Tag: Valentin Constantin

Ca și în articolul precedent, publicat aici, cel care urmează a fost inspirat de studiul Contradictorialitatea ca obligație pentru judecători[1] și de volumul Rolul judecătorului în procesul civil[2] ale judecătorilor Gheorghe-Liviu Zidaru și Andreea-Anamaria Chiș. Iura novit curia (judecătorul sau tribunalul cunoaște dreptul pe care îl aplică), este ceea ce numim un adagiu sau un brocart[3]. Adagiile au și nu au, cum spunea cineva, ”majestatea originii artistocratice”. Unele sînt prea recente: e.g. electa una via, formulat în latină în 1854… Citește mai multCe este de fapt <em>iura novit curia?</em>

Am citit recent, în volumul omagial dedicat profesorului Valeriu Stoica, un text interesant și cu un titlu surprinzător: ”Contradictorialitatea ca obligație pentru judecători”[1]. Nu m-am gîndit niciodată la contradictorialitate în termeni de drept – obligație-privilegiu sau libertate. Autorii articolului sunt doi judecători cu experiență. În ce mă privește, cred că teoria procesului judiciar în România va fi salvată pînă la urmă de judecători. Pe ce se bazează ideea mea, poate ușor naivă? Pe faptul că prefer o teorie care pleacă… Citește mai multContradictorialitatea rămîne un concept abuzat

Un judecător român, probabil ca și mulți alți colegi ai săi din state care posedă sisteme de tip civil law, poate activa o viață întreagă în sistemul său judiciar fără să producă nici măcar un singur act care să reprezinte o manifestare a puterii în stat sau, cu alte cuvinte, există judecători în activitate cărora nu le va fi imputabilă niciodată o ingerință în sfera de competență a legislativului sau a executivului. Pentru a reprezenta o putere în stat, trebuie… Citește mai multDe ce ne spune Constituția că avem o ”autoritate judecătorească”, de ce cred judecătorii noștri că aparțin ”puterii judecătorești”?

Salut faptul că profesorul Cristian Clipa a reacționat la textul meu publicat recent pe acest site și mi-a oferit astfel ocazia de a încerca să fiu cît mai explicit. Poate voi reuși astfel să resping complimentul de a fi un sofist local „destul de ingenios”. Textul meu era despre o incompatibilitate normativă concretă existentă în interiorul Constituției și mai amintea, în treacăt, o altă incompatibilitate plasată la un nivel mai abstract. Înainte de a răspunde principalelor argumente ale profesorului Cristian… Citește mai multDin nou despre coerența dreptului nostru public

După Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 a Curții Constituționale a României, dreptul nostru public pretinde să fie descris în termenii lui William Shakespeare pentru că seamănă tot mai mult cu “o poveste plină de zgomot și furie, spusă de un idiot și fără nicio noimă”.[1] Dacă vă imaginați că acest citat este nepotrivit, s-ar putea să vă înșelați. Pentru atmosfera generală este suficient să vă amintiți Codul penal din 2014, modificat de opt ori și Codul de procedură… Citește mai multCîtă coerență a rămas în dreptul nostru public?

Hotărîrea 1/2017 a Plenului Curții Constituționale este firul roșu care leagă acest text de ultimul pe care l-am publicat aici. Recent, Curtea de Apel București, o instanță importantă în sistemul nostru judiciar, a decis că este competentă să judece o acțiune în anularea Hotărîrii de mai sus, acțiune aflată de fapt în mod clar în afara competențelor sale și, în general, în afara competenței instanțelor judecătorești. Chestiunea competenței face obiectul primei jumătăți a acestui text. Speța este relativ simplă. O… Citește mai multO porție de perplexitate

Hotărârea 1/2017 a Curții Constituționale a României[1], prin care majoritatea Curții a conferit Președintelui ei competența excepţională (neprevăzută de lege) de a controla conținutul opiniilor separate (dizidente) sau concurente ale judecătorilor, de a impune refacerea lor, și, în caz de refuz, de a interzice publicarea în Monitorul Oficial și atașarea lor la dosarul cauzei, a provocat, după știința mea, două reacții în comunitatea juridică. În data de 26.06.2017, dl. Vlad Perju, profesor de drept constituțional la o universitate din Statele… Citește mai multSterilizarea opiniilor dizidente și concurente la Curtea Constituțională a României

Văzînd titlul articolului profesorului Radu Rizoiu de la această rubrică, despre implicațiile OUG nr. 13/2017, „Puțin realism nu strică”, am presupus că utilizează termenul „realist” în sensul său cel mai obișnuit, acela de atitudine impregnată de pragmatism, opusă poziției idealiste, sau, cum se spune în teoria relațiilor internaționale, atitudinea „uliilor” opusă atitudinii „porumbeilor”. Devenisem curios care dintre actorii noștri politico-juridici sunt „ulii” și care sunt „porumbeii”. Am descoperit însă că profesorul Rizoiu utilizează termenul „realist” într-un sens tehnic, vorbind despre… Citește mai multPozitivism, iusnaturalism, realism – o replică profesorului Radu Rizoiu

În vara anului trecut, revista Dreptul publica, cu titlu de ”restituire”, un articol din anul 1938 al lui M. Djuvara, Stat și etică. Restituirile privesc, cel puțin în intenție, texte mai importante ale unui autor. Sunt texte care, fie că au scăpat nemeritat atenției contemporanilor, iar restituirea este în cazul lor și o justă reparație, fie ar trebui reconsiderate, ținând cont de cursul pe care l-a luat cunoașterea în domeniu. Nu știu ce interes a provocat în epocă textul lui M…. Citește mai multMircea Djuvara, un mod de folosință