Marieta AVRAM

Marieta Avram

Marieta Avram

Informații de contact
e-mail: marieta.avram@avram.law

Experiență relevantă
1991 – prezent: avocat in Baroul București.
2008 – prezent: titular Cabinet de Avocat Marieta Avram
1992 – prezent: cadru didactic la Facultatea de drept, Universitatea din București.
2015 – profesor universitar dr., Departamentul de drept privat
2014 – prezent: mediator

Funcţii exercitate în sectorul public şi privat/colaborări:
1997-2000: Director, Ministerul Justiţiei;
2002-2004: Director al Direcţiei studii, documentare, informatică, economică şi administrativă a Curţii Supreme de Justiţie a României;
2001: judecător;
2002- 2006: redactor şef adjunct, redactor şef la revista Curierul judiciar;
2004-2008: Director juridic – BRD-G.S.G.;
1 aprilie 2008 – 1 aprilie 2017: Of Counsel-senior partener, STOICA & Asociaţii,
2014-2016: Preşedinte al Asociaţiei profesionale a Colegiului Mediatorilor;

Principale publicații
Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Ed. All Beck, 2001;
Actul unilateral în dreptul privat, Ed. Hamangiu, 2006, care a primit Premiul „Paul C. Vlachide” al Uniunii Juriştilor din România (2006);
Drept civil. Familia, București, Editura Hamangiu, ed. I- 2013, ed. a-II-a 2016, care a primit premiul „Traian Ionașcu” pentru cea mai bună teză sau monografie juridică a anului pe teme de drept privat, acordat de către Revista Româna de Drept Privat în colaborare cu Uniunea Națională a Executorilor judecătorești din România (2011);
Legislaţia familiei – ediţie îngrijită în colaborare cu Flavius Antoniu Baias, Ed. ALL, Bucureşti (ed. I – 1994, ed. a-II-a 1995, ed. a-III-a 2001);
Ghid legislativ pentru organizaţiile neguvernamentale din România, în colaborare cu M.Nicolae, H.Dumitru, B.Dumitrache, lucrare elaborată sub egida APADOR-CH, Bucureşti, 2002;
Buletinul jurisprudenţei 1990-2003. De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (carte şi CD), Ed. All Beck, 2003, în colaborare cu Smaranda Angheni, Rozalia Ana Lazăr şi Iosif Ionescu;
Drept internaţional privat. Culegere de speţe (prim-autor), în colaborare cu R. Bobei, Ed. All Beck, 2004;
Codul familiei şi legile conexe, (prim-autor), ediţie îngrijită şi adnotată în colaborare cu Cristina Nicolescu şi Carmen Eugenia Bârsan, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
Regimuri matrimoniale, Editura Hamangiu, 2010 (în colaborare cu Cristina Nicolescu), care a primit Premiul „Paul C. Vlachide” al Uniunii Juriştilor din România (2011);
Instituţia familiei în noul Cod civil. Manual pentru uzul formatorilor SNG, Bucuresti, 2010 (prim-autor), Titlurile I-VI, în coautorat cu Laura Marina Andrei, titlurile VII-XI.
– Numeroase studii si articole, publicate în reviste de specialitate juridică şi în volume ale unor conferinţe.

Pentru contribuţia la reforma legislaţiei din România, Marieta Avram a fost decorată cu „Ordinul Naţional Steaua României” în grad de ofiţer, prin Decretul Preşedintelui României (2000).

Lasă un răspuns