Exigența unei argumentări previzibile în cazul reținerii unei infracțiuni de omor calificat în varianta agravantă a cruzimilor

Abstract

Even if the notion of „committing the deed by cruelty” seems easy to understand, as no technical or inaccessible language is used in the structure of the incrimination norm, the practice of national courts has constantly been put in a position to analyze in detail whether a certain way of committing the act of intentionally suppressing a person’s life, can be characterized by the aggravating circumstance of cruelty. Such a difficulty is the consequence of the fact that at the level of general perception, any act of intentional suppression of a life can easily be characterized as cruelty, even if the mode of action could not attract the incidence of the aggravating circumstance element.

Although in the national legal system the judicial precedent is not a source of law, any current analysis of a legal framework that involves apprehension of committing the act through cruelty, requires an appeal to the jurisprudence in this matter, the solutions pronounced during the period of application of the Criminal Code from 1969 regarding the particularly serious crime of murder, provided for by art. 176 lit. a) C.pen. 1969, still relevant.

The jurisprudence of the national courts is constant and predictable, but the complexity of the factual situations in which the incriminated acts are committed determines the impossibility of a legal definition of the notion of „commitment of the act through cruelty”.

The lack of such a definition cannot exempt the judicial authorities from the obligation to inform the accused person of the reasons for which the commission of the crime of aggravated murder is apprehended. The description of the fact and the circumstances that attract the incidence of the aggravating circumstantial element is an essential requirement for guaranteeing the right to a fair trial, especially in the context in which the applicable sanctioning treatment becomes much more severe, including the possibility of life imprisonment.

It can be observed in the current jurisprudence a concern for the most detailed description of the act itself, the conditions of subjective typicality, as well as the evidence that justified the prosecution for the commission of a crime of qualified murder with the retention of the aggravating circumstantial element consisting of cruelty.

The insertion in the content of the indictment of the mode of operation used in the action of exercising acts of physical violence, constitutes a form of description of the accusation by which the accused person can be presumed to have understood the nature and seriousness of the imputed act with all the consequences provided by law (including the possible application of the most severe punishment provided by the Romanian criminal law).

The jurisprudence of the national courts has consistently held that, for the existence of the crime of murder committed by cruelty, two conditions are necessary:

– the perpetrator has intentionally used extortion or torture specifically used in the criminal activity, of the nature of causing great suffering to the victim, resulting in the victim’s death due to torture;

– the killing activity had a certain duration in time, so that the victim suffered as a result of the perpetrator’s activity. If the victim died instantly, the crime of murder by cruelty will not be charged.

These theoretical benchmarks must be analyzed by reference to the evidence administered in every situation in which the commission of a murder by cruelty is apprehended, the prosecution being obliged to demonstrate not only the existence of the intention to suppress life, but also the intention to cause the victim a degree of suffering far greater than the suffering inherent in dying.

Rezumat

Chiar dacă noțiunea de ”săvârșire a faptei prin cruzimi” pare ușor de înțeles, nefiind folosit în structura normei de incriminare un limbaj tehnic sau inaccesibil, practica instanțelor naționale a fost pusă în mod constant în situația de a analiza în mod detaliat dacă un anumit mod de comitere a acțiunii de suprimare cu intenție a vieții persoanei, poate fi caracterizat de circumstanța agravantă a cruzimilor. O asemenea dificultate este consecința faptului că la nivelul percepției generale, orice faptă de suprimare cu intenție a unei vieți, poate fi cu ușurință caracterizată drept cruzime, chiar dacă prin modul de acțiune nu ar putea fi atrasă incidența elementului circumstanțial de agravare.

Deși în sistemul de drept național precedentul judiciar nu este izvor de drept, orice analiză actuală a unei încadrări juridice care implică reținerea comiterii faptei prin cruzimi, impune un apel la jurisprudența în această materie, soluțiile pronunțate în perioada de aplicare a Codului penal din 1969 cu privire la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. a) C.pen. 1969, fiind în continuare de actualitate.

Jurisprudența instanțelor naționale este constantă și previzibilă, însă complexitatea situațiilor de fapt în care sunt comise actele incriminate determină imposibilitatea unei definiții legale a noțiunii de ”săvârșire a faptei prin cruzimi”.

Lipsa unei asemenea definiții nu poate exonera autoritățile judiciare de obligația de a informa persoana acuzată asupra motivelor pentru care este reținută săvârșirea infracțiunii de omor calificat prin cruzimi. Descrierea faptei și a împrejurărilor care atrag incidența elementului circumstanțial agravant reprezintă o cerință esențială pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, mai ales în contextul în care tratamentul sancționator aplicabil devine unul mult mai sever, fiind prevăzută inclusiv posibilitatea aplicării detențiunii pe viață.

Se poate observa în jurisprudența actuală o preocupare pentru descrierea cât mai detaliată a faptei în sine, a condițiilor de tipicitate subiectivă, precum și a probatoriului care a justificat trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat cu reținerea elementului circumstanțial agravant constând în cruzimi.

