All a penis is, is just a large clitoris

Nu, nu, vă rog să nu-mi săriți în cap: ideea de a o folosi în titlu îmi aparține, însă zicerea ritmată de mai sus nu-i a mea. Este a unui faimos medic calificat în „vaginoplastii”, care a participat recent la o conferință „de specialitate” organizată de Duke University și-a aplaudat „fluiditatea genurilor”[1]. Este o definiție care mă duce cu gândul – printre alte blasfemii și meditații impure – la soarta limbajului, a dreptului și a dreptății în epoca zbuciumată ale… Citește mai multAll a penis is, is just a large clitoris

Ea, El, Ei

Recent, prietenul Lucian Bercea, reputat profesor universitar și apreciat decan al Facultății de Drept din Timișoara, mi-a transmis provocarea de a scrie un text pe marginea unei imagini alese liber. Eseul în cauză ar urma să fie publicat, alături de alte texte similare, în paginile unui volum omagial cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea acestei prestigioase facultăți. Recunosc că, în fața acestei provocări, am avut ceva ezitări în alegerea imaginii, dar m-a salvat amintirea unei fotografii… Citește mai multEa, El, Ei

O icoană cât peretele

Novac Djokovic a cucerit multe trofee la viața lui, însă cel mai valoros și mai strălucitor este ultimul: inimile a milioane de oameni. Este trofeul câștigat într-o finală crâncenă și epuizantă, dramatică și spectaculoasă deopotrivă, în care el a învins nu rivalii care l-au provocat o carieră-ntreagă, ci balaurul cu șapte capete care a urmărit să-l deposedeze de atuurile lui cele mai prețioase: amintirile personale, demnitatea, libertatea, curajul și principiile de viață. Mingea de meci valorificată de Nole în această… Citește mai multO icoană cât peretele

Speranța unei îmbrățișări

Motto: Mintea fără de adăpost (homeless mind) este astăzi regula. Sunt foarte mulți cei care ar vrea să se întoarcă la vremurile în care nebunia care ne cotropește acum nu exista, să evadeze din vârtejul conștiinței fragmentate în care lumea ni se înfățișează astăzi – adică ne este prezentată de media – ca un soi de tablou poantilist în care punctele se deplasează cu o asemenea viteză că e aproape imposibil să obții o imagine coerentă. Sentimentul este foarte răspândit…. Citește mai multSperanța unei îmbrățișări

Dovedește, taci sau marș la pușcărie!

Când, acum ceva vreme, ne-au dat cu cârpa peste față și ne-au obligat să ne mascăm și zâmbetul, și respirația, puțini dintre noi și-au imaginat că botnița asta ne va sufoca și libertatea de expresie, atâta cât mai rămăsese din ea, moft demodat al epocii post-democrație, post-adevăr și post-normalitate. Era, însă, cumva de așteptat ca instaurarea despotismului (fie el și medicalo-marțialo-globalist) să fie acompaniată – printre altele – și de suprimarea ori cenzurarea expresiei libere. Este una dintre tristele legități… Citește mai multDovedește, taci sau marș la pușcărie!

Dreptul și cultura, ei doi și-o umbrelă

Provocat să tratez subiectul raportului dintre cultură și drept, recunosc că primul gând s-a oprit la revoluția culturală a zilelor noastre și la umărul pus de sistemul de drept în susținerea ei. Și, în continuarea acestui gând, îmi amintesc că revoluția culturală chineză din secolul trecut a fost definită de imperativul eliminării din cotidian a patru elemente vădit „uzate”: vechile figuri, vechile idei, vechile mentalități și vechile obiceiuri. Nimic nou sub soare, întrucât revoluția culturală contemporană are cam aceleași obiective… Citește mai multDreptul și cultura, ei doi și-o umbrelă

Da’ dumneavoastră cine sunteți să-mi ziceți când și cum să dau noroc? Câteva observații despre virusarea legitimității în post-democrație

În ultima vreme, au reapărut zvonurile despre noi restricții și limitări de drepturi și despre un nou potențial arest la domiciliu cu ocaziile primăverii și Paștelui, ambele văzute ca factori de risc sanitar, după modelul anului trecut.[1] Ele sunt în deplin acord și cu previziunile unor guru mondiali care știu cu exactitate că omenirea va fi lovită de un nou val viral, neapărat pandemic, pe care ar trebui să-l întâmpinăm cu un al treilea shot vaccinal.[2] Sunt predicții și avertismente… Citește mai multDa’ dumneavoastră cine sunteți să-mi ziceți când și cum să dau noroc? Câteva observații despre virusarea legitimității în post-democrație

Oameni care vor să-mi fure viața – episodul 5

Țară în care sălile curților de justiție sunt substituite, treptat-treptat, de studiouri de TV penal, autoritatea de lucru judecat – subminată de o declarație de martor, prezumția de nevinovăție – înlocuită de cătușe, iar cea de legalitate – de argumentul „las’ că știm noi”. Țară al cărei popor este servit cu circ pe post de circ și cu circ în loc de pâine. Dacă se întâmplă că încă mai locuiți în această țară, atunci vă urez să aveți puterea de… Citește mai multOameni care vor să-mi fure viața – episodul 5

Statul de capră – episodul 4

Știam că această formulă de compromis este unica valabilă, dar mai simțeam și că prăpastia dintre emoția bine fardată a acelei declarații și trăirile autentice pe care eu, Robert și ceilalți camarazi ai noștri le împărtășeam la acea vreme era uriașă. Iar adevăratul „comunicat”, nepublicat atunci din aceleași temeri de a nu tulbura apele și procedurile care îl vizau pe Robert, a fost un text scris la câteva zile distanță, după trezirea din pumni. Până la publicarea lui astăzi, la… Citește mai multStatul de capră – episodul 4

Episodul 3: Spre casă-arest, pe drumul cel mai scurt

A doua zi pe la prânz, în așteptarea deciziei, mi-amintesc că, vreme de-un ceas, am bătut o cărare de treizeci de metri, du-te-vino, prin zăpadă. Dintr-o mai veche superstiție care, în cazul lui Robert, nu s-a confirmat: decizia finală a fost de arest la domiciliu. Auzind de ea, am simțit că-mi cade ceru-n cap. La scurt timp după căderea cerului, m-au sunat confrații penaliști ca să ne felicite. Din perspectiva lor, întreaga audiere era proba indubitabilă că hotărârea asta avea… Citește mai multEpisodul 3: Spre casă-arest, pe drumul cel mai scurt