Blockchainul, criptomonedele și evaziunea fiscală

Preambul Perspectiva pesimistă: „(…) odată ce noi, oamenii, ne vom pierde importanța funcțională pentru rețea (aceasta fiind preluată de inteligența artificială – n.n.), vom descoperi până la urmă că nu suntem apogeul creației. Etaloanele pe care noi înșine le-am păstrat cu sfințenie ne vor condamna să ne alăturăm mamuților și delfinilor chinezești, fiind dați cu totul uitării. Privind în urmă, omenirea se va dovedi a fi fost doar o undă în fluxul cosmic de date” (Y. N. Harari). Perspectiva optimistă:… Citește mai multBlockchainul, criptomonedele și evaziunea fiscală

Un gând de bine, plin de speranță, și un apel de a ne corela forțele pentru a face față schimbărilor ce urmează

Dragi colegi, Astăzi, 24 iunie, este Ziua avocatului român, instituită prin hotărâre a Congresului Avocaţilor din anul 1998. Cu această ocazie, doresc să transmit un gând de bine, plin de speranță, și un apel de a ne corela forțele pentru a face față schimbărilor ce urmează. Suntem în momente cheie ale evoluţiei profesiei și de noi toți, de confraternitate, depinde cum vom sta peste un an sau în anii ce urmează. În fața tendințelor europene și globale în ce privește… Citește mai multUn gând de bine, plin de speranță, și un apel de a ne corela forțele pentru a face față schimbărilor ce urmează

Corelația, în prezent problematică, a reglementărilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială cu cele referitoare la cărțile funciare

1. Accesiunea, în general, cu referire atât la bunurile mobile, cât și la cele imobile, a fost definită ca fiind un „mod de dobândire a dreptului de proprietate prin alipirea sau încorporarea unui lucru la un alt lucru, mai important, care aparține altui proprietar, în așa fel încât despărțirea celor două nu ar fi posibilă decât cu distrugerea ori deteriorarea ambelor sau a unuia dintre ele”[1]. Noțiunea derivă din latinescul accesio = a se adăuga, iar instituția este una clasică… Citește mai multCorelația, în prezent problematică, a reglementărilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială cu cele referitoare la cărțile funciare

Integritatea în afaceri – element esențial al succesului economic

Motto 1: În afacerile serioase, gândite pe termen lung, o componentă a strategiei trebuie să fie integritatea, asigurată prin coduri de etică și proceduri de conformitate; în caz contrar, succesul este iluzoriu, iar eșecul este certitudine. Motto 2: Așa cum pentru organism inima este esențială pentru menținerea acestuia în viață, tot așa este integritatea pentru afaceri. Integritatea (probitatea, conformitatea, corectitudinea, onestitatea) este o valoare socială importantă, aflată pe podiumul axiologic, deoarece figurează printre primele poziții din cadrul majorității sferelor sociale… Citește mai multIntegritatea în afaceri – element esențial al succesului economic

“Știința dreptului şi misiunea ei” în societatea românească

Organizarea unei dezbateri în jurul actualităţii gândirii sociale şi juridice eminesciene de către două institute ale Academiei Române cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la moartea celui pe care şi Papa Francisc îl numea cu două săptămâni în urmă la Iaşi „poetul naţional” al românilor, confirmându-l iarăși ca suprem reper identitar, este un demers care astăzi mai mult ca oricând – în condiţiile în care locul lui Eminescu în cultura română şi rolul cercetării ştiinţifice academice și mai… Citește mai mult“Știința dreptului şi misiunea ei” în societatea românească

Advocatus diaboli vs. advocatus dei

Unii spun că-i accesoriu. Alții spun că-important. Pentru că stă în pretoriu. Și se comportă elegant. E un suflet confident. Și prea emaptic, uneori. Este mereu vigilent. Și se bate pentru drepturi. Când pierzi un proces sau drept. Cam târziu, dar de-ndat. Devenind chiar înțelept. Spui: aveam nevoie de avocat. (Avocatul) Este nobilă sau onorabilă apărarea exercitată de un avocat în favoarea unei persoane care este acuzată că a comis o infracţiune foarte gravă? De exemplu, dacă este acuzată că… Citește mai multAdvocatus diaboli vs. advocatus dei

Proiectul Legii privind protecția consumatorilor împotriva cametei și a altor forme de abuz de putere economică – Expunerea de motive și preambulul

I. Expunerea de motive 1. Dobanda excesiva practicata de creditorii financiari in raporturile juridice cu consumatorii cauzeaza pierderi de bani, resurse si energie, precum si pierderea sansei de alocare a acestora in scopuri mai legitime si mai rationale decat profitul excesiv si nejustificat al unui numar foarte mic de entitati economice. 2. In ansamblul sau, economia pierde din practicarea libera, nelimitata, a dobanzii excesive, arbitrariul comertului cu bani devenind opusul libertatii economice si frana dezvoltarii. Dobanda excesiva determina un volum… Citește mai multProiectul Legii privind protecția consumatorilor împotriva cametei și a altor forme de abuz de putere economică – Expunerea de motive și preambulul

Congresul avocaților 2019: Între realitățile prezentului și perspectivele profesiei de avocat

Congresul Avocaților 2019 are la ordinea de zi atât activități de evaluare cu caracter de bilanț privind activitatea organelor profesiei organizate legal la nivel național, cât și activități elective și de configurare a unor obiective de politici profesionale pe termen lung sau de interes imediat. Sunt vremuri în care aproape nimic nu mai poate rămâne așa cum s-a plănuit! Orice eveniment politic, economic sau social poate zădărnici planurile. Breasla este interesată de viitorul ei și reclamă implicare responsabilă în construcția… Citește mai multCongresul avocaților 2019: Între realitățile prezentului și perspectivele profesiei de avocat

Seducția robei, reflecții despre vocație (V). Declinul elitelor și responsabilitatea socială a avocaturii

Toți cei care activăm de câteva decenii în avocatură am putut observa, în ultimii ani, o schimbare treptată a atitudinii societății față de profesia noastră. De unde, pe vremuri, avocatul, preotul, medicul sau profesorul erau cele mai respectate persoane într-o comunitate, de la un timp au ajuns să fie prea des blamate. Ce se întâmplă cu lumea asta de s-a întors împotriva acestor categorii profesionale? M-am tot gândit care sunt cauzele și cum am putea să ne redobândim (adaptăm?!) poziția… Citește mai multSeducția robei, reflecții despre vocație (V). Declinul elitelor și responsabilitatea socială a avocaturii

Seducția robei, reflecții despre vocație (IV). Despre transcendența legii

Motto: “PRINCIPIUL ȘI CULTURA: Legea universală a justiției este să acționăm în exterior în așa fel încât folosirea liberă a voinței noastre să fie compatibilă cu libertatea oricui, potrivit unei legi universale.” I. Kant, Critica rațiunii practice. Nu cunosc nicio minte lucidă din acest veac care să nu admită principiul egalității dintre oameni sau ”imperialismul” de necontestat al drepturilor omului. Cu toate acestea, nu suntem egali, unii sunt mai egali decât alții. Nu toți au parte de procese corecte, mai ales din… Citește mai multSeducția robei, reflecții despre vocație (IV). Despre transcendența legii