Inserarea în conținutul rechizitoriului a modului de operare folosit în acțiunea de exercitare a actelor de violență fizică, constituie o formă de descriere a acuzației prin care persoana acuzată se poate prezuma că a înțeles natura și gravitatea faptei imputate cu toate consecințele prevăzute de lege (inclusiv posibilitatea de aplicare a celei mai severe pedepse prevăzute de legea penală română).

Jurisprudența instanțelor naționale a reținut în mod constant că, pentru existenta infracțiunii de omor săvârșit prin cruzimi, sunt necesare doua condiții:

– făptuitorul să fi utilizat intenționat, schingiuiri sau chinuri anume folosite în activitatea infracțională, de natura a produce victimei suferințe mari având ca efect moartea victimei în chinuri;

– activitatea de ucidere să fi avut o anumită durată în timp, astfel încât victima să fi suferit ca urmare a activității făptuitorului. Dacă victima a murit instantaneu nu se va reține infracțiunea de omor prin cruzimi.

Aceste repere teoretice se impun a fi analizate prin raportare la probatoriul administrat în fiecare situație în care este reținută săvârșirea unui omor prin cruzimi, acuzarea fiind obligată a demonstra nu doar existența intenției de a suprima viața, ci și intenția de a provoca victimei un grad de suferință mult mai mare decât suferința inerentă încetării din viață.

I. O reglementare constantă în legea penală română, definită însă doar pe cale jurisprudențială

Reglementând conținutul constitutiv al infracțiunii de omor deosebit de grav, în temeiul dispozițiilor art. 176 lit. a) din Codul penal din 1968, legiuitorul național a înțeles să aplice un tratament sancționator mult mai aspru pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra vieții persoanei prin cruzimi. Astfel, până la momentul Decretului-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990[1] pentru abolirea pedepsei cu moartea, pentru modificarea și abrogarea unor prevederi din Codul penal și alte acte normative, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în această variantă agravantă, legea penală prevedea inclusiv posibilitatea aplicării pedepsei capitale.

Deși consecințe prevăzute de lege pentru comiterea unei asemenea infracțiuni sunt extrem de grave, proporționale cu valoarea socială apărată prin norma de incriminare, o definiție a noțiunii de ”cruzimi” nu vom regăsi nici în Codul penal din 1968 și nici în cel intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Chiar dacă noțiunea de ”săvârșire a faptei prin cruzimi” pare ușor de înțeles, nefiind folosit în structura normei de incriminare un limbaj tehnic sau inaccesibil, practica instanțelor naționale a fost pusă în mod constant în situația de a analiza în mod detaliat dacă un anumit mod de comitere a acțiunii de suprimare cu intenție a vieții persoanei, poate fi caracterizat de circumstanța agravantă a cruzimilor. O asemenea dificultate este consecința faptului că la nivelul percepției generale, orice faptă de suprimare cu intenție a unei vieți, poate fi cu ușurință caracterizată drept cruzime, chiar dacă prin modul de acțiune nu ar putea fi atrasă incidența elementului circumstanțial de agravare.

Fără a nega uneori tendința acuzării de a încerca justificarea unei încadrări a infracțiunii îndreptate împotriva vieții în dispozițiile care incriminează infracțiunea de omor calificat, va trebui să recunoaștem că de fiecare dată instanțele naționale au procedat la efectuarea unei analize aprofundate a situației de fapt, tocmai pentru a verifica dacă este incident elementul circumstanțial de agravare.

În acest sens, s-a decis în mod constant că există omor săvârșit prin cruzimi dacă inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri mortale în cap, cu un lemn, iar după ce aceasta a căzut a lovit-o cu picioarele, cu pumnii pe tot corpul, provocându-i răni grave, fractura coastelor care au prelungit suferințele victimei înainte de a muri[2] sau dacă, după lovirea victimei cu ciomagul ori cu toporul pe tot corpul, provocându-i fracturi ale oaselor și ruperea unor organe, a abandonat victima noaptea în zăpadă[3].

Aceeași încadrare juridică a fost reținută și în cazul în care inculpatul a comprimat gâtul victimei cu un băț, ținut la ambele capete, după care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în gât[4], ori dacă inculpatul, după ce a lovit cu putere victima, a stropit-o cu benzină după care i-a dat foc[5]^.

În jurisprudență a fost reținută existența omorului săvârșit prin cruzimi în situația în care, prin modul de săvârșire a faptei, inculpatul a dat dovadă de o ferocitate ieșită din comun, trezind un sentiment de oroare la cei din jur, chiar dacă victima și-a pierdut cunoștința, nemaisesizând cruzimea[6].

În același timp, în mod constant s-a decis că pentru reținerea omorului săvârșit prin cruzimi, nu vor avea relevanță sentimentele de oroare stârnite de fapta inculpatului[7].

