3,624 citiri

Viorel Mihai Ciobanu – Esențial!

ESSENTIALS-Viorel-RosÎntr-o tabletă de amator scrisă din prea plin[1] și publicată pe JURIDICE ESSENTIALS, profesorul Viorel Mihai Ciobanu ne-a restituit o superbă zicere a lui Nicolae Titulescu: „Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar dacă nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.”

Andrei Săvescu a fost studentul profesorului Viorel Mihai Ciobanu. L-a admirat, l-a prețuit mult și l-a găzduit ori de câte ori profesorul Ciobanu i-a dat prilejul să o facă ori a reușit să-l convingă să-l aibă de musafir. În conferințele organizate de domnia sa și de colaboratorii domniei sale ori în „paginile” JURIDICE.ro sau JURIDICE ESSENTIALS. Și mai știu că, de vreme ce profesorul Ciobanu a publicat atât de mult în ultimii ani ai vieții în JURIDICE ESSENTIALS, înseamnă că și el se simțea bine acolo, chiar dacă se uita cu sfiala simplului utilizator spre calculator și cu o umbră de neîncredere spre lumea creată prin mijlocirea calculatoarelor și a programelor lor! Simțea și spunea că, afară de faptul că nu-i prea place tastatura, având mâna făcută pentru scrisul manual, textul redactat direct pe calculator nu poate avea căldura textului scris cu creionul și cu radiera alături, pe hârtie adevărată. Scria doar de mână. Un scris mic, frumos și ordonat, care spune, ca orice scris al oricăruia dintre noi, multe despre autor. Și e datoria noastră să amintim că între cei care l-au ajutat să ne delecteze cu textele lui din cărți, reviste, mape de hotărâri (arbitrale) ori în lumea virtuală, s-au aflat Camelia Maximciuc, Daniela Pop și Ruxandra Chiru, dar cu siguranță și alții/altele neștiuți/neștiute de mine.

Am mai spus că în ultima vreme profesorul Ciobanu a scris mult, neobișnuit de mult, și într-un fel cum nu mai făcuse înainte, dar și despre lucruri care i-au fost mult timp, aparent, indiferente și atât de îndepărtate încât nu-l putea atinge cu niciun chip. Corect ar fi, cred, să spunem că, mai degrabă, mulți ani, a pus distanță între el și acele lucruri despre care a ezitat un timp să scrie pentru a nu fi atins de murdărie. A scris însă în anii din urmă și despre politicianism și despre diletantism și ipocrizie în politică, fără deosebire de culoarea politicianului (i s-a propus de mai multe ori să intre în politică și a refuzat de fiecare dată!) și de înălțimea la care se afla fățarnicul. A devenit aproape de neoprit. A scris „din prea plin”, pentru că tăcerea prea multă ne face vinovați. Ne face părtașii răului. A fost netăcut și necruțător, deși a făcut-o de fiecare dată cu eleganța ce-i era proprie, în fața greșelilor, dar, mai ales, în fața prostiei, a nesimțirii, a relei-credințe, a interpretării rău-voitoare a legilor, fără a se întreba atunci când a avut de criticat ceva și simțea că nu mai poate și trebuie spus, despre culoarea robei sau a bavetei ori de înălțimea magistraturii interpretului ori a palatului în care acesta se afla ori s-a aflat trecător! De la președintele țării, la judecătorii constituționali și cei ai instanțelor statale și arbitrale, a procurorilor și avocaților, a executorilor judecătorești și ai notarilor, tuturor le-a spus când și unde greșeau cu sau fără voie, cu sau fără de știință. Înțelegător, neînchipuit de înțelegător, era doar cu studenții cu care avea o legătură specială și pentru care avea o știință fără egal de a-i învăța și de a-i face să învețe, avea știința îndrumării lor, a descoperirii valorilor și a punerii lor în valoare.

