul sau hermeneutica, atunci când se aplică dreptului. Pentru că obiectul său de studiu nu poate fi decât fenomenologic, jurimetria nu se interesează de esența dreptului, propunând totuși un savoire particular asupra procesului creativ și de aplicare, pe care dogmatica juridică e incapabilă să-l producă. E o provocare extraordinară pe care inteligența artificială ne-o pune în prim plan; deși nu e decât formalizarea și dezvoltarea unei activități a juristului (universitar ori practician) constând în a înmagazina o cantitate importantă de informații asupra fenomenelor juridice, în scopul de a evalua posibilitățile asupra rezultatului unui litigiu, a face alegeri și a formula sfaturile cele mai avizate posibil.

Ovidiu Predescu: Realmente m-a captat conceptul de jurimetrie pe care îl invocați și pentru acest lucru aș dori să aflu dacă acesta a dobândit un „drept de cetate” în cadrul preocupărilor de cercetare științifică în domeniu?

Mircea Duțu: Desigur, depinde în ce țări ori părți „geostrategice” ale culturii juridice. Ea Noțiunea a apărut și s-a dezvoltat inițial în zonele de common law mai predispuse la „analiza economică”, și nu numai, a dreptului. În sistemul de drept continental francezii par a fi reacționat cel mai adecvat în materie. Din 2022 în Hexagon a văzut lumina tiparului chiar și o publicație specializată pe această temă: Jurimétrie. Revue de la mesure des phénomènes juridiques (Presses Universitaires Savoie Mont Blanc). În cuvântul înainte publicat în primul număr al acesteia, intitulat sugestiv „Pour une étude raisonnée de la jurimétrie”, inițiatorii săi, universitarii V. Rivollier și Ch. Quézel-Ambrunaz o declară menită „să incite cercetătorii să dezvolte noi metode în scopul înțelegerii fenomenelor juridice” și să contribuie la „demitificarea aplicării metodelor matematice și statistice la fenomenul juridic”. În orice caz, se impune să înțelegem că, în acest mod, se deschid noi perspective pentru dezvoltarea cercetării științifice asupra dreptului. Și aceasta cu atât mai mult cu cât jurimetria se raportează la toate cercetările și activitățile având ca scop cuantificarea și descrierea cu ajutorul instrumentelor matematice (numărarea, elaborarea statisticilor, modelizarea matematică ori logică) ale fenomenelor dreptului (acțiunea jurisdicțiilor, conținutul deciziilor justiției, tranzacțiilor, activității contractuale și conținutului contractelor, producția de norme din punct de vedere cantitativ).

Ovidiu Predescu: Așadar, un alt aspect de ultimă oră care poate marca în mod evident și cercetarea juridică. Până unde pot merge implicațiile inteligenței artificiale și ale tehnologiilor bazate pe aceasta asupra fenomenelor dreptului?

Mircea Duțu: Destul de departe și chiar dacă ne mărginim numai la această dimensiune metodologică a jurimetriei.

Într-adevăr, juriștii lucrează materialul pe care îl au la dispoziție grație avansurilor IA și inventează metode proprii exercitării artei lor. Spre a lua exemplul dreptului civil, redescoperirea dreptului roman a adus glosa; progresul științelor istorice a deschis vânătoarea interpolărilor și a tribonianismelor; redactarea cutumelor a fost un gen particular; după adoptarea Codului civil, exegeza a dominat secolul al XIX-lea; veacul al XX-lea a realizat în Franța programul lui A. Esmein: studiul jurisprudenței (esențialmente hotărârile majore ale Curții de Casație) imitat oarecum și la noi, chiar dacă în alte dimensiuni. Secolul al XXI-lea promite accesul liber la masa deciziilor justiției pe baza principiului datelor deschise (open data). Este probabil, și se speră chiar, că acest nou material aduce o nouă eră metodologică, răsturnând paradigmele științei dreptului și cercetării în domeniu, cea a jurimetriei! Cu o ultimă precizare de semantică; deși frecvent jurimetria e considerată sinonimă predictive justice din anglo-americană, expresiile nu sunt totuși identice.

Ovidiu Predescu: Care vi se pare a fi domeniul juridic cel mai deschis spre atari abordări și asemenea utilizări?

Mircea Duțu: Greu de spus, întrucât fenomenul e global în manifestările sale, chiar dacă în măsură diferită și cu formule uneori diverse. Referindu-mă la domeniul de expertiză cel mai apropiat mie, dreptul mediului și al climei, de ceva vreme s-a introdus cu succes și este pe cale a se extinde o nouă metodă de a măsura efectivitatea dreptului național, unional-european și internațional în materie. Dacă reperele de estimare preexistente vizau exclusiv date statistice științifice ori economice, acum se adaugă altele, capabile să evalueze în mod precis și concret, pe o bază științifică, lacunele, progresele și reculul în aplicarea convențiilor internaționale, regulamentelor și directivelor unional-europene și a legilor naționale. Indicatorii juridici ar servi, de asemenea, ca instrument nou de ajutorare la luarea deciziilor, în special spre promovarea reformelor legislative în cunoștință de cauză, precum și spre a se evita regresele juridice în domeniu.