Jurisprudența mai recentă a reținut că: ”modalitatea adoptată de inculpat, prin incendierea victimei și interzicerea accesului medicilor de a interveni cât mai repede, mărind în timp suferința acesteia, este una care depășește în intensitate modalitatea proprie actului de ucidere, fiind aptă de a produce suferințe mari, de intensitate deosebită, pe o perioadă îndelungată victimei, dovedind o violență excesivă, nemiloasă, ferocitate, la care s-a adăugat și starea de oroare produsă atât persoanelor care au încercat să intervină, cât și publicului ce a luat la cunoștință despre săvârșirea infracțiunii, se circumscrie accepțiunii noțiunii de cruzimi stabilită de doctrină și jurisprudența instanței supreme. Instanța reține că fapta a dus la suferințe fizice extreme, medicii fiind nevoiți să-l țină în comă indusă pentru a nu suporta durerile, iar numeroasele intervenții medicale suferite – tăierea tălpii piciorului, a gambei, urmând să fie pregătite și alte intervenții, suprafața mare a corpului pe care a suferit arsuri, inclusiv zona cervicală, (așa cum rezultă din planșele foto coroborat cu raportul de necropsie, în care sunt detaliate stările grave ale victimei pe fiecare zi) sunt un argument în plus al gravității faptei, a suferințelor victimei în timp, înaintea decesului, legea neprevăzând obligativitatea ca victima să fie conștientă, fiind o circumstanță a faptei ce privește modalitatea de săvârșire a faptei de către inculpat.[8]

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a decis că omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere.

”Fapta de a arunca un proiectil inflamabil prin geamul unui imobil, provocând arsuri persoanei aflate în imobil, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la omor, cu reţinerea elementului circumstanţial de agravare referitor la omorul săvârşit prin cruzimi. Utilizarea unei substanţe inflamabile – de natură a cauza suferinţe suplimentare victimei, întrucât, în caz de incendiere, decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferinţă prelungită, de intensitate deosebită, determinată de arsurile corporale – se încadrează în noţiunea de „cruzimi”[9].

Se poate susține fără niciun fel de rezervă că jurisprudența instanțelor naționale este constantă și previzibilă, însă complexitatea situațiilor de fapt în care sunt comise actele incriminate, determină imposibilitatea unei definiții legale a noțiunii de ”săvârșire a faptei prin cruzimi”.

II. Succintă metodologie de prezentare a acuzației constând în reținerea săvârșirii faptei prin cruzimi

Acceptând că cea mai mare parte a persoanelor acuzate de comiterea infracțiunilor de omor calificat prin reținerea elementului circumstanțial agravant menționat de art.189 lit. h) din Codul penal, sunt persoane cu un grad de instrucție relativ redus, procentul celor care nu știu nici măcar să citească fiind îngrijorător de mare, autoritatea judiciară trebuie să recurgă la acea strategie adecvată de comunicare prin care să se asigure că acuzația a și fost înțeleasă de inculpat, cu toate consecințele care pot interveni.

În hotărârea din 25 iulie 2000 privind cauza Mattoccia c/a Italiei, Curtea de la Strasbourg a considerat că o informare precisă şi completă cu privire la faptele care se reproşează acuzatului şi a calificării juridice reprezintă o condiţie esenţială pentru echitatea procedurilor judiciare, apreciindu-se că aceasta trebuie făcută inclusiv prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să fie caracterizat prin imprecizie cu privire la aspecte esenţiale, sens în care s-a exemplificat locul şi data comiterii infracţiunii imputate, concluzionând că neregulile din actul de sesizare cu privire la faptele pentru care este acuzată o persoană şi încadrările juridice ar conduce la imposibilitatea pregătirii apărării cu privire la acuzaţiile aduse.

În condițiile în care o apărare calificată ar putea avea ca scop o schimbare de încadrare juridică, în sensul înlăturării circumstanței agravante, descrierea făcută prin rechizitoriu are un rol esențial, în lipsa unei definiții legale, fiind posibilă și recurgerea la alte soluții pronunțate în cauze asemănătoare.

Spre exemplu, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București emis în dosarul nr. 23/P/2023 la data de 21 martie 2023, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei I. L.V. sub aspectul infracțiunii de omor calificat (săvârșit prin cruzimi), prev. de art. 188 alin. 1 C.p. rap. la art. 189 alin. 1 lit. h C.p (victimă T. B. F.), constând în aceea că, în noaptea de 03/04.01.2023, în timp ce se afla pe str. Al. Lunca Siretului din mun. București, a lovit-o în mod repetat cu pumnii și picioarele pe victima T.B.F. în zona feței/capului, acte de violență care au provocat victimei suferințe fizice intense timp de circa 6-7 ore și în final decesul.

O asemenea descriere a faptei ar putea conduce la ideea că reținerea circumstanței agravante nu poate opera, nerezultând în mod direct care element este de natură a impune reținerea unui omor săvârșit prin cruzimi. Tocmai necesitatea informării precise și complete impune o descriere mult mai detaliată a împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea.