Era făcut spre a fi profesor, deși a mărturisit cândva că a visat și la o carieră de procuror. Și dacă mă uit în urmă, la ce a crescut în jurul lui și sub îndrumarea lui (contrazicând pe Brâncuși – „la umbra marilor copaci nu crește nimic”) cred că lui chiar i se potrivește calificativul de profesor între profesori! Într-una din scrierile postate pe JURIDICE ESSENTIALS spunea că a crescut vreo 10 specialiști și a îndrumat 28 de doctoranzi care au realizat lucrări de care este mândru. Eu cred că sunt mai mulți! Dar el a mai lăsat în urma sa și o inegalabilă operă scrisă, un stil de a face școală, de a judeca (era un regal să faci cu el și cu un alt mare și regretat arbitru, profesorul fără titlul meritat, domnul Ion Băcanu, dintr-un tribunal arbitral) și de a te judeca, de a te purta în viață.

În profesorul Ciobanu s-au întâlnit, ca într-un Comenius modern, învățătura multă cu experiența uriașă dobândită și valorificată, știința de a învăța și cerceta cu știința de a-i învăța pe alții, darul vorbirii și cel al scrierii, înțelegerea cu exigența, bunul-simț cu înțelepciunea. S-au întâlnit și dezamăgirile (care nu l-au ocolit și era atât de delicat sufletește încât îl puteai omorî cu vorba) cu dăruirea lui nemărginită pentru prieteni. Pentru oameni! Era de o bunătate dumnezeiască!

Citind și recitind scrierile lui din ultima vreme, găsesc de fiecare dată în ele nuanțe și adâncimi pe care nu le-am văzut mai înainte, iar ici și colo găsesc și câte o undă din amarul vieții luat cu el și despre care nu a prea vorbit cu nimeni. Dar tot ceea ce a scris și publicat profesorul Ciobanu în viața-i prea scurtă ce i-a fost hărăzită între noi (deasupra noastră, în biblioteci, în spațiul virtual va fi mereu, cu siguranță!) merită calificativul de esențial. Și nu știu dacă, botezându-și „JURIDICE ESSENTIALS” site-ul în care l-a găzduit cu atâta folos pentru cititori și pentru prestigiul site-ului, domnul Săvescu s-a gândit la el. A premeditat-o sau nu, coincidența este una fericită.

Încerc, scriind, să nu bag în seamă vuietul mulțimilor dezlănțuite. Dar e cu neputință! Se aude peste tot și de peste tot!

Din Dealul Cotrocenilor s-a deschis, răzbunător, o cutie a Pandorei și vuiet de cătușe iese din ea. Cheia au oferit-o politicieni și guvernanți nepregătiți și/sau imaturi. Acestora le-ar fi folosit, spre a nu face prostiile pe care le-au făcut, să citească mai înainte articolele profesorului Ciobanu, dacă tot nu știu să vorbească, să întrebe, să asculte, să cerceteze, să comunice mulțimii care i-au trimis unde se află și celor care le contestă dreptul de a se afla unde se află întâi de toate pentru că îi bănuiesc nedrept de necinste, când ei sunt, de fapt, doar neștiutori și se află acolo unde nu aveau ce căuta! Articolele scrise despre greșelile Curții Constituționale și cele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Despre greșelile guvernanților. Despre greșelile unor politicieni (despre foarte mulți a socotit însă că nici nu merită să scrie ori să le pronunțe numele și avea dreptate, pentru că dacă bagi în seamă pe cei care nu ar trebui pomeniți vreodată, îi legitimezi, îi ajuți să devină cunoscuți să capete notorietate). Despre nevoia de acord între legile țării și Constituție. Despre amnistie și grațiere. Despre nevoia de iertare și nevoia de împăcare. Despre obligația președintelui de a grația. Profesorul Ciobanu știa însă că politicienii nu-l citesc. De aceea, spunea că scrie pentru juriști.



[1]Tableta unui amator: Din prea plin”, JURIDICE ESSENTIALS.


Prof. univ. dr. Viorel Roş