Prin urmare, metoda matematică așa percepută și astfel utilizată permite, prin intermediul unui chestionar care abordează toate etapele juridice și instituționale de aplicare a textelor juridice, să se furnizeze date care pun în evidență, deopotrivă, aspectele de ameliorat și punctele forte în aplicarea normelor de drept pertinente. Nu în ultimul rând, și deosebit de important pentru ceea ce ne interesează, ar reprezenta un exemplu de depășire a dogmatismului juridic îngust și îndreptarea spre o cercetare științifică a dreptului, care poate fi extinsă cu succes spre toate ramurile sistemului juridic.

Ovidiu Predescu: În fața unor atari evidențe care ar fi următorii pași de făcut spre acreditarea și la noi, în consonanță cu trendul occidental, al unor asemenea perspective?

Mircea Duțu: Desigur, așa cum rezultă implicit din termenii problematicii expuse, mutația de viziune și de abordare e de așteptat mai întâi la nivelul activității de cercetare în materie. Dar, fără întârzieri și în interdependență cu aceasta, ea trebuie să-și manifeste prezența și la catedră și în amfiteatru, sub impulsul formal în mod egal al programei universitare  și al percepției metodologice. Într-adevăr, cultivarea sensibilității pentru cercetarea științifică și valorificarea rezultatelor sale în învățarea materiilor dreptului pozitiv devine o prioritate. Este vorba de a asigura conjugarea concluziilor sale și vizualizarea lor în învățarea cunoștințelor de drept pozitiv, adică în cursuri ori alte activități pedagogice consacrate dreptului public sau privat, procedurilor sau disciplinelor așa-zise conexe. Toate disciplinele ne oferă, într-o măsură variabilă, ocazia de a evoca ori de a prezenta diversitatea și opoziția punctelor de vedere jusnaturaliste și juspozitiviste, chiar poziția critică rezultată din alte orizonturi sau accepțiuni societale și se impune a o valorifica din plin. Alternativă nu există. Reducerea predării și învățării dreptului ca simplu ansamblu de reglementări, în sensul interpretării și desprinderii semnificațiilor acestora și dispunerii lor ordonate și corelate, poartă riscul dispariției lor de la sine în urma generalizării utilizării aplicațiilor bazate pe inteligența artificială. „Scientifizarea” analizei fenomenului juridic reprezintă, așadar, singura șansă de salvare a amprentei academice a cercetătorilor în materie și față de riscul de declasare a facultăților de drept în simple „școli” de pregătire a profesioniștilor-meseriași ai domeniului. Demersurile concrete în ambele direcții sunt de maximă urgență și sperăm a asista cât mai curând la inițierea lor. Iar pentru aceasta dimensiunea instituțională joacă un rol important. Poate că tocmai de aici s-ar cuveni să începem trecerea la cercetarea științifică asupra dreptului în România, sub impulsul evident al avertizării implicațiilor inteligenței artificiale asupra tematicii respective.

Ovidiu Predescu: Pentru a încheia, însă cu speranța de a reveni cu altă ocazie asupra acestui subiect de actualitate, care desigur va marca viitorul cercetării științifice a dreptului în contextul progresului accelerat al tehnologiilor bazate pe inteligența artificială și, de ce nu, pe calculul cuantic, cum apreciați raportul dintre reglementarea și utilizările IA la acest moment?

Mircea Duțu: Omul poate și trebuie să rămână arbitrul inteligenței artificiale. Aceasta a ajuns să bulverseze câmpul dreptului. Au apărut, pe lângă motoarele de căutare, programe capabile să trateze informația juridică, respectiv conținutul documentelor. În paralel cu apariția reglementărilor se observă emergența ultrarapidă a unei abundențe de aplicații ori de softuri de IA destinate sectorului juridic. La ora actuală, avântul IA pare prea rapid și disruptiv, susceptibil să conducă la eșec apariția în Europa a unei legislații coerente capabile de a reglementa principalele mize ale dezvoltării sale și aceasta în pofida eforturilor Uniunii Europene (prin adoptarea Regulamentului IA) și ale Consiliului Europei (pe calea Convenției-cadru privind inteligența artificială și drepturile omului, a democrației și statului de drept). Noțiunea de risc, aflată în centrul textelor adoptate în 2024, aplicată la sisteme puse la dispoziția entităților colective sau a particularilor, nu permite garantarea conformității ansamblului utilizatorilor. Simplicitatea dezvoltării sistemelor de IA generativă și ușurința de a le aplica în activitățile profesionale ori personale ale acestora modifică raportul nostru cu tehnologia și conținuturile pe care ea le generează. Fiabilitatea ori pertinența acestor conținuturi pot fi puse în discuție cu condiția de a fi formate. În acest mod, perspectiva pentru om de a rămâne stăpânul inteligenței artificiale rezidă în special în capacitatea sa de a arbitra între diferitele sisteme, modalități ale inteligenței artificiale generative, prin validarea conformității celor cinci așa-zise axe privind originea acestor date, modalitățile de tratament, condițiile de utilizare, finalitățile sale și superviziunea sa. Raportată la practica dreptului această abordare de compliance pare indispensabilă spre a prezerva etica deciziei.

Ovidiu Predescu: Domnule profesor, vă mulțumesc pentru considerațiile dumneavoastră ce se constituie în inedite și cruciale repere ale devenirii reflecției juridice românești, în efortul său de afirmare, în consonanță cu progresul juridic internațional și vă promit continuarea dialogului nostru. Și aceasta cu atât mai mult cu cât concluziile sale pot servi în mod determinant la instituționalizarea cuvenită unei cercetări științifice în materie.