În acest sens, s-a arătat în rechizitoriu că la data de 04.01.2023, la ora 06:15, Centrul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 București – Ilfov recepționează un apel telefonic. Apelant este martorul V.V., care aduce la cunoștință operatorilor că în noaptea respectivă, în timp ce se afla împreună cu două persoane de sex feminin în locuința situată pe str. Al. Lunca Siretului din mun. București, una dintre aceste persoane de sex feminin a omorât-o pe cealaltă. În timpul discuțiilor cu operatorii 112 martorul a afirmat că ”a venit o prietenă de-a mea și cu colega ei, prietena ei…….și a bătut-o până când a omorât-o”, iar după redirecționarea apelului la serviciul 112 către lucrătorii de poliție, după ce a reluat descrierea incidentului, același martor a mai menționat că ”a văzut că a vrut să plece i-a dat, i-a dat picioare în cap de e jos. E pe hol”.

Spre adresa sus-menționată sunt trimiși lucrătorii de poliție din cadrul Secției 25 Poliție – Biroul de Ordine Publică.

La intrarea în scara blocului lucrătorii de poliție sunt întâmpinați de martorul V.V., care le-a relatat verbal ce s-a întâmplat, după care a condus lucrătorii de poliție în apartamentul nr. 7. În holul apartamentului a fost depistat cadavrul unei persoane de sex feminin, cu semne de moarte violentă. Cu privire la persoana decedată, martorul V.V. a menționat că nu știe cum o cheamă și nu a putut oferi vreo informație cu privire la datele de identitate ale acesteia.

De asemenea, în apartament, lucrătorii de poliție au depistat-o și pe inculpata I. L.V., care emana halenă alcoolică și era în stare de ebrietate. În procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție se mai menționează că inculpata prezenta umflături la nivelul ambelor mâini. Nici inculpata I. L.V. nu a oferit vreo informație cu privire la datele de identitate ale persoanei decedate, menționând că o cunoaște din vedere.

La cercetarea de la fața locului, în apartament au fost găsite mai multe pete cu aspect de sânge, pe pereți, pe gresia din hol, pe haine și pe diferite cârpe, precum și un mop cu urme de sânge. Au mai fost depistate ambalaje tip pet pentru bere goale, cu volum de 2,25 l. Cadavrul prezenta multiple leziuni la nivelul feței.

În urma examinării medico-legale externe a cadavrului, medicul legist din cadrul I.N.M.L. ”Mina MINOVICI” a constatat următoarele:,,multiple echimoze faciale, crepitații osoase piramida nazala, buza superioara, fata vestibulara, plaga cu margini anfractuoase, ax lung longitudinal”.

Ca urmare a investigațiilor efectuate în cauză s-a stabilit că persoana de sex feminin, găsită decedată în dimineața zilei de 04.01.2023 în mun. București, sector 6, pe str. Al. Lunca Siretului, este numita T.B.F.

Conform concluziilor emise de I.N.M.L. „Mina Minovici” în raportul de expertiză medico-legală necropsică nr. A3/18/2023, moartea numitei T. B. F., a fost violentă și s-a datorat aspiratului sanguin în căile respiratorii, consecința unui traumatism cranio-facial cu fracturi de viscerocraniu, la o persoană cu intoxicație acută etanolică (alcoolemie 2,76 g‰, alcoolurie 3.61 g‰). La examenul necroptic s-au constatat multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur. Între leziunile traumatice constatate și deces există o legătură de cauzalitate directă necondiționată.

Audiat numai în cursul urmăririi penale, martorul V.V. a declarat că, în seara zilei de 03.01.2022, în jurul orei 19.30, în locuința sa, situată pe Al. Lunca Siretului din mun. București, a venit inculpata I. L.V., care era însoțită de încă o persoană de sex feminin (victima T. B. F.) pe care martorul nu o cunoștea. Referitor la persoana respectivă, inculpata I. L.V. i-a spus că este o prietenă de-ale ei, însă nu a prezentat-o. Toți trei au consumat băuturi alcoolice, respective bere. Pe fondul consumului de alcool, în jurul orei 21.00, I. L.V. a început să se certe cu martorul V. V., după care a început să-l lovească pe acesta cu pumnii în zona feței/capului. Inculpata i-a produs martorului o plagă în zona capului care a început să sângereze și întrucât martorul se mișca prin camera ca să evite loviturile, sângele care curgea din leziunile pe care le avea în zona capului a ajuns pe pereți și pe perdea.

