Mircea Djuvara, un mod de folosință

Valentin Constantin
Valentin Constantin

În vara anului trecut, revista Dreptul publica, cu titlu de ”restituire”, un articol din anul 1938 al lui M. Djuvara, Stat și etică. Restituirile privesc, cel puțin în intenție, texte mai importante ale unui autor. Sunt texte care, fie că au scăpat nemeritat atenției contemporanilor, iar restituirea este în cazul lor și o justă reparație, fie ar trebui reconsiderate, ținând cont de cursul pe care l-a luat cunoașterea în domeniu.

Nu știu ce interes a provocat în epocă textul lui M. Djuvara, însă, la nivelul la care a ajuns astăzi teoria dreptului, el este, dacă nu cu totul neinteresant, atunci, în orice caz, destul de plat și de insipid. Textul este o pledoarie nu foarte exaltată și nici prea metodică pentru ”noua organizare constituțională”, adică pentru Constituția din 1938.

M. Djuvara pleacă de la premisa clasică a totalitariștilor, aceea că pozitivismul juridic a eșuat, deoarece ”nu se întemeia pe o concepție filozofică bine închegată”. În continuare reproduce ideile unui profesor elvețian obscur, Claude Du Pasquier, referitoare la raportul dintre stat și etică. Nici modelul intelectual, nici comentariul lui M. Djuvara, nu reprezintă altceva decât încercări de a construi pentru fascismul lui Mussolini și pentru național-socialismul lui Hitler un alibi etic general. Sunt, bineînțeles, marcate deficiențele individualismului, i.e. ale liberalismului, în contrast cu virtuțile colectivismului, subliniate în toate încarnările totalitare sau autoritare.

Este interesant momentul în care ne este restituit textul lui M. Djuvara. El apare într-o perioadă în care, în proximitate, două state membre ale Uniunii Europene și, desigur, ale Consiliului Europei, par să fi inițiat o tranziție de la democrația liberală la un nou autoritarism[1]. Oricum, Stat și Etică a fost catapultat în paginile revistei Dreptul, fără vreo introducere și fără explicații.

Văzând restituirea din Dreptul, mi-am amintit imaginea unui Mircea Djuvara propagandist mult mai energic al ideilor totalitare. În anul 1939, la un an după apariția articolului Stat și etică, Mircea Djuvara publica un text mai amplu, intitulat Le Nouvel essai de philosophie politique et juridique en Allemagne, un raport in extenso al Congresului de la Kiel. Doar patru profesori străini au acceptat să participe la acest congres al savanților lui Hitler: un polonez, un sârb, un bulgar și Mircea Djuvara. Profesorul René Capitant a evitat manifestarea științifică ”scuzându-se în ultimul moment”, ca să îl citez pe Djuvara.

Congresul din aprilie 1939 de la Kiel s-a desfășurat sub președinția unuia dintre cei mai proeminenți juriști național-socialiști, Paul Ritterbusch, rector al Universității din Kiel între 1937-1941. La data Congresului, Universitatea din Kiel se mândrea că-i concediase deja pe toți profesorii non-arieni sau politic indezirabili. La aceeași dată, și alte universități fuseseră epurate și mari profesori de drept fuseseră scoși din învățământ și, la scurt timp, determinați să părăsească Germania. De exemplu, Hans Kelsen, Gustav Radbruch, Hermann Kantorowicz, Moritz Julius Bonn, Hermann Heller, Karl Strupp sau Walter Jellinek.

Raportul lui Djuvara începe cu o justificare, cu necesitatea de a înțelege ”concepțiile fundamentale ale savanților străini”. Iar, spre final, afirmă că s-a străduit să prezinte totul cât mai fidel posibil, ”utilizând, de cele mai multe ori, chiar cuvintele autorilor germani și reproducând pasaje semnificative din publicațiile lor”.

Nu intenționez să-l concurez pe Mircea Djuvara cu o relatare a metafizicii greoaie, a limbajului confuz sau a premiselor aproximative pe care sunt construite panseurile grupului de savanți reunit la Kiel. Pe scurt, e o mostră de gândire provincială, din zona cea mai sclerotică a romantismului, incapabilă să supraviețuiască episodului politic ilegitim și violent pe care l-a servit.

Însă aproximativ în același timp în care revista Dreptul publica Stat și Etică, la Iași, prin grija profesorului Marius Bălan, apărea ediția a doua a cărții lui Bernd Rüthers, Dreptul degenerat Teorii juridice și juriști proeminenți din cel de-al Treilea Reich[2]. Eroii științei dreptului nazist ale căror idei le narează Mircea Djuvara apar într-o altă lumină, deși Bernd Rüthers nu face un ”rechizitoriu moral” al celor care au construit ”dreptul degenerat”.

Profesorul Rüthers explică însă cum a funcționat totul și cum s-a ajuns la aberațiile ideologice totalitare. Obiectivul său este diferit de acela, de altfel destul de confuz, urmărit de responsabilii revistei Dreptul. Bernd Rüthers este interesat în mod clar ca procesele de degenerare ale dreptului să nu se repete.

Astăzi, mai mult decât oricând în ultimii 27 de ani, ar trebui să decidem cât de stabilă este de fapt onoarea profesiei noastre și, eventual, cât de stabilă ar putea să fie în anii dificili care vor urma.



[1] Vezi articolul lui Gabor Attila Tot, Căi constituționale spre autocrație? Studii de caz privind situațiile din Ungaria și Polonia, Noua Revista de Drepturile Omului nr. 2/2016; în același număr a apărut un excelent eseu al lui Ronald Dworkin, Ce este democrația? Despre Constituția maghiară din anul 2011.
[2] Bernd Rüthers, Dreptul degenerat – Teorii juridice și juriști proeminenți în cel de-al Treilea Reich, Traducere, studiu introductiv și îngrijire a ediției de Marius Bălan, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2016.


Prof. univ. dr. Valentin CONSTANTIN