. Cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Caducitatea cererii. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecată

Index alfabetic: contestaţie în anulare

                        - cerere de ajutor public judiciar

                        - cerere de reexaminare

                        - caducitate

C. proc. civ., art. 318

Legea nr. 146/1997, art. 20

Constatarea caducităţii cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru prin încheierea de respingere a cererii de ajutor public judiciar constă în faptul că lipseşte cererea de reexaminare de efecte, astfel încât, în această situaţie, odată oprită în mod irevocabil calea „reexaminării”, cele statuate asupra timbrajului prin această încheiere nu mai pot avea vreun remediu procedural.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 4431 din 11 decembrie 2013

 

         Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2009 pe rolul Tribunalului Bihor, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. xx8/111/2010, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. xx14/111/2009 conform încheierii din 21.01.2010, reclamantul M.G. a solicitat obligarea pârâtelor S.S.I.F. M. SA Oradea şi C.N.V.M. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) la plata sumei de 1.497.542,16 lei actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

La data de 10.11.2010, reclamantul şi-a mărit câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.505.262 lei actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa comercială nr. 287/COM/2012 din 3 mai 2012, Tribunalul Bihor, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N.V.M., invocate de această pârâtă; a admis cererea precizată formulată de reclamant şi, în consecinţă, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.505.262 lei, ce va fi actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plăţii efective şi a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 21.213,62 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

 Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C.N.V.M. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară), care a fost admis prin decizia civilă nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; pe cale de consecinţă, sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acţiunii faţă de pârâta C.N.V.M.; au fost menţinute celelalte dispoziţii, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată parţiale în apel, în cuantum de 16.474 lei .

            Împotriva deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul M.G., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

 Prin decizia civilă nr. 3549 din 25 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a anulat ca insuficient timbrat recursul şi a obligat recurentul-reclamant M.G. în favoarea intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară Bucureşti la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, deşi datora în această fază procesuală taxă de timbru în cuantum de 9.607 lei, reprezentând 50% din valoarea achitată în faţa primei instanţei, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de 5 lei, recurentul a achitat 5.000 lei; pentru diferenţa de 4.607 lei a formulat cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă prin încheierea pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu de la 11 octombrie 2013.

Cu toate că respectiva încheiere a fost comunicată petentului la 21 octombrie 2013, acesta nu a formulat până la termenul stabilit pentru judecata recursului cerere de reexaminare şi nici nu a adus la cunoştinţă intenţia sa de promovare a unei astfel de cereri, motiv pentru care Înalta Curte a apreciat că nu se impune acordarea, din oficiu, a unui nou termen  iar recurentul a fost citat cu menţiunea achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.581,81 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 22 dosar recurs, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.

Astfel, constatând că recursul nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit, 25 octombrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanţa de recurs, dând eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de către reclamantul M.G. împotriva deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul M.G. invocând prevederile art. 318 C. proc. civ.

În concret, contestatorul a criticat decizia atacată prin prisma faptului că instanţa a anulat ca insuficient timbrat recursul său, prematur, din eroare, înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin încheierea din 11.10 2013 care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar.

Totodată, contestatorul a arătat că prin încheierea mai sus evocată a fost respinsă cererea sa de ajutor public judiciar pentru lipsa înscrisurilor doveditoare, instanţa omiţând să se pronunţe asupra capătului de cerere privind acordarea unui nou termen de judecată până la care să poată achita suma reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în speţă.

A mai arătat contestatorul că decizia atacată a fost pronunţată înainte de a lua cunoştinţă de conţinutul respectivei încheieri, care i-a fost transmisă prin poştă la data de 21 octombrie 2013, ajungând în posesia sa în seara zilei de 25 octombrie 2013.

Cu privire la cererea de conexare formulată de contestator, Înalta Curte a constatat că aceasta este neîntemeiată şi a fost respinsă pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 163 C. proc. civ., părţile sau instanţa din oficiu pot solicita conexarea dosarelor având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, iar dacă solicitarea este primită dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi învestită.

În speţă, se constată că instanţa a fost învestită întâi cu prezenta cauză, astfel încât contestatorul se află în situaţia de a putea cere conexarea dosarului nr. xx65/1/2013, cu termen de judecată stabilit la data de 23 ianuarie 2014.

         Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte a constatat următoarele:

        Motivele contestaţiei în anulare speciale, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., sunt în număr de două, şi anume: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

         Prin „greşeală materială” în sensul primei teze a articolului mai sus evocat se înţelege o greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Prin urmare, este vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.

         Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu se pot remedia greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, legea neurmărind să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă, pe motiv că s-a stabilit eronat situaţia de fapt.

        În speţă, contestatorul invocă cu titlu de „greşeală materială” faptul că instanţa a anulat ca insuficient timbrat recursul său, prematur, din eroare, înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin încheierea din 11.10 2013 prin care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar.

        Prin urmare, contestatorul invocă aspecte ce ţin de o eventuală eroare de judecată, iar nu de o eroare materială în sensul art. 318 C. proc. civ. despre care s-ar fi putut vorbi în situaţia în care cererea de reexaminare ar fi fost admisă la data pronunţării instanţei de recurs şi aceasta nu ar fi observat ori dacă dovada achitării taxelor judiciare se afla la dosar şi instanţa, de asemenea, nu ar fi observat.

       Se constată că nici critica contestatorului vizând faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind acordarea unui nou termen de judecată nu poate fi încadrată în motivele de contestaţie în anulare prevăzute de Codul de procedură civilă, având în vedere că această critică nu vizează decizia atacată. Mai mult decât atât, prin decizia atacată, instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la oportunitatea acordării unui nou termen de judecată, raportat la chestiunea timbrajului.

        În ceea ce priveşte critica conform căreia instanţa a anulat ca insuficient timbrat recursul său înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin încheierea din 11.10 2013 prin care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar se constată că, prin încheierea sus menţionată, s-a constatat caducitatea cererii de reexaminare. Or, consecinţa caducităţii constă în faptul că lipseşte cererea de reexaminare de efecte, aceasta nu există şi nici nu mai poate exista.

      Astfel, odată oprită în mod irevocabil calea „reexaminării” prin soluţia dată prin încheierea din 11.10.2013, cele statuate prin aceasta asupra timbrajului nu mai pot avea vreun remediu procedural.

       Pentru aceste considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.G.