Victima T. B. F. i-a cerut inculpatei I. L.V. să-l lase în pace pe martor și a anunțat-o că vrea să plece. Inculpata, pe un ton răstit, i-a interzis victimei să plece, dar aceasta la un moment dat s-a ridicat și a mers în holul apartamentului. În acel moment, afirmă martorul, inculpata I. L.V. s-a apropiat de victimă și a lovit-o în zona spatelui. Victima s-a dezechilibrat și a căzut. Inculpata i-a cerut să se ridice, dar victima a refuzat. Imediat I. L.V. a început să lovească victima cu picioarele în mod repetat, în zona capului/feței/ trunchiului, victimă care era întinsă pe podea, poziționată cu fața în jos. Martorul V.V. susține că i-a cerut inculpatei să înceteze actele de violență, însă inculpata i-a zis să nu se bage și să plece din hol. Din cauza stării de frică, martorul a mers în sufragerie și nu a mai văzut ce s-a întâmplat acolo. După circa 30 minute, afirmă martorul, inculpata I. L.V. a încetat actele de violență și a venit și ea în sufragerie, iar victima a rămas în hol. A întrebat-o pe inculpată despre starea victimei însă a primit răspunsul că nu este treaba lui. A continuat împreună cu inculpata să consume băuturi alcoolice, iar după un timp, când a mers la baie, a observat că persoana agresată era întinsă pe jos și respira greu. Martorul declară că a încercat să o ajute pe T. B. F. și i-a șters sângele din zona gurii cu o cârpă, după care a început să curețe sângele de pe podea cu un mop. Când a terminat de șters sângele a avut impresia că victima nu mai respira. A încercat din nou să-i acorde ajutor (prin efectuarea unor manevre de resuscitare), însă victima nu și-a revenit. Fiind în continuare în stare de frică, martorul susține că nu i-a spus inculpatei despre starea victimei și că nu a putut apela serviciul 112 întrucât telefonul său era lângă inculpată. Spre dimineață, profitând de faptul că numita I. L.V. a adormit, martorul a apelat 112.

Scandalul din apartament și zgomotul provocat de violențele exercitate în noaptea de 03/04.01.2023 asupra victimei au fost auzite și de martorii P. I. N. și M.N., persoane care locuiesc pe str. Al. Lunca Siretului, sector 6 București.

În cauză a fost efectuată și o examinare fizică a inculpatei I. L.V., iar în procesul-verbal de examinare este menționat că inculpata prezenta mai multe echimoze, una fiind localizată pe fața anterioară a antebrațului drept, precum și hematoame pe ambele fețe posterioare ale mâinilor. De asemenea, s-a constatat că șireturile adidașilor cu care era încălțată inculpata prezentau pete cu aspect de sânge, motiv pentru care au fost ridicate și introduse la camera de corpuri delicte.

Audiată în cursul urmăririi penale, inculpata nu a recunoscut comiterea faptei și a afirmat că în seara zilei de 03.01.2023, când s-a întâlnit cu prietena sa, pe care nu știe cum o cheamă sau ce poreclă are, aceasta avea deja urme de violență gravă pe față. Susține că după ce au ajuns în locuința martorului V. V. a adormit, motiv pentru care nu știe circumstanțele în care a decedat prietena ei în acel apartament.

Declarația inculpatei a fost apreciată ca nesinceră, necoroborându-se cu alte mijloace de probă. Afirmațiile inculpatei sunt infirmate de declarația martorului ocular V. V. (care a relatat modul în care a fost comisă fapta), de procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție care au intervenit la fața locului (în care este menționat că inculpata se afla în locuința în care a fost depistat cadavrul în stare de ebrietate și prezenta umflături la ambele mâini), procesul-verbal de examinare fizică (în care este consemnată prezența de hematoame pe mâinile inculpatei), de declarațiile martorilor audiați în cauză și de imaginile video atașate la dosar (din care rezultă în mod clar că în seara zilei de 03.01.2023, în intervalul orar real 21.30 – 21.50, victima nu prezenta urme vizibile de violență la nivelul feței), precum și de concluziile emise de I.N.M.L. ”Mina Minovici” în raportul de expertiză medico-legală necropsică.

Astfel, probatoriul descris mai sus conduce, în afara oricărui dubiu rezonabil, la concluzia că în noaptea de 03/04.01.2023, inculpata I. L.V., pe fondul consumului de alcool, în timp ce se afla pe str. Al. Lunca Siretului, sector 6, mun. București, a lovit-o în mod repetat cu pumnii și picioarele în zona feței/capului pe T. B. F., după care a lăsat victima să zacă întinsă pe jos în holul apartamentului în stare de agonie, timp de circa 6-7 ore, până la momentul în care a decedat.

Sub aspectul laturii subiective, în rechizitoriu s-a reținut că inculpata I. L. V. a comis cu intenție indirectă infracțiunea de omor calificat asupra persoanei vătămate T. B. F. Astfel, s-a mai arătat că lovirea (timp de circa 30 minute) cu pumnii și picioarele în mod repetat a victimei, timp în care aceasta era căzută la podea, în zona capului/feței și lăsarea acesteia în stare de agonie (circa 6-7 ore), denotă faptul că inculpata a prevăzut rezultatul acțiunilor sale, nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii lui.

Cu privire la stabilirea formei calificate a omorului, respectiv omor comis prin cruzimi, atât jurisprudența cât și doctrina au stabilit că aceasta se poate reține în situația în care omorul este săvârșit într-un mod care a produs victimei suferințe fizice mai mari decât cele care însoțesc de regulă uciderea unei persoane. Acestă situație este probată în cauză prin declarația martorului V. V. (acesta a declarat că inculpata ”a început să o calce cu picioarele pe cap și față și să o lovească în același mod în zona trunchiului”), prin procesul-verbal de redare a discuțiilor telefonice cu operatorii 112 (în timpul discuției cu operatorul 112 martorului V. V. afirmă că ”a bătut-o până când a omorât-o”) și prin raportul de necropsie nr. A3/18/2023 emis de I.N.M.L. ”Mina Minovici”, unde la capitolul ”Examen extern al cadavrului” sunt enumerate/descrise multiple plăgi, excoriații, hematoame și tumefacții (leziuni vizibile în planșa foto de la cercetarea de la fața locului și în planșa foto întocmită la efectuarea necropsiei), iar în concluzii se menționează că moartea numitei T.B.F. a fost violentă și s-a datorat aspiratului sanguin în căile respiratorii, consecința unui traumatism cranio-facial cu fracturi de viscerocraniu.

***

Se poate observa o preocupare pentru descrierea cât mai detaliată a faptei în sine, a condițiilor de tipicitate subiectivă, precum și a probatoriului care a justificat trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat cu reținerea elementului circumstanțial agravant constând în cruzimi.

Inserarea în conținutul rechizitoriului a modului de operare folosit în acțiunea de exercitare a actelor de violență fizică – a început să o calce cu picioarele pe cap și față și să o lovească în același mod în zona trunchiului – constituie o formă de descriere a acuzației prin care inculpata se poate prezuma că a înțeles natura și gravitatea faptei imputate cu toate consecințele prevăzute de lege (inclusiv posibilitatea de aplicare a celei mai severe pedepse prevăzute de legea penală română)

În aceste condiții, în faza de judecată, apărarea a solicitat o schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat (săvârșit prin cruzimi), prev. de art. 188 alin. 1 C.p. rap. la art. 189 alin. 1 lit. h C.p. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 C.pen., susținând că pierderea vieții victimei ar reprezenta un rezultat imputabil inculpatei, însă doar sub forma culpei.

În contextul unei descrieri detaliate a motivului pentru care a fost reținută săvârșirea omorului prin cruzimi, apărarea a susținut că la momentul producerii incidentului care s-a soldat cu decesul victimei, inculpata nu ar fi acţionat cu intenția de a ucide victima.

În susținerea solicitării de schimbare a încadrării juridice, s-a afirmat că la început au existat discuţii contradictorii între inculpată şi victimă, aspecte reliefate inclusiv prin examinarea fizică a inculpatei imediat după producerea evenimentului, aceasta prezentând leziuni și echimoze, motiv pentru care apărarea a apreciat că această intenție a inculpatei nu a existat la momentul la care a avut loc primul conflict.

S-a mai arătat că victima împreună cu inculpata au continuat să consume băuturi alcoolice, la dosar existând înscrisuri din care rezultă că aceasta din urmă avea o alcoolemie de 3,50 ‰, iar victima aproximativ 2,76‰.

În concluzie, apărarea a considerat că în loviturile pe care inculpata le-a aplicat victimei nu a fost folosit un obiect apt să producă decesul victimei şi nici nu au fost aplicate lovituri într-o zonă vitală a corpului.

Acţiunea inculpatei a fost calificată ca fiind una violentă pentru că, după ce victima a căzut la sol, inculpata a continuat să o lovească cu picioarele, însă nu este suficientă pentru a reține intenția acesteia de a ucide.

Tot în apărare s-a mai arătat că între inculpată şi victimă nu au existat anterior acestui incident conflicte sau sentimente de invidie, ci totul a fost spontan, fiind consecința consumului de alcool sub influenţa căruia se aflau inculpata, victima, precum și martorul care a anunțat a doua zi autoritățile.

Examinând aceste apărări formulate de persoana acuzată, instanța de control judiciar a reținut în motivarea Deciziei penale nr. 337/A/22 martie 2024[10] că, pentru determinarea atitudinii psihice a autorului, jurisprudenţa a stabilit o serie de criterii prin care se poate delimita o infracţiune contra vieţii de o infracţiune contra integrităţii corporale sau sănătăţii.

Aceste criterii, sunt:

1. obiectul vulnerant folosit;

2. regiunea corpului vizată ( zone vitale);

3. numărul loviturilor;

4. intensitatea acestora;

5. urmările produse.

Circumscriind situația din speță acestor criterii, Curtea a reținut că lovirea victimei de către inculpată, mod repetat cu pumnii și picioarele, în zona feței/capului, prin acte de violență care au provocat victimei suferințe fizice intense timp de circa 6-7 ore și în final decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat( săvârșit prin cruzimi).

În literatura de specialitate s-a cristalizat aserțiunea potrivit căreia, pentru existenta infracțiunii de omor săvârșit prin cruzimi e necesar ca făptuitorul să fi utilizat intenționat, schingiuiri sau chinuri anume folosite în activitatea infracțională, de natura a produce victimei suferințe mari având ca efect moartea victimei în chinuri, iar activitatea sa sa fi avut o anumita durată în timp, astfel încât victima să fi suferit ca urmare a activității făptuitorului, ceea ce se constată pe deplin în speță.

De asemenea, s-a mai învederat că lovirea (timp de circa 30 minute) cu pumnii și picioarele în mod repetat a victimei, timp în care aceasta era căzută la podea, în zona capului/feței și lăsarea acesteia în stare de agonie (circa 6-7 ore), denotă nu numai faptul că inculpata a prevăzut rezultatul acțiunilor sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, dar și că aceasta a dat dovadă de un cinism neobișnuit, întrucât, după ce a lovit-o în mod repetat și cu ferocitate, provocându-i suferințe prelungite, a lăsat-o să agonizeze ore întregi fără a încerca măcar să acorde victimei cel mai mic ajutor.

În opinia instanței de apel, aceste aspecte, coroborate, înlătură posibilitatea încadrării faptei în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte și realizează tipicitatea infracţiunii de prev. de art. 188 alin. 1 C.p. rap. la art. 189 alin. 1 lit. h C.p.

III. Importanța descrierii faptei ca premisă pentru garantarea unei proceduri echitabile și previzibile

După cum s-a reținut atât de instanța de primă jurisdicție cât și de cea de control judiciar, în raport de multiplele leziuni cauzate victimei, ,,multiple echimoze faciale, crepitații osoase piramida nazală, buza superioară, fața vestibulară, plaga cu margini anfractuoase, ax lung longitudinal”, rezultă faptul că inculpata a săvârșit fapta fiind stăpânită de un puternic sentiment de ură și cruzime, aplicând lovituri victimei fără să țină seama de vârsta acesteia, precum și de faptul că se afla în holul apartamentului, dorind să plece, provocându-i suferințe prelungite, inculpata manifestând o ferocitate deosebită, revenind apoi la consumul de alcool alături de martorul V. V, fără a încerca măcar să acorde victimei cel mai mic ajutor.

Actul medico-legal dovedește ca moartea a survenit la 6-7 ore după încetarea agresiunii, ceea ce înseamnă ca loviturile repetate și puternice aplicate de inculpată în zone vitale, nu puteau avea alt rezultat decât producerea decesului, după o agonie în care victima a îndurat chinuri mult mai mari decât decât cele inerente unei acțiuni de suprimare a vieții. Intensitatea loviturilor aplicate si rezultatul letal, confirma intenția de a ucide.

Ca atare, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul acesteia infirmă apărarea inculpatei că nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care ar fi depășit intenția sa de a aplica o corecție victimei.

Din interpretarea disp.art.195 C.pen. si art.188 C.pen. rezultă că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiunea de omor este condiționată de existența intenției de a ucide dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corporală lezată și intensitatea loviturilor aplicate.

Or, în speță, moartea victimei nu a intervenit doar ca urmare a unei acțiuni praeterintenționate, care caracterizează infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Aplicând numeroase lovituri cu pumnii, picioarele în zone vitale, în majoritate asupra capului, cu o intensitate deosebită, încât au determinat, în final, moartea victimei care nu a mai putut fi salvata, inculpata și-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția specifică de a ucide.

Desigur că în raport de necesitatea descrierii complete și detaliate a noțiunii de ”cruzimi” nu se pot face aprecieri subiective, neexistând criterii științifice sau instrumente legale care să permită o evaluare a suferinței îndurate de victimă odată cu instalarea procesului tanatogenerator, însă intensitatea loviturilor și intervalul dintre aplicarea acestora și pierderea vieții, raportate la situația victimei și la atitudinea agresorului permit reținerea circumstanței agravante a cruzimilor.

Indiferent de sentimentul de oroare pe care asemene fapte în provoacă la nivelul colectivității, actele medico-legale au confirmat că victima a petrecut o perioadă substanțială de timp în agonie, fiind lipsită de posibilitatea de a solicita ajutorul și neavând nici sprijinul celorlalți doi locatari ai apartamentului în care au fost comise actele de agresiune. Atrocitatea actelor de agresiune și acceptarea unei durate în care victima a fost lăsată să sufere înainte de a muri, demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil faptul că inculpata a acceptat pierderea vieții victimei dar și suferința pe care aceasta din urmă a îndurat-o înainte de înceta din viață.

Situațiile de fapt la care ne-am referit anterior, demonstrează dificultatea (imposibilitatea) cu care ar putea fi formulată o definiție legală a noțiunii de ”cruzimi”. Dincolo de faptul că o asemenea definiție ar putea conduce la situații inechitabile în care o anumită faptă să poată fi apreciată ca fiind comisă prin cruzimi, dar să nu corespundă tiparului legal al definiției, complexitatea situațiilor care pot fi întâlnite în practică ar putea conduce la căderea în desuetudine foarte repede a unei asemenea definiții, aspect care ar putea crea probleme de previzibilitate a legii.

Rămâne în continuare o obligație esențială a autorității judiciare să explice cât mai detaliat, uneori chiar prin recurgerea la jurisprudență, motivul pentru care o anumită faptă este considerată ca fiind comisă prin cruzimi. Chiar dacă în cele mai multe cazuri, o infracțiune îndreptată împotriva vieții persoanei poate fi caracterizată drept ”cruzime”, dat fiind caracterul primordial al valorii sociale afectate, reținerea unui element circumstanțial agravant impune o analiză de ordin juridic a realității factuale, consecințele pentru persoana acuzată fiind extrem de severe.

Așa cum s-a reținut în mod judicios în jurisprudența mai recentă, ”lovirea cu pumnii și cu picioarele și apoi cu o bucată de lemn, timp ce 15 minute cu urmarea decesului victimei prin șoc traumatic și hemoragic suferit în condițiile unui politraumatism cu intense hematoame tisulare în cadrul unei agresiuni între concubini începute cu intenția de a aplica o corecție victimei și urmate apoi de lovituri dure, ce nu pot fi considerate acte de schingiuire, constituie infracțiunea de omor prevăzută în art. 174. C.pen., iar nu în art. 176 alin. (1) lit. a) C.pen.”[11]^.

Prin urmare, deși la o analiză succintă, am fi tentați să susținem și în această împrejurare incidența omorului săvârșit prin cruzimi, reținerea în încadrarea juridică a elementului circumstanțial de agravare, impune o analiză extrem de atentă a împrejurărilor cauzei, noțiunea de descriere a faptei impunând luarea în considerare a tuturor împrejurărilor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv a relațiilor preexistente între autor și victimă, aceasta putând constitui o explicație a modului în care inculpatul a acționat în comiterea unor acte de agresiune.

Orice omisiune sau descriere lacunară, chiar neimputabilă acuzării în procedura de cameră preliminară și potențial remediabilă în cursul procedurii, ar putea afecta dreptul persoanei acuzate la o apărare calificată, aceasta putând reclama că acuzația reținută nu este suficient de bine descrisă pentru a putea înțelege și motivul pentru care s-a reținut săvârșirea faptei prin cruzimi.

Jurisprudența instanțelor naționale a reținut în mod constant că pentru existenta infracțiunii de omor săvârșit prin cruzimi, sunt necesare doua condiții:

– activitatea de ucidere sa fi avut o anumita durată în timp, astfel încât victima să fi suferit ca urmare a activității făptuitorului. Dacă victima a murit instantaneu nu se va reține infracțiunea de omor prin cruzimi.

Criteriile obiective și subiective la care ne-am referit anterior, reprezintă punctele esențiale de reper pentru demonstrarea condițiilor de tipicitate în cazul infracțiunii de omor săvârșit prin cruzimi, claritatea în care este formulată acuzația permițând persoanei acuzate să formuleze o apărare în deplină cunoștință de cauză și să poată avea reprezentarea consecințelor faptei imputate.

O acuzație construită în termeni de imprecizie sau fondată numai pe anumite aspecte care ar impune reținerea ”cruzimilor”, nu doar că ar afecta dreptul la apărare, dar ar impune instanței să administreze mijloace de probă și să completeze pe baza acestora chiar descrierea faptei, respectiv să explice în mod complet de ce se justifică incidența ”cruzimilor” sau, după caz, de ce nu poate fi reținut elementul circumstanțial de agravare. Chiar dacă un asemenea mod de lucru este încă prezent în activitatea instanțelor, va trebui să reiterăm că principiul separării funcțiilor judiciare impune ca la finalul etapei investigative, acuzația să fie formulată cu cel mai înalt grad de precizie, nefiind sarcina instanței de judecată să completeze prin motivarea soluției, descrierea faptei din rechizitoriu.

[1] DECRET-LEGE nr. 6 din 7 ianuarie 1990 pentru abolirea pedepsei cu moartea, pentru modificarea și abrogarea unor prevederi din Codul penal și din alte acte normative, Monitorul Oficial, 4 din 8 ianuarie 1990;
[2] Tribunalul Suprem, decizia penală nr. 48 din 1987, citată în Revista Română de Drept nr. 2/1988, p. 78;
[3] Tribunalul Suprem, secția penală, decizia 986/1977, în Revista Română de Drept nr. 12/1977, p. 51;
[4] Tribunalul Suprem, decizia 18/1980, citată în Revista Română de Drept nr. 11/1980, p. 67;
[5] Tribunalul Suprem, decizia 91/1979, citată în Revista Română de Drept nr. 8/1979, p. 61;
[6] Tribunalul Suprem, decizia nr. 9/1970;
[7] Tribunalul Suprem, Secția penală, decizia nr. 15/1977 în Culegere de decizii, p. 261;
[8] Sentința penală nr. 16/2022 din 14.01.2022 pronunțată de Tribunalul Dolj, defintică prin decizia penală 1086/2022 din 14.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova; accesabilă la adresa www.portaljust.ro;
[9] Decizia nr. 84 din 13 ianuarie 2014, pronunțațată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justițieavând ca obiect omucidere, accesabilă la adresa scj.ro;
[10] Decizia penală nr. 337/A/22 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a-II a Penală în dosarul nr. 9063/3/2022, accesabilă la adresa portaljust.ro;
[11] ÎCCJ, Completul de 9 judecători, dec. nr. 100 din 7 octombrie 2002, disponibilă pe scj.ro.

Judecător Raul Alexandru Nestor, Tribunalul București