Da’ dumneavoastră cine sunteți să-mi ziceți când și cum să dau noroc? Câteva observații despre virusarea legitimității în post-democrație

În ultima vreme, au reapărut zvonurile despre noi restricții și limitări de drepturi și despre un nou potențial arest la domiciliu cu ocaziile primăverii și Paștelui, ambele văzute ca factori de risc sanitar, după modelul anului trecut.[1] Ele sunt în deplin acord și cu previziunile unor guru mondiali care știu cu exactitate că omenirea va fi lovită de un nou val viral, neapărat pandemic, pe care ar trebui să-l întâmpinăm cu un al treilea shot vaccinal.[2] Sunt predicții și avertismente… Citește mai multDa’ dumneavoastră cine sunteți să-mi ziceți când și cum să dau noroc? Câteva observații despre virusarea legitimității în post-democrație

Oameni care vor să-mi fure viața – episodul 5

Țară în care sălile curților de justiție sunt substituite, treptat-treptat, de studiouri de TV penal, autoritatea de lucru judecat – subminată de o declarație de martor, prezumția de nevinovăție – înlocuită de cătușe, iar cea de legalitate – de argumentul „las’ că știm noi”. Țară al cărei popor este servit cu circ pe post de circ și cu circ în loc de pâine. Dacă se întâmplă că încă mai locuiți în această țară, atunci vă urez să aveți puterea de… Citește mai multOameni care vor să-mi fure viața – episodul 5

Statul de capră – episodul 4

Știam că această formulă de compromis este unica valabilă, dar mai simțeam și că prăpastia dintre emoția bine fardată a acelei declarații și trăirile autentice pe care eu, Robert și ceilalți camarazi ai noștri le împărtășeam la acea vreme era uriașă. Iar adevăratul „comunicat”, nepublicat atunci din aceleași temeri de a nu tulbura apele și procedurile care îl vizau pe Robert, a fost un text scris la câteva zile distanță, după trezirea din pumni. Până la publicarea lui astăzi, la… Citește mai multStatul de capră – episodul 4

Episodul 3: Spre casă-arest, pe drumul cel mai scurt

A doua zi pe la prânz, în așteptarea deciziei, mi-amintesc că, vreme de-un ceas, am bătut o cărare de treizeci de metri, du-te-vino, prin zăpadă. Dintr-o mai veche superstiție care, în cazul lui Robert, nu s-a confirmat: decizia finală a fost de arest la domiciliu. Auzind de ea, am simțit că-mi cade ceru-n cap. La scurt timp după căderea cerului, m-au sunat confrații penaliști ca să ne felicite. Din perspectiva lor, întreaga audiere era proba indubitabilă că hotărârea asta avea… Citește mai multEpisodul 3: Spre casă-arest, pe drumul cel mai scurt

Episodul 2: Noaptea arestului

Toată ziua de 10 decembrie m-am gândit la deznodământul zilei anterioare și la ce i-au făcut. L-au „ridicat” cu mascații pe la opt seara, l-au urcat într-o dubă alături de alți viitori colegi de suferință, l-au încătușat, l-au plimbat ritualic prin fața camerelor TV ca să aibă și poporul repriza zilnică de circ, l-au trimis la interogatoriul nocturn și, pe la patru dimineața, l-au întemnițat alături de un violator și de un traficant de droguri. Pe serpentine Când am plecat… Citește mai multEpisodul 2: Noaptea arestului

Ziua Percheziției – episodul 1 (Partea a doua)

Revin, conform promisiunii, cu partea a doua a primului episod despre ziua percheziției. Înainte de rememorarea după-amiezii de 9 decembrie 2015, mă simt dator cu un răspuns la întrebarea „De ce n-ați protestat atunci, de ce abia acum?” Răspuns simplu și onest: Din temerea că un eventual protest atunci i-ar fi făcut și mai grea viața lui Robert. Și din respect pentru sfaturile avocaților penaliști care ne îndemnau să nu tulburăm apele unei anchete în curs și care ne transmiteau,… Citește mai multZiua Percheziției – episodul 1 (Partea a doua)

Episodul 1: Ziua percheziției

Dragi prieteni, Într-unul dintre mesajele recente, anticipam că voi reveni asupra cazului Robert Roșu cu pagini din istoria acestui dosar, așa cum a fost ea trăită de mine ca prieten și partener. O rememorare a faptelor, stărilor, gândurilor, frustrărilor și speranțelor. O recapitulare subiectivă care nu conține trimiteri la note de subsol și dovezi în anexe, dar care poate fi oricând susținută de mărturiile oamenilor care au trăit această istorie în direct, unii dintre ei evocați în acest foileton. O… Citește mai multEpisodul 1: Ziua percheziției

Scrisoare deschisă adresată Domnului Traian Briciu, Președintele UNBR

Stimate Domnule Președinte, Mărturisesc că este prima mea intervenție publică sub umbrela unei “scrisori deschise”. Prima și, sper, ultima, întrucât de la primul rând simt deja disconfortul unei puneri în scenă care nu mă încântă deloc. Din capul locului, fac mențiunea că este un demers în nume strict personal, fără absolut nici o legătură de reprezentare cu societatea de avocatură pe care o coordonez. Este un apel motivat de recenta intervenție a UNBR care – prin vocea Dumneavoastră- solicita Ministrului… Citește mai multScrisoare deschisă adresată Domnului Traian Briciu, Președintele UNBR

Legea fotbalului în minunata nouă normalitate

În vremile astea de potop, fotbalul, măcar el, merită salvat. Să crape pământu’, da’ nu și fotbalul! Și fiindcă-i atâta de captivant și de iubit, sportul-rege ar avea nevoie, întru salvare, de o lege-a lui. Regele a murit, trăiască regele!, ar zice, în legea ei, această lege-a lui. Sunt normele care să decreteze victoria Rapidului împotriva covidului și să ne amintească de imnul Giuleștiului[1]. Și, ca orice lege care se respectă, ar debuta cu o expunere de motive care să… Citește mai multLegea fotbalului în minunata nouă normalitate

În plica cotului, scuzați cacofonia, 2+2=5

Ca cetățean, sunt turmentat. Ca om sănătos, sunt bolnav. Ca individ liber, sunt prizonier. Și, peste toate, ca jurist, sunt bezmetic. Asta pentru că dreptul și-a ieșit din matcă și se întoarce bumerang asupra propriilor principii fondatoare precum pororoca Amazonului. Într-un jalnic efort de relegitimare, el se zbate în ultima vreme să normeze și să rânduiască totul, absolut totul: și spălarea mâinilor și culoarea icoanelor, și respirația plămânilor și mântuirea sufletelor, și nemurirea viilor și numărul morților. În elanuri ascendente… Citește mai multÎn plica cotului, scuzați cacofonia, 2